Vă invit la un exercițiu de imaginație. Suntem în data de 1 decembrie 2118, iar strănepoții noștri se pregătesc de un nou Centenar. Ce vor spune ei despre ultima sută de ani? Haideți să scoatem din ecuație inevitabila revoluție tehnologică și să ne gândim un pic la latura umană.
Bunicii, părinții noștri, noi înșine știm cam ce s-a întâmplat între 1918 și 2018. Perioadă înfloritoare, războaie, comunism și corupție, libertate, libertate prea mare uneori… Recunoaștere și în același timp jenă internațională. Patriotism versus indiferență.
Cum necum, cu bune și rele, România își celebrează a 100-a aniversare. Ce învățăm din experiența ultimilor 100 ani? Ce luăm cu noi mai departe, ce facem diferit și cum va arăta România în 2118?
Cred că putem simplifica totul la 2 scenarii, poate ușor exagerate, dar totuși plauzibile. Probabil că nu va fi totul alb sau negru, în niciuna dintre situații, ține însă numai de noi ca gri-ul să fie cât mai deschis.
Scenariul 1: care strănepoți?
1 decembrie 2118. Undeva într-un oraș oarecare din Canada, Emily și Andrew stau de vorbă într-un bar. Dintr-odată, Joan aduce în discuție Ziua Națională a României.
Andrew se gândește puțin, se uită pe pereți, mai ia o înghițitură de bere și tresare. Da, bunica din partea tatălui era din țara asta, parcă de prin Europa de undeva. Sau Africa? Nu e sigur. Își amintește vag cum îi povestea bunica în copilărie cât de mult au suferit părinții ei.
Emily, mai interesată de istorie și de arborele său genealogic, are informații ceva mai clare. În primii 9 ani, bunicul ei a trăit în România, până când părinții acestuia s-au decis că nu se mai poate.
Îi povestește lui Andrew cum stră-străbunica ei a fost învinsă de sistemul medical, în anul 2035. Cancerul nu mai era o problemă, se putea deja vindeca oriunde în lume, nu și în România. Părinții bunicului ei au tot sperat, ani de zile s-au luptat cu sistemul, până când au renunțat. Copilul lor merita o școală mai bună, un sistem de sănătate bine pus la punct, o nouă casă într-o țară care își respecta cetățenii.
Se spune că, la un moment dat, România asta avea cea mai mare viteză a internetului. Chiar făcea parte din Uniunea Europeană, dar a fost prima țară exclusă, pe bună dreptate.
Dintr-o lehamite generală, din dezgust total lumea fugea pe unde vedea cu ochii. Valuri de români plecau acolo unde simțeau că munca le este apreciată, că își pot asigura un trai decent. Că nu trebuie să vadă la tot pasul șpagă sau interese personale. Europa și America îi primeau pe români cu brațele deschise, pentru că aveau nevoie de forțe proaspete, inteligente.
Pe Emily, nimeni nu a învățat-o limba română, nici nu avea de ce. Atât mai știe, că l-a iubit mult pe bunicul său. Nu ar fi fost femeia de astăzi fără gena bunicului și a părinților acestuia.
Toată discuția durează vreo 5 minute. Nu prea mai sunt alte lucruri de spus, iar Emily și Andrew se întorc la subiecte mai actuale. La fel ca ei sunt milioane de alți strănepoți în întreaga lume. Cei mai mulți – nu știu că prin corpul lor curge și sânge de român.
Scenariul 2: SC România SA
1 decembrie 2118. Undeva într-un sat din Bărăgan, Emilia și Andrei stau de vorbă într-un bar. În jurul lor, oameni de toate vârstele se relaxează demn într-o zi de sărbătoare. Nimeni nu se împleticește pe sub mese, nimeni nu își plânge de milă. Nu vezi coji de semințe pe jos, strop de bere vărsat și neșters.
Se cunosc cu toții. Majoritatea lucrează în agricultură, câțiva fac zilnic naveta la oraș, 20 kilometri perfect asfaltați. Nimeni nu păcălește pe nimeni, nu există favoritisme sau interese meschine, așa că toți sunt bineveniți în acel bar. Este 1 decembrie 2118, Ziua Națională a României, un mare motiv de sărbătoare!
Emilia și Andrei rememorează ultimii 100 ani. Primii au fost mai grei, dar ce bine că au trecut repede! Vreo 6-7 ani negri, pe care ar fi bine să îi ștergem din istorie. Sau poate că nu? Pentru că tocmai acei ani au generat un spirit de patriotism, o mobilizare generală aproape nemaiîntâlnite în întreaga istorie a României!
Din fericire, mediul de afaceri a funcționat dintotdeauna, mai ales după intrarea României în UE, în 2007. Cultura a fost mereu un pilon important al societății, inovația, turismul la fel. Oameni cu rezultate de excepție s-au decis la un moment dat să se implice la nivel înalt.
Au adus în mediul public criterii de performanță testate cu succes în propriile organizații. Lideri mari de corporații, cu CV-uri impresionante, au devenit manageri de departamente în SC România SA și au adus „compania” pe linia de plutire.
Treptat, răul a fost eliminat, până la ultimul funcționar corupt. Câțiva ani au fost necesari să curețe întreg sistemul bolnav, dar ce bine că poporul a avut răbdare cu ei! Noul management al țării a avut suportul a milioane de angajați din mediul privat, convinși că foștii lor șefi pot aduce normalitatea în țară.
Astăzi, la 1 decembrie 2118, Emilia și Andrei se pot uita cu mândrie în spate. Sistemul de învățământ a generat minți strălucitoare, exploatând trăsături seculare ale unui popor inteligent. Justiția funcționează ca în vremea lui Vlad Țepeș, când orice derapaj nu era iertat, când nu îți puteai cumpăra libertatea.
Acum, românii din acel bar știu că dacă plătesc un impozit, banii respectivi se întorc către comunitate. De exemplu, pregătiri pentru marea petrecere din acea seară de 1 decembrie. O petrecere a unor oameni ce pot ține capul sus și au siguranța zilei de mâine.
Tu cum vrei să arate România la 1 decembrie 2118?
Evident, știm cu toții răspunsul. Pare însă că nu prea conștientizăm că depinde doar de noi. Ne afundăm în probleme zilnice, ne vedem chipurile de treaba noastră și uităm că avem și obligații, nu doar drepturi. De ce? Pentru că….hmmm, sunt toți o apă și un pământ? Aceeași Mărie cu altă pălărie?
Am spus-o de nenumărate ori aici în Elita României, eu și colegii mei, dar mai ales multe nume mari despre care am scris. Schimbarea se face de la mic la mare. De la fiecare om care își îngrijește dinții și familia, până la cel mai puternic om din stat care înțelege că răspunde în fața Adunării Generale a Acționarilor. De la mucul de țigară care nu mai cade pe geamul mașinii, până la proiectele care îmbogățesc România, nu doar contul personal.
De acord, este dreptul oricui să-și caute prin alte părți oportunități de carieră, doar să nu uite că are o moștenire de apărat. Strănepoții noștri trebuie să știe totul despre România!
Nu te obligă nimeni să renunți la jobul de CEO dar, să fim serioși, business-ul tău – l-ai făcut deja să funcționeze și fără tine. Ai demonstrat deja că faci lucrurile să se miște, poate că e momentul să îți cauți noi idealuri. Să inspiri alți oameni.
De ce să ne spunem, fiecare în fața propriei oglinzi, că nu avem nicio șansă dacă ne implicăm? De ce atâtea eforturi punctuale, când am putea să ne unim forțele? Să găsim împlinirea personală prin binele general?
La mulți ani, România! Fie ca, pe 1 decembrie 2118, strănepoților noștri să le tresalte inima la gândul României de ieri, de azi, de mâine!
*Fotografia este creația arhitectei Ioana Corduneanu, care a simțit nevoia să deseneze un logo diferit de cel oficial.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!