Atelier Bolero este o afacere cu suflet, inițiată și dezvoltată în pandemie, în vremuri vitrege, dar propice ideilor mărețe. Vremuri…
Kira Frolu își continuă drumul prin lumea muzicii la Royal Academy of Music din Londra. Încântă un public internațional prin…
Ai putea crede că un copil crescut în orfelinat iese în lume cu un deficit, o lipsă, dar uneori ambiția…
Medicul urgentist Loredana Giorgiana Matei te uimește cu cei mai misterioși ochi în timp ce coboară din ambulanță. Este un…
„Tipa cu stiloul” este apelativul unei învățătoare din Constanța, pasionate de profesia sa. În orele sale la școală face tot…
Florin Leca este fără îndoială un pionier al chirurgiei în domeniul veterinar. Pasiunea sa pentru salvarea animalelor îl face deosebit…
Camelia Jimborean este învățătoare la clasa a IV-a la Liceul Tehnologic „Sf. Antim Ivireanu” din București. Orele sale de matematică…
Am văzut un fragment dintr-o carte într-un grup cu și despre cărți. M-a atras instant pentru că m-am identificat cu…
Pandemia aparent ne-a făcut să ne îndepărtăm unii de alții, dar uneori ne-a făcut să ne dorim apropiere. Din gânduri…
Școala românească avea nevoie de un imbold în direcția digitalizării. Când autoritățile nu includ modernizarea educației pe lista priorităților, inițiativa…
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.