Afaceri

Adrian Ambrose despre FabricatinRO, platforma care sprijină economia autohtonă

Cum ar fi ca tot ce s-a fabricat vreodată în România să apară în același spațiu online? Să existe o platformă dedicată tuturor producătorilor sau furnizorilor de servicii români? Adrian Ambrose are acest obiectiv îndrăzneț și nu se va lăsa până nu-l va atinge!

 

De fapt, această platformă există deja! Se numeste, chiar așa, #FabricatinRO și este, dacă vreți, extensia personalității lui Adrian Ambrose în mediul online. Dorința lui cea mai fierbinte – aceea de a realiza ceva frumos și măreț pentru mediul de afaceri românesc. Propunerea sa de valoare, mingea la fileu ridicată tuturor antreprenorilor din România, mai mici sau mai mari!

Cine este Adrian Ambrose, de ce Fabricat în România și de unde această mare pasiune, aflăm în cele ce urmează.

 

Începuturile lui Adrian Ambrose

Adrian s-a născut și a crescut în Iași. Aici a urmat facultatea și masterul, aici îl regăsim și astăzi, când dezvoltă un proiect de țară magnific.

S-a format alături de doi părinți antreprenori. Încă de mic a înțeles ce înseamnă să conduci o afacere, iar tatăl său a reprezentat principala sursă de inspirație.

Ca mulți alți absolvenți de studii industriale, Adrian și-a început cariera într-o fabrică. Șase ani a avut șansa să testeze ”on-the-job” principiul cererii și ofertei: atunci când există cerere în creștere, o companie e obligată să facă angajări, iar afacerea se dezvoltă implicit.

Este importantă această precizare, pentru că principiul stă la baza motivației lui Adrian de a vedea cum cresc afacerile românești.

 

FabricatinRO, fabricat la o… bere!

În timpul concediului din 2014, la o masă la o bere, Adrian și amicii săi filosofau despre ce ar putea ei să aducă nou în această țară. Și cum stăteau ei trei, Adrian, Andrei și Cătălin, și se gândeau la toți acei oamenii care se vaită cât de greu e să trăiești în România, și-au dat seama cât de ușor este de fapt să spui cuiva să se schimbe. Care este însă rezultatul? Greu de spus….

Cel mai ușor însă este să oferi chiar tu un exemplu! Te poți tu schimba cu adevărat? Poți face tu ceva cu însemnătate?

Ne gândeam, cum putem ajuta noi țara? Care e cel mai ușor lucru pentru a veni în folosul unei comunități? Din vorbă în vorbă, ne-am dat seama că dacă susținem noi produsele, le recomandăm, atunci acestea s-ar putea dezvolta mai rapid. Dacă noi cumpărăm miere de albine direct de la un producător, acel producător va crește. Dacă nu, nu!

Zis și făcut! Imediat după ce s-au întors din vacanță, cei trei ieșeni au construit site-ul Fabricat în România. La început a funcționat exclusiv ca un blog, în care peste 400 producători din România și-au prezentat afacerile.

Prima echipă Fabricat în România

Un an mai târziu, din lipsă de timp, Andrei și Cătălin s-au retras. Nici Adrian nu stătea mai bine din acest punct de vedere: munca în fabrică era solicitantă, cu nopți nedormite și weekenduri ocupate. Totuși, a decis să continue.

Între 2015 și 2018, Adrian Ambrose s-a ocupat aproape singur de proiect. Doar câțiva freelanceri și studenți l-au ajutat să descopere povești frumoase despre produsele românești.

De asemenea, în 2016 s-a mutat din producție în zona de servicii, tocmai pentru a înțelege mai bine provocările cu care se confruntă un astfel de furnizor. Astăzi, gestionează un portofoliu variat de proiecte, iar responsabilitățile de la locul de muncă îi permit ca, în timpul liber, să se dedice atât cât este nevoie pentru ca Fabricat în România să crească frumos.

Din 2018, o nouă identitate pentru Fabricat în România

Vara trecută, Tudor Perian și Victor Ciubotariu, proprietarii agenției de marketing online Digital Goal din Iași, au venit cu ideea de a transforma un simplu blog în ceea ce vedeți astăzi pe site-ul FabricatinRO. A rezultat o platformă care să răspundă mai bine tuturor părților implicate – producători, clienți, economie în general.

Au creat așadar un nou site, logo, au introdus sloganul actual – „portalul produselor și serviciilor fabricate în România”. Au schimbat complet perspectiva, astfel încât fiecare producător are acum o pagină de prezentare în site. Trebuie să înțelegem că, de cele mai multe ori, vorbim despre mici producători locali care nu au forța să se facă mai cunoscuți în afara razei lor de acțiune.

Fabricat în România rezolvă această problemă, deoarece se ocupă de tot ce înseamnă brandingul acestor producători. Practic, dacă tu în curtea ta fabrici un produs, ești foarte bun dar te cunosc doar vecinii din sat/comună/cartier și vrei să te extinzi pe o arie mai mare, atunci listarea pe FabricatinRO este obligatorie! Este, dacă vrei, cel mai scurt drum de la un nume respectat în comunitatea ta la o notorietate extinsă la nivel național.

Fabricat în România ajută producători, ajută consumatori oferindu-le informații și produse proaspete, ajută economia țării, ajută la păstrarea tradițiilor, ajută unind antreprenori.

Dacă Adrian Ambrose se ocupă acum de relația cu clienții platformei, Tudor și Victor sunt responsabili de tot ce înseamnă mentenanța site-ului. Se asigură că paginile brandurilor listate sunt optimizate pentru google, arată bine și atrag clienți. În plus, la cerere pot construi inclusiv magazine online, astfel încât produsele furnizorilor să ajungă cât mai ușor în toate colțurile țării!

 

De ce să te listezi pe FabricatinRO

Orice afacere are nevoie, mai devreme sau mai târziu, de promovare. Mai ales în mediul online. Opțiunea cea mai comodă este cu sprijinul unei agenții de marketing, care livrează servicii integrate – web design, seo, poziționare, promovare în social media, advertoriale pe diverse platforme etc.

În România, sunt nenumărate astfel de agenții de marketing. Majoritatea slabe, doar câteva bune sau foarte bune. Tu, client, după ce te-ai chinuit să identifici varianta perfectă, după ce ai dat greș de câteva ori pe timp și bani mulți și ai ajuns în sfârșit la o alternativă acceptabilă, întâmpini o nouă problemă.

Chiar dacă ești mulțumit de rezultate, voi veți fi avut doar o relație punctuală, în funcție de proiectul și livrabilele agreate. După finalizarea contractului, fiecare merge pe drumul său…

Aici intervine Fabricat în România! Adrian Ambrose explică:

Noi suntem alături de un producător pe termen lung. O dată ce fac parte din comunitatea noastră, aceștia se bucură de beneficii pe care o agenție obișnuită nu le poate oferi. Pe lângă serviciile standard de marketing, noi construim o comunitate. Vrei de exemplu ca produsele tale să ajungă într-o anumită băcănie? Noi te ajutăm! Vrei să participi la un eveniment de profil sau să vină presa la tine în curte? Avem contactele potrivite!

Mai mult decât atât, comunitatea din jurul FabricatinRO este nișa perfectă pentru orice producător local. Sunt genul de consumatori care iubesc produsele românești, deschiși să le testeze în defavoarea celor străine. Mai repede ar cumpăra de exemplu anvelope fabricate în Timișoara decât în Turcia sau prin alte țări.

De ce? Pentru că, la fel ca Adrian, își doresc să vadă cum crește economia românească. Vor să facă parte dintr-o comunitate care promovează tot ce înseamnă ”made in Ro”. Acești oameni sunt publicul țintă pe care orice antreprenor român și-l dorește!

 

Adrian Ambrose: „Banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină…”

La aproape un an de la relansare, 60 producători sunt deja listați pe Fabricat în România. Majoritatea provin din zona alimentară, cel mai cunoscut furnizor fiind probabil celebrul magiun de Topoloveni.

Găsim, de asemenea, producători de bijuterii, magazine de încălțăminte, chiar fabrici de vopseluri sau produse cosmetice. Deja există o gamă largă de categorii de producători, distribuitori sau furnizori de servicii. Poți de asemenea face filtrare în funcție de regiune, astfel încât să găsești recomandări de produse, cât mai aproape de casa ta.

Adrian mă asigură că acesta este doar începutul! În viitorul apropiat vor organiza târguri pe tematici, vor extinde efortul de relaționare cu partenerii, astfel încât aceștia să-și atingă obiectivele de notorietate și implicit de vânzări.

Victor Ciubotariu, Adrian Ambrose și Tudor Perian, echipa FabricatinRO

Sigur că platforma nu este pentru oricine. Conform unor studii recente, în România există peste 1,3 milioane de antreprenori. Dintre aceștia, Adrian estimează că circa 10% au mentalitatea corespunzătoare:

Ca în orice business, întâlnim și oameni reticenți să plătească un mic abonament lunar. De obicei, acestora le spun că atunci când ei își vor oferi gratis propriile produse sau servicii, atunci vom putea și noi să facem asta. Românii trebuie să înțeleagă că banii investiți în publicitate sunt ca banii de benzină. Conduci exact atât de mult cât ești dispus să alimentezi.

În orice caz, acei 10% antreprenori cu care se poate lucra vor fi la un moment dat cu toții listați pe Fabricat în România! Îmi imaginez că este și va fi o muncă titanică, însă pe Adrian nimic nu pare să-l oprească:

Eu când cred în ceva, nu mă las până nu reușesc. Mi-am propus ceva când am început și chiar dacă lucrurile în echipă s-au schimbat, direcția și scopul au rămas aceleași. Mi-am dorit o comunitate, pentru a ajuta și a crea beneficii, pe multe categorii.

Nu ne rămâne decât să urmărim această inițiativă de excepție. De asemenea, dacă ești sau cunoști oameni potriviți pentru platforma sa, îi poți scrie lui Adrian Ambrose pe pagina de Facebook a proiectului sau pe formularul de contact din site.

Cel mai important, vă invit să vă creați un obicei în a căuta produse pe Fabricat în România. Să încercați rețetelor acestor furnizori, cam toate cu iz de „ca la mama acasă”.

Până la urmă, ce poate fi mai frumos decât să transformăm în branduri de țară acele produse cu care ne delectăm în curtea rudelor de la țară? Cam asta încearcă să facă Adrian, iar eu zic că merită să îl susținem!

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.