Andreea Nechita, medic de elită într-un scaun rulant

Sunt un om simplu, cu planuri normale, deținătoarea unui scaun rulant și totodată un medic rezident Dermatovenerolog cu o mare dorință de a-și clădi o vastă experiență profesională. Cam așa sună autodescrierea scurtă, dar concisă oferită de Andreea Nechita, o tânără medic din Iași care arată că se poate, deși aparține de un scaun rulant.

Face parte din linia întâi, deși nu mulți o încurajau să intre la Medicină, astfel a dorit să dărâme toate prejudecățile și să arate că nu există nu pot!, ci nu vreau!.

Cum i s-a schimbat viața, mai ales că a simțit durerile unei boli necruțătoare ale căror semne au apărut de la vârsta de 3 ani și care, mai apoi, la 16 ani a obligat-o să se deplaseze într-un scaun rulant, dar și de unde vine puterea de a face bine, aflăm azi de la invitata mea.

A plecat la drum în viață la braț cu cele mai importante considerații: sinceritate, credință, respectiv generozitate, toate sădite în sânul familiei căreia, cu ocazia de acum prilejuită, îi vine cu mulțumiri pentru tot ce a făcut pentru ea.

Munca deloc puțină și constantă în același timp a fost pe tot parcursul formării sale. Împlinirea vieții înseamnă să găsești secretele puterii psihice mai întâi. A învățat datorită tuturor lecțiilor primite în față, uneori cam prea dure, că trebuie să te ajuți tu singur, pentru că alții nu o vor face pentru tine.

Copilăria – vârsta bucuriilor, dar și a bullyingului

Când era mică, ca oricare dintre noi, se juca interpretând roluri de psiholog, avocat, dar culmea, niciodată medic. Copil fiind, intra în lumea unor personaje și înțelegea comportamentele și acțiunile altor meserii față de cea din prezent. Se pare că viața e imprevizibilă și zi de zi surprinde, astfel, după cum bine spune Andreea, destinul deja îi stabilise calea.

Își amintește că era o fetiță veselă, deschisă, foarte sociabilă și prietenoasă, cu inocența specifică vârstei, chiar dacă i-a fost „furată” o parte din copilărie din cauza debutului unei boli aparent incurabile.

A fost ținta copiilor mai îndrăzneți, astfel, a făcut, din nefericire, cunoștință cu fenomenul numit bullying. În copilărie existau copii care o împingeau amuzându-se mult pe felul în care se deplasa.

Astăzi nu se mai întâmplă acest lucru în cazul meu. Din păcate, „fenomenul de bullying” e frecvent întâlnit și foarte greu poate fi înfruntat. Totul provine de la „bagajul de educație” primit în cei 7 ani de acasă.

Despre cum s-a format Andreea Nechita ca om, respectiv medic

Cu mult exercițiu și răbdare la un loc, cu o ambiție mână în mână cu un curaj fără limite, s-a format ca toți ceilalți semeni ai săi, foarte sigură pe ea, acceptându-și condiția, fructificându-și calitățile, lucrând la defecte, și poate, fără să-și dea seama și fără să-și propună, un om care, prin povestea sa, impactează.

Cred că toate experiențele trăite de-a lungul timpului, atât pozitive, cât și negative, m-au ajutat să îmi conturez mult mai bine personalitatea și temperamentul. Într-adevăr, pe lângă această atitudine puternică, nu-mi lipsește nici sensibilitatea și emotivitatea.

Nu a ținut-o boala în loc, mai ales că s-a accentuat starea sa la adolescență în urma unei intervenții chirugicale ce a venit totodată cu mai multe complicații. În paralel cu timpul petrecut zi de zi la cursuri la facultatea de Medicină își urma strictele tratamente sau făcea vizite la diferite clinici din țară, din Ucraina sau Turcia, astfel dorința născută pe parcursul vieții sale de a deveni unul dintre cei care poartă halat alb cu care România se mândrește s-a îndeplinit.

Ca femeie a înțeles că ingredientele pentru a dobândi în viață țin de încrederea în propria persoană, independența emoțională și financiară, la care adaugă demnitatea și integritatea.

Ca medic, este o persoană răbdătoare, ce se implică emoțional, deoarece de foarte multe ori a fost în pielea pacientului, astfel le înțelege stările. Este organizată, responsabilă, dispusă să asculte în totalitate pacientul.

Trecerea de la rolul de pacient în spital la student, ca mai apoi să aibă rolul de medic

Influențată să urmeze calea medicinei nu a fost nici măcar de părinții săi, deoarece activează în cu totul alte domenii, drept urmare nu o încurajau spre această zonă.

Decizia a fost luată după propriile considerente sau interiorizări, după ce spitalul, din păcate, a avut rol de casă în multe perioade din viața sa. Timpul petrecut în spațiul medical a făcut-o să se întoarcă, de data asta, având alt rol – cel de medic.

Imediat după perioada în care am rămas imobilizată într-un scaun rulant, m-am întors la școală. Am fost întrebați fiecare ce facultate dorim să urmăm, iar eu am răspuns Medicina, uitând total de Psihologie și Drept, moment în care am și început să învăț suplimentar pentru admiterea la Medicină.

Împărtășește cu drag faptul că perioada studenției a fost una frumoasă, mult mai frumoasă decât se aștepta sau o descrisese alții, prin ochii lor și încercau să o descurajeze. A înțeles totodată că trebuie să îți urmezi visele, să lupți să îți atingi aspirațiile și să nu asculți uneori ce spun unii sau alții. Să îți asumi alegerile cu riscurile de rigoare, dar e imperios necesar să faci ceea ce ți-ai propus.

Pe cât de frumoși au fost anii petrecuți în facultate, pe atât de încărcați și aglomerați, dar Andreea nu s-a văitat niciodată. Nu și-a plâns starea, ba dimpotrivă, era o studentă care a pus mai presus de orice educația dobândită în cei șase ani și pregătirea pe care urma să și-o însușească pentru a-și forma o carieră. Odihna puțină nu a fost direct proporțională cu satisfacția, emoțiile și trăirile care nu se vor mai întoarce.

Scaunul rulant NU este o piedică pentru Andreea Nechita

Cea mai mare mulțumire sufletească e faptul că totuși pot face atâtea, chiar dacă independența mea fizică îmi e ușor afectată. Pentru mine a fost o mare realizare să pot face față a tot ceea ce înseamnă Medicina. Nu vă imaginați că dacă eram într-un scaun rulant, am avut o frecvență limitată la cursuri, stagii și laboratoare. Din contră. Am pus pe primul loc tot ce ținea de pregătirea mea profesională, și apoi timpul pentru recuperare și tratament, gest pe care nu îl regret deloc.

Dacă mulți dintre noi ne-am ascunde în casă, ne-am plânge de milă și compasiune, aflăm de la tânăra medic că nu se automarginalizează și scopul dintotdeauna de a ajunge acolo unde și-a propus a fost mai puternic și a contat mai mult decât vocile care îi repetau nu poți!. Dar, acestea nici măcar nu o mai deranjează. A realizat că oamenii care o priveau ca fiind incapabilă sunt, de fapt, oamenii care nu au reușit pe măsura realizărilor Andreei.

De altele este deranjată. Multe clădiri din România nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități, chiar și Universitatea de Medicină din Iași unde Andreea Nechita a petrecut 6 ani. A fi dizabil nu înseamnă că populația țării trebuie să te privească altfel, doar pentru că ți-ai pierdut abilitatea de a merge și să fii în vizorul unora ca fiind o problemă.

Chiar dacă a arătat de nenumărate ori că se poate și că scaunul rulant nu este un obstacol pentru ea, deoarece face toate lucrurile pe care și le dorește, are un gust amar vis-a-vis de educația celor din jur.

Atât timp cât alegi să fii înconjurat de persoane deschise, care o văd pe Andreea omul (de exemplu), și nu Andreea-scaunul nu este nicio piedică, dar dacă limitarea predomină, de-abia atunci apare și o problemă.

Un îndemn de la o învingătoare

Pentru că a purtat cu ea pe oriunde a mers optimismul, pentru că nu s-a lăsat deznădăjduită și învinsă de ce i-a oferit viața, are pentru toți cei care vor citi aceste rânduri un gând sincer sau mai bine spus, un sfat, bun de luat aminte.

Fiți curajoși, urmați-vă intuiția și NU vă mulțumiți niciodată cu puțin. Nu știm ce ne oferă ziua de mâine, așa că luați de la viață tot ce e bun! Merităm.

Andreea Nechita a demonstrat că este un om care a depășit limitele impuse de societate, că este puternică și nu de puține ori a înfruntat momente dificile, chiar și gurile rele, astfel ne arată că Dumnezeu i-a dat tăria de a păși înainte și să fie împăcată cu ea însă însăși.