Bogdan Olaru

A ajuns la muzica de operă din întâmplare, mai precis din dorința de a descoperi o altfel de muzică în afara manelelor, și a devenit între timp unul dintre cei mai apreciați tenori români. Bogdan Olaru are o poveste extraordinară, pentru că nimeni și nimic nu îl pregătise pentru o carieră atât de impresionantă în lumea operei. Mai degrabă, el este genul de ales al destinului, care reușește într-un domeniu artistic datorită talentului său special. Pentru că, așa cum chiar tenorul Bogdan Olaru afirmă, el a primit vocea în dar.

 

Totul a început în pragul majoratului, când, exasperat de manelele aflate la mare căutare în preajma sa la Liceul Energetic din Craiova, a apelat la ajutorul Google pentru a descoperi și alte genuri muzicale. A tastat următoarele cuvinte: „alt gen de muzică în afară de manele”, iar primul link al rezultatelor căutării l-a direcționat către Andrea Bocelli. De aici până la Luciano Pavarotti nu a mai fost decât un „click“ distanță. Glasul marelui tenor italian l-a cucerit irevocabil și l-a virusat pentru totdeauna, după cum chiar Bogdan Olaru mărturisește.

Vocea lui Pavarotti m-a purtat mereu într-un spațiu feeric, unde mă simțeam liber să visez. Am început să-i fredonez melodiile, iar materialul meu vocal brut s-a dovedit a fi potrivit pentru genul operistic. Vocea mea ajunsă la maturitate s-a dovedit a fi una de tenor. A fost un noroc, aș fi putut fi bas și atunci nu știu cum m-aș fi descurcat cu melodiile cântate de Pavarotti! Apoi, pas cu pas, precum în poveștile cu indicii care duc către descoperirea comorii, am ajuns la muzica de operă.

De la trilurile de acasă, direct în corul Operei din Craiova

Totuși, nimic nu anunța ceea ce avea să-i rezerve viitorul. Bogdan Olaru nu urmase cursuri muzicale și descoperise opera doar dintr-o nevoie profundă de a asculta o muzică plină de sens. Însă mama lui, „probabil obosită de trilurile zilnice”, a avut ideea de a-l ruga pe maestrul Stelian Negoescu să îl asculte și să dea un verdict, odată pentru totdeauna: dacă are sau nu voce.

După câteva teste, acesta a concluzionat că tânărul avea o voce cu impostație naturală promițătoare. Nu a trecut mult timp până când a fost audiat de o comisie din care au făcut parte Florian George Zamfir, Pavel Șopov, Corina Stănescu, Arabela Tănase, Sorin Drăniceanu, Lelia Candoi, Speranța Șopov, iar în urma acestui concurs a fost admis în corul Teatrului Liric Elena Teodorini, actualmente Opera Română Craiova. Pentru Bogdan Olaru, totul era ca o întâmplare de basm, la vârsta de 20 de ani.

Am convingerea că în viață întâlnești oamenii de care ai nevoie, la momentul potrivit. La începutul carierei, când eram nesigur și avid de cunoaștere, am avut șansa extraordinară să beneficiez de îndrumarea unor oameni de o generozitate aparte, soliști de renume, începând cu Stelian Negoescu și continuând cu Doina Sărsan, Diana Țugui, Gheorghe Mogoșan, Sorin Drăniceanu.

 

Bogdan Olaru: „Dacă azi sunt mai bun decât ieri, înseamnă că am câștigat”

După 17 ani petrecuți la Opera Română Craiova, tenorul vede fiecare obstacol întâmpinat ca pe o lecție utilă de viață. Asta pentru că dificultățile și provocările nu țin numai de trecut, ci continuă să facă parte din procesul său de evoluție.

Am început să gândesc că, în momentele de criză, când o ușă pare să se închidă, se deschide o poartă fermecată, atâta vreme cât mergi înainte, credincios adevărului tău. Chiar și acum, în plin studiu, vechi reflexe sau tipare sonore care nu mă mai reprezintă reapar și mă obligă să devin conștient de complexitatea acestei arte. Pentru a le îndepărta și pentru a putea găsi sunetele ideale, potrivite fiecărui stil vocal, am înțeles că este nevoie de multă deschidere, de o viziune de ansamblu complexă asupra ariilor studiate și de adaptabilitate stilistică. Cu alte cuvinte, lupta o duc cu mine și cu propriile mele limite, nu cu cei din jur. Dacă astăzi sunt mai bun decât ieri, înseamnă că am câștigat. 

Viața unui tenor în România nu este deloc diferită de cea a unui om care provine dintr-o altă ramură de activitate. Însă Bogdan Olaru găsește prin muzică drumul către o lume magică, depășind momente de cumpănă, suișuri și coborâșuri, numeroase căutări și infinite lupte interioare. Practic, viața sa este cea a unui om în căutarea progresului.

Vocea este un instrument aparte, ea reflectă starea ta de spirit și e mereu fin acordată la lumea ta interioară. Nu e deloc ușor să faci abstracție de griji sau de alte gânduri străine muzicii. Din fericire, viața oricărui artist, fie el pictor, dansator, cântăreț sau actor, are marele merit de a oferi protagoniștilor și acel plan intens creativ, în care desprinderea de cotidian face totul mai plin de culoare și de sens. Arta este biletul de acces către o lume virtuală în care avem șansa să ne întâlnim cu versiunea îmbunătățită a propriei ființe.

 

Cum a reușit să vândă castraveți grădinarului german

Fiecare din cele peste 30 de roluri interpretate de-a lungul anilor, în țară și în străinătate, este considerat precum un copil drag. Totuși, tenorul s-a simțit cel mai mult în elementul său când i-a întruchipat pe Pang și Pong din Turandot de Giacomo Puccini, pe Roderigo din Otello de Giuseppe Verdi și, surprinzător, pe Vrăjitoarea Wilma din Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck, un rol de compoziție care i-a canalizat atenția spre latura actoricească și i-a adus mari satisfacții în faza de construcție a personajului.

Dar una dintre cele mai impresionante experiențe trăite pe scenele din afara țării a avut loc în timpul unui turneu întreprins de Opera Română Craiova în Germania, unde a avut șansa de a juca rolul Ottokar în opereta Voievodul țiganilor de Johann Strauss, în mai multe spectacole prezentate în limba germană.

A fost o provocare, deoarece este întotdeauna dificil „să vinzi castraveți la grădinar“. Publicul german este cult și inteligent, de aceea este cu atât mai greu de impresionat, mai ales că în operete există și multe momente de proză, în care pronunția trebuie să fie impecabilă. Totuși, echipa din Craiova a fost ovaționată cu un entuziasm incredibil, iar Bogdan Olaru va rămâne mereu mândru și recunoscător pentru că a luat parte la acea experiență extraordinară.

Bogdan Olaru

Totodată, Bogdan Olaru a participat în 2018 și la emisiunea „Românii au talent”, unde a impresionat juriul și publicul cu vocea sa. Însă el nu s-a regăsit cu adevărat în acea lume, iar acel episod l-a ajutat să înțeleagă mai bine că locul său este pe scena de spectacol, în fața unui public real, viu.

O altă experiență inedită a avut loc în urmă cu șase ani, când a acceptat un contract de trei luni ca solist pe un vas de croazieră.

Cunoașteți momentul acela în care te simți încrezător, plin de viață și crezi că orice oportunitate oferită este o experiență câștigată? Ei bine, cam asta era starea mea de spirit în 2013. A fost o experiență minunată, o nouă lecție de viață, dar într-o cheie relaxantă. Un fel de vacanță cu seri muzicale, în care cântam canțonete și arii celebre, la microfon. Cel mai interesant a fost faptul că am făcut parte și dintr-o producție special adaptată pentru acele condiții scenice, a operei Carmen de Georges Bizet, alături de Mihaela Popa. Practic, acolo am debutat în rolul Don José.

 

Cum arată ziua în care un artist urcă pe scenă

Momentul apariției pe scenă reprezintă punctul culminant pentru un artist, iar în spatele său se ascunde o pregătire specială. În ziua unui concert, Bogdan Olaru simte multă responsabilitate, multă bucurie și un freamăt aparte. Este un exercițiu în care trebuie să se programeze din toate punctele de vedere, psihic, fizic și vocal, pentru a fi la înălțime în fața publicului. Se trezește mai devreme decât de obicei și petrece mult timp în liniște și concentrare, cu partitura în față, gândindu-se la personaj și la povestea din care urmează să facă parte.

Asta pentru că „ziua în care urmează să ieși pe scenă nu este una ca oricare alta”, după cum declară chiar tenorul. Nu are tabieturi sau superstiții, cu toate că de la el am aflat de obiceiurile câtorva mari artiști înaintea unui spectacol: despre Pavarotti se spune că cerea să mănânce înghețată, despre Callas că avea obiceiul să mestece gheață, iar Caruso fuma înainte de a intra pe scenă.

Eu încerc doar să mențin un echilibru în toate, astfel încât corpul și mintea să mă asculte și să devină un fel de unelte puse în slujba actului artistic. Alimentația nu este bătută în cui, dar cu siguranță în ziua concertului nu exagerez cu mâncarea. Din proprie experiență, pot spune că este mult mai important să mă hidratez corespunzător decât să mănânc bine înainte de spectacol. Vocalizele sunt esențiale, categoric, precum sunt necesare și exercițiile de dicție lente și din ce în ce mai rapide.

 

Ce e mai bun urmează să vină

Cariera lui Bogdan Olaru a intrat pe o pantă ascendentă din iulie 2018, când a fost admis la secția Interpretare muzicală – Canto, din cadrul Departamentului de Arte al Universității din Craiova. Asta pentru că până atunci, recunoașterea sa era mai degrabă locală, din cauză că nu a avut o viziune foarte clar conturată asupra parcursului său solistic.

Planurile mele de viitor vor schimba, cu siguranță, această realitate, pentru că am decis că este datoria mea de onoare să-mi pun în valoare harul cu care am venit pe lume.

În acest sens, Bogdan Olaru a fost recompensat în martie 2019 cu premiul I la Concursul Național Victor Giuleanu de la București. În același timp, a primit de curând o bursă lunară de excelență din partea președintelui Asociației Puterea Perfectului Simplu, Cristi Berceanu, care îi susține dorința de a progresa și de a se dedica o perioadă doar studiului și aparițiilor solistice.

Poate că nimic nu e mai important, pentru învățământul vocațional, decât să existe încredere între profesor și student. Am convingerea că profesoara mea de canto, Elmira Sebat, și pianista Ivona Stănculeasa formează una dintre cele mai eficiente echipe pe care și le-ar putea dori un cântăreț în formare. Lucrăm în cele mai mici detalii un repertoriu din ce în ce mai vast, încercând să cizelăm fiecare piesă, cu atenție la detalii, la pronunție, la sens, la stil și la povestea personajelor. Nu e deloc ușor, nu am fost obișnuit să lucrez astfel și recunosc că uneori poate fi descurajant, pentru că sunt atâtea planuri care se suprapun, iar întregul proces poate fi extrem de complex și epuizant. Știu însă că acesta este drumul potrivit și că rezultatele nu vor întârzia să apară. Îmi doresc să particip în continuare la numeroase concursuri, festivaluri, concerte și în mod cert, voi culege rând pe rând roadele acestei munci minuțioase.

Totodată, Bogdan Olaru va continua să apară și alături de colegii săi, Daniel Petrescu și Alin Banu, în primul grup vocal pop-opera din Craiova, ANGELS, un proiect de suflet, după cum afirmă el, și care va împlini în curând doi ani de existență.

 

Bogdan Olaru: „Nimic nu e prea mult ca să devii un artist complet”

Fascinat de povestea lui fabuloasă, l-am întrebat pe Bogdan Olaru ce pași trebuie să urmeze un copil care își dorește să devină cântăreț de operă.

Să iubească muzica, teatrul, poveștile. Dacă are șansa de a studia de mic, ar fi ideal să se formeze ca un bun instrumentist și să aprofundeze cât mai multe noțiuni de teorie muzicală, armonie, polifonie, contrapunct, istoria muzicii. Din experiența mea, am învățat că nimic nu e prea mult ca să devii un artist complet. Iar un cântăreț de operă este parte a unui tot atât de amplu, în spatele soliștilor se află o întreagă industrie, încât bazele puse în copilărie se pot dovedi salvatoare într-o carieră de anvergură. Perseverența, răbdarea, încrederea în sine, stăpânirea cât mai multor limbi străine, cultura generală, pasiunea, echilibrul interior, generozitate față de partenerii de scenă, capacitatea de a se integra în echipe mereu noi, sunt doar o parte din calitățile pe care ni le cere scena.

Bogdan Olaru avertizează, însă, că pot apărea și unele frustrări și nemulțumiri, care pleacă de la o abordare nepotrivită. Asta pentru că sunt nenumărate cazurile în care lecțiile de canto sunt considerate varianta facilă a artei interpretative, iar apoi, la absolvire, cântărețul nu înțelege de ce nu este apreciat și de ce nu-și găsește locul pe scenă. Dar tot Bogdan Olaru readuce speranța oricărui copil care ar vrea să îi calce pe urme, oferind și un sfat de căpătâi tuturor celor înzestrați cu un har precum al său.

Să-și caute mentorul potrivit și să ia câte puțin din ce i se potrivește de la fiecare artist cu experiență. Să fie mereu deschis, poate învăța oricând, de la oricine. Cu cât începe mai devreme acest drum, cu atât îi va fi mai ușor, mai târziu. Să asculte multă muzică, dar să nu încerce să imite alți cântăreți, ci să-și asculte propria voce, care îi reflectă propriul univers interior. Din fericire, în muzică e loc pentru toți. Să creadă în steaua lui, să gândească mare și să pășească pe scenă nu pentru a epata, ci pentru a dărui publicului, de fiecare dată, o nouă poveste și ceva din sufletul lui, neuitând niciodată că și el a primit vocea în dar.

 

sursa foto: Facebook Bogdan Olaru

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *