Puternică și sigură pe ea, Cosmina Aron a demonstrat și demonstrează în continuare că inteligența, perseverența, dar mai ales ambiția, te pot duce acolo unde îți dorești. Cu multă muncă și ambiție, Cosmina este astăzi un avocat de succes, care conduce filiala din România a casei de avocatură Peterka & Partners.
”Uite, așa aș vrea să fiu când voi fi mare”, mi-am zis la prima întâlnire cu Cosmina Aron. O femeie înaltă, sigură pe ea, a cărei strângere de mână aproape că m-a blocat. La prima vedere, atitudinea impunătoare dezvăluie o personalitate puternică. Genul care a știut de la bun început ce vrea, ce face față oricărei situații cu brio și care, cu siguranță, poate desluși ițele fiecărui business complicat. Cum, de altfel, și face în viața sa profesională de zi cu zi.
Dreptul, o alegere pragmatică pentru Cosmina Aron
Am știut întotdeauna că vreau să fiu avocat, nu magistrat sau să exercit altă profesie la îndemâna unui absolvent de drept.
Și astea nu din pricina vreunui spirit justițiar ieșit din comun, așa cum m-aș fi așteptat, sau cum avem mulți dintre noi impresia. Ci, pentru că, susține Cosmina, în acest domeniu e nevoie de perseverență și dorință, și nu de alte talente sau aptitudini.
Pentru a izbuti ca avocat, e nevoie de siguranță, încredere și pragmatism. Calități pe care ea le are din plin, având în vedere nivelul la care profesează.
Numai că drumul către o astfel de profesie nu era tocmai la îndemâna oricui, mai ales în perioada în care a absolvit ea. În 2003, ca să fii avocat, în cazul ei la Cluj, aveai nevoie de îndrumarea și susținerea a doi specialiști definitivi. Lucru ce pentru o absolventă fără istoric familial în domeniu și fără o situație financiară de invidiat, era imposibil de realizat.
Singura problemă era că în acea perioadă era foarte dificil pentru un absolvent de drept să se înscrie la examenul de barou. Avea nevoie de recomandarea a doi avocați definitivi din baroul respectiv, avocați care trebuiau să îndeplinească anumite condiții de vechime, venituri etc. și care se obligau cumva să te îndrume în perioada de stagiu. La Cluj nu am reușit să găsesc niciun avocat dispus să mă recomande și, prin urmare, am ajuns la București.
Drumul către succes
Fără prea multe așteptări, doar cu o imensă dorință și sete de muncă, de reușită și, mai ales, de demonstrare că e capabilă să răstoarne munții din loc, Cosmina Aron reușește prin propriile forțe să se alăture unei societăți internaționale de avocatură. Acest lucru, după cum susține, se datorează, în principal, faptului că stăpânește perfect două limbi străine, dar și pentru că avea o oarecare experiență internațională, prin prisma participării ca studentă Erasmus la Universite Libre de Bruxelles.
Ceea ce pentru București reprezenta un avantaj, pentru avocatura din Cluj era complet irelevant.
Însă acum era momentul să demonstreze că în viață poți ajunge să fii bun în ceea ce faci, dacă îți dorești cu adevărat și depui și un oarecare efort în acest sens.
Până în 2010, am colaborat cu alte case de avocatură (internaționale și locale), iar din 2010, m-am alăturat societății de avocatură Peterka&Partners, unde activez și în prezent.
Din 2012, ca o încununare a muncii depuse și a felului profesionist prin care știe să se impună, Cosmina Aron devine managerul biroului Peterka&Partners din România. Și, tot atunci, a trebuit să demonstreze că poate.
Chiar dacă o poziție de management nu era o noutate pentru mine, de această dată erau mai multe responsabilități și, odată cu ele, și o presiune pe măsură. Pur și simplu nu era o variantă să eșuez sau să meargă prost. Trebuia neapărat să demostrez celor care au avut încredere în mine, dar și mie însămi că pot face acest lucru. Perioada de tranziție a fost extrem de solicitantă.
Obstacolele și greutățile, detaliile care te propulsează
Drumul ei ca avocat respectat în branșă și confirmat ca unul de excepție nu a fost unul lin, fără suișuri și coborâșuri. Însă, după cum susține chiar Cosmina, tocmai aceste situații te pot face să-ți dorești mai mult și să fii mai bun.
Mi-a rămas în minte expresia mătușii mele, care-mi spunea că pentru a reuși trebuie să fii tot timpul treaz. Să fii capabil să te ridici și să treci peste momentele dificile. Să poți extrage binele chiar și din ceea ce crezi că e rău. Să înveți de la toți cei din jurul tău, dar și din situațiile create.
Cu acest sfat în minte, Cosmina a reușit să confirme că perseverența și deschiderea către oameni și către situații, ajută uneori mai mult decât orice afundare în studiu.
Echipa pe care am reușit să o formez în ultimii ani și rezultatele pe care le obținem împreună îmi furnizează energia de a continua.
Leadershipul, punctul forte al unui manager de succes
Fără a se considera un geniu al domeniului, Cosmina Aron e convinsă că ceea ce o face să fie un lider bun și apreciat, atât de colegi, cât și de clienții pe care îi reprezintă este încrederea pe care o inspiră, dar și felul în care știe să organizeze lucrurile și situațiile.
Un lider trebuie să inspire încredere celorlalți și să fie resimțit ca parte din echipă, nu ca un „șef care dictează”. Trebuie să fie organizat, deoarece haosul și leadershipul nu sunt parte din aceeași echipă. În plus, liderul trebuie să fie sociabil, să îi placă să interacționeze cu oamenii. Un introvertit nu va avea niciodată capacitatea de a-i influența pe alții sau de a ține o echipă unită. Nu în ultimul rând, un lider trebuie să aibă abilitatea de a delega și de a atribui fiecărui membru al echipei sarcini „potrivite” potențialului acestuia.
Nimeni nu este perfect și nici bun la toate.
Dar dacă știi să valorifici punctele forte ale oamenilor, poți crea o echipă care tinde spre perfecțiune.
Toate acestea sunt detalii pe care avocatul și managerul Cosmina Aron le-a învățat pe parcursul carierei. La fel ca mulți dintre noi, și ea credea că orice om are capacitatea de a organiza și de a coordona o echipă.
Și-a dat seama, însă, că unor oameni, indiferent de resursele intelectuale și de specializările dobândite, le este imposibil să conducă. Iar a fi lider (unul de succes) e mai mult ca sigur o chestiune nativă și nicidecum ceva pe care poți să-l dobândești.
Este esențial pentru un lider să cunoască aptitudinile profesionale ale fiecărui „coechipier” și niciodată să nu aibă așteptări peste capacitatea fiecăruia.
Să dăm timpul înapoi
Regrete, păreri de rău sau schimbări? Mulți dintre noi susțin că nu le au, dar oare la fel de mulți suntem și sinceri? Sau este doar o mască după care ne ascundem neîmplinirile?
Nu e cazul Cosminei, care, în contextul social, politic și economic în care ne aflăm, recunoaște că dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alege aceeași meserie. Însă, mai mult ca sigur, țara în care ar profesa ar fi alta.
Acum 20 ani eram mai optimistă în ceea ce privește soarta României și speram că lucrurile se vor schimba, cel puțin prin generația mea și cele care urmau să vină. Acum nu mai sunt așa de sigură. Mi se pare că suntem prea puțini cei care vrem să schimbăm ceva și că majoritatea rămân la cunoscuta lozincă „să se modifice, dar să nu se schimbe nimic”.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!