Alexia Mirițescu este o adolescentă care își dorește o carieră în arhitectură. Încă din copilărie, fericirea sa a depins de împlinirea pasiunilor pe care le-a descoperit foarte devreme. A început să deseneze, să picteze la vârsta de trei ani, apoi a decis să studieze pianul, pe care ulterior să-l înlocuiască cu chitara.
Scrie proză scurtă, are zeci de texte publicate, iar la doar 13 ani, susținută de familie și profesori, a publicat prima sa carte „Grădini interzise”.
În 2019 a avut prima expoziție personală de artă plastică. Se pare că arta, sub toate formele ei, este domeniul în jurul căruia se învârte Alexia. Participările în peste 20 de expoziții de pictură și desen sunt dovada certă că este foarte talentată.
Și la școală iese în evidență. Rezultatele sale sunt impresionante, mai ales la materiile preferate. Iubește româna, engleza și matematica, iar la cea din urmă materie a obținut la Examenul Național un 10 demn.
Îi reușește o combinație perfectă între activitățile școlare și distracție. Învață dimineața la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, iar restul zilei petrece dansând, exersând scheme de karate, un sport pe care l-a frecventat o bună bucată de vreme, sau alege să meargă pe skateboard sau să facă poze.
Este un copil care a crescut fără tabletă, telefoane și televizor. A înțeles că acestea sunt utile pentru că oferă informații, dar nu într-atât încât să îți „vinzi” tot timpul liber.
Familia și școala au format un tot
Educația și disciplina sunt domenii dificil de tratat de către părinți, însă văd în școală un aliat perfect, mai ales atunci când unii tineri sunt capricioși. Pe cât ar fi unii adolescenți mai greu de îndrumat, pe atât de ușor s-a responsabilizat Alexia. Nu singură. A știut să asimileze învățămintele transmise de către părinți, dar și să le pună în practică.
Părinții nu au fost singurii care au contribuit la educația Alexiei. Pe cât de ușor de iubit s-au făcut unii profesori, la fel de ușor adolescenta a îndrăgit obiectul lor de disciplină.
Cei patru ani la gimnaziu au format-o, au pregătit-o pentru o altă etapă din viață, pentru examenul de capacitate, care se spune că este examenul maturității.
Amintirile cu foștii colegi și sfaturile doamnei diriginte care m-a îndrumat nu numai la matematică, ci și în dezvoltarea mea personală. Toate experiențele din gimnaziu m-au pregătit pentru liceu, o perioadă în care mă descopăr și încep să zăresc noi potențiale căi către viitor.
Creativitatea – instrument indispensabil pentru Alexia Mirițescu, elevă în clasa a IX-a
Alexia, deși este la o vârstă încă precoce, a prins încredere în ea. Premiile obținute până acum au contribuit la ridicarea stimei sale de sine. Prin ochii proprii se vede ca fiind deosebită și talentată, caracteristici sădite datorită experiențelor trăite, în timp ce alți adolescenți asemeni ei au alte preocupări, de altă natură.
Gândul de a fi creator a ceva frumos. De exemplu, la desen, procesul este fantastic: la început e doar o foaie albă, îmi schițez în minte ideea, apoi încep să construiesc puțin câte puțin până sunt mulțumită cu ce am creat. În final, sunt mândră de mine și mă gândesc cum acel desen va bucura multe priviri.
Îi place să iasă în evidență, iar pasiunile și personalitatea o ajută. Creativitatea stă la baza artei și o utilizează și în activitățile de la școală. Îi place să-și pună amprenta și să-și exprime propria viziune în toate acele lucruri cu care consideră că se identifică.
A învățat să-și dozeze bine timpul și pe lângă faptul că vrea să se bucure de una dintre perioadele cele mai frumoase din viața sa, anii de liceu, nu-și limitează perspectivele.

Alexia Mirițescu: „Planul meu de viitor în momentul de față este să devin arhitectă, însă în paralel vreau să-mi păstrez și pasiunile actuale.”
Premiile obținute au atras și antipatii
Din fetița plină de energie, sociabilă, dornică de cunoștere permanentă, fără teamă de nou și preocupată să-și atingă țelurile, Alexia Mirițescu a devenit adolescenta care nu se lasă intimidată de ochii invidioși.
Atunci când ține un premiu în mână, simte bucurie pură exprimată prin toți porii. Este doar în competiție cu ea, pentru că vrea să se transforme în cea mai bună versiune. Muncește, este apreciată și primește ce oferă: prețuire permanentă.
A înțeles totuși că succesul atrage simpatii, dar și antipatii. A învățat să gestioneze, fix ca un om ajuns la maturitate, toate acele priviri care nu îi aduceau niciun beneficiu. Alexia și-a menținut concentrarea și nu a dat importanță celor care voiau să o trăgeau în jos odată cu fiecare premiu adăugat în palmaresul său.
Arta este menirea vieții mele. Se manifestă în multe forme pentru mine: muzică, desen și pictură, dans, actorie. Arta înseamnă a bucura privirea celor din jur prin ceea ce creezi, iar pentru mine este un mod de a-mi elibera emoțiile, câteodată poate fi și un refugiu sufletesc.
Și dacă ar fi să mulțumească cuiva din exteriorul familiei pentru sprijin, ar fi doamnele sale profesoare de matematică și limba română. I-au arătat indulgență în ceea ce privesc activitățile sale extrașcolare, când, poate, a fost nevoită să absenteze de la ore.
Alexia Maria Mirițescu – o părticică din viitorul României!
Sunt copii care ne surprind, se pare. Au înclinații, abilități pe care și le dezvoltă cu trudă. Au pasiuni pe care le urmează cu sacrificii.
Sunt copii care cresc adolescenți frumoși, merituoși, responsabili deja de viitorul lor. Sunt copii care își jertfesc copilăria. Timpul petrecut pe iarbă cu prietenii și păpușile preferate a fost înlocuit cu cel din sala de repetiții sau din fața unui șevalet.
Alexia este unul dintre ei. Este un exemplu de adolescent căruia nu avem ce să-i reproșăm. Gândește matur la vârsta sa pentru un deceniu și aproape jumătate împlinit. Este ancorată în artă cu totul. Ar ști oricând să facă diferența între o lucrare bună și o lucrare mai puțin bună. Într-o lume asaltată de tehnologie, pasiunile sale s-au tranformat în stil de viață.
România este tânără, talentată, bogată datorită acestor copii. Este o Românie iubită.
Cinste să primească toți copiii sau adolescenții pentru tot ceea ce fac pentru sufletul lor și pentru inima țării noastre. Curajul să le rămână prieten în continuare.
Cu inspirație și creativitate multă să fie înzestrați pentru a face lucruri fantastice în continuare. Un strop de noroc să nu-i ocolească. Mintea să le fie limpede și de provocări să se ferească.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!