Camelia Jimborean este învățătoare la clasa a IV-a la Liceul Tehnologic „Sf. Antim Ivireanu” din București. Orele sale de matematică sunt inedite și copiii sunt încântați de fiecare activitate distractivă și educativă deopotrivă. Își face elevii să iubească matematica și nu numai prin activități outdoor, jocuri creative, mult material didactic și predare integrată. Iubirea sa pentru copii se traduce prin ore minunate la școală, din dorința ca aceștia să iubească școala cu tot ce implică aceasta.
Să o descoperim pas cu pas pe Camelia Jimborean
Pe Camelia Jimborean am descoperit-o într-un articol pe Sparknews.
Camelia Jimborean a absolvit Liceul Pedagogic Bucureşti din București și Facultatea de Psihologie și Științele Educaţiei. A urmat un Program de Master în Didactică şi Didactici de specialitate în cadrul unui Proiect ce a fost subvenționat cu fonduri europene.
Acest program i-a schimbat în mod radical perspectiva asupra stilului de predare-evaluare. Mai mult, a transformat-o într-un profesor reflexiv şi rezilient emoţional, mereu deschis spre nou și spre schimbare.
La Master a fost îndrumată de către profesori universitari cunoscuți care și-au pus amprenta în mod pozitiv asupra dezvoltării ei. A studiat alături de Prof. Emil Stan, Prof. Mihaela Singer, Prof. Gabriel Albu, prof. Ligia Sarivan, prof. Gabriela Noveanu, prof. Daniela Stoicescu și multe alte nume cu rezonanță.
De-a lungul carierei didactice, Camelia Jimborean a reușit să gestioneze în mod eficient orice situație nou apărută, care i-a oferit o lecție valoroasă, importantă pentru viață. Una dintre aceste provocări a fost și activitatea de profesor metodist ISMB, dar şi cea de autor al manualelor şcolare şi auxiliarelor didactice pentru copii.
Camelia Jimborean provine dintr-o familie de fizicieni. Tatăl său, Valentin Axinte, a făcut parte din echipa de cercetători – promotori ai primului laser cu CO2 din Romȃnia, în anii 80. Acest laser a fost folosit cu un real succes în neurochirurgie, oftalmologie şi ortopedie în acea perioadă.
În tot acest timp, tatăl său a colaborat cu profesorul doctor Leon Dănăilă, profesorul doctor Mircea Olteanu şi profesorul doctor Octav Troianescu. Camelia a avut onoarea să îi cunoască încă de mică.
De când era copil, obișnuia să stea în vacanța de vară în Laboratoarele Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele pentru că acolo lucrau părinții ei. Încă de pe atunci, a fost absolut fascinată de tot ceea ce se întâmpla acolo. De aici a provenit și dorința sa de a-și înființa acasă un mic laborator de fizică-chimie. Chiar și astăzi simte cum îi vibrează sufletul de bucurie și emoție când face experimente la clasă, în lecțiile de Științe, împreună cu elevii ei.
În copilărie își dorea să devină învățătoare sau doctoriță, însă nu a fost așa. Totuși are bucuria enormă că fiica sa este studentă la Medicină și va deveni în curând medic stomatolog. Tatăl său avea alte planuri pentru ea și își dorea să urmeze cursurile liceului de Științele naturii, dar a renunțat și a lăsat-o să-și aleagă singură calea în viață.
Dacă cineva ar fi observat cu atenţie jocurile mele de copil ar fi realizat că oscilam între două opţiuni: prima…aceea de a deveni învăţătoare/profesoară (aveam catalog, tablă, cretă, burete şi lecţiile le învăţam împreună cu păpuşile mele, pe post de elevi) şi a doua…aceea de a deveni medic stomatolog (tot păpuşile şi animăluţele din pluş îmi erau pacienţi!…). Cea din urmă opţiune a fost cea la care am renunţat, dar … am transmis „microbul” în familie… fiica mea este studentă la Medicină dentară şi va deveni medic stomatolog. Deci, prin ea, consider că îmi împlinesc un alt vis!
Profesori și mentori
Pe acest drum, Camelia Jimborean a fost susținută de mama sa, dar și de învăţătoarea Gheorghe Ileana, de directorul şcolii, domnul Mincă Constantin, precum și de către bunicul patern, fost profesor de matematică şi director de şcoală. Profesoara de matematică din clasa a V-a, doamna Şuţu Maria, a fost cea care a făcut-o să iubească atât de mult această materie dificilă pentru mulți.
Camelia le este recunoscătoare tuturor pentru tot sprijinul primit de-a lungul timpului. S-a dovedit a fi cea mai bună alegere.
Lucrurile s-au schimbat în anii ce aveau să vină. În clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a nu a fost la fel de norocoasă pentru că a avut un profesor dur și arogant, care prefera să lucreze doar cu cei care știau foarte bine matematică.
Totuși, se pare că nimic nu este întâmplător în viață. Acest model de profesor a fost fix ceea ce a vrut să evite să devină. Știa că ar fi pierdut pe parcurs elevi cărora matematica le fusese cândva dragă.
Roata se întoarce și, în liceu, avea să i se întâmple ceva deosebit. În clasa a XI-a, a avut norocul să învețe matematică de la profesorul Roşu Mihail care i-a predat și metodica aritmeticii, dar şi practica pedagogică. Atunci când trebuia să susțină lecțiile practice împreună cu colegii, domnul profesor Roşu era mereu lângă ei fiind susținătorul lor numărul unu, dar și un model excelent de diriginte, pe care și l-ar fi dorit.
Am avut iar norocul să întȃlnesc un OM minunat, un alt dascăl rar, dedicat, cu har, un adevărat mentor pentru noi, ca viitori învăţători. Lecţiile de algebră, analiză matematică, de geometrie descriptivă, dar şi cele de metodica aritmeticii erau o plăcere, nu exista pic de stres, totul era presărat cu argumente clare şi umor fin, parcă scos din joben la momentul oportun de către îndrăgitul nostru profesor.
Şcoala are rolul de a ajuta copiii să adune un bagaj vast de cunoștințe pe care să îl folosească cu succes atunci când sunt adulți. Chiar dacă matematica este o materie dificilă pentru unii elevi, aceasta ar trebui să își răsfrângă învățămintele în viața de zi cu zi. În caz contrar, rămâne doar o materie cu multe necunoscute.
Diversitate pentru rezultate mai bune, elevi mai fericiți
Camelia Jimborean obișnuiește să ofere copiilor diverse contexte de învățareîn care matematica are sens pentru copil, special pentru ca acesta să poată înțelege mai bine cum funcționează matematica.
Pe lângă faptul că își lasă elevii să se joace cu nasturi, capace, castane, paste făinoase și boabe de fasole, folosește jocul cu mașinuțe pentru aproximarea numerelor și jocul cu cărți pentru a înțelege și exersa operațiile matematice și fracțiile.
În plus, a fost mereu adepta orelor de tip outdoor, desfășurate în natură, unde informațiile teoretice erau explicate prin practică.
Activitatea didactică se bazează pe teoria cognitiv-constructivistă abordată de J.Bruner și pe paradigma „clasei deschise”. A înțeles că procesul de învăţare se desfășoară mult mai bine fără constrȃngeri spaţiale sau temporale, ideal fiind ca şcoala zilelor noastre să aducă lumea în sala de clasă.
De asemenea, apelează la diverse metode interactive şi la colecţia inteligenţelor multiple preluând elemente chiar și din pedagogiile alternative (Step by step sau Montessori), ceea ce a reprezentat un mare avantaj pentru copii.
Camelia Jimborean a căutat mereu să ofere celor mici un cadru de învăţare lejer și atractiv pentru a învăța cu plăcere și a progresa rapid.
Simte o emoție puternică de fiecare dată când vede copiii cum radiază de bucurie atunci când înțeleg algoritmul de lucru. Acest lucru îi confirma încă o dată că a ajuns să fie cea mai bună versiune a ei.
Ţine însă foarte mult de disponibilitatea, adaptabilitatea, mentalitatea deschisă şi creativitatea cadrului didactic în a transforma un conţinut matematic mai puţin atractiv într-unul de mare interes, cu sens.
Ea este fericită atunci când se întâlnește cu foștii elevi, deveniți adulți, care încă îi sunt profund recunoscători și simte că este parte din realizările lor. De-a lungul carierei didactice a adunat o mulțime de povești frumoase care îi mai bucură sufletul și astăzi.
Buchetul meu cu amintiri din viaţa de profesor este ca o tolbă plină cu poveşti, care mai de care mai frumoasă şi mai palpitantă, care creşte an după an… Toate poveştile-amintiri sunt pline de trăiri, au valoare sentimentală, poartă patina timpului şi amprenta fiinţelor cu care le-am „ţesut”! Toate mi-s la fel de dragi pentru că îmi aparţin, sunt şi rămȃn parte din mine!
Camelia Jimborean, un profesor fericit, dar responsabil
Camelia dorește să ofere un sfat profesorilor de astăzi și îi îndrumă să participe la Conferinţele SuperTeach şi la cursurile de mentalitate deschisă. Mai mult, îi invită să facă parte din Comunitatea profesorilor Merito şi Aspire Teachers pentru a fi mereu conectați la tot ce este nou în domeniu.
În ceea ce privește evaluările, îi îndrumă să evalueze copiii fără să îi pedepsească, descoperind în ei latura umană. În plus, temele de acasă trebuie în așa fel structurate încât să ajute copiii să fixeze noţiunile învăţate la şcoală și să-şi dezvolte cât mai bine competenţele.
Pe această cale, îndrumă profesorii să fie blânzi și înțelegători, dar și exigenți în același timp. Totul pentru a învăța copiii să dea atenție emoţiilor și să construiască relaţii echilibrate cu copiii. Învăţătorii/profesorii debutanţi să-şi caute singuri mentori pentru a pune întrebări și a-și perfecționa tehnicile de predare. Să nu le fie teamă să greşească sau să îndraznească…
Practica pedagogică să fie reală, nu doar „pe hȃrtie” şi să existe o relaţie apropiată, constructivă între învăţătorul/profesorul – mentor şi viitorul absolvent de Liceu Pedagogic sau facultate.
Dacă ar fi să schimbe câteva lucruri în învățământul românesc acestea ar fi:
- preluarea și adaptarea la specificul țării noastre a unor elemente din specificul țărilor nordice
- modificarea curriculei școlare pentru a îmbina conceptele de învăţare şi joacă, permiţȃnd un aerisirea materiei şi un ritm normal de învăţare
- ar elimina competiţia din procesul de învăţare monitorizȃnd mai bine progresul copilului pe întreg parcursul educațional
- ar pune accent pe colecţia inteligenţelor multiple și ar încuraja copiii să-și dezvolte propriile talente
- introducerea proiectelor de grup cu mare grad de aplicatibilitate practică
- desfășurarea lecțiilor în aer liber, într-un spaţiu de explorare, pentru că îi ajută pe cei mici să dobândească experienţe utile.
Pe viitor își dorește să deschidă un After school „altfel”, cu o colaborare inedită, dar preferă să nu facă mai multe dezvăluiri până când acest vis nu se transformă în realitate. Afirmă cu mândrie și entuziasm: Starea mea de bine ca profesor contează enorm!
Cȃnd eşti bine cu tine, găseşti energia şi resursele necesare pentru a preda cu entuziasm, iar oglinda stării tale de bine ţi-o vor pune în faţă elevii tăi, chiar şi peste mulţi, mulţi ani…
Camelia Jimborean este un cadru didactic deosebit pe care avem plăcerea să vi-l prezentăm. Dincolo de modestie și altruism, tot ce face un cadru didactic de acest gen este să schimbe educația pas cu pas, zi cu zi, copil cu copil.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!