Andreea Lichi

Bună ziua. În primul rând, vreau să vă mulțumesc că ați ales să fiți astăzi aici, în această experiență. Teoretic, ar trebui să vă vorbesc desprea cartea mea, prima mea carte. Ar trebui să vă conving că este cea mai bună și că merită citită, cum de altfel se întâmplă la lansările de carte. Însă, „Suflet de porțelan” este o confesiune și nu v-aș putea spune că povestea mea este cea mai bună. Cartea este în totalitate despre mine și despre oamenii pe care i-am întâlnit în ultimii șase ani, atunci când viața mea a căpătat alt sens. A fost modul meu de a destăinui lumii, a fost modul meu de a mă descătușa de zecile de emoții și stări pe care le am trăit fără să-mi doresc și fără a putea să le controlez sau să le opresc.

 

Sunt mărturisirile făcute de Andreea Lichi cu un glas tremurat la lansarea propriei cărți ce redau adevărul crunt primit la 14 ani. Tânăra s-a destăinuit sincer unui public nerăbdător care aștepta cu ardoare explicațiile pentru a înțelege de unde vine forța cu care zâmbește în fața cumpenei pe care a simțit-o în trecut. A vorbit despre accidentul de mașină care i-a schimbat definitiv modul de deplasare.

Suflet de portelan

Deși a fost un eveniment emoționant și special, nu a adus în față doar lucruri frumoase sau stări de bine. Mai mult de 200 de pagini din carte sunt despre suferință, poate prea multă suferință pentru un copil devenit adult prea devreme.

Sper ca oamenii ce îmi vor citi povestea până la ultima pagină să înțeleagă că sănătatea nu ne aparține și că suntem niște simpli trecători.

 

Povestea vieții pe file adunate sub titlul „Suflet de porțelan”

Un diagnostic dur întâmpinat la o vârstă la care abia își eliberase prima carte de identitate internațională a determinat-o să așeze pe foi albe episoadele cele mai dureroase din viața sa.

Simțea nevoia să vorbească cu ea însăși despre tot ce s-a întâmplat. A dorit să se elibereze de toate stările ce o apăsau. Să dea frâu liber tsunamiului de sentimente care a înconjurat-o. De aici, motivația cărții.

Ca orice adolescentă avea idealuri, planuri, aspirații. Se visa în câteva luni pe scenele mari ale Parisului pentru un festival. Din nefericire, a îmbrățișat fără voia sa multe greutăți.

Andreea Lichi a făcut cunoștință cu lucruri de care habar nu avea că există. A descoperit forțat și prea devreme o altă viață.

Am cunoscut copii ce nu vor ști niciodată cum e să alerge, cum e să își strângă părinții în brațe. Am cunoscut o realitate de care nu mulți sunt conștienți sau se prefac că nu o văd.

Totodată, Andreea cea nouă, cea de după accident, a învățat să prețuiască și să aprecieze mai mult ce se întâmplă în jurul ei. A învins limite, a depășit frici și a descoperit că adevăratul curaj vine din interior.

A învățat după lungi izbânde cu ea însăși să privească lucrurile punând doar note pozitive. Garantat există și o latură mai puțin frumoasă a dizabilității sale fizice. Nu lasă să se vadă dificultățile pe care le străbate.

Sunt foarte multe tratamente și acte medicale prin care trece zilnic, dar ea și părinții săi aleg să ducă lupta împreună. Niciunul nu se plânge.

Multora nu le venea să creadă că eu chiar nu mă pot ridica din scaun, îmi spuneau că nu arăt ca cineva care are o problemă. Altcineva m-a întrebat dacă joc un rol pentru vreun film, de trebuie să mă deplasez cu fotoliul rulant.

 

Andreea Lichi – mărturisiri sincere

Atunci când auzi voci negative și deloc prietenoase, uită-te în jurul tău și vezi că există semeni cu care viața nu a fost prea generoasă. Când îți pierzi încrederea în tine, întoarce capul și observă oamenii care au depășit treptat obstacolul la care au fost supuși cu fruntea sus. De luat aminte că cea mai puternică armă a fost iubirea de sine și promisiunile făcute celor dragi.

Când este singură, Andreea luptă cu ea însăși să rămână pe poziții și să nu își piardă echilibrul emoțional. Își amintește de fiecare dată că scopurile pe care și le propune sunt mai importante decât momentele în care se gândește de ce este atât de singură. Știe că a depășit trăiri mult mai grele decât singurătatea și nu poate ceda.

A trudit până la cei 20 de ani pe care îi are acum, cât alții într-o viață. În momentele dificile se încurajează cu cazurile mult mai grele pe care le-a văzut cu ochii proprii.

Se motivează reîntorcându-se în trecut și la ce a observat în terapie intensivă. Din nefericire, a fost la un moment dat ca spațiu casa Andreei.

Mă gândesc la momentele în care am văzut medicii cum anunțau unele familii că „Am făcut tot ce a fost posibil, dar l-am pierdut”. Mă gândesc că sunt oameni și mai greu încercați decât mine și totuși ei fac față, supraviețuiesc, iar dacă ei pot să o facă, sigur și eu o să reușesc.

Dacă ar fi înzestrată cu vreo superputere și ar avea praf magic, Andreea Lichi ar împrăștia cu el peste tot pentru a rezolva principala problemă a țării. Ar înlocui gândirea celor care nu știu să mulțumească, să își ceară scuze, să respecte, să empatizeze, să asculte și să înțeleagă.

 

Un om este construit din mulțumiri, dar și din tristeți

Pierderea abilității de a merge este mâhnirea cea mai mare pe care o va purta pe umeri permanent. În schimb se luminează și vei obține un zâmbet de la Andreea cu un cuvânt cald. Fiecare mesaj de mulțumire o sensibilizează.

Unii îi mulțumesc chiar și pentru simplul fapt că au schimbat împreună câteva vorbe. Ea nu se vede un om important, ci pur și simplu a oferit ce ar trebui fiecare dintre noi să oferim – înțelegere, ascultare, bunătate, respect și empatie.

Se implică în diverse proiecte care îi dau senzația de utilitate și asta o face mândră de ea însăși. Alături de o echipă minunată în frunte cu președinta Mărioara Popa, Andreea Lichi desfășoară activități variate la Centrul Daniel din Bacău.

Nu trăim doar pentru a consuma, fiecare avem nevoie de un scop, care să ne țină activi și să ne justifice existența. Degeaba ajungem la finalul vieții dacă noi nu am reușit să lăsăm ceva frumos în urma noastră. Mi s-au oferit mai multe oportunități din partea celor de la Centrul Daniel, oportunități ce m-au făcut să cred și mai mult în mine și să mă dezvolt atât pe latura profesională, cât și pe cea personală.

 

Rolul de fiică o onorează cel mai mult pe Andreea Lichi

Și-a depus dosarul de înscriere la facultatea de medicină. Nu a reușit, însă nu și-a tăiat aripile singură. S-a înscris la specializarea Psihologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în momentul de față este foarte încântată.

Îmi doresc să pot salva și eu sufletele oamenilor, așa cum cineva a reușit să îmi salveze mie sufletul.

S-a regăsit și se încadrează perfect ca model în cadrul evenimentelor Atipic Beauty. Fondatoarea Magda Coman a descoperit că fără doar și poate tânăra Andreea este omul potrivit pentru a fi model prin tot ceea ce a întreprins și a demonstrat.

Andreea Lichi le vorbește oamenilor despre performanțele pe care le au cei cu dizabilități. Le explică faptul că verticalitatea și calitatea unui om nu constau în modul de deplasare.

Atipic Beauty este momentul în care mă simt cea mai frumoasă și specială. Este evenimentul care m-a făcut să mă apreciez mai mult și să îmi văd frumusețea exterioară. Mă încearcă niște emoții foarte plăcute atunci când rulez pe podium și le vorbesc oamenilor despre cum ar trebui privite persoanele cu dizabilități.

Dar rolul care o onorează cel mai mult este cel de fiică a părinților săi. Cuvintele pe care i le adresează lor nu cred că pot exprima vreodată recunoștința pentru tot ce au făcut.

Împreună au cucerit lumea și au alungat necazurile ce i-au apăsat cu mare greutate. Au învins. Sunt un tot unitar.

„Dragi părinți, cu siguranță nu așa arată viața pe care v-ați dorit-o și nici eu nu sunt copilul perfect. Îmi pare rău că a trebuit să treceți prin atâta suferință de dragul meu și nu v-ați putut bucura ca alți părinți… dacă aș avea o superputere, aș da timpul înapoi și v-aș oferi toată fericirea din lume.” – fragment din Suflet de porțelan.

 

De ce are nevoie o femeie ca să învingă în viață

Bunătatea și ideea de echipă au fost mereu respectate cu sfințenie de familia sa. Părinții au fost întotdeauna uniți în orice decizie și întâmplare, mai ales după accidentul Andreei.

Ce a văzut în sânul familiei, asta a dat în societate. Respectul este cuvântul în jurul căruia guvernează. Crede că este elementul existențial pentru o relație sănătoasă, fără să conteze natura ei.

A învățat cu timpul că indiferent de condiția fizică, a complexelor, a statului social, vârstei, religiei sau ocupației, femeia este minunată. Andreea Lichi este minunată datorită curajului și a sacrificiilor pe care le-a făcut de-a lungul vremii.

Este minunată datorită blândeții și iubirii nemărginite pe care le-o oferă părinților. Este minunată datorită forței cu care s-a ridicat atunci când era la pământ. Este minunată când zâmbește, deși sunt zile când în interior urlă de durere.

O femeie ca să reușească în viață are nevoie să se simtă și la exterior frumoasă. Creațiile vestimentare strălucitoare din cadrul evenimentelor Atipic Beauty sunt o mângâiere pentru o femeie care nu se mai poate deplasa pe picioarele ei.

Eu eram o persoană foarte perfecționistă înainte de accident și îmi plăcea să arăt bine. După accident lucrurile s-au schimbat. Devenisem dintr-o fată căreia îi plăcea ce vede în oglindă, una care se vedea ca cea mai urâtă ființă din Univers. Mi-a luat 3-4 ani să trec peste această viziune a mea. Apoi, am început să mă îmbrac mai elegant, să mă ocup și de feminitatea mea, iar oportunitatea de a purta creațiile minunate din cadrul Atipic Beauty mi-a crescut și mai mult stima de sine.

Andreea Lichi

 

Cum o ajută statul pe Andreea Lichi

Tânăra Andreea a îndrăznit să sfideze soarta și să răzbească. Garantat, a avut multe zile care au fost urâțite de stări negative care o acaparau, oameni răi pe care i-a întâlnit în calea sa, etichete puse gratuit. Dar, acum, e aici să ne spună că sănătatea e cea mai de preț. E aici să ne transmită să nu mai judecăm și să nu ne mai grăbim să punem stigmat după aparențe.

Nici statul nu s-a arătat prea prietenos. Nu se dorește ca persoanele cu dizabilități să fie implicate în societate, să creeze un tot unitar, cum ar fi normal.

Și eu am fost respinsă de 2 profesori în liceu, deși majoritatea mă cunoșteau dinainte de accident. O profesoară mi-a spus că sunt o pierdere de timp, alta voia consiliere psihologică înainte să mă vadă.

Se pleacă cu o mentalitate greșită încă din școli, unde profesorul nu ar trebui să discrimineze, ci să-i trateze pe toți elevii în mod egal. Ce fel de context de construire a unei cariere pentru o persoană cu disfuncții să se formeze dacă se pleacă eronat încă de la primii pași? Se întreabă și Andreea Lichi, care a făcut cunoștință cu astfel de situații.

În toate domeniile statul mai mult mă umilește. Toate realizările pe care le-am dobândit până acum au fost făcute cu sprijinul părinților și a voinței mele. România nu este o țară care să ofere măcar condițiile minime pentru un trai decent atunci când vine vorba de persoanele cu dizabilități. Oamenii nu se implică și atunci trebuie să tragi singur de tine, dacă vrei să realizezi ceva. Eu nici la facultate nu am rampă, nici în liceu n-am avut – atunci directorul mi-a spus că e prea scumpă rampa, dar nu a înaintat nicio hârtie nicăieri. Nici pe partea financiară nu stau mai bine lucrurile.

 

Lecție de stoicism din partea tinerei Andreea Lichi

După o zi lungă petrecută pe terasă citind pagină cu pagină de pe telefonul meu pe nerăsuflate povestea ta, Andreea, îți declar că rând cu rând a fost simțit, fiecare cuvânt a fost disecat și înțeles. M-am înecat în lacrimi, le-am șters și după m-am scuturat bine.

Nu te cunosc personal, dar mi-aș dori. Vorbesc mult de obicei, dar în fața ta aș rămâne mută. Mă simt mică și nu pot decât să îți spun „mulțumesc!” că mă înveți să nu mă mai plâng sau să mă vait din nimicuri.

Sănătatea este valoroasă. Am învățat și eu cu câțiva ani în urmă că atunci când urez „sănătate” cuiva când închid ușa casei, nu este doar un clișeu. În fața întâmplărilor tale în schimb, tac. Tăcerea câteodată este un răspuns.

Am realizat că amintirile despre oameni și locuri sunt cele care îți mai rămân și nu ți le poate lua nimeni.

Mă înclin, Andreea Lichi! Prețuire și respect!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *