Trăim vremuri grele pentru sportul românesc. Nimic, aparent, nu vine din spate. Orele de sport nu se mai țin așa cum se țineau odată, iar copiii talentați se chinuie, financiar și sportiv, să-și maximizeze potențialul. O posibilă soluție ar putea veni de la Beatrice Mercado și Proiectul Național Născut pentru Sport – o inițiativă media cum eu cel puțin nu am mai întâlnit în ultima vreme!
Cu Beatrice Mercado, am intrat în legătură absolut întâmplător. Ne-am cunoscut, am citit unii despre alții și ne-a plăcut amândurora ce am văzut.
Mi-am spus că trebuie neapărat să vă povestesc și vouă ce am aflat! De ce? Pentru că demersul său trebuie neapărat cunoscut de către oricine dorește sport în viața copiilor săi.
Revista în sine (atât formatul tipărit, cât și cel online), evenimentele, campaniile, proiectele auxiliare completează un puzzle ce poate reprezenta speranța sportului românesc. Detaliem imediat, pentru început însă…
Câteva cuvinte despre Beatrice Mercado
Din câte mi-am putut da seama, Beatrice a trecut prin multe transformări de-a lungul timpului. Tot ce i s-a întâmplat înainte de anul 2011 par evenimente dintr-un alt film, fără nicio tangență cu sportul sau activitatea actuală.
Preferă să vorbească puțin despre viața anterioară, însă câteva lucruri sunt relevante și merită menționate. În primul rând, are o experiență bogată în presă, fiind, în anul 1995, unul dintre membrii fondatori ai ziarului Curentul.
De asemenea, împreună cu fosta sa echipă, Beatrice a fost autoarea primelor cataloage de promovare a turismului, disponibile la nivelul fiecărui județ. O realizare demnă de subliniat pentru a înțelege deschiderea și abilitatea de a colabora cu succes cu autoritățile locale.
Numele de familie i se datorează celui de-al doilea soț, un bărbat din Republica Dominicană. Da, Beatrice a locuit mulți ani în paradis, reușind cu succes să-și coordoneze de la distanță proiectele din România.
Fiul său din prima căsătorie, Vlad-Andrei Buzdugan, este motivul pentru care, în 2011, s-a înființat Asociația Junior Sport. Vlad a suferit de astm în copilărie și nu a putut practica vreun sport, dar și-a dezvoltat o cultură sportivă inegalabilă în cercul său de cunoștințe. I se spunea „Mini-Țopescu”, iar pasiunea lui pentru orice sport au adus-o pe mamă și pe copil deopotrivă aproape de marea legendă a jurnalismului sportiv din România!
Vlad mi-a spus, într-o zi, că dacă tot mă ocup de turism și mă pricep să scriu, iar el este atât de interesat de sport, de ce să nu facem o revistă de sport dedicată copiilor? Avea 19 ani. El a pus tot conceptul pe hârtie, iar o mare parte a capitolelor gândite de el sunt valabile chiar și astăzi.
Cum să aduci în aceeași sală 50 campioni mondiali și olimpici
Iată deci cum pasiunile și abilitățile complementare ale unei mame și un fiu au pus bazele celui mai complex proiect de educație și cultură sportivă din România. Era anul 2011, o perioadă în care, ca și astăzi, perspectivele în sport nu erau cele mai îmbucurătoare. Federații subfinanțate, antrenori care promovau copii pe interese… cunoaștem cu toții acest tablou sumbru.
Și totuși, mari personalități ale sportului au fost atrase de noul concept!
Unui prieten foarte bun, senator din partea liberalilor, i-a plăcut mult ideea. M-a prezentat domnului Țopescu, la rândul său senator la acea vreme. Cristian Țopescu a fost a doua jumătate a visului meu – o țară în care să se practice sportul și care să producă campioni.
În doar câteva luni, Beatrice Mercado și Cristian Țopescu aveau să programeze evenimentul de lansare a Asociației Junior Sport. Cu influența sa în lumea sportului, domnul Țopescu a reușit să aducă în aceeași sală 50 campioni mondiali sau olimpici! Printre ei – Alina Dumitru, Andreea Răducan, Cristian Gațu, Ivan Patzaichin, Carmen Bunaciu, dar și antrenori de legendă, cum ar fi Octavian Belu. Cu greu te poți gândi la un nume mare din istoria sportului românesc, care să nu fi fost acolo, în 2 iunie 2011.
Cu cât se apropia ziua lansării, cu atât tremuram mai tare. Mă tot întrebam, ce am să le arăt acestor somități? Cum vor reacționa? Le-am pregătit o prezentare PPT cu subpunctele proiectului pregătite de Vlad și mi-a venit ideea proiectului „Donează-ți palma”. Am fost ca o redacție educațională, am făcut împreună brainstorming și tot cu ajutorul lor am dezvoltat sloganul asociației – Trimiteți copiii la sport!, devenită, de atunci, campanie permanentă.
„Donează-ți palma” este un proiect de lungă durată al Asociației Junior Sport, prin care marii campioni își pictează mâinile și își lasă, simbolic, amprenta asupra sportului românesc. Este legământul lor, modul prin care se autoresponsabilizează pentru a susține demersurile asociației, implicit dezvoltarea sportului românesc. Iar textul, adresat juniorilor sportivi, este unul atingător de suflet: „Să fie juniorii cu o palmă mai sus decât noi! Eu ofer palma mea ca simbol de susținere!”
Oamenii care au salvat Asociația Junior Sport
Pasul următor? Bineînțeles, popularizarea asociației. Identificarea sponsorilor – un munte greu de urcat pentru orice ONG, chiar și cu susținerea unei panoplii de campioni.
Beatrice Mercado încă locuia în Republica Dominicană și venea în țară destul de rar. De fiecare dată – același gust amar. Corporații, Parlament, autorități locale – toate aveau același răspuns. Cu greu ajungi la decidenți, iar când ajungi – este criză, nu avem buget…
Într-un an de zile, un singur om s-a ținut de cuvânt și a susținut cauza Junior Sport:
Știu că are probleme de imagine și a făcut mult rău, însă eu îi voi fi mereu recunoscătoare fostului Primar General al Capitalei, domnul Sorin Oprescu. Este singurul care a spus „Excepțional!” și a devenit partener principal în prima noastră campanie, apoi și în altele, prin PROEDUS și nu numai. În rest, până de curând… autism instituțional, să-mi fie iertată exprimarea!
Pe 2 iunie 2012, la fix un an de la lansarea conceptului, Asociația Junior Sport organiza „Ora deschisă de sport a Bucureștiului”, la Baneasa Shopping City. Toată parcarea mall-ului a fost împărțită în țarcuri dedicate mai multor sporturi, iar în interior, la intrarea principală, s-a organizat o scenă pentru mini-demonstrații. În jur de 1000 copii sportivi au participat la acțiune.
Prea mare activitate însă nu a existat în primii trei ani. Beatrice îmi povestește cum o echipă inimoasă, formată din ea, Vlad, Marian Valentin Burlacu și Cristian Țopescu scria cu conștiinciozitate despre sportul românesc. Domnul Țopescu, de exemplu, redacta de mână, pe hârtie, iar ei transcriau articolele în mediul online.
Abia în anul 2015, Beatrice Mercado se reîntorcea definitiv în România. Tot în 2015, Junior Sport câștiga un proiect Erasmus numit Junior Hop – proiect de conștientizare a fenomenului obezității la copii, dar și a importanței activităților fizice. Printre acțiuni s-a numărat și recordul mondial pentru „Cel mai mare șotron din lume, ca număr de participanți” (aproape 2000 persoane, parcul Cișmigiu, 12 septembrie 2015).
Realizarea avea să pună pe hartă Asociația Junior Sport, ca etalon în educația și cultura sportivă. Pentru implicarea sa, Beatrice le va rămâne mereu recunoscătoare Ancăi și lui Traian Ionescu, consultanții de fonduri europene care au făcut posibilă finanțarea și implementarea proiectului.
Ce fac, concret, Beatrice Mercado și echipa sa pentru sportul românesc
Activitatea asociației se sprijină pe trei piloni: copii, antrenori, părinți. Micuța echipă a creat un adevărat know-how de educație a copiilor prin sport, în sensul în care părțile implicate înțeleg toate fațetele pe care le poate îmbrăca mișcarea sportivă.
Revista tipărită promovează modele de succes (marile valori ale sportului românesc, dar și campionii din sportul juvenil), profile de cluburi sportive, informații de psihologie și legislație sportivă, istoria sporturilor, cronici de evenimente sportive. Revista se distribuie doar gratuit, în școlile cu clasele I-VIII, de către marii campioni, în cadrul acțiunii numite „Azi sunt profu tău de sport!” Aceștia țin ora de educație fizică și sport cu cei mici, apoi își prezintă performanțele și în final oferă revista cu autografe. Vă dați seama ce înseamnă pentru acei copii să vadă, în carne și oase, campioni mondiali și olimpici…
Asociația Junior Sport organizează inclusiv selecții de identificare a talentului într-un sport sau altul, cu sprijinul federațiilor de specialitate, sau gale de premiere, în care sunt oferite trofee legendelor, seniorilor și juniorilor sportivi. Mai nou, a demarat o campanie numită generic „Sport și școală? Da se poate!”, în care sunt promovați copii cu rezultate bune la sport, dar și la învățătură.
Începând cu anul 2017, asociația a lucrat în mod intensiv în județul Mureș, unde a reușit să realizeze 8000 de exemplare în limba română și 6500 de exemplare în limba maghiară din ediția revistei dedicată exclusiv sportului din acest județ, o gala de premiere a sportului mureșan, dar și zeci de acțiuni „Azi sunt profu tău de sport!” (în limba română și limba maghiară, cu campionii mureșeni).
Acum, o regăsim pe Beatrice pe drumul dintre București și Timișoara, unde va face în mare parte același lucru – revista tipărită dedicată acelui județ, gala de premiere, dar și campania “Școală și sport? Da, se poate!”. Anul viitor, își propun să-și concentreze eforturile pentru prima dată între 2 județe în paralel, pe lângă activitatea din București și Ilfov.
De ce ne ies atât de bine toate aceste inițiative? Pentru că nu văd oportunism sau mercenariat în munca mea. Când ceva nu-mi reușește, înseamnă că nu mi-am dorit suficient. Nu există avantaj financiar pentru noi și nu mă interesează, cum ar crede alții, ce-mi iese mie. Uneori am senzația că mă hrănesc din energia vie a micilor sportivi pe care-i descopăr și apoi îi promovez, urmărindu-le activitatea!
Din martie 2019, Junior Sport devine Proiectul Național Născut pentru Sport
Rebranding-ul a venit în urma feedback-ului primit de la audiență. Într-adevăr, focusul rămâne pe sportul juvenil, însă Beatrice Mercado explică o confuzie generată de vechiul nume.
Astfel, termenul de junior se contrazicea cu numele mari de sportivi implicați în proiect. Și ce nume mari regăsim! Numai în ultimele câteva luni, vedem interviuri filmate cu Alexandru Dedu, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Silvia Stroescu, Alina Dumitru, Nicu Vlad, Alin Petrache… Canalul oficial de Youtube Născut pentru Sport stă mărturie în acest sens.
Toți sunt susținători puternici ai proiectelor asociației, iar mesajul lui Beatrice & Co îi mobilizează pe acești mari campioni să se deplaseze prin țară alături de evenimentele Născut pentru Sport:
Educația prin sport este un DREPT, iar noi ne-am asumat dreptul să îl slujim. Este crezul nostru la care tot mai multă lume răspunde.
În continuare, sponsorizările vin greu și cel mai des de la federații sau instituții publice locale. Un exemplu este Primăria Sectorului 5, cea care finanțează tipărirea a 5000 exemplare (adică jumătate din întreg tirajul propus!) din ediția națională a noului format Născut pentru Sport ce va fi lansat în luna noiembrie.

Coperta următoarei ediții naționale, distribuită în școlile din București și Ilfov, începând cu luna noiembrie 2019
De altfel, tot bugetul din sponsorizări se îndreaptă către tipografie pentru tipărirea revistelor – actualmente 10.000 exemplare în ediția națională și 15.000 pentru cea dedicată județului Timiș. Așa că orice ban în plus poate însemna o nouă revistă tipărită, o nouă sursă de inspirație pentru un viitor campion!
Despre echipa Proiectului Național Născut pentru Sport
Asociația nu are așadar salariați, ci o echipă care se implică exclusiv din dragoste pentru sport. Fără această echipă, visul lui Beatrice și al regretatului Cristian Țopescu nu ar putea merge mai departe. Invitata noastră ține neapărat să menționeze numele tuturor, pentru ca noi să înțelegem cine sunt responsabilii acestui mic fenomen.
Astfel, Director Executiv al întregului proiect este Alin Romulus Păcurar, Maestru Emerit al Sportului, multiplu campion la lupte libere. Beatrice și Vlad realizează în continuare interviuri scrise sau filmate, sub coordonarea lui Marian Burlacu, un jurnalist sportiv cu foarte mare experiență. Alina David și Marius Dumitru de la AMA Events se ocupă de PR, organizare evenimente și accesarea de fonduri europene.
Recent s-a alăturat echipei și Alexandru-Ion Teodorescu, un tânăr redactor inimos, după cum îl caracterizează Beatrice. Tot din 2019, Deniss Adam, avocat specializat în drept sportiv, susține în revistă capitolul AVOCATUL DE SPORT, în care oferă informații juridice specifice domeniului sportiv. În același timp, Deniss se implică și în obținerea de finanțare a proiectului, mai ales în zona mediului de afaceri.
Nu în ultimul rând, un rol esențial l-a jucat Paul-Tiberius Coman, „un sufletist genial al echipei”, autorul portalului web al noului proiect.
În discuția noastră, Beatrice Mercado îmi dă și câteva exemple de performeri descoperiți în urma proiectelor asociației. Îmi povestește despre profesorul de matematică dintr-o localitate din Timiș, care din fonduri proprii a construit o mică echipă de baschet extrem de performantă la nivel local. Despre un băiat fără o mână, care a ajuns rugbist de performanță.
Sau, poate cel mai marcant exemplu – Ștefania Priceputu, premiată la Balul Junior Sport în 2016 de către Asociația Junior Sport. Ștefania este medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Lupte Under23 și campioană mondială de seniori, la lupte pe plajă!
Toți acești copii, poate nu ar fi avut aceeași șansă fără implicarea acestei minunte echipe.
De ce apreciez eu munca lui Beatrice Mercado
De fapt, de ce ar trebui să o apreciem cu toții, să o urmărim și să o susținem?
În primul rând, Născut pentru Sport mi-a oferit o oportunitate pe care o caut de foarte mult timp. Beatrice Mercado a reușit să construiască un sistem prin care urmărește tot ce se întâmplă important în sportul românesc. A creat, pe lângă pagina de Facebook Născut pentru Sport, două grupuri de Facebook (Breaking News Născut pentru Sport și Părinții copiilor sportivi) unde postează noutăți, performanțe, inspirație din orice sport, la nivel de juniori sau seniori. Vă invit să intrați și voi în aceste grupuri, pentru a vă reaminti că se poate și altfel decât în fotbal, handbal, tenis sau alte 2-3 discipline…
Mai important decât atât, pare singura inițiativă din România care investește masiv în promovarea unui stil de viață sănătos, prin sport. De 8 ani, Junior Sport caută și descoperă posibili campioni, fără parti-pris-uri sau interese meschine.
A atras de partea sa mari nume din istoria sportului. Știe să lucreze cu instituții publice, indiferent de culoarea politică. Nu văd niciun motiv pentru care mesajul său nu va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în toate cele 6000 școli existente din România!
Poate aici ar fi un pic de lucrat. Din păcate, deocamdată a reușit să acopere doar București, Mureș și Timiș, plus câteva proiecte punctuale în alte zone. Ar merita, poate, o echipă mai mare, atât de jurnaliști dar și de „scouteri” sau oameni de PR.
Invităm pe toată lumea, persoane fizice sau juridice, să scrie singuri o filă din această poveste. Tot ce trebuie să facă este să spună că doresc, dau un exemplu, 100 reviste la școala X. În acel moment, pot fi siguri că un mare campion va fi proful copiilor de sport pentru o zi. De aici până la performanță și deschidere către sport, mai este doar un pas, doar am demonstrat-o de atâtea ori și avem metoda potrivită.
Eu aș spune că e nevoie de un pic mai mult decât pre-comanda unei reviste care costă 17 lei. Este nevoie să se audă de acest proiect în toate colțurile țării.
Cine are posibilitatea să aducă o goarnă și vrea mai mult sport de calitate în România, iată o excelentă oportunitate de implicare!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!