Actrița Diana Giubernea, reprezentanta curentului independent în teatru

Diana Giubernea face parte din rândul actorilor valoroși pe care teatrul românesc i-a produs în urmă cu aproape 30 de ani. Din păcate, etapa zbuciumată pentru actul de cultură care a urmat imediat după revoluție a neîndreptățit mulți actori buni. Diana Giubernea nu a făcut compromisuri și a ales calea grea dar frumoasă a teatrului independent. Descoperiți mai jos povestea unei actrițe care se luptă să facă teatru de calitate într-o lume mercantilă, superficială, tot mai lipsită de simțul valorii.

 

Diana Giubernea s-a născut în Constanța și a intrat în 1989 la I.A.T.C. – București (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică), la clasa Prof. Univ. Dem Rădulescu (înlocuit de Alexandru Repan în ianuarie 1990). La admitere erau 4 locuri la fete şi 4 locuri la băieţi, fiind 400 de candidate pe 4 locuri. A fost ultima promoţie de 8 (+ doi, primii picaţi sub linie după Revoluţie), o promoţie “cobai”. În anii din faţă se scoteau materii, în anii din spate se introduceau materii noi (asta după Revoluție), își amintește Diana Giubernea.

În primul an de facultate am stat mai mult pe străzi. În decembrie 1989 la revoluție, în 1990 în Piața Universității. De la ora 9 la 21 eram la facultate, iar noaptea eram în Piaţă, unde îmi făceam temele pentru a doua zi. Dormeam două-trei ore, dar nu simţem oboseala. A fost o perioadă frumoasă, plină de energie curată. Aici am înţeles şi am simţit ce înseamnă LIBERTATEA. În Piaţă am cunoscut o mulțime de oameni minunaţi, care din păcate au emigrat după Mineriadă.

 

Drumul greu spre viața de actor fără compromisuri

În 1993 a terminat facultatea care deja se numea A.T.F. (Academia de Teatru şi Film). A urmat o perioadă grea deoarece nici nu se punea problema de angajări în teatre. Nu se făceau concursuri și nici nu avea celebra experiență care se cerea în acea perioadă. Să facă altceva, nici nu se punea problema.

Când în sângele tău curge artă şi respiri doar teatru, nu poţi să faci altceva. Te-ai stinge puţin câte puţin şi la un moment dat ai deveni doar un mort viu. Aşa că am luat taurul de coarne şi am devenit LIBERĂ şi INDEPENDENTĂ.

Venea de la Constanţa la București special pentru a vedea teatru de calitate. Era fan Teatrul Mic, pe vremea când era director Dinu Săraru. Biletele se epuizau cu o lună înainte, își aduce aminte actrița. A văzut spectacole de referinţă, pe care le ţine minte şi acum.

În 2006, la Club A, datorită directorului de programe Paul Radu, a avut norocul să-și întâlnească regizorul de suflet – Mona Gavrilaş. Atunci a făcut primul spectacol monolog ”tabu” – „Monoloagele Vaginului”, care se joacă şi azi (tot „tabu”). Din 2006 până în prezent, a lansat alături de Mona Gavrilaș 9 spectacole şi o mulțime de spectacole-lectură. Nu au putut coopta alți actori pentru că nu își permiteau să îi plătească și jucau mai mult în spaţii neconvenţionale.

Acest minus le-a determinat să se specializeze pe spectacole monolog. Au avut noroc de critici de teatru importanţi (Doru Mareş, Ileana Lucaciu, Alice Georgescu, Natalia Stancu, Magdalena Boiangiu) care au coborât în cluburi şi le-au văzut spectacolele. Cronicile lor au fost foarte bune, fapt ce le-a făcut să creadă că li se vor deschide porţile teatrelor. Nu a fost să fie. Aşa că ele joacă în continuare pe unde pot.

Faptul că nu au un loc al lor şi publicul nu ştie unde să le găsească, e o problemă cu care actrița și regizoarea se confruntă și azi. Au avut colaborări cu Teatrul Evreiesc, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul Naţional, dar cel mai mult au jucat în spaţii neconvenţionale (în închisoarea Memorial Sighet, în cort la Salvaţi Roşia Montană, pe plaje la Vama Veche, cluburi, ceainării, vinării, cofetării…).

 

Provocările vieții de actor independent

Cea mai mare problemă pentru un actor independent este supravieţuirea fizică şi psihică. Un actor angajat are un salariu care merge chiar dacă nu joacă (sunt mulți în această situație). După ce a terminat facultatea, i-a fost foarte greu. Nu înţelegea de ce, deși era apreciată de critici de teatru foarte importanţi (Margareta Bărbuţă, Valentin Silvestru), nu putea să-și găsească un loc în teatru.

Dacă nu era mama mea care să mă susţină financiar şi moral, aș fi clacat. Ea a fost lângă mine de când am dat la facultate şi sprijineam copacii din faţa I.A.T.C.-ului, şi este în continuare alături de mine. Şi pentru iubire, devotament şi sacrificii, mă înclin în faţa ei cu smerenie şi iubire.

Problema actorilor neangajaţi este greu de rezolvat. După 1989, facultăţile de teatru au apărut ca ciupercile după ploaie, iar teatrele au rămas cam tot aceleaşi desi sunt sute de absolvenţi anual.

Înainte de 1989 erau doar două facultăţi de teatru (la București şi Târgu Mureş) şi ieşeau cam 40 de actori. Erau repartizaţi în teatrele din ţară, împreună cu colegii lor de la regie şi scenografie. Acolo se cunoşteau, se formau, montau o grămadă de spectacole şi deveneau o familie. După stagiatură, unii se angajau în acele teatre, alţii veneau în București. E recunoscută pepiniera de mari valori formate la Piatra Neamţ.

Din păcate, multe lucruri bune au fost înghiţite de „democraţie”. Nu regret anii comunismului, Doamne fereşte! Doar sufăr să văd cum câteva buruieni (care se extind şi se extind), au înăbuşit etica, morala, bunul simţ, onoarea, valoarea. Mă revoltă „toţi viermii care atacă fructul, omul, credinţa şi trecutul” (Un Altfel de CRĂCIUN).

 

Cum se câștigă atenția publicului în spații neconvenționale

Cum primul pas pentru a supraviețui în teatru este să exiști, actrița Diana Giubernea și regizoarea Mona Gavrilaș au creat Inorog ART. Un teatru sărac (stil Grotowski), de calitate, cu mult adevăr şi cu multă emoţie.

Ăsta a fost primul pas. Următorul este promovarea. Publicul trebuie să ştie unde joci ca să vină după tine dacă nu ai un loc al tău.

Când au jucat în teatre, datorită promovării foarte bune, au avut sălile pline. După spectacole, oamenii o aşteptau să o felicite şi să o întrebe unde mai pot să o vadă jucând.

Ce puteam să le răspund? Că mă plimb cu cortul? Ăsta e ultimul pas pe care trebuie să-l facem, să ne găsim 4 pereţi şi o scândură.

Ea, absolventă de facultate de teatru, învăţată să joace în lumina reflectoarelor… Obligată mereu să se detașeze de chelnerii care fac gălăgie în cluburi, de lumina becului care îi permite să vadă tot ce mişcă, de persoane care comentează în timpul piesei…

Există însă și o latură minunată a acestei experiențe. La Salvaţi Roşia Montană de exemplu a jucat în vârful muntelui într-un cort, iar 200 de persoane au aşteptat două ore să se remedieze problemele tehnice ca să înceapă spectacolul. Alteori întâlnește necunoscuţi care aleargă noaptea pe străzi să găsească flori, sau o iau în brațe plângând și mulțumindu-i… TEATRUL, cu bune şi mai puţin bune, e un MIRACOL, îmi spune actrița Diana Giubernea.

 

Dacă vrei să faci teatru de calitate, pune-ţi sufletul pe tavă

Tompa Gabor este regizorul preferat al Dianei. Se înclină în faţa lui Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija şi Yuri Kordonsky, îi admiră pe Cătălina Buzoianu şi pe Felix Alexa. Din păcate, regizorii mari nu coboară în cluburi şi nu au cum să te descopere. Şi e normal. Dacă vrei să lucrezi cu ei, tu îi cauţi, faci şi figuraţie dacă e nevoie.

Din păcate, Diana a aflat asta prea târziu. Dar, în orice negru există puţin alb, trebuie doar să-l găseşti sau să te găsească. Pentru Diana Giuberna, acel alb se numeşte Mona Gavrilaş, regizorul ei de suflet. Atunci când cele două lucrează împreună, se creează un flux energetic, un întreg care ia forma spectacolului.

În viaţa noastră apar multe întâlniri, dar foarte puţine sunt o adevărată binecuvântare cerească. Eu am avut noroc de 100 de întâlniri care m-au făcut KO şi a trebuit să învăţ să mă ridic şi să nu abandonez lupta. 100 întâlniri fericite şi 3 întâlniri binecuvântate: actrița Carmen Galin, regizorul şi prof. univ. Ion Cojar şi regizorul Mona Gavrilaş. Prof. univ. Ion Cojar mi-a zis „dacă vrei să faci teatru de calitate, pune-ţi sufletul pe tavă”. Şi de atunci asta fac şi o să fac până la final.

 

Diana Giubernea alege să joace doar spectacole cu un mesaj foarte puternic

Sunt studenţi care nu au citit o carte, care habar nu au de Dostoievski. De Shakespeare nici nu poate fi vorba. Sunt studenţi la Teatru care nu ştiu cine e Olga Tudorache. Sunt actori care își citesc doar replicile lor, nu toată piesa cum ar fi normal. Incultura e ajutată să se răspândească în toate domeniile. „Pâine şi circ” se cere, „pâine şi circ” se dă! Dar…

Sunt oameni care citesc în metrou, care s-au săturat de banal şi vulgar, care mulţumesc, care vor emoţie şi spiritualitate. Pentru aceşti oameni sunt spectacolele pe care Diana și Mona le fac. Ele știu că mulţi îşi doresc să meargă la teatru, dar muncesc de dimineaţa până seara şi sunt frânţi de oboseală, că nu le mai trebuie nimic. Pe aceştia îi aşteaptă să-şi ia picul de energie sufletescă.

Ştie că mulţi vor să scape de mizeriile din jur refugiindu-se în spectacole uşoare sau de comedie. Pentru ei există o listă lungă de astfel de spectacole, dar cele ale Inorog Art nu li se potrivesc.

De multe ori au fost întrebate de ce nu fac şi comedii. Atunci, în variantă artistică, cine ar mai vorbi despre deţinuţii politici din anii comunismului? Cine s-ar mai lupta ca problema vaginului să nu mai fie tabu? Cine ar arăta ce înseamnă manipularea, cine ar mai pune în valoare poezia populară autentică? Spectacolele lor sunt un strigăt:

Deşteaptă-te! Ţine minte şi nu mai repeta! Trăieşte! Bucură-te de ce ai! Mulţumeşte! Iartă! IUBEŞTE! Motto-ul Inorog ART este „Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat” – Immanuel Kant. Da, avem spectacole de nişă, pentru un public de nişă.

 

”Un altfel de CRĂCIUN”, spectacolul de teatru jucat în închisorile comuniste

Spectacol monolog de poezie și proză, „Un altfel de CRĂCIUN” este o radiografie emoționantă a destinelor deținuților politici din România comunistă. Pe un scenariu conținând texte ale scriitorilor Radu Gyr, Zahu Pană, Dumitru Oniga, Marcel Petrișor sau Anatolie Paniș (nume care au marcat această perioadă din spatele gratiilor), Jilava și Aiud își deschid porțile spre sinceritate și adevăr.

Crăciunul deținuților politici este o lecție despre toleranță, iertare și iubire. Într-o atmosferă de penitenţă se vorbeşte despre lacrimi, tristeţe, speranţă, întoarcerea în istorie, la valorile umane, la credinţă, la oamenii de lângă noi. O paralelă cu Naşterea lui Iisus şi o invitaţie la evadare în interior prin amintiri, într-o altă viaţă – viaţa de dinainte de a fi închişi.

Din păcate toţi avem o închisoare în noi şi doar prin Iubire putem rupe lanţurile.

Piesa s-a jucat atât în închisoarea de la Sighet cât și în alte spații de penitență pentru cei care au avut demnitatea și tăria de a se opune comunismului.

Ar trebui să ne cunoaştem istoria nu foarte îndepărtată, să ne mândrim cu aceşti eroi, să le mulţumim pentru jertfa lor. Să nu ne mai ascundem de ororile trecutului comunist. Ar trebui să învăţăm de la evrei, care tot timpul vorbesc de victimele holocaustului.

În trecut ne naştem şi se construieşte prezentul, şi din prezent se formează viitorul. Dacă ne pierdem adevărata istorie şi tradiţiile, o să dispărem ca naţie. Vom deveni doar nişte locuitori pe aceste meleaguri minunate, numite cândva Dacia, Valahia, România. Ar fi trist.

”SĂ IUBIM, SĂ IERTĂM, DAR SĂ NU UITĂM… CA SĂ NU SE MAI REPETE!” este mesajul acestui spectacol plin de emoție. Din păcate, interesul scăzut pentru astfel de spectacole a făcut ca numărul reprezentațiilor să fie mic în comparație cu valoarea sa.

 

Teatrul din viața românului, în vremurile actuale

Nu a scăzut interesul publicului pentru teatru, că sălile sunt pline. A scăzut nivelul spectacolelor și a publicului. Sunt mulți snobi care merg la spectacole bune și stau pe facebook. Alții merg la spectacole proaste dar cu o promovare foarte bună și pleacă la pauză, iar alții nici nu știu la ce merg.

Nu poţi să citeşti Sandra Brown, să mergi să vezi „Crimă şi pedeapsă” şi la pauză să te miri că e piesă psihologică. Înainte, fiecare teatru avea o direcţie de piese de teatru, mai grele, mai uşoare, mai bulevardiere, şi îşi aveau publicul format. Acum e libertate, faci ce vrei ca să atragi publicul, nu să-l educi. E un ghiveci, susține plină de revoltă Diana Giubernea.

În prezent, Diana Giubernea și Mona Gavrilaș organizează un Atelier de actorie, autocunoaştere şi dezvoltare emoţională prin teatru – Inorog ART. Acest demers ar fi fost imposibil fără un om frumos și minunat, Georgiana Voicu. La aceste cursuri, ele îi învaţă pe cursanți tehnici de actorie, cultură teatrală, dar și să aibă curajul să se cunoască, să se accepte, să se deschidă emoţional.

Radu Beligan spunea: „Nu e de ajuns să fie numai actorii talentaţi, mai e nevoie şi de un public talentat, atunci coboară harul.”

Când creez un rol, îi dau din carnea mea, sudoarea mea, sângele meu, lacrimile mele, SUFLETUL meu. E o naştere! Un miracol!

 

O viață alături de cărți și teatru

Din clipa în care a învăţat să citească, Diana Giubernea e fascinată de mituri, legende şi poveşti. Le iubește şi crede că multe fiinţe, zise, fantastice, au existat şi chiar mai există, chiar dacă nu mai apar din cauza răutăţii umane.

Istoria a învaţat-o din romanele istorice (Dumas, Eugene Sue, Heinrich Mann, Feuchtwanger, Stefan Zweig, etc.). A avut perioade când era fan Jules Verne, Balzac, Hugo, George Sand, Camus, Rebreanu, Camil Petrescu, Cella Serghi, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Maupassant, Tournier, Gide, Kahlil Gibran, Tagore, Omar Khayyam, Rumi, Hermes Trismegistus.

Dacă ar fi să aleagă azi doar 3 autori, atunci ar fi Mircea Eliade, Antoine de Saint-Exupery, Osho. Dacă ar fi să aleagă o singură carte, ar fi „Micul Prinţ”, sau „1001 de nopţi”, sau „Bhagavad-Gita”, sau Hermes Trismegistus, sau….

Spectacole recomandate/ preferate de Diana Giubernea:

La Teatrul Mic:

– Reg. Cătălina Buzoianu: „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” (1978), „Nu sunt turnul Eiffel” (1979), „Maestrul şi Margareta”(1980), „ Ivona, Principesa Burgundiei” (1983), „Cerul înstelat deasupra noastră” (1984), „Doamna cu camelii” (1985), „Arta iubirii” (1989)

– Reg. Dragoş Galgoţiu „Copiii lui Kennedy” (1980)

– Reg. Silviu Purcarete „Diavolul şi bunul Dumnezeu” (1981), „Richard al III-lea” (1983)

– Reg. Hadji-Culea „Evul mediu întâmplător” (1980), „Mitică Popescu” (1984)

– Reg. Dan Piţa „Amurgul burghez” (1986)

– Reg. Alexandru Darie „Cameristele” (1988)

Şi la alte teatre:

– Reg. Dan Micu „Karamazovii” (1981)

– Reg. Liviu Ciulei „Furtuna” (1979), „Visul unei nopţi de vară” (1991)

– Reg. Andrei Şerban „Purificare” (2006), „Pescaruşul” (2007), „Leer(a)” (2012)

– Reg. Mihai Măniuţiu „Electra” (2005), „Macbeth” (2008), „La ordin, Fuhrer!” (2016)

– Reg. Alexandru Dabija „Lola Blau” (1993), „Orfanul Zhao” (1995), „Creatorul de teatru” (2007), „Capra sau cine e Sylvia” (2007), „Mein Kampf” (2014),

– Reg. Alexander Hausvater „La Ţigănci” (1993), „Anneee Frank” (2004), „Cymberlin” (2004), „Poveste de iarnă” (2009)

– Reg. Felix Alexa „Scaunele” (2004), „Însemnările unui nebun” (2013)

– Reg. Silviu Purcărete „Piaţeta” (1986), „Titus Andronicus” (1992)

– Reg. Yuri Kordonsky „Unchiul Vania”(2001), „Crimă şi pedeapsă” (2006), „Pescăruşul” (2013)

– „Mă tot duc” Cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu

– Reg. Mariana Cămărăşan „N(aum)” (2014), „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice” (2016)

Repertoriu Diana Giubernea:

– „Monoloagele Vaginului” după Eve Ensler – cu Diana Giubernea, reg.Mona Gavrilaş (2005)

– „Un Altfel de CRĂCIUN” poezie şi proză a deţinuţilor politici din perioada comunistă – cu Diana Giubernea, regia Mona Gavrilaş (2006)

– „Toţi bărbaţii mei” după Cristian Juncu – cu Diana Giubernea, regia Mona Gavrilaş (2008)

– „Iubitul meu… Leonard” după poezia lui Leonard Cohen – cu Diana Giubernea, regia Mona Gavrilaş (2011)

– „Cum am dresat un melc pe sânii tăi” de Matei Vişniec – cu Diana Giubernea şi Viorel Ivanciuc, regia Mona Gavrilaş (2012)

– „Lecţia” după Eugen Ionescu – cu Daniela Moldovan şi Diana Giubernea, regia Mona Gavrilaş (2014)

– „Autentic România” poezie veche românească – cu Diana Giubernea şi Sergiu Corbu Boldor, regia Mona Gavrilaş (2016)