Adriana Roman s-a regăsit de curând, după ani de căutări. Și poate încă se va mai căuta pe viitor și se va regăsi tot de atâtea ori, ne spune ea. Asta, deoarece Adriana crede în faptul că educația este un proces nesfârșit, o daltă care ne creează și ne recreează de fiecare dată altfel.
Pentru Adriana, una din cele mai dificile întrebări ale vieții este – cine ești tu? – pentru că e o întrebare care te îndeamnă la introspecție, la a te dezvălui așa cum ești, lăsând deoparte rolurile sociale pe care le îmbrățișezi cu atâta tărie.
Iubirea și înțelegerea pot fi căi ale iertării
A copilărit în satul Crasna Vișeului, județul Maramureș, un sat mic de etnie ucraineană, aflat la granița cu Ucraina. Pentru ea și cele patru surori mai mici, nu a fost deloc o copilărie ușoară. Dar sărăcia și neajunsurile materiale au fost compensate de o frumusețe extraordinară a naturii și de bogăția de valori insuflate de bunici și părinți.
Tatăl lor a fost un om cu suflet mare, însă din cauza problemelor cu alcoolul avea dese ieșiri violente. Au crescut cu teama de moarte, teama că într-o zi le-ar putea face mult mai rău decât să le bată sau să le alunge de acasă. Adriana a simțit mereu responsabilitatea de a-și proteja surorile și îi răspundea tatei cu aceeași monedă. reamintindu-i cât este de rău și cât de mult greșeste.
Moartea tatei a trezit în mine un amplu proces de introspecție și mi-a scos în lumină cea mai dureroasă întrebare – cu ce ai fost tu mai bună, dacă ai răspuns răului cu rău? Această întrebare m-a urmărit multă vreme. M-a dat jos de pe piedestalul pe care mă pusesem și m-a făcut să îngenunchez în fața lui Dumnezeu și în fața memoriei tatălui meu.
Citind mai multe despre energie, plăți karmice, misiuni ale sufletelor, a ajuns să creadă că tatăl său a fost un suflet extraordinar de frumos și curajos. Ce suflet și-ar putea lua misiunea ingrată de a veni pe pământ pentru a fi persecutorul familiei sale? Numai un suflet puternic și plin de iubire putea face asta. De ce plin de iubire? Pentru că numai iubind nespus ești capabil să faci orice pentru familia ta, chiar dacă acest lucru presupune să creezi acele contexte pline de suferință din care cei dragi ție să crească, se se înalțe spiritual, ne spune Adriana.
Tata ne-a ajutat să evoluăm, iar pe mine m-a ajutat să îmbrățișez smerenia. Îi mulțumesc pentru asta și onorez fiecare moment de suferință. Nu aș schimba nimic din trecutul meu. Din contră, sunt fericită pentru toate minunile trăite. Cred că peisajul minunat și tradițiile de origine româno-slavă s-au amestecat frumos și și-au pus amprenta asupra mea. Mereu am considerat natura ca o alinare pentru suflet, iar tradițiile, deși diferite, au țesut în mine o pânză a valorilor strămoșești. Din ea, mă străduiesc să-mi creez un stil de viață bazat pe simplitate, comuniune cu natura și Dumnezeu.
Iată deci, că putem vedea și altfel traumele din copilăria și viața noastră. Le putem pătrunde sub o altă formă și putem încerca să înțelegem fapte și lucruri pe care unii doar le condamnăm, le judecăm și nu le iertăm. Poate, ar trebui să ne amintim mai des faptul că oamenii au misiuni în viața asta, iar iubirea trebuie să fie necondiționată!
Când ne pierdem, vedem cel mai clar lumina
Adrianei îi place să spună, deseori că este o sumă a poveștilor oamenilor pe care i-a întâlnit. Fiecare om, fiecare interacțiune pe care o avem cu ceilalți, ne modelează într-un mod subtil. Pe ea au marcat-o unii oameni pe care i-a întâlnit și a căutat să se lase inspirată și ghidată de poveștile lor.
Cred că am ajuns aici, să scriu și să îi ghidez azi pe cei care îmi cer ajutorul, pentru că Dumnezeu m-a iubit mai mult decât m-am iubit eu însămi. Am avut câteva momente în care m-am simțit la pământ. Eram nefericită și nu îmi găseam rostul în această lume, deși aveam doi copii minunați. Nu aveam o direcție clară, deși aveam în față o carieră mulțumitoare. Mă simțeam pierdută, fără nicio voință de a merge mai departe și fără nicio dorință de a da fericirii o șansă, deși bucuria copiilor căuta să mă vindece.
Când ea nu s-a iubit, Dumnezeu a strâns-o la pieptul său plin de iubire și i-a dat puterea să simtă câtă frumusețe există în lume. I-a scos urâtul din suflet și i-a arătat lumina ce o avea deja în ea, iar asta a salvat-o.
Și da, aveam un vis în copilărie – de a mă face scriitoare și de a mă mărita cu un preot. Partea cu scrisul mi-a ieșit, dar preoteasă, n-a fost să fie. Preoteasă am rămas mai mult în suflet… Poate de acolo mi s-a lipit de inimă partea cu ghidarea și ajutarea oamenilor.
Adriana Roman a scris cartea „Puterea simplității” pe care o putem găsi în format clasic și Ebook. O carte despre puterea iubirii, credinței și a iertării. Despre redescoperirea de sine și de rosturi.
Cartea a apărut după depășirea unei perioade de depresie, când Adriana redescoperea treptat bucuria de a trăi. A scris-o cu multă emoție, dar nu se gândea că va avea curajul să o publice.
Mi-a fost teamă de critică, de a nu părea ridicolă, de a nu fi judecată pentru că mi-am dezvăluit „nereușitele”. O recomand cu drag celor care vor să înțeleagă mai multe lucruri despre beneficiile simplificării vieții, despre autocunoaștere sau despre energia din Universul acesta minunat.
Acum, Adriana mai lucrează la alte 4 titluri, din care unul e despre divorț și cum pot foștii soți să găsească o cale către cooperare și chiar prietenie.
Eu am divorțat acum 3 ani și am reușit să păstrez o relație foarte frumoasă cu fostul soț. Nu a fost ușor, dar pașii pe care i-am făcut ne-au condus către armonie. Am rămas prieteni. Ne bem deseori cafeaua împreună, mergem în concedii, nu avem program de vizită pentru copii – ei stau unde doresc, facem seri de film împreună, asta în condițiile în care fiecare ne-am refăcut viața. Nu există conflicte în noi și partenerii actuali, asta pentru că am înțeles un lucru – toate au un scop, iar trecutul este pământul în care s-au plantat semințele evoluției noastre. Suntem recunoscători trecutului pentru tot ce ne-a învățat.
O altă carte e despre perpetuarea traumelor nevindecate de la părinți la copii și cum pot fi ele privite ca resurse pentru evoluție (se gândește ca titlu la Fețele traumei).
Voluntariat de erou, la Academia mămicilor din Timișoara
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știți despre „Academia Mămicilor”, proiectul funcționează din luna ianuarie 2014, în cadrul Asociației ”Centrul de Asistență Socială și Cercetare a Interacțiunii Copil-Părinte”. A fost creată de o mămică, cadru universitar, care a avut un vis – acela de a schimba destinele copiilor și a oamenilor mari, prin educație.
„Academia Mămicilor” organizează conferințe lunare gratuite, dar și alte campanii și proiecte, cum ar fi: „100 de minibiblioteci” pentru scolile și grădinițele din mediul rural și urban – proiect inițiat anul trecut, cu ocazia Centenarului și finalizat anul acesta, „Un ghiozdan la început de an” (în fiecare toamnă), „Educație timpurie și pregătire pentru grădiniță”, campania lunară de donare de sânge pentru copiii cu probleme hemato-oncologice, campanii anuale de Paște sau Crăciun sau „Codru Fest, plantează 6000 de copaci”.
Principalele obiective ale AMT sunt: promovarea educației parentale la nivelul comunității prin organizarea de evenimente gratuite adresate părinților și cadrelor didactice, promovarea educației sociale la nivelul comunității și implicarea membrilor acesteia în activități de voluntariat și creșterea nivelului de conștietizare a părinților și cadrelor didactice privind importanța implicării active și permanente în viața copiilor.
Educație, evoluție conștientă și viața de zi cu zi
Pentru Adriana Roman este esențial să iubim ceea ce facem. Dacă nu există iubire pentru munca pe care o depunem și ne mulțumim doar cu recompensele de ordin financiar, mai devreme sau mai târziu ne vom trezi în mijlocul unui război – acel al minții cu inima.
Putem să muncim o perioadă de timp fără a iubi neapărat ce facem, dar cu siguranță va veni acel moment când inima și sufletul își vor cere drepturile. Nu ne vom mai putea ascunde. Ne ne va fi de folos nici o mască pusă de ochii lumii, nici un statut social, nimic. Și nu există un judecător mai ferm și corect decât propria noastră conștiință, din spusele Adrianei.
Nu există o împlinire mai mare ca atunci când, prin pasiunea ta, ajuți oamenii, și ești plătit pentru asta. Spun deseori – găsește-ți darul și pune-l în folosul celorlalți pentru că aceasta e rețeta fericirii. Cel puțin asta e varianta care m-a dus pe mine la fericire. Multe din suferințele lumii de azi se nasc pentru că oamenii își îngroapă talanții. Uită de darul lor, caută un succes dictat de societate și nu se sfătuiesc cu sufletul lor, mai întâi. Dacă ne-am îmbrățișa darurile, dacă am găsi o modalitate să le punem în lumină, viața noastră ar fi una mai fericită.
Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea, sunt vorbele lui Nelson Mandela. Adriana Roman a ajuns să creadă cu tărie în ele, pentru că știe ce a însemnat pentru ea însăși să aibă șansa de a veni la liceu în Timișoara și de a se forma având la îndemână un mediu educațional de calitate.
Sora cea mare a mamei, Ana, a văzut potențialul meu și m-a luat în Timișoara. Nu doar că mi-a schimbat destinul, ci a schimbat destinul tuturor oamenilor pe care eu am putut să îi ajut ulterior. Datorită ei, și apoi a celeilalte mătuși, Irina, care m-a susținut moral și financiar până la terminarea liceului și apoi a facultății, am putut să am acces la o variantă mai bună a vieții mele. Le sunt profund recunoscătoare, lor și tuturor celor care aleg să faciliteze accesul unui copil la educație.
Adriana Roman este absolut convinsă că educația stă la baza oricărei societăți. Dacă vrem să ne uităm la suferințele prezente ale unui popor, e bine să ne uităm mai întâi la felul în care arată sistemul educațional public.
Educația poate fi salvarea sau condamnarea unui popor, în funcție de cum a fost ea creată ca sistem. Dacă vrem să ne fie bine pe viitor, e nevoie să ne implicăm în susținerea educației, fie că vorbim de cea formală, non-formală sau informală. Toate pot planta semnințele bune acolo unde trebuie, dacă există implicarea necesară.
Deoarece recunosc că nu prea am avut tangență cu Evoluția conștientă, mi-am dorit să aflu ce este ea, cum ne poate ajuta sau ghida. Adriana ne spune că Evoluția conștientă, la modul cel mai simplist, înseamnă a fi prezent în viața ta, a fi atent la Universul tău – atât cel interior și cel exterior și a-ți dori să evoluezi, fiind conștient de fiecare etapă pe care o parcurgi.
Mi-a plăcut cum spunea Barbara Marx Hubbard, evolution by choice, not by chance. Metoda evoluției conștiente a fost creată treptat, pe parcursul ultimilor 3 ani de evoluție personală și cuprinde un plan de acțiune în cele două arii importante din viața noastră – aria personală și aria profesională.
Cuvânt de încheiere
Am început prin a o prezenta pe Adriana Roman ca fiind mamă, scriitor, ghid, voluntar. Aș adăugă că este o enciclopedie, o bibliotecă vie, colorată, în care poți descoperi emoții și informații deosebite, pe care acest om le pune la dispoziție cu o blândețe, o finețe și o bunăvoință copleșitoare.
Adriana este un om implicat, care a înțeles că societatea funcționează asemeni unui întreg, din care și ea face parte. Ca atare, a luat rolul său în serios, dăruind și fiind mereu peste tot, pentru oamenii care au nevoie de ea.
Mi-ar plăcea să cred că în România sunt mulți oameni asemeni ei sau că pot fi, deoarece doar așa, avem o șansă să răzbim prin indolența crasă care ne înconjoară și să o transformăm în empatie, educație și conștiență!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!