Alina Ciuciu

Orădeanca Alina Ciuciu este una dintre cele mai cunoscute artiste plastice din Italia, obținând inclusiv „Oscarul creativității” în pictură la Premiile Monte Carlo pentru artă. Tablourile sale se vând cu mii de euro. A avut picturi expuse în Londra, Paris, Milano, Tokyo, New York, Budapesta. Cu toate acestea, în țara natală ea este un nume foarte puțin cunoscut. Aici intervenim noi și vă invităm să descoperiți povestea unui pictor demn de Elita României.

 

Copilăria cu cheia la gât, sport, poezie și desen

După terminarea facultății, orădeanca Alina Ciuciu s-a decis să aibă o carieră în turism. În 2002 s-a stabilit cu familia în Moniga del Garda, o localitate din provincia italiană Brescia. 

Se consideră un om simplu, de aceea îi e un pic neobisnuit să vorbească în detaliu despre sine și despre viața sa. A învățat pe propria-i piele, de copil, că tot ce afirmi poate fi folosit mai degrabă împotriva ta decât în avantajul tău.

Artista a avut o copilărie și o adolescență strâns legate de studiu și sport. Părinții săi lucrau de dimineața până seara, ceea ce a inclus-o în „generația crescută cu cheia la gât”. Își împărțea timpul între școală și activitatea sportivă deoarece era foarte ambițioasă și dorea să facă performanță pe ambele planuri.

Când îi rămânea timp, citea tot ce îi cădea în mână, scria tot ce îi trecea prin cap și desena cu creionul. Prima sa iubire „artistică” a fost, de fapt, poezia.

Facultatea de filozofie a început-o la Cluj-Napoca (Babes-Bolyai) și a terminat-o la Universitatea de Vest Timișoara, adăugând și psihologia ca ramură secundară.

Nimic legat de artă, s-ar zice. Dar eu cred că, în definitiv, a fost baza, sâmburele din care ea a crescut în mine. Pentru că orice cuvânt/concept/idee duce la cel puțin o formă și la cel puțin o culoare. Dacă înainte scriam poezii într-o dinamică cromatică, acum pictez într-una poetică.

Influențele care i-au format personalitatea

Dintre toți scriitorii, cel mai aproape îl simte pe Shakespeare. Are în biblioteca sa toată drama shakespeariană pe care o adoră.

Printre cărțile de suflet, mai menționeză Nietzsche – „Știința voioasă”(preferata sa), psihologia lui Jung („Tipurile Psihologice”), Constantin Noica – Devenirea întru ființă”, poeziile lui Lucian Blaga.

Ca pictori, au fascinat-o impresionisti ca Monet, Van Gogh, Tonitza, Paul Cézanne deoarece aceștia nu au vrut să fie perfecți, ci umani. Ei nu copiază nimic, ci interpretează. Dau emoție la orice și subliniează frumosul oriunde, de la un cartof, la o floare, de la o frunte afectată de calviție, la o ureche tăiată sau un chip de fetiță.

Mă regăsesc în ei sau, cine știe, spiritele lor se regăsesc în mine.

În materie de muzică, preferințele sunt în funcție de fazele vieții și starea de spirit. Au influențat-o mult atât Bach, Chopin, Mozart, Enescu, Beethoven, cât și Queen, Pink Floyd, Dire Straits sau Led Zeppelin.

Valorile după care își trăiește viața sunt respectul, generozitatea (pe care o echivalează cu iubirea deoareceavariția nu iubește pentru că ea calculează”). Familia, aici referindu-se nu doar la rudele de sânge, ci și la rudele de idei – oameni cu afinități comune ei. Educația și amabilitatea care nu costă nimic, dar pot aduce mult. Cultura și știința deoarece orice informație nouă ne imbogățește.

Alina Ciuciu mai adaugă la valorile personale echilibru psiho-somatic, adică o viață construită pe principul „mens sana in corpore sano”, introspecția și autoironia. Pe cât posibil, încearcă să fie modestă, dar mărturisește că nu întotdeauna îi reușește.

 

Italia, drumul spre o viață mai bună

Decizia de a pleca din țară în 2002 a fost, întâi de toate, una profesională. În plus, Italia oferea mai mult și era curioasă să vadă și să cunoască locuri noi și oameni noi.

Singurul său loc de muncă în Italia a fost în organizarea de evenimente internaționale în Europa, și a făcut asta timp de 15 ani. A fost un job superb, dinamic și, în același timp, extenuant. Acolo a învățat foarte multe lucruri pe plan uman, financiar și lingvistic, ea cunoscând 6 limbi străine. 

Cu toate astea, la o distanță de doar două ore de zbor, are senzația că nu a plecat niciodată din România.

Când ești deschis la o experiență în afara țării, nu înseamnă că nu ești patriot. Din contră, se poate face mult și multe pentru propria patrie, indiferent unde ne aflăm pe glob. Da, sunt momente când îmi lipsesc prietenii și sunt sărbători când îmi lipsește tradiția. Mă străduiesc să „umplu” aceste nostalgii cu vizite cat mai dese in Oradea.

Artista nu exclude o întoarcere în orașul său natal în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, mai ales că viața e plină de surprize.

Tragedia care a apropiat-o pe Alina Ciuciu de o carieră în pictură

A început să picteze în stilul său caracteristic, cu cuțitul, în 2015. A simțit atunci o energie imensă pe care a canalizat-o spre pictură și poezie.

Cu toate astea, decizia de a încerca să trăiască din pictură e legată de un eveniment mai tragic. Mai precis, a dorit să ajute o fundație constituită în urma decesului unui adolescent. Fondatorii asociației erau chiar părinții tânărului. Alina Ciuciu a organizat cu ei o expoziție cu scop caritabil, a donat aproximativ 20 de tablouri, iar acestea s-au vândut în doar două zile. Din acel moment a început să creadă că ar putea trăi din artă.

De atunci a experimentat și arta decorativă pe care a ales-o pentru că este o ființă creativă și curioasă. Îi place cum se comportă materiale precum cimentul, rășina, sticla. Ea consideră că orice obiect sau material poate deveni o operă de artă dacă are parte de un pic de fantezie.

Alina Ciuciu

Alina Ciuciu: „Arta mea? O oglindă în care fiecare își vede sufletul, nu chipul.”

Alina Ciuciu are peste 1200 de tablouri pictate în doar 4 ani

Au trecut doar 4 ani de când a demisionat de la locul de muncă și a decis să își câștige existența din artă. De atunci a pictat peste 1200 de tablouri, din care câteva sunt chiar și de doi metri.

Subiectele sale cele mai îndrăgite sunt florile și marinele deoarece au toate elementele: aer apă, pământ, viață.

Cu siguranță, numărul lor în timp relativ scurt îmi dă o oarecare satisfacție. Mai ales că sunt aproape toate răspândite prin lumea largă. Fără să mă aștept la așa ceva. Arta mi-a intrat în automatism și pictez, creez, zilnic. A devenit vital. Nu mai îmi pot imagina viața fără artă.

Artista consideră că poți fi cel mai bun dintr-un domeniu dar, dacă lumea nu știe de tine, ești ca o catedrală în deşert. Ea consideră importante toate premiile și expozițiile din cariera sa, de la cele zonale la cele de la târgurile internaționale. Însă nu ar fi ajuns unde este acum fără recenziile criticilor de artă și publicațiile lor.

Cred că totul ține de personalitate, inteligență, voință și un pic de noroc. Mă repet. Poți fi cel mai bun în a face ceva și totuși să nu ai succes. A avea talent nu înseamnă în mod implicit să și reusești. Și poți să nu excelezi, și totuși să fii căutat pe piață. Modul în care te propui cred că joacă un rol fundamental. Empatia convinge mai mult decat o tratativă și, paradoxal, cine nu ține neaparat să vândă, este cel care vinde cel mai mult. Vorbesc din pură experiență personală.

Algoritmul valorii unui artist

Valoarea unui artist, oriunde în lume, este stabilită de o comisie de critici care, dupa analizarea operelor și a CV-ului de evenimente/ premii/ succes, eliberează un certificat prin care se atribuie un coeficient de artist. Acest coeficient este indispensabil în a calcula valoarea unei opere de artă.

Valoare = (Baza pânzei + înălțimea pânzei × Coeficientul × 10.

Coeficientul artistei Alina Ciuciu este 8, ceea ce e un punctaj foarte bun, și e în creștere vertiginoasă. De aceea, eu sunt convins că în scurt timp acest nume va deveni foarte cunoscut inclusiv românilor.

”Încrederea în sine e la fel de importantă ca și actul creativ. Cine nu crede în propria valoare, nu poate să se aștepte ca ceilalți să creadă în el.” sunt cuvintele cu care Alina Ciuciu îi încurajează pe cei care vor să meargă pe drumul artei. Eu nu cred că artista mai are nevoie de încurajări, ci doar de recunoașterea valorii sale pe tărâmul natal. Sper ca acest articol să o aducă mai aproape de locul pe care-l merită. 

Toți ne naștem „artiști” într-un fel. De mici toți cântăm, dansăm, desenăm. Avem un talent latent ascuns în noi care iese spontan la suprafață; și nu ne pasă de ce spun cei mari. O facem dintr-un impuls lăuntric, din fericire. Ulterior, când creștem, se produc inhibiții, blocaje, temeri cum că nu am fi destul de buni. Sau abandonăm pasiunea din lipsă de timp. Când, în definitiv, pasiunea este ceea ce face ca viața noastră sa fie atât de frumoasă.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *