Bogdan Dăscălescu a avut un traseu profesional întortocheat, anevoios, plin de provocări, chiar palpitant căruia îi face asocierea cu acțiunea dintr-un film american. A fost doborât în multe situații, dar și-a găsit puterea să învingă și să meargă mai departe către o nouă aventură, precum personajul principal din acea peliculă. Se învârte în jurul creativității, întrucât în momentul prezent deține un atelier creativ de lemn design în casa bunicilor din Războieniul lui Ștefan cel Mare.
Încă din perioada copilăriei, după revoluție, a văzut ce înseamnă mediul de business. A înțeles odată cu vârsta și experiențele că antreprenoriatul vine la pachet și cu bune și cu grele, dar totodată nu s-a putut vedea în ipostaza de angajat niciodată. Cu acest rol nu a rezonat, întrucât doar vreun an jumătate a lucrat pentru altcineva.
Probabil, băiatul patronului unei companii cu o cifră de 2 milioane de euro și 80 de angajați nu învăța nimic despre această lume dacă tatăl său nu dădea faliment. Povestea lui Bogdan Dăscălescu nu devenea una specială și redată acum în pagini dacă nu vedea cum afacerea tatălui se prăbușea.
Cea mai importantă lecție pe care a primit-o a fost această ruină în familie. A învățat să se ferească să ajungă și el în acel punct în care a fost cel luat drept model.
Știm că schimbările majore și deciziile asociate acestora nu sunt ușoare, dar nici imposibile atunci când vorbim de carieră. Rețeta e simplă: ca să reușești, trebuie să încerci, să te reinventezi și să ieși din zona de confort. Nu o dată, ci de mai multe ori.
Orice s-ar întâmpla în viață, se poate rezolva. În orice rău poți găsi o parte bună dacă ai mintea destul de deschisă să o vezi. După această deviză s-a ghidat permanent invitatul de azi. Să-l cunoaștem!
Motivat să continue din nevoia de a crea
A avut curajul de a lăsa în urmă totul și de a spune „da” unui nou început de câteva ori. S-a datorat optimismului, pozitivismului și dorinței de a ține piept tuturor problemelor vieții fără teamă.
Numai de el a depins deschiderea spre nou. A muncit cu același patos de fiecare dată pentru a nu avea un scenariu asemănător celui anterior.
Poate, pentru că a fost singur la părinți și a înțeles că toată chibzuința și baza stă în el, Bogdan și-a dat voie să simtă adrenalina la toate nivelurile. Este pasionat, pasional, creativ, poate părea calm în exterior, dar deosebit de agitat si totodată organizat în interior. Rezonează cu ocupația din prezent și crede cu tărie că asta va face toată viață. Nu înțelege conceptul de pensie.
Ceea ce l-a motivat să continue a fost nevoia de a crea. A devenit dependent de joc și de micile satisfacțiile, mai ales atunci când finalul unui proiect era așa cum își dorea.
Unii sunt născuți talentați și trec de la un nivel la altul mai repede, alții trebuie să muncească mai mult și le ia ceva mai mult timp să depășească câte un nivel. Important e să îți placă destul de mult cât să nu te oprești. Când am început eu asta nu se numea antreprenoriat și nu era văzut așa cool cum e acum. Antreprenorii erau numiți Patroni și nu erau văzuți cu ochi buni de nimeni. Deci, pot spune că eu am ales antreprenoriatul cu bune și cu grele (și am folosit intenționat „grele” și nu „rele”).
Cum a luat naștere atelierul creativ de lemn
2010 a fost un an care l-a marcat pe Bogdan Dăscălescu. A fost anul când necazurile s-au năpustit asupra căminului familiei. Nu a avut timp să stea în loc. Trebuia să regândească tot.
Puteam să încep să fac orice atât timp cât învățasem în experiențele anterioare multe despre arta de a vinde. Așa că m-am gândit la ce mi-ar plăcea să fac și răspunsul a fost să fac ceva legat de designul interior.
Încă din liceu a fost pasionat de design interior, iar când a aflat în clasa a 12-a că nu știe să deseneze destul de bine pentru a intra la facultatea de arhitectură, s-a reorientat spre zona economică și a făcut Facultatea de Business.
A rămas însă aproape de pasiunea sa, citind și urmărind noutățile în domeniu. Mai târziu, a exersat amenajând interioarele celor două case ale părinților și o terasă-restaurant la Costinești. În cele din urmă, s-a decis să se concentreze pe această nișă.
Am adus un tir de mobilă second-hand cu plata la vânzare și am plătit transportul cu un cec la trei luni. Când am văzut după o lună că tot ce am vândut au fost doar piesele de mobilier din lemn masiv pe care le recondiționasem, am convins câțiva clienți să îmi dea avans pentru execuția unor scări și uși. Am recondiționat niște utilaje pe care mi le lăsase tatăl meu să le dau la fier vechi pentru a plăti curentul electric rămas restant după închiderea firmei și am executat lucrările. Am mai angajat pe cineva să lucreze la utilaje, eu ocupându-mă de finisaje.
În trei luni nu a vândut mobilă, dar a avut comenzi de scări. Și-a mărit și echipa încet-încet, și-a făcut singur și site-ul. Cu brandul acesta, a decis ca, la un moment dat, să nu mai facă cu echipa sa decât scări interioare.
Atelierul de lemn pe care l-a înființat a evoluat mult de-a lungul timpului. Odată cu evoluția, a crescut și experiența sa profesională.
În schimb, nu întotdeauna deciziile luate au fost bazate pe eficiență financiară. Firma a avut diferite denumiri pe care a încercat să le transforme în brand și în funcție de valorile sale și ceea ce își dorea să transmită clienților.
Internetul și social media au fost cele mai importante metode de comunicare. Am făcut tot posibilul să comunic chiar prin denumire cât mai exact ce valori transmit prin produsele noastre. Toți cei care vând prin diferite cursuri sau website-uri ideea de strategii pentru succes rapid sunt niște șarlatani. Nu este decât combinația potrivită de pasiune, muncă, talent, timp și oportunitate.
Lecția deprinsă de Bogdan Dăscălescu din experiența tatălui
Bogdan dezvăluie că nu poartă regrete și nici nu ar fi făcut lucrurile altfel. E responsabil de fiecare pas al său.
Este asumat, matur, puternic, astfel a înțeles că totul a fost cu un scop și că a trebuit din toate întâmplările mai puțin fericite să extragă doar elementele constructive. Viața i-a dovedit că toate experiențele negative s-au transformat sau i-au adus un plus.
În ciuda glasurilor care scânceau pe lângă el, indiferența a fost soluția pentru a le opri. A alungat toate buruienile din drumul său și a continuat să facă ce credea el mai bine.
Doar familia era tot ce conta. Cea mai mare influență în viață au fost părinții săi. Sfaturile tatălui l-au ajutat să-și pună în ordine gândurile. Chiar și în prezent, îi admiră energia debordantă.
Le transmit amândurora același lucru pe care îl transmit și față în față din când în când. Că îi iubesc. Acum poate mai mult când știu că în câteva luni voi deveni și eu tată și încep să-i înțeleg și pe ei mai bine.
Cum să-ți găsești fericirea în România, deși străinătatea te îmbie să rămâi
La ani distanță și cu încercări de business între timp, Bogdan Dăscălescu a luat calea Londrei. Și pentru că el învață din orice, afirmă că experiența peste granițele țării noastre a fost extraordinară.
Totuși, dacă ar fi primit un contract din care să fi câștigat un milion de lire, dar cu condiția să nu viziteze România, l-ar fi refuzat fără nicio remușcare.
Acolo am înțeles că diferența dintre România și celelalte țări europene este doar una culturală. Acolo, oamenii nu se plâng la fel de mult ca la noi, muncesc mai mult pentru a avea mai mult. Totuși, au mult mai puține oportunități antreprenoriale. Și multe dintre lucrurile care sunt văzute ca fiind pozitive, sunt de fapt ușor negative dacă trăiești acolo.
Iar dacă unii dintre noi abia așteaptă cu prima ocazie să își dezvolte diverse abilități în alt sistem în afară de cel românesc, antreprenorul a ales să fie fericit în țara sa. A înțeles că omul care se descurcă o poate face oriunde în lume și că succesul profesional nu aduce fericirea, poate doar să contribuie. Și când a considerat că ar fi mai fericit în țara natală, într-o lună a lichidat tot și s-a întors la viața pe care o lăsase.
După reîntoarcerea din Londra, a devenit fericit, iar fericirea la rându-i i-a dat curaj. Totul a ținut de psihic, de echilibrul pe care i l-au dau cei patru mari stâlpi: familia, prietenii, profesia aleasă și nu în ultimul rând relația cu partenerul de viață. „Dacă ai echilibru în 3/4, deja începi să fii fericit.” încheie Bogdan Dăscălescu.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!