Anca Coller

Anca Coller este un exemplu de om puternic în orice situație, dar mai ales când totul se dărâmă în fața ochilor. Creativitatea sa, ambiția, puterea, reziliența, toate ne dau o lecție de viață și o fac să își dedice tot timpul meseriei pe care o practică cu atâta iubire și pasiune.

 

Artist vizual consacrat, Anca Coller este un profesor care pune suflet în tot ceea ce face și îi place să împărtășească din tainele învățăturii. Este mama a doi copii minunați, o fire curioasă care caută noi fețe ale realității.

 

Anca Coller, artist vizual curios și iubitor de provocări

Îi place să descopere mereu lucruri noi pentru a înțelege cât mai bine esența lumii în care trăim. Iubește provocările de orice fel care îi aduc acea doză zilnică de adrenalină de care are nevoie pentru a fi EA.

Anca Coller a absolvit liceul de arte și s-a perfecționat la Universitatea de Arte. Au urmat masteratul și doctoratul pentru că și-a dorit să predea în cadrul facultății, iar acestea erau condiții obligatorii.

Studiile nu sunt cele care garantează o carieră, ci doar îți oferă posibilitatea de a primi o șansă. Mai departe contează ce faci și mai ales cum faci.

A urmat liceul de artă doar pentru că îi plăcea să deseneze, nu pentru că era un talent înnăscut.

Dintotdeauna i-au plăcut hainele și a considerat că acestea continuă cumva personalitatea proprie, se adaptează stărilor pe care le ai sau mesajelor pe care vrei să le transmiți.

În timpul liceului a lucrat pentru Doina Levința și i-a plăcut foarte mult mai ales zona costumului de teatru dar a renunțat la această colaborare pentru că a vrut să se pregătească pentru pictură.

Unul dintre momentele memorabile din cariera sa profesională a fost câștigarea bursei Constantin Brâncuși.

Aceasta i-a adus posibilitatea de a sta la Paris pentru câteva luni, unde a avut ocazia să cunoască arta contemporană la un alt nivel, să se transforme pe sine.

După o perioadă de retragere de pe simeze, în 2018, a început să-și expună din nou lucrările. Atelierul deschis la NAG 2018 s-a dovedit o reconectare reușită, văzând că publicul privește cu optimism activitățile artistice autentice.

În cadrul acestui eveniment s-a creat o legătură puternică între artist și public, arta fiind filonul comun centrat pe sensibilitate și nevoia experienței estetice.

Expunerea artei era o poartă deschisă către intimitatea creatorului, către trăirile sale speciale, către suflet, către gânduri.

 

Anca Coller: „Nu facem nimic de unii singuri”

Anca a avut un moment de restart, prin anul 2014, când a trebuit să își ia viața cumva de la zero.

A avut tăria de a merge mai departe, deoarece știa că doar prin muncă și implicare continuă poate ajunge unde își dorește. Tot ce a obținut a fost prin forțe proprii și muncă la foc continuu. A trebuit mereu să se străduiască pentru a obține ce își dorea.

În timp ce se afla într-o vacanță, atelierul său aflat într-un apartament din fața Sălii Palatului a ars în totalitate. Fratele său i-a dat vestea cu o zi întârziere deoarece nu putuse fi contactată. Alții ar fi fost dărâmați de o așa veste, dar nu EA. Deși a simțit tristețe, nu a fost demotivată să renunțe la cariera sa.

În momentul incendiului, Anca a simțit că pierde o mare parte din ea. Amintiri de suflet și aproape toate lucrările realizate cu mare pasiune în ultimii zece ani, un întreg parcurs artistic, au dispărut în neant.

Cei dragi se simt neajutorați când ai un moment dificil, iar ceilalți sunt indiferenți sau bârfitori. De aceea, nu este constructiv să stărui în durere și suferință. Așa gândea Anca în acele momente și a fost mai bine astfel.

A fost o perioadă în care toate proiectele s-au oprit și a durat puțin până când Anca și-a putut reveni.

Tot spațiul meu sacru de creație și-a pierdut substanța și s-a metamorfozat în acea materie deformată și neagră. Este normal ca în astfel de situații să te întrebi: dacă lucrările mele nu mai există, eu mai exist ca artist, mai ales că nu le-am expus de atât de mult timp?

Chiar dacă nu a mai rămas nimic din pânze, culori, pensule, laboratorul foto și alte obiecte extrem de folositoare, a rămas esența, experiența Ancăi, care a ajutat-o să-și transmită ideile prin artă.

 

Nașterea proiectului “Cenușă Memorie”

De-a lungul timpului, au fost foarte mulți artiști care au folosit focul sau distrugerea în sine pentru a construi o metaforă. A fost inspirată de artiști ca Anselm Kiefer, Pierre Soulages, Sergei Parajanov, Michel Blazy, este o listă lungă…

Conceptul de „Cenușă Memorie” a fost o reacție firească a artistei vis-a-vis de experiența transformatoare pe care a trăit-o în urma incendiului, o încercare de integrare a traumei, un proces de vindecare prin artă.

Proiectul a fost lansat pentru ca oamenii să se regăsească în acest spectacol al vulnerabilității ca o condiție de bază a existenței noastre. Este un mesaj de o mare însemnătate, cu precădere în acest context pandemic, în care lucrurile se află în continuă schimbare.

Expoziția „Cenușă Memorie” are rolul de a sublinia forța transformării și imposibilitatea de a ne controla destinul. Oamenii își pot găsi un echilibru doar în starea interioară care le gestionează trăirile.

Ei pot descoperi în acest spectacol al distrugerii un eveniment de o mare frumusețe estetică. Acest lucru poate coincide cu un moment de reflecție asupra propriei vieți.

Anca își dorește enorm ca expoziția să îi ajute să înțeleagă ce este cu adevărat important pentru ei. Să vadă „cât de fragilă este liniștea sau bunăstarea noastră sau cât de egoistă…”

 

Despre viață în general

Anca nu are un motto pe care să-l urmeze în viață însă consideră că, așa cum spunea profesorul de fotografie, Francisc Mraz, este bine să ne îndreptăm către o moarte senină.

Crede că este extrem de important să simțim acea liniște interioară cu tot ce ne înconjoară, pentru a pune în lumină tot ceea ce este mai bun în noi.

Artista își dorește să ofere publicului său elemente frumoase și expresive ce provin din experiența sa de viață. Este convinsă că frumosul transformă oamenii și le oferă șansa la o viață mai profundă.

Visează ca lucrările sale să ajungă la sufletul privitorilor și să le deschidă oportunități noi, materializate printr-o nouă viziune asupra vieții.

Așa s-a întâmplat anul trecut, când împreună cu artistele Stela Lie și Diana Baltag, au invitat publicul, în cadrul expoziției ”Ca să fiu” organizată într-o casă veche din București.

Expoziția vorbea despre memorie, despre memoria încapsulată în obiecte, despre trăiri și sentimente. Amintirile ne rămân în diverse forme, după ce au fost triate de mai multe generații și selectate de noi înșine.

Forma lor este schimbătoare și independentă. Tema vechii expoziții curge fluent în actuala expunere, doar discursul este mai greu, mai grav, căci de data aceasta codul citirii este cenușa.

Cunoașterea fiecărei experiențe artistice va fi ca un talisman pentru sufletul privitorilor care înțeleg expresivitatea sentimentelor prin intermediul artei.

Aceste sentimente profunde ajută privitorii să vadă în interiorul lor și să descopere adevărate comori despre care nici nu știau că există.

Dacă acest articol ar vrea să spună ceva este că viața merge înainte chiar și după dezastre. Creatorul rămâne cu abilitatea de a crea și a oferi lumii lucruri frumoase sau lecții de viață. The show must go on!

Mulțumim, Anca Coller, pentru lecția de reziliență, calmitate, speranță și încredere în viitor, dar mai ales în forțele proprii!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.