Ce simțiți la vederea unui moment artistic cu pantomimă? Vă puteți imagina câtă muncă se află în spatele construirii unui act perfect? Cât de dificil este să transmiți emoție, doar prin gesturi și mimică? Astăzi avem confirmarea, venită din partea lui Alexandru Pribeagu, un actor și artist-mim cu o biografie impresionantă pentru vârsta sa, biografie conturată în spațiul cultural francez.
Poate la începutul muzelor pantomima nu era curtată sau cunoscută. Este în esență o formă de artă în care omul își imaginează totul, pornind de la interpretul sublim al gestului și ajungând la marele anonim din toate timpurile care este publicul. Mimul este redus la tăcere, o tăcere care trebuie să spună mai mult decât cuvântul, sunetul, culoarea unui artist oarecare.
Oamenii nu-și pierd imaginația, doar îi induc o comă. După ce se trezesc la realitate revin într-o convalescență romantică unde eu intervin cel mai bine. Aici apare epicul pe scenă, acel epic pe care toată lumea îi caută, da nu știe exact cum arată. Trebuie doar să urmăm povestea.
Așa alege să se exprime actorul Alexandru Pribeagu, cel care a ales, de bună voie și nesilit de nimeni, ”să pribegească” profesional prin România, lăsând în spate frumoasa Franța și oportunitatea de a fi un actor la Paris, de a fi un mim modern într-o spațiu generator de cultură.
Artistul, actorul nu poate fi decât complet
Pantomima este pentru acei actori care desăvârșesc o lume interioară bogată și care sălăsluiesc artistic în ea.
Nu cred într-un artist incomplet, nu cred într-un actor care nu are un strat cultural consistent, care nu este curios de poezie, de proză, de flaut, de nai, de gest, de artă, de diferența sublimă dintre surâs și râs. Idealul pantomimei este completul, întregul plăsmuit din fața spectatorilor, care rămâne într-adevăr ideal, în sensul argotic că nu poate fi cucerit până la capăt căci e ideal, dar în sens livresc oferă un spirit de a trăi, „une joie de vivre, d’exister” care îți înrâurește destinul uman și artistic.
Trecând peste exprimarea ușor stângace în raport cu pragmatismul zilelelor noastre, Alexandru Pribeagu continuă cu tristețe mocnită:
Știu că acum toată lumea vorbește în termeni, barbari, pragmatici, despre tot, inclusiv despre artă. Acum totul se învârte în jurul banilor. E o lume dură, cum poate a fost întotdeauna așa alcătuită, însă acest lucru nu trebuie să ne învețe să nu mai visăm. Prin reprezentarea sa, lumea ar vrea să obțină de la noi un reflex pavlovian. Existența noastră nu poate fi compusă ca întreg din reflexe pavloviene de tot felul. Din acest considerent am fugit în artă, în pantomimă. Este escapada mea artistică când în jur rinocerii lui Ionescu invadează ecranul. Prin România de multe ori invadează și scena, instalându-se absolut confortabil unii dintre ei. Și apoi nu mai vor să coboare de acolo. Se atașează de ea ca de politică și lucrurile își urmează cursul.
Marius Vernescu și Alexandru Pribeagu în spectacolul The Fly. Foto Credit: Adi Tudose
10 ani de cultură pariziană
Visele lui Alexandru prindeau curaj și aripi la Sorbona când a început să studieze actoria. Experiența pariziană și-a lăsat amprenta decisiv asupra ”personajului” Alexandru Pribeagu. I-au deschis orizonturile și i-au prilejuit întâlniri care l-au marcat și ajutat să-și construiască un drum în această meserie.
În București a pornit cu entuziasm, un entuziasm incurabil și molipsitor, specific clar unui idealist ce suportă realitate prin zâmbete și muncă.
La Sorbona am plecat cu un zâmbet pe față și o gălăgie de vise în suflet. Voiam să mut munții din loc și încă vreau acest lucru, fără să fac vreun rău cuiva. Mi s-a impregnat în spirit o eleganță a creației pe care am împrumutat-o din spațiul francez. Aici în București îmi este greu să mențin, mai ales în raport cu mulți artiști, care mă privesc suspicios, ca un Sorbonel dubios ce strică piața bine ticluită de unii și alții. Glumesc, evident! Publicul român va fi pe viitor protagonistul unei mișcări experiment în ansamblu în România. Va veni și la noi o nebunie curată, sănătoasă din care să ne tragem cu toții seva și suflul artistic al noului.
Foto Credit: CCUNB
Alexandru Pribeagu și arta sublimului
Urmărindu-l cu atenție pe scenă și în timpul creației din spatele cortinei, am înțeles că pantomima este una dintre cele mai sublime arte, în care corporalitatea se împletește desăvârșit cu arta dansului, în care mimica și gestica nasc simțuri dincolo de limita realului.
Alexandru Pribeagu mi-a povestit despre pasiunea sa pentru arta sublimului. Mi-a povestit atât prin tăcere cât și prin cuvinte, acolo unde emoțiile înlocuiesc cuvintele. Cel care de mic visa să ajungă stăpânul gestului, îmblânzitorul de imaginație al publicului, ne vorbește zâmbind din inimă de mimul modern, cel care însuflețește imaginația oamenilor, cu inteligență și istețime actoricească.
România încă nu e exploatată artistic îndejauns de mult. Aici vreau să-mi concentrez energiile, de aici aș vrea să pornesc în escapada mea continuă, de unde să mă reinventez la nevoie. Sunt implicat într-o groază de proiecte cu tot felul de artiști. Așa că la muncă mă voi întoarce de fiecare dată când vreau să mă reinventez. Mimul modern își cere dreptul la existență. Rămân totuși fidel ideii de actor complet, de artist complet și nu doar un prestator rapace de produse culturale. Zacusca e o artă țărănească excepțională, un prestator cultural este o invenție odioasă pentru spiritul liber al creației și acest lucru, atenție, spune un mim.
Alex și în interviu, când povestește, face ceva cu mâinile și corpul. Cel mai bine e să-l privești și să-ți amintești ce gândești acum când îl observi în toată candoarea și știi că îl vei vedea pe scenă și în următorii zece ani. De undeva din culise, după ce spectacol se va întreba singur și sigur ce a greșit, cum i-a scăzut energia și cum l-au trădat mâinile în raport cu idealul. Noi, restul, vom aplauda!
*Interviul cu Alexandru Pribeagu a fost realizat de către Dumitru-Alexandru Filimon, în cadrul concursului lunii octombrie.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!