Abandonat la naştere, dr. Valentin Perduș salvează acum vieţi într-un spital din Timişoara

A fost abandonat de mama biologică pe calea ferată la naştere, dar a renăscut precum Pasărea Phoenix. Din „cenuşă” şi-a construit şi el viaţa pe care o duce acum, una la care a visat dintodeauna şi în care a stabilit că aproapele trebuie ajutat în orice condiţii şi fără vreun interes! Grija faţă de oameni este tot ceea ce contează pentru medicul Valentin Perduş.

 

La 37 de ani, Dr. Valentin Perduş poate spune că are tot ce-şi doreşte – o meserie la care a visat pe când demnitatea lui era călcată în picioare într-un orfelinat din Prahova. Au fost ani de calvar, pe care nu îi poate uita niciodată. Nici nu ar putea.

A avut de-a face cu atâtea orori născute din minţi bolnave, încât şi acum, după atâţia ani, povesteşte de parcă totul s-ar fi petrecut ieri. Sunt unele lucruri care se pot spune şi care pot fi scrise, iar altele nu. În total, 550 de copii, de toate vârstele, trăiau acolo şi luptau pentru ziua de mâine, pentru speranţa că vor ieşi vii şi nevătămaţi în lume.

 

A scăpat din infern pentru a deveni medic

Mulți dintre acei copii, cu care am trăit zi de zi și am împărțit totul în orfelinatul din Bușteni, s-au pierdut. Nimeni n-ar trebui să treacă vreodată prin aşa ceva! Toţi cei nou veniţi erau asupriţi, erau nişte sclavi. Când am ajuns acolo prima dată, mai mulţi copii mai mari ne savurau pur şi simplu din ochi. Eram ca nişte iepuri care urmam să fim mâncaţi, devoraţi de hiene! Unii au rezistat. Unii au murit, iar alţii au rămas cu infirmităţi… Mâncarea pe care noi trebuia să o mâncăm, ajungea de cele mai multe ori la porci, pentru că niciun copil nu o putea mânca. Când puteam, mergeam la biserică şi luam de acolo colivă sau colaci şi mâncam ca să ne domolim foamea.

Valentin a fost nevoit să suporte calvarul în mai multe orfelinate din Prahova, dar la Buşteni a stat cel mai mult – de la 6 şi până la 18 ani, când a fost expulzat în stradă doar cu diploma de 8 clase în buzunar şi fără niciun orizont. Dar, cel mai important (şi lucrul care l-a salvat) – în el clocotea speranţa!

A început să bată pe la mai multe uşi, iar prima care i s-a deschis a fost cea a redacţiei Ziarului “Prahova” – unde oameni cu suflet mare i-au acordat „primul ajutor” viitorului medic. Aşa a reușit să fie integrat în sistemul de învățământ, a făcut cursuri de ucenici şi o școală profesională.

Ziariştii l-au înscris la o şcoală de ucenici pentru confecţioneri de încălţăminte, apoi i s-a făcut loc la un internat şcolar. Tot ei l-au ajutat şi cu bani pentru cele necesare zi de zi, dar şi cu haine.

Apoi a intrat la școala profesională. În primul an, ideea de a da la medicină l-a urmărit constant. Era tot ce visase de când era mic, de când a cunoscut-o pe doamna asistentă de la creşă. Era un om deosebit, era cea care îi apăra pe copiii ca el, îi încuraja şi le spunea o vorbă bună.

Acestei femei îi datorează, astăzi, Valentin Perduş totul, pentru că ea a reprezentat un motiv incredibil de inspiraţie. O femeie pe care a regăsit-o de curând și cu care ține și astăzi legătura.

Să porţi un halat este un privilegiu şi arată nu doar educaţia, ci şi instruirea bună. Să lucrezi cu oamenii este un lucru extraordinar şi de aceea am vrut să devin medic. Atunci, de când am zărit-o pentru prima dată pe doamna asistentă, mi-am dorit să ajung medic şi să fiu printre cei mai buni. Dar eu nu consider că sunt bun, ci că trebuie să fac fapte bune.

Valentin a pus mâna pe pix şi şi-a făcut o listă cu toate facultăţile de medicină din România. Le-a bifat pe cele din Cluj Napoca, Târgu Mureș și Iași.

Era încă la profesională când a decis că vrea să se convingă singur de ce va urma în viaţa lui. S-a urcat în tren și a plecat la Cluj, drum pentru care şi-a cheltuit aproape toate economiile. S-a dus direct la Inpsectoratul şcolar şi a fost ajutat să se transfere la Cluj, unde a terminat profesionala şi, ulterior, liceul.

După Bacalaureat avea două posibilităţi: să dea la Medicină sau să urmeze post-liceala sanitară. A ajuns prea târziu pentru înscrierea la Medicină, aşa că s-a înscris la Colegiul de Asistenți Medicali, unde a intrat al doilea.

Nu i-a venit să creadă şi a rugat o doamnă, care se afla în spatele lui, să îl ajute să citească rezultatul. La secretariat, doamnele de acolo l-au felicitat în cor. Atunci a ştiut că visul său începe să prindă contur.

Umilit din cauza etniei

A absolvit cu brio cei patru ani la asistenți medicali, după care a dorit să meargă mai departe. Într-o săptămână a plecat la Oradea, unde a dat admiterea la Facultatea de Medicină și Farmacie. A luat şi aici examenul, dar din cauza unei lipse de comunicare a secretariatului facultăţii, nu a ajuns la timp să confirme locul şi acesta a fost repartizat altui candiat. A cerut explicații, a fost trimis la președintele Comisiei de Admitere, dar acesta i-a spus să se ducă la Rector. A fost primit, într-un târziu, dar cu ţipete şi reproşuri.

Nu a mai rezistat batjocurii şi a ieşit val vârtej de la Rector. A mers direct la gară, cu destinaţia Bucureşti – Ministerul Educaţiei. Unde, după alte câteva ore de aşteptare, a fost asigurat că locul său la medicină la Oradea este în regulă.

Revenit la Oradea, însă, avea să aibă de-a face cu o nouă surpriză – a fost trimis la Facultatea de Medicină Dentară, urmând ca în anul următor să se transfere la Medicină Generală. Valentin nici nu a vrut să audă de acest „aranjament” făcut în fugă şi a fost ameninţat că va avea probleme pe perioada studenţiei. Habar nu avea că, din acel moment, va începe un nou calvar în viaţa sa.

Pe toată perioada facultății a avut parte de tot felul de șicanări, de probleme, de la faptul că nu i-au alocat bursa la locul de cazare pe care i l-au dat foarte greu. A trecut, însă, peste toate răutăţile, a strâns din dinţi şi a îndurat anumite „tratamente” doar pentru că provine din etnia rromă. A muncit pe rupte în timpul studenţiei, pentru că avea nevoie şi de bani, dar nimeni şi nimic nu putea să-i întrerupă visul.

 

Nu avea ce mânca, dar făcea gărzi ca să înveţe

Am făcut voluntariat, mă duceam în gărzi la Terapie Intensivă și multe dintre cunoștințele pe care le am acum vin din experiența pe care am căpătat-o acolo. Erau zile când nu aveam ce mânca, dar mă duceam în gardă ca să mai învăț ceva. Și asta m-a ajutat foarte mult. Am acum capacitatea să apreciez din timp anumite lucruri și, mai ales, am răbdarea și disponibilitatea să înțeleg omul. A lucra cu un om este un privilegiu.

La scurt timp după ce a dat licenţa, Valentin a vrut să plece în străinătate. Simţea că numai acolo setea sa de cunoaştere îi va fi satisfăcută.

Pandemia de Covid-19, însă, i-a stopat dorinţele şi a fost nevoit să aplice la mai multe spitale de urgenţă, municipale sau universitare din România, pentru un job.

Era decis să rămână acasă, la Ploieşti, dar aici a fost refuzat din motive care nu fac cinste niciunui manager de spital. I s-a spus, totuşi, că e nevoie de medici la Direcţia de Sănătate Publică Prahova, dar după alte câteva zile i s-a transmis că mai sunt doar locuri de asistenţi. A acceptat pe loc şi urma să înceapă lucrul, dar după anumite hârtii solicitate, care să dovedească statutul de asistent (cu toate că el era medic!), nu a primit nici măcar un răspuns.

În timp ce aştepta pe sală un semn, a fost sunat de managerul Spitalului Municipal Timișoara. Primise cererea lui Valentin și i-a spus că ei au nevoie de medici și că îl așteaptă. S-a urcat iar în tren și seara era la Timișoara. A doua zi dimineaţa avea gata toate hârtiile de angajare, iar a treia zi deja era încadrat cu carte de muncă.

 

Rolul medicului Valentin Perduș la Spitalul Municipal Timișoara

La Timişoara, oamenii şi-au dat seama de ambiţiile şi valoarea tânărului medic şi i-au dat pe mână bolnavii de Covid-19, pe terapie intensivă. I s-a dat maşină de serviciu şi i-a fost asigurată cazarea.

Pe timpul stării de urgență, Valentin a fost cazat la hotel. Speră să găsească o chirie decentă, unde să poată pune capul seara după o zi de muncă.

Orice greutate trece când merge la serviciu dimineaţa. Face parte dintr-un colectiv extraordinar de frumos, profesionist, și se bucură foarte mult că poate acumula experiență, că poate dobândi tot mai multe cunoștințe. Ii mulţumeşte lui Dumnezeu pentru minunea asta din viaţa lui.

Medicul Valentin Perduş lucrează în cadrul unei secții de tranzit. Pacienţii sunt opriţi pentru investigaţii clinice şi paraclinice de laborator în dinamică.

În funcție de rezultate se iau următoarele măsuri. Dacă la un pacient testul se infirmă de 2 ori, acesta va fi externat cu izolare la domiciliu timp de 6 zile. Dacă este pozitiv, acesta este trimis într-o altă secție unde i se administrează tratamente specifice.

Aici nu se poate permite, fie din imprudență, fie din neascultare, să apară erori. Este de datoria fiecărui medic să se asigure că face totul pentru pacient.

În paralel, medicul Valentin Perduş învaţă pentru examenul de rezidenţiat din toamnă.

Învățatul trebuie întotdeauna îmbinat cu lucrurile practice și cele mai multe informații le-am primit din practică. Medicina nu poate fi luată ca un obiect dat, care așa rămâne. Poți să ai același diagnostic, dar cu manifestări complet diferite față de cele studiate clinic. Ca să le poți observa ai nevoie de multă experiență, de multă practică și trudă. Îmi doresc foarte mult să fiu implicat în actul medical și, în același timp, să fiu în sprijinul pacientului indiferent de unde vine el, ce culoare politică are, de etnie sau loc în societate. Toți oamenii au dreptul la viață.

 

Despre familia lui Valentin Perduș

Încerc să aflu mai multe despre trecutul său, pentru că modul în care povesteşte te atrage precum un magnet. Când vorbeşte, Valentin parcă te hipnotizează…

A făcut lucruri care pentru mulţi alţii sunt de domeniul SF. În plus, a trecut prin experienţe traumatizante. La un moment dat a vrut să se întoarcă în sânul familiei, dar când a văzut că doi dintre fraţii lui sunt certaţi cu legea şi că sunt „abonaţii” secţiei de poliţie, a fugit şi nu s-a mai uitat niciodată înapoi. Ceea ce ştie despre familia sa este că tatăl vitreg, căruia îi poartă numele, a murit acum mulţi ani.

Mama lui biologică trăieşte momentan în alt judeţ şi are alţi 5 copii. Nu a văzut-o niciodată şi nici nu îşi doreşte lucrul ăsta. Pentru el, doar cei care te cresc şi te educă, şi sunt alături de tine, pot fi numiţi părinţi. Dar mai ştie că, mai presus de tot ceea ce există, este un singur tată şi o singură mamă care nu-şi abandonează niciodată copilul, şi acela este Dumnezeu. Este convins că El este cel care veghează asupra tuturor, inclusiv asupra lui.

Nu i-a fost deloc uşor, iar povestea lui de viaţă este una extraordinară. Bunătatea este cuvântul care îl caracterizează cel mai mult şi încearcă să arate asta ori de câte ori are ocazia. Mai cu seamă, la spital, acolo unde oamenii se agaţă de ultimele speranţe, şi de priceperea lui, pentru a supravieţui.

În primul rând, oamenii au nevoie de o vorbă caldă, bună. Am mai spus-o și o să o tot repet: o vorbă bună, la momentul potrivit, poate ajuta la vindecare. Un medicament, un tratament are nevoie să fie sprijinit și în felul acesta. Omul are nevoie să fie ascultat, poate sfătuit, înțeles, are nevoie să fie tratat cu multă răbdare. Omul poate depăși orice obstacol sau barieră dacă este înțeles și susținut. Inima este punctul de plecare și vindecare a sufletului.

 

Dr. Valentin Perduş: „Isteria creată de Covid-19 va duce la dezbinare şi dezumanizare”

Despre Covid-19, Dr. Valentin Perduş spune că nu se ştie mare lucru, dar că a tratat pacienţi cu tratament simplu – pentru cei care au avut simptomatologie specifică uşoară şi medie/moderată. Se bucură ca un copil atunci când se întâmplă minuni şi oamenii revin la viaţă.

Povesteşte că această boală a afectat grav persoane cu un status imunitar precar, inclusiv comorbidităţile pe care le au. Obezitatea, starea psihică a pacientului contează foarte mult.

Ca medic, îi pare foarte rău că nu s-a făcut nicio necropsie după decesul anumitor pacienţi pentru că, spune el, România a făcut pionerat în medicina legală şi, mai ales, anatomo-patologie. Din acest punct de vedere, Dr. Valentin Perduş consideră că este o mare bilă neagră pentru noi ca popor. România a pierdut mult din prestigiul medical din cauza politicului şi din această cauză performanţele sunt aproape de zero.

Cât despre vaccinarea împotriva SARS CoV-2, am lăsat la final opinia specialistului, pe care poate că merită să o luăm în seamă:

Nu ştim nimic cu adevărat despre efectele benefice şi, mai ales, misterioasele efecte adeverse pe termen scurt, mediu şi lung. Vacinarea trebuie să aibă loc în urma unor studii clare, pertinente, şi să se ştie cu adevărat efectele adverse care pot apărea după inocularea vaccinului. Nimeni nu este obligat să facă vaccinul, dar isteria creată de mass-media a dus mult la degradarea morală, spirituală, psihică şi, în final, fizică a oamenilor. Totul va duce la dezbinare şi dezumanizare. Vom afla după ani şi ani ce se întâmplă cu adevărat după acest vaccin. Un studiu recent făcut în Israel arată că, după vaccinare, la un interval de timp rezonabil, anumite categorii de pacienţi vaccinaţi au dezvoltat troboze şi endocardite, iar alţii au decedat. Multe dintre aceste lucruri nu sunt date publicităţii, urmărindu-se un scop bine definit. Eu personal le transmit multă sănătate tuturor oamenilor şi multă credinţă în Dumnezeu!