Alexandru Tomescu vioara Stradivarius

Singurul român care susține concerte cu vioara Stradivarius Elder 1702 este o emblemă naţională. Crescut într-o familie de muzicieni, Alexandru Tomescu nu avea cum să nu ajungă un artist de excepție. Prin tot ce face, pe scenă și în afara ei, violonistul transmite energie, emoție, valoare. Sunt onorat să vă transmit o mică parte din experiențele, credințele și îndrumările unuia dintre marii noștri contemporani!

 

Încă de la 6 ani, Alexandru Tomescu a participat la concursuri alături de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu. Mama sa, Mihaela, a fost cea care l-a învăţat tainele vioarei. Chiar și astăzi, când este pensionară, rămâne o profesoară de vioară extrem de pasionată de ceea ce face. Nu renunţă la a îndruma copiii, la a organiza concerte şi cursuri pentru tineri.

A urcat prima dată pe scenă, ca solist al unei orchestre, la vârsta de 9 ani. Cu toate astea, copilăria lui Alexandru a fost una cât se poate de normală. Încă de mic, muzica face parte din normalitatea vieţii sale de zi cu zi, iar asta n-a fost pentru el niciodată o povară.

Mulţi îşi imaginează poate că viaţa unui tânăr muzician este una de renunţări, privaţiuni şi lucru foarte intens. În ceea ce mă priveşte, pot să vă confirm doar partea cu lucrul intens. Atunci când te bucuri din toată inima de ceea ce faci, timpul nu mai contează şi parcă zboară. Mi-am dorit întotdeauna să cânt la vioară şi chiar şi acum, după mai bine de 3 decenii şi jumătate, încă mai am multe de învăţat şi de descoperit. Îmi place foarte mult că în această meserie este o căutare continuă, că fiecare îşi poate pune amprenta sa personală şi că niciun concert nu seamănă cu altul.

 

Experiența cu vioara Stradivarius Elder-Voicu

Orice violonist visează la un Stradivarius. Din păcate, Antonio Stradivari nu a putut construi atât de multe instrumente. Aşa că este un privilegiu şi, în acelasi timp, o răspundere uriaşă să poţi ţine în mâini, să poţi cânta pe un astfel de instrument. Vioara Stradivarius deținută de Alexandru Tomescu este singura din România, prin urmare importanţa ei este cu atât mai mare.

Desigur, din punct de vedere muzical, este o experienţă memorabilă, cu atât mai mult cu cât o poţi dezvolta de-a lungul mai multor ani. Este un lucru cunoscut că vioara Stradivarius nu este un instrument facile, care să poată fi înţeles sau mânuit de oricine.

Pot spune ca după aceşti 11 ani cu vioara Stradivarius, am ajuns să formăm într-adevăr o echipă demnă de încredere şi care funcţionează foarte bine. Vioara şi-a recăpătat strălucirea sunetului şi sunt convins că nenumăratele concerte în faţa a mii şi mii de oameni au încărcat-o cu o energie pozitivă.

 

Alexandru Tomescu scoate muzica din sălile de concerte

Alexandru Tomescu i-a surprins pe români aducându-și vioara Stradivarius Elder-Voicu în numeroase locuri mai puţin obişnuite. Pe peronul staţiei de metrou Piata Victoriei 2, în faţa clădirii din strada Visarion (care din păcate a şi dispărut între timp), pe soclul fostei statui a lui Lenin din piaţa Presei Libere, pe strada pictor Arthur Verona în cadrul festivalului Street Delivery, într-o pădure de stejari seculari în Bistriţa cu ocazia acţiunii de reîmpădurire organizate de Tăsuleasa Social, pe scena lui Soni în Vama Veche, în holul unui spital în Oradea şi multe alte locuri.

Nu cred că există locuri neconvenţionale pentru muzica clasică, ci doar spaţii care sunt în afara sălii de concert, dar în care se reunesc oameni animaţi de aceeaşi pasiune şi iubire pentru muzică. La urma urmei, ceea ce defineşte o clădire, un loc, nu este neapărat materializarea sa fizică, ci tumultul de energii şi emoţii pe care oamenii le trăiesc acolo. Atunci putem vorbi despre un loc viu, semnificativ pentru comunitate.

De ce face asta? De cele mai multe ori pentru a sensibiliza opinia publică pe o anumită temă. Strângerea de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România, salvarea patrimoniului istoric al Bucureştiului, oprirea tăierilor ilegale de păduri sunt doar câteva exemple. E conştient că subiecte atât de importante şi de complexe nu pot fi rezolvate printr-un concert, dar așa poate sprijini el, cu ce știe cel mai bine să facă. Să cânte la vioară. Să se implice cu tot sufletul său. Să smulgă un zâmbet.

Fiecare faptă bună pe care o facem, indiferent cât de măruntă sau de măreaţă, aduce binele pe lume, aduce zâmbetul pe feţele oamenilor. Şi atunci ştii că efortul nu a fost în zadar.

 

Proiectul de suflet – salvarea casei lui George Enescu

Proiectul căruia îi dedică timpul în mod special în ultimii ani este cel legat de Academia de Muzică şi Arte Vizuale de la Mihăileni (județul Botoșani). Este vorba de casa copilăriei lui George Enescu şi construirea unui proiect cultural de amploare. Această casă a lui Enescu, de o certă valoare arhitecturală (este monument istoric), a fost salvată cu sprijinul Fundaţiei Pro Patrimonio, al arhitectului Şerban Sturdza, a pianistei Raluca Ştirbăţ şi a numeroşi voluntari care au decis să se implice activ.

Acum, cei implicaţi se află în partea cea mai interesantă a proiectului, cea culturală. De la concerte în aer liber, inclusiv în cadrul Turneului Stradivarius, la masterclass-uri de vioară sau violă, dublate de conferințe pe teme muzicale, la tabere de pictură sau de teatru.

Interesul este în creştere, de la an la an. Faptul că arta, cultura şi frumosul pot schimba în bine o comunitate întreagă, îi crează o mare bucurie artistului. Primii beneficiari ai proiectelor sunt chiar copiii din zonă. Alexandru îmi spune că sunt mulți copii talentați, în zona Botoșaniului și nu numai. Trebuie doar descoperiți la timp și îndrumați cu mare grijă.

 

Importanţa muzicii clasice pentru un copil

Și pentru că a venit vorba de copii, am vrut să aflu părerea sa despre importanţa contactulului cu muzica clasică pentru un copil şi principalele obstacole pe care le au tinerii din ziua de azi pentru a se apropia de muzica de acest gen.

Cred că avem multe de învăţat în muzica clasică, atunci când o practicăm cu adevărat. Este vorba despre ştiinţa comunicării, arta negocierii, construirea solidarităţii (într-o formaţie de muzică de cameră), dezvoltarea calităţilor de ascultare şi întelegere a celor din jur. O mulţime de abilităţi, cred eu, care ţin şi de inteligenţa emoţională şi care, în ultima instanţă, sunt extrem de utile în aproape toate domeniile de activitate.

Prima întâlnire, indiferent cu cine sau cu ce ar fi ea, este esențială. Atunci se formează părerea iniţială care ulterior doar se nuanţează. Este foarte important ca în şcoală să existe profesori pasionaţi de materia pe care o predau, pentru că atunci această pasiune se poate transmite şi copiilor.

Alexandru Tomescu îşi amintește că, la un moment dat, chiar se pusese problema eliminării educaţiei muzicale din şcolile de la noi. Asta în timp ce în Japonia, de exemplu, copiii învaţă la şcolile generale să cânte la un instrument muzical. Formează împreună orchestre şi deprind toate acele abilităţi de comunicare extrem de importante. Cu toate că cei mai multi dintre ei vor alege cariere în alte domenii, aceste competenţe de comunicare dobândite într-o orchestră le vor fi oricând de folos.

Schimbarea în educaţia românească a cam fost principala preocupare a ultimelor decenii. Poate, pentru variaţie, ar fi mai utilă o oarecare continuitate. Alexandru Tomescu crede că toată lumea ar avea de câştigat. Rămâne însa întrebarea: continuitate, dar începând de unde?

 

Există un drum bătătorit pentru a atinge performanța în muzică?

Ar fi foarte simplu dacă ar exista o „reţetă” pentru așa ceva. Sunt atâtea căi câţi artişti, iar fiecare îşi caută şi îşi deschide propriul său drum. Face experimentele şi poate şi greşelile care în cele din urmă îl pot duce la un rezultat spectaculos.

Un ingredient de bază este să îţi facă mare plăcere să cânţi la instrumentul ales. Să te regăseşti acolo, în muzica de zi cu zi. Poate că mulţi copii împinşi de la spate de părinţi sunt inițial ascultători şi studiază la un instrument în absenţa acestei chemări lăuntrice. Mai devreme sau mai târziu, adevărata chemare iese la iveală. Alexandru Tomescu este convins că fiecare dintre noi are o chemare a sa, un talent ascuns care trebuie doar scos la lumină.

Mentorii sunt foarte importanţi, dar nu doar ei, ci şi momentul în care învăţăcelul îi întâlneşte. Omul potrivit la momentul potrivit. Aceste alinieri de astre sunt vitale pentru ca totul să funcţioneze bine până la urmă. În acelaşi timp, un adevărat mentor ştie şi când a venit momentul pentru a face un pas în spate, pentru a da răgaz şi spaţiu tânărului să-şi deschidă aripile.

Este poate una dintre cele mai importante etape ale devenirii noastre, acea etapă în care ne distanţăm de profesori, de mentori, şi începem să ne asumăm riscurile deciziilor proprii. Acolo se vede cu adevărat ceea ce am învăţat sau nu. Atunci când nu îţi asumi riscuri, nici nu ai şansa de a descoperi lucruri noi şi nemaiauzite.

 

Dezvoltarea continuă, esenţa vieţii

A fi format – presupune că procesul este deja încheiat, ori violonistul simte că e într-o devenire continuă. Cât timp va trăi, va avea bucuria de a descoperi o carte bună, o poezie surprinzătoare sau o muzică emoţionantă. Într-o măsură mai mică sau mai mare, cel care e el azi, este rezultatul tuturor cărţilor citite, experienţelor şi trăirilor anterioare. Şi experienţele şi trăirile merg mai departe, cât timp va fi în viaţă.

O artistă pe care o admiră de mulţi ani este Ada Milea. A revăzut-o recent, în „Povestea lui Apolodor” împreună cu fiica şi soţia sa. Alexandru Tomescu e foarte ataşat de această poveste aparent copilăroasă. Înregistrarea ei pe disc l-a însoţit în multe turnee şi o ştie aproape pe dinafară. Îi place şi proza lui Gellu Naum, nu doar poezia. Îl iubeşte pe Oscar Peterson, a cărui muzică are mereu darul de a-i readuce zâmbetul pe buze.

Dincolo de muzică, viaţa lui Alexandru Tomescu e întregită de drumeţii montane, mersul pe bicicletă, înot, lectură, fotografie sau gătit. Prioritățile însă s-au schimbat în clipa în care a venit pe lume fetiţa sa. Nu este uşor să echilibrezi rolul de tată cu cel de artist, plecat de multe ori în turnee îndepărtate. Marele său noroc constă în a avea o soţie iubitoare şi înţelegătoare, ceea ce face ca totul să funcţioneze de minune.

Cât despre planuri, Alexandru Tomescu mi-a amintit de o zicală tare dragă amândurora: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i despre planurile tale de viitor”.

 

Muzica uneşte oamenii prin energiile sale uriaşe

Alexandru Tomescu a performat în numeroase locuri din lume. De aceea, am fost curios să aflu dacă zona geografică şi politică are relevanţă în ceea ce privește reacția publicului față de muzică, sau dacă doar educația face diferența.

Celebrul violonist e de părere că muzica în primul rând uneşte oamenii prin energiile sale uriaşe. Sigur că fiecare se bucură de muzică în felul său personal, unic. Dar cu toţii ascultă acelaşi Beethoven sau Bach sau Enescu.

În acelaşi timp, te poţi bucura de muzică într-o mulţime de feluri. De la plăcerea pură de a o asculta şi de a fi absorbit de toate energiile de acolo, la plăcerea celui care analizează partitura, de exemplu, pentru a descoperi proporţiile matematice şi toate lucrurile acelea ascunse ce țin de funcționarea muzicii.

Cu toate că are gusturi muzicale foarte diversificate, nu crede că cineva devotat unui singur gen muzical este neapărat blocat. Alexandru Tomescu a întâlnit tot felul de oameni pasionaţi şi, de multe ori, un meloman pasionat poate şti chiar mai multe decât un muzician profesionist.

Fiecare trebuie să-şi asculte chemarea, inclusiv în ceea ce priveşte muzica pe care o ascultă. Oricât de grozavă ar fi muzica clasică, sau cea de jazz sau oricare alta, sunt oameni cărora pur şi simplu nu le place. Şi asta este 100% ok. Fiecare îşi găseşte în cele din urmă acea formă de materializare a artei cu care rezonează cu adevărat, în funcţie de sensibilitatea şi disponibilitatea sufletească.

 

Provocările unui mare artist

Dintre valorile care îl definesc, aminteşte sinceritatea, solidaritatea, compasiunea, adevărul, frumosul şi, nu în ultimul rând, iubirea. Iubirea pune întreaga lume în mişcare, susţine artistul.

Cea mai mare provocare este întotdeauna următorul concert, indiferent de gradul său de dificultate. De fiecare dată când păşeşte pe scenă, este într-un fel ca prima dată. Provocările, chiar dacă din exterior ar putea părea cumva previzibile, sunt în realitate mereu altele.

Nu sunt de neglijat dificultăţile tehnice ale muzicii sau acustica sălii de concert. Un telefon rebel care nu se opreşte din sunat tulbură nu doar concentrarea celor de pe scenă, ci mai ales a celor care ascultă.

Provocarea poate fi şi aceea de a-ţi găsi inspiraţia la o oră anume – să faci muza să vină la ora fixă! Pe nimeni nu interesează că ţie, ca interpret, ţi-a venit inspiraţia la 5 minute sau 5 ore după ce s-a încheiat concertul. Totul trebuie să se petreacă acolo şi atunci. Sunt tot timpul multe provocări, dar aceasta cred că menţine lucrurile mereu interesante.

 

De ce a ales Alexandru Tomescu să rămână în România

Dincolo de faptul că România are frumuseţi naturale excepţionale, este singurul loc de pe această planetă pe care violonistul îl poate numi „acasă”. Este un mare privilegiu să poţi trăi, să poţi să te dezvolţi, să poţi contribui, după puterile tale, la un „acasă” mai bun. A învăţat desigur foarte multe lucruri în anii petrecuţi în străinătate, la studii, dar bucuria este cu atât mai mare atunci când poate aplica cele învăţate acolo, aici, la noi.

În același timp, libertatea de mişcare dobândită după aderarea României la Uniunea Europeană este poate unul dintre lucrurile cele mai de preţ de care dispunem. Pentru un artist, este primordială.

Libertatea de mișcare este esenţa vieţii unui artist. Fiecare dintre noi este un rătăcitor pe drumurile muzicii şi ale concertelor, în căutarea frumosului absolut.

Cu atât mai mult pentru un artist în devenire, care poate călători liber pentru a participa la concursuri, cursuri de perfecţionare, concerte. Nu trebuie să uităm că aceste lucruri erau cu mult mai dificile în urmă cu 10-15 ani şi aproape imposibile în urmă cu 30 de ani. Schimbările se petrec cu o viteză tot mai mare şi de multe ori memoria noastră nu reuşeste să ţină pasul cu ele, ne aminteşte artistul.

Alexandru Tomescu îi înţelege pe cei care îşi doresc să plece şi, în acelaşi timp, şi pe cei care aleg să rămână. Plecarea nu este o decizie uşoară şi, de multe ori, în ciuda unor condiţii economice sau sociale superioare, pare că totuşi lipseşte ceva. Nici cei care nu pleacă nu sunt întotdeauna mulţumiţi.

Violonistul crede că toate aceste energii, şi ale celor care pleacă, şi ale celor care decid să trăiască în România, pot fi convertite către ceva bun, către ceva pozitiv. Ar fi prea simplu dacă lucrurile ar fi în alb şi negru, dacă ar fi o soluţie corectă şi una greşită.

Cred că România va fi o ţară mai apropiată de cea pe care ne-o dorim atunci când o vom trata ca atare: ca pe ţara noastră şi nu a altcuiva. M-au impresionat coreenii: atunci când vorbesc despre Coreea, ei spun mereu „ţara noastră”.

 

În loc de concluzie, câteva gânduri pentru tot ce înseamnă Elita României

Alexandru Tomescu a dovedit că a meritat din plin ca singura vioara Stradivarius din România să îi fie atribuită. Prin tot ce face, demonstrează că, dincolo de talent, este un mare OM. Un om care împărtășește întru totul valorile acestei platforme:

Aș dori să îi felicit în primul rând pe inițiatorii site-ului pentru curajul de a merge contra curentului generalizat în presa de astăzi. Mulțumesc cititorilor pentru interesul acordat acestui proiect – ei îi confirmă valoarea și în același timp ne arată că există totuși speranță. Nu în ultimul rând, aș dori să vă mulțumesc dvs. personal pentru timpul generos dedicat unor subiecte grele și serioase. Multe dintre ele ar putea avea chiar cărți întregi drept răspuns.

Alexandru Tomescu vioara Stradivarius

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu. Photoshoot for Automobile Bavaria / BMW M4 Gran Coupe

1 răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *