Cristian Pușcaș
Cristian Pușcaș este unul din arhitecții de marcă ai orașului Oradea, dar și scriitor, soț și tată dedicat. Arhitect și restaurator de clădiri emblematice ale Oradiei, Biserici de lemn și sinagogi, eu aș spune despre Cristian Pușcaș că este mai mult decât un arhitect, un sculptor și vizionar al frumosului, spiritului și sufletului. Un semn de carte peste timp!

 

Cristian Pușcaș este unul din cei mai cunoscuți și apreciați arhitecți tineri ai Oradiei. Este o personalitate apreciată de către iubitorii de frumos ai orașului, dar nu doar atât.

A fost consilier local, făcând parte din Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism, lucru care l-a făcut remarcat în rândul celor care iubesc autenticitatea și viziunea.

Spune despre sine că este orădean de 40 de ani. Practic, de o viață. Viața sa. Se regăsește pe deplin în istoria acestui loc, în cultura lui, în energia lui.

Din multe puncte de vedere, astăzi orașul s-a înscris pe un drum al regăsirii de sine. Pe de altă parte însă, sub tăvălugul conceptului de dezvoltare asistăm, nu de puține ori, la punerea în practică a unor proiecte ce ignoră flagrant tocmai geniul locului, caracteristicile lui definitorii, tradițiile și particularitățile lui specifice.

Cristian Pușcaș este fiul unui român și al unei unguroaice. A fost creștinat și a săvârșit taina căsătoriei într-o biserică ortodoxă. A absolvit Liceul Baptist Emanuel, iar din acel moment, cel puțin la nivel uman, totul s-a schimbat. În bine. Prin oameni.

 

Arhitectura este nu doar o artă ci un spirit viu

În clasa a zecea a decis că vrea să urmeze arhitectura. De acolo, și-a construit un drum presărat cu reușite și, în mod categoric, punctat de oameni frumoși.

A devenit astfel student în Cluj-Napoca și așa a înțeles cât de mult iubește Oradea. A fost o perioadă care l-a format și l-a transformat. Întâi i-a cunoscut pe Rodica Hârcă și pe Aurel Chiriac. Apoi pe Mircea Bradu și Felix Koppelmann, oameni datorită cărora s-a îndrăgostit cu adevărat de orașul său.

Cristian Pușcaș

Cristian Pușcaș; „Probabil că este vorba și de o moștenire genetică prin care am o înclinație spre geometrie și vederea în spațiu. Nu mă consider un arhitect dedicat liniilor originale, stricto senso. Mă văd mai degrabă un arhitect conștient de importanța zestrei arhitecturale. Cred cu tărie că este esențial să ne cunoaștem trecutul, să îl acceptăm, și abia apoi, îmbogățit de această moștenire, mă simt pregătit să îmi aduc aportul creator.”

Arhitectura este dragoste și pasiune. Multă muncă, studiu, cercetare, creativitate și dorința sinceră de a „construi”. A construi conștiința comunității, a-i insufla responsabilitate dar și bucuria apartenenței la o anume cultură, anumite tradiții. Bineînțeles, un geniu al locului, sau genius locci, cum îl numește Cristian – o noțiune abstractă doar până în momentul în care o studiezi cu adevărat și o înțelegi:

În cele din urmă conștientizezi că ești parte activă a acestui geniu al locului, iar el încetează a mai fi o noțiune abstractă. El devine astfel o chestiune concretă, care se adresează conștiinței fiecăruia, responsabilizându-l și determinându-l să acționeze responsabil față de semeni și cetate. Preponderent prin proiectele de restaurare a monumentelor la care contribui, acesta este lucrul pe care încerc să îl realizez și să îl transmit comunității.

Iată cum, arhitectura devine nu doar arta de a construi sau restaura, ci este ceva viu. Un spirit viu! Ceva care se naște și naște la rândul său pasiune, frumos și atitudine. Ne obligă să căutăm sensuri și să găsim rosturile acestui frumos, uneori indentificându-ne cu însăși arta!

 

Singurul român invitat la Congresul „Cunoașterea, conservarea, valorificarea patrimoniului cultural religios”

Arhitectul, de-a lungul activității sale, s-a implicat foarte mult în restaurarea lăcașelor de cult evreiești, din Oradea, respectiv a Sinagogilor. Aici, în mijlocul membrilor comunității evreiești din Oradea, Cristian se simte cel mai bine.

Nu doar că și-a câștigat aprecierea în rândul celor care se ocupă de patrimoniul religios, dar în anul 2017, Cristian Pușcaș a fost invitat la Congresul „Cunoașterea, conservarea, valorificarea patrimoniului cultural religios”, din Italia, care a avut loc sub egida Institutului Superior pentru Științe Religioase „Santa Maria di Monte Berico”.

La acest eveniment au fost prezenți arhitecți, arheologi, critici de artă și istorici de la cele mai vestite universități din Italia.

Congresul s-a desfășurat concomitent în Verona și Vicenza, două orașe încărcate de cultură și valori religioase. A fost o selecție a unora dintre cei mai reprezentativi practicieni în domeniul restaurării patrimoniului religios din întreaga lume.

Onorat să fiu selectat, am prezentat și reprezentat povestea și unicitatea sinagogilor orădene în peisajul cultural al confluenței dintre vestul papocezarist și estul cezaropapist. Inevitabil o astfel de manifestare științifică te transformă. Complexitatea și diversitatea problematicilor expuse și dezbătute m-au făcut să înțeleg și mai bine rolul de educator și modelator pe care un arhitect îl poate avea în comunitate. Aceasta, dincolo de materializarea pragmatică a unui proiect. Am înțeles că dincolo de ziduri, dincolo de șantiere, sunt oameni.

 

Cristian Pușcaș, restauratorul de sinagogi al Oradiei

Arhitecul a realizat proiectele de reabilitare a patru sinagogi din Oradea: Sinagoga Sion şi Aachvas Rein de pe Strada Primăriei, Sinagoga Mare Ortodoxă și Sinagoga Mică Ortodoxă de pe Strada Mihai Viteazu.

Sinagoga Zion, Oradea

Sinagoga Mare Ortodoxă

Mă regăsesc foarte mult în patrimoniul arhitectural al Oradiei în general și al sinagogilor orădene în particular. În mod categoric ele reprezintă unul dintre cele mai importante capitole ale devenirii noastre ca și comunitate. Cred însă cu tărie că trebuie să privim dincolo de ziduri. Aceste ziduri, oricât de frumoase ar fi, sunt rodul muncii și al creativității unor comunități de oameni. Iar oamenii sunt creația lui Dumnezeu. Trăiesc și mor împreună, creează sau distrug împreună, iar zestrea arhitecturală pe care o avem și o admirăm astăzi, este rezultatul relațiilor lor, a interferențelor lor culturale, sociale, economice și politice.

Iată de ce, am simțit de la început să spun despre Cristian Pușcaș că este un arhitect al spiritelor. El modelează prin viziunea sa proiecte unice și ne apropie și mai mult de noi înșine, de rădăcinile noastre și de Dumnezeu. Ne redăruiește frumosul, la absolut!

Printre alte proiecte de restaurare în care s-a implicat, se numără câteva clădiri emblematice în istoria Oradiei. Hotelul Astoria, Hotelul Transilvania, Palatul Rimanoczy sr. sau Palatul Moskovits II sunt probabil cele mai vizibile. De asemenea, foarte apropiate de suflet îi sunt bisericile din lemn din județ la care a lucrat, din satele Lazuri de Beiuș, Hotar, Șebiș, Rotărești, Brătești sau Izbuc.

De fiecare dată când sunt pus în fața unui proiect de restaurare al unei biserici de lemn ma gândesc invariabil la Petre Țuțea și celebra lui remarcă despre felul în care bisericile punctează spațiul, altfel pustiu.

Revăzând cumva apropierea sa de lăcașele de cult, mi-a venit în minte Gaudi și fraza sa: „Clientul meu (Dumnezeu) nu se grăbește”. Cumva, arhitectura este similară cu geneza. Dar o altfel de geneză. Una care ne rămâne și străbate împreună cu noi, sute sau mii de ani, amintindu-ne că totul este trecător, dar atât cât este, trebuie să fie remarcabil și de excepție. Unic și valoros în felul său. O amprentă a faptului că am fost și noi pe aici.

 

Cristian Pușcaș – povestitorul celor „7 Sinagogi orădene”

Ca și cum nu ar fi fost deja suficient aportul său, Cristian Pușcaș a scris un volum dedicat patrimoniului eclesiastic iudaic orădean și bihorean.

„Cartea este prezentarea mai degrabă a unui rezumat decât a unei sinteze a caracteristicilor și specificității sinagogilor orădene și bihorene. Spun că este mai degrabă un rezumat, nu pentru că nu am încercat să construiesc o sinteză, ci pentru că, experiența ulterioară publicării volumului, mi-a dovedit că există încă multe lucruri de descoperit și de cercetat în acest domeniu.

Cu siguranță însă, acest patrimoniu nu poate fi nici izolat și cu atât mai puțin prezentat într-o astfel de manieră. Analogiile și influențele culturale, arhitecturale, sociale dar și economice care au dus la apariția unui centru iudaic atât de spectaculos și puternic în Oradea sfârșitului de secol XIX și început de XX, sunt deopotrivă sintetizate și prezentate în acest volum.

Îmi place să cred că am demonstrat acest lucru în paginile volumului. Am încercat deci să demonstrez, odată în plus, că de-a lungul timpului, Oradea a fost un exemplu de conviețuire interetnică și religioasă. Din această perspectivă, este datoria noastră să continuăm acest parcurs.”

 

Critic și susținător al unor proiecte de reabilitare din Oradea

Deoarece sunt orădeancă prin naștere și am locuit acolo 30 de ani, mi-am dorit să știu mai multe aspecte legate de proiectele de reabilitare ale Oradiei, printre care și mult discutata, dar și controversata, Piață a Unirii.

Despre Piața Unirii știm că este foarte mediatizată, că este frecventată de mulți turiști și lăudată. În același timp, pentru majoritatea orădenilor aceasta nu este ceva care îi reprezintă, deoarece a devenit un fel de copy-paste a pieței brașovene, sibiene sau a celor din orășelele austriece și mai puțin o piațetă autentică, așa cum ei o știau.

Piața Unirii, așa cum arată ea astăzi, este superficială. Este o pastișă. Ea este dovada palpabilă a neînțelegerii geniului locului. Iar pentru a susține cele afirmate, întreb doar, cum ar fi arătat astăzi Piața Unirii dacă în urmă cu mai bine de o sută de ani, arhitecții Vulturului Negru, ai palatului Moskovits, ai palatul episcopal greco-catolic sau ai clădirii primăriei ar fi copiat modelele imobilelor în locul cărora s-au ridicat?

Din păcate, foarte mulți orădeni suntem de aceeași părere. Mulți dintre noi ne-am plimbat pe străzile Oradiei, prin parcuri și Piațetă și știm că acolo era plin de culoare, de flori și copaci, unii dintre ei rezistând la două Războaie Mondiale și Comunism. Azi, găsim acolo un loc care nu ne mai amintește de nimic din ceea ce știam.

 

Când calitatea umană este mai presus de diplome

Deoarece deține multe recunoașteri, premii și diplome, l-am întrebat cât de important este acest lucru pentru el, iar răspunsul a fost unul neașteptat.

Cristian Pușcaș crede că responsabilitatea profesională nu depinde de numărul de premii sau diplome. Aceste recunoașteri sunt un indicator, dar în mod categoric nu pot să ofere o proiecție exhaustivă asupra profesionalismului posesorului lor.

Calitățile umane, etice și deontologice nu pot fi cuantificate în diplome. În opinia mea, responsabilitatea profesională este o stare de fapt. Ea te însoțește permanent în practicarea meseriei, sau nu. Până la urmă, arhitectura nu este numai despre frumosul estetic, este și despre frumosul funcțional. Este deci responsabilitatea permanentă a fiecărui bun profesionist să asigure creației lui nu doar calități estetice remarcabile ci și atribute funcționale compatibile cu programul funcțional și nevoile utilizatorilor obiectului respectiv.

Parcursul profesional și uman, a fost, este și va fi unic, pentru fiecare dintre noi, spune Cristian, pornind de la două foarte bine cunoscute proverbe. Unul ne îndeamnă să învățăm din greșelile altora. Cel de-al doilea ne spune că învățăm lecțiile vieții numai după ce lovim grinda cu capul.

Mulți dintre foștii mei studenți de la Arhitectură sunt astăzi practicieni consacrați sau tinere speranțe, tocmai pentru că, pe parcursul celor șase ani de studiu, mi-am adus și eu contribuția în formarea lor umană și profesională. În fine, cred că e greșită împărțirea oamenilor în grupa celor care reușesc, respectiv a celor care nu reușesc. În fapt, sunt oameni care vor să reușească și oameni care nu vor suficient de mult să reușească.

Cristian Pușcaș; „Pentru mine, există o singură lecție importantă: aceea de a iubi. Să-ți iubești familia, să-ți iubești profesia, să-ți iubești aproapele, să-ți iubești cetatea, să iubești ceea ce faci. Toate celelalte sunt consecințe ale celei dintâi.”

 

Cuvânt de încheiere

Acest interviu a fost unul de suflet. În primul rând, pentru că este vorba despre Oradea, orașul meu natal, cel al nuferilor termali, al lebedelor și sălciilor care sărută Crișul Repede, al primelor prietenii, iubiri și despărțiri.

Apoi, a fost un interviu care mi-a amintit în cel mai profund mod posibil modestia, înțelepciunea emoțională și cea a firii. Cristian Pușcaș, dincolo de faptul că este deja o persoană de notorietate, că are bifate în „palmaresul” său personal lucrări remarcabile, este un om de o modestie copleșitoare. Și este frumos să te întâlnești din când în când cu smerenia umană și bunătatea, într-o societate bolnavă de aroganță!

Cristian este o lecție de istorie, de umanitate, de profesionalism, dar și de dedicare. Și este cu atât mai frumos, cu cât tot ce face se bazează pe verbele: a iubi și a dărui. Din suflet! Și este cu atât mai mult un exemplu demn de urmat, cu cât el a înțeles pe deplin că eul său este completat de familia sa, care îl întregește. Ce poate fi mai frumos de atât?

Un om și un profesionist care a înțeles menirea și rostul său clar și are capacitatea interioară să modeleze povești în proiecte care vor dăinui, cu mult după ce noi nu vom mai fi aici. De undeva din timp, aceste embleme arhitecturale, vor respira puțin și din aportul său, iar noi, îi mulțumim pentru că are grijă de ceea ce noi, istoria și timpul, nu am știut să avem!

Andra Badea

Este ilustratoarea ale cărei minuni te vor duce cu gândul în lumea îndepărtată a copilăriei și a cărților de școală. Parcă și revezi abecedarul tău, al tatălui, al mamei, dar și pozele simpatice, dar ciudățele din cărțile de franceză de la editura Cavallioti. Andra Badea este numele din spatele acestor drăgălășenii. 

 

Visele copilăriei o duceau oriunde, dar nu la ilustrații. De fapt se visa „femeie de afaceri” și de aceea plimba prin casă o agendă și un plic cu „acte”.

A trecut prin facultatea de Comunicare, cu o specializare în Publicitate, dar și urmând în paralel Facultatea de Filosofie. În timpul facultății a început să studieze grafica, pictura și mai târziu ilustrația. A învățat pe cont propriu sau alături de un profesor.

Peste ani mulți, ani buni de învățătură și exersare a ajuns cumva la ce își dorea. Femeie antreprenor, își ține în mâini propriul destin cu pasiune și ambiție, dar mai ales cu perseverență.

Andra Badea este ilustrator, călător, stăpân (sclav) de pisică, râde tare, vorbește mult și încearcă să-și mențină fericit copilul interior.

Ilustrația: muncă și pasiune

Creează ilustrații pentru tot felul de producții: cărți, festivaluri, concursuri, ateliere, reviste, etc. Pentru Andra Badea inspirația nu este God given. Este mai tehnică de atât.

Inspirația e 50% research, 40% brainstorming și 10% magie.

Fiecare proiect este diferit. Are cerințele, sugestiile, ideile și intențiile sale, iar Andra Badea trebuie să înțeleagă perfect asta. Munca ei trebuie să reflecte dorințele și nevoile clientului său. Uneori trebuie să citească minți pentru a le oferi fix ce își doresc.

La fiecare proiect studiază subiectul, referințele culturale, apoi se joacă folosind asocieri, metafore, face schițe, dă ture prin casă. La final așteaptă acei 10% de magie care leagă totul.

Trecerea de la un job full time și stabilitatea care vine odată cu el la un full time freelancing în ilustrație s-a făcut treptat. În mare parte datorită provocărilor și incertitudinii pe care le oferă domeniul freelancingului.

Nu a existat un moment de revelație în care să își zică: Vreau să fiu ilustrator. În viața sa profesională a făcut totul din aproape în aproape. Mai întâi ilustrația a fost un hobby, apoi a devenit un proiect lateral din pasiune, iar peste câțiva ani a înțeles că poate face din asta o carieră.

Acum doi ani, în vară, a înțeles că trebuie să facă pasul cel mare: full time freelancing în ilustrație. Deși creează frumos în fiecare zi, vinde frumos în fiecare ilustrație, cea mai frumoasă amintire se schimbă destul de des.

Pe măsură ce progresează, cea mai frumoasă amintire din viața profesională este înlocuită de alta mai recentă și mai glamorous. Are grijă tot timpul să învețe, să se dezvolte, iar astfel apar oportunitățile mai mari care fac visele să se împlinească.

Anul acesta, o amintire specială pentru Andra Badea este expoziția colectivă de la Londra, organizată de Creative Debuts într-un concept store Adidas.

Andra Badea: Trebuie să-ți exersezi răbdarea și flexibilitatea

Momentele dificile în viața de freelancer sau antreprenor se schimbă la fel de des ca momentele satisfăcătoare. Un avantaj este că pe măsură ce Andra Badea a acumulat experiență, acestea nu mai par atât de insurmontabile.

Cea mai frecventă problemă a freelancerilor este în general lipsa de continuitate a proiectelor. Numărul proiectelor fluctuează, iar la fel fac și veniturile.

Va trebui ca fiecare freelancer să își exerseze atât răbdarea, cât și flexibilitatea. Andra Badea spune că a avut noroc de clienți faini pe lângă proiecte care au ieșit destul de bine, fără drame majore.

Cine este ilustratorul în societatea virtuală?

Ilustratorul este mai mult decât un desenator sau un pictor modern. Angajat sau freelancer, el vinde o idee sau exprimă una. Până la urmă, un comunicator.

Când cineva devine ilustrator, trebuie să fie pregătit să se adapteze. Nu numai că va trebui să învețe să se adapteze la orice mediu: print, online, realitatea virtuală, ș.a. Va trebui să învețe tehnologii noi, artă digitală, dar sunt doar unelte. Cu ajutorul lor va trebui să se exprime, să creeze o idee pe hârtie. Odată ce le învață, va trebui să se exprime în orice mediu nou.

Ce este un ilustrator freelancer până la urmă?

Pe lângă faptul că el creează imagini pe care le vinde unor oameni care caută partea de vizual pentru proiectul și ideea lor, ilustratorul are mai multe roluri.

Contabil, expert în social media, agent de vânzări, fotograf, acestea sunt doar câteva dintre atribuțiile unui ilustrator în regim freelance. Andra Badea știe ce înseamnă să își promoveze munca, să caute clienți și în final să își vândă ideile.

Cine vrea să își creeze o carieră în ilustrație este conștient că pentru a face asta va avea nevoie de proiecte în lanț si de durată. Când va ajunge la un nivel al veniturilor ridicat își va permite să angajeze persoane ca: un contabil expert, agent de vânzări sau fotograf.

Totuși, până la acel punct de vârf al carierei sale va trebui să se bazeze pe forțele sale și să facă totul de unul singur. Pe deasupra, pentru a se extinde și a avansa, va trebui să le facă foarte bine. Învățarea continuă este un must-do!

Priviri spre viitor

Dacă în prezent proiectele sale se mențin în apele naționale, pe viitor Andra Badea va încerca să se orienteze spre exterior. În afară, oriunde în lume, domeniul este mult mai bine dezvoltat, iar implicit cererea de proiecte de ilustrație este și ea mai mare.

Planurile sale includ să participe la numeroase târguri de profil, festivaluri, workshopuri de ilustrație internaționale, să își caute un nou agent și să își schimbe puțin munca. Ar vrea să ajungă să facă character design, poate și în 3d, un domeniu extrem de căutat acum.

Motto-ul său este: ”Show up and do your part – the rest will follow”

Dacă vrei să vezi pe viu și actualizat la ce a mai lucrat Andra Badea în ultimul timp îi poți vizita site-ul – Cuteoshenii.com.

Aici postează tot ceea ce face, o lume colorată, copilăroasă și boemă pe care o creează cu fiecare ilustrație. Desenele ei te poartă în acea lume frumoasă și senină a copilăriei în care încercai să ghicești povestea din spatele pozei.

Te uitai pe cărțile vechi ale părinților sau pe cele noi de la școală și încercai să ghicești ce a vrut ilustratorul să spună prin acea imagine. Curiozitatea te rodea, dar te și ajuta să te dezvolți.

Țeseai povești peste povești pe care nu le știa sau auzea nimeni. Așa e și cu ilustrațiile Andrei Badea. Încerci de fiecare dată să înțelegi ce e dedesubt și jocul acesta te provoacă intelectual și te stimulează.

Deborah Faoro
Deborah Faoro s-a născut în Vigevano, Italia din mamă libaneză și tată italian. A studiat Facultatea de Etnologie în România, a fost Manager de proiect la „Sibiu Jazz Festival”, se ocupă de dresaj canin la „Faoro Sport Dogs”. Este de asemenea implicată în proiectul „Caii pot ajuta copiii cu autism” și trage cu arcul la centrul de echitație „Zorabia”.

 

A fost odată ca niciodată o familie din Râu Sadului

Când o întâlnești pe Deborah Faoro, nu poți simți altceva decât revelație, uimire, bucurie și senzația aceea ciudată de deja-vu. Cel puțin, eu aia am simțit. Un om frumos, vesel, exuberant, cu o energie debordantă, chip luminos și o limbă română vorbită prin regionalisme ca acasă la Sibiu, la noi în România!

Și aflând că s-a născut în Italia, țara de origine a tatălui său, iar mama este libaneză, nu poți să nu te întrebi: și ce e cu românca asta? Iar ea râde larg, senin și frumos: „Îți spun acum cum, mândro!”. Și îți spune în timp ce țesală un cal, mângâie un ciobănesc belgian, iar vântul frunzărește împrejur.

Bunicii mei, din partea tatălui, au plecat din Belluno și au venit în Râu Sadului în Sibiu cu firma Feltrinelli. Tata s-a născut în Rozdești și a plecat din România la vârsta de 21 de ani ca să se întoarcă la căderea regimului comunist în ’90, fix în anul nașterii mele. Din dorința de a cunoaște locul unde s-a format tatăl meu ca om, am venit în România să reiau la pas potecile pe care le bătea el de copil și de tânăr. Am găsit oameni care încă îl țineau minte pe tatăl meu, de copil. De la un mic experiment de a umbla pe urmele tatei, s-a născut o dragoste de apartenență la acest loc, la această țară și acest grai românesc, care mie îmi este nespus de drag.

Și uite cum se povestește povestea Cosânzenei noastre cu păr negru, care călărește caii mai ceva ca băieții. Deci, italiano-libaneza noastră, nu e chiar atât de străină locurilor. De aceea și locurile au recunoscut-o pe ea, au adus-o acasă și au primit-o cu brațele deschise. Cumva, deși în vene nu e sânge românesc, este într-un ADN mai depărtat și mai profund.

Nu devii român doar prin sânge, ci și prin alegeri!

De copil am căutat pădurile, pârâurile, luminile dimineții și cântatul greierului la ceasul serii. Prieteni mi-au fost câinii și păsările pe care le creștem în număr mare. Am fost un copil care a iubit să citească, să meargă la școală, să se cațere în copaci, să fugă după capre, să spună o vorbă bună oricui și cel mai mult îmi plăcea să îmi petrec după amiezile cu bătrânii care frecventau parcul de lângă casă.

Deborah Faoro consideră că toți ne naștem cu iubire față de viață, natură și mișcare. Ea însă, a ales să își ducă viața în natură, să fie mult mai conectată cu aceasta. Probabil că, la un moment dat, s-a hotărât că așa îi este cel mai bine.

 

Dresaj canin și o comunitate de oameni cu câini

Deborah s-a născut căutându-și apartenența cu tot ce însemna ființe vii în jurul său. Fără ca ea să știe ceva despre comportamentul animal, câini, cai sau pisici îi vorbeau altfel decât celorlalți în copilărie.

Asta nu pentru că sunt ceva îmblânzitor de animale, ci pentru că pur și simplu le acordam ceea ce ceilalți nu le acordau: atenția neîmpărțită și dorința de a le înțelege nevoile și felul în care acestea să fie fericite. Poate sună un pic încurcat, însă pe asta se bazează orice relaționare de succes, adică nu doar să înțelegi ce are celălalt nevoie dar și să fii atent cum să îi oferi satisfacerea acelei nevoi.

Deborah Faoro chiar căuta acest gen de interacțiuni. Unui animal nu ai ce să îi ascunzi. Își dă seamă că nu ești tu acolo și îți va arăta asta imediat. Animalele nu știu să comunice altfel decât sincer, iar această nevoie de sinceritate o va urmări toată viața pe Deborah.

Încet, încet a început să se implice când vedea oameni care aveau probleme cu câinii lor. Se oferea să scoată câinii la plimbare, încercând să înțeleagă cât mai mult din problemele lor comportamentale. De acolo a început să se intereseze de psihologia canină și cabalină și să lucreze ca voluntar, mai întâi la o canisă de câini, apoi la un grajd de cai.

Deborah Faoro

A învățat multe de la specialiști, dar și de la cei pasionați de subiect, însă cele mai puternice învățături au fost acelea de pe teren, la lucru. Au fost multe etape care i-au schimbat abordarea în ceea ce înseamnă a dresa un animal. Cea mai importantă a fost când a înțeles că, de fapt, ceea ce trebuie să construiască este un limbaj comun între ei, ca un pod între un lac și un ocean.

Cred că asta nu doar între noi și animale trebuie construit ci și între oameni – un pod al sincerității și al grijii pentru celălalt. La asta răspund animalele, odată ce vii înspre ele cu fondul acela comun, așa cum e el, cu bune cu rele, faci primul pas spre a le câștiga încrederea, tocmai oferind curajul de a te expune așa cum ești.

Acum, Deborah Faoro construiește o adevărată comunitate prin „Faoro Sport Dogs”. Acolo nu se vine doar pentru dresaj, ci pentru a lega prietenii, pentru a construi o comunitate a oamenilor de câini, cum se spune între stăpânii de suflete cu blăniță. Și cunoscând-o pe Deborah, nu ai cum să nu simți că vrei să te reîntorci acolo. Locul acela, devine un altfel de „clacă” a lucrurilor bune.

Pe lângă acest aspect, Deborah folosește câinii alături de cai în proiectul „Caii pot ajuta copiii cu autism”, dezvoltat de Mugur Pop. Deborah mai lucrează cu câinii în școli, pentru a ajuta copiii să interacționeze, să nu se teamă, să își învingă anumite traume, ea având proiecte în paralel unde lucrează cu copii cu sau fără nevoie speciale.

 

Deborah Faoro: „Câinii răspund la atitudinea omului!”

Deși extrem de populari și iubiți, oamenii se tem în general de câini, suflete de multe ori traumatizate de către om. Iresponsabilitatea și lipsa unei legislații ferme duce la înmulțirea câinilor comunitari, pentru care nici acum nu s-au găsit soluții reale.

Ne temem doar de ce nu cunoaștem sau nu înțelegem. Când simțim că nu deținem controlul asupra unei situații, intrăm în panică. E un comportament visceral, pe care îl purtăm în noi de multă vreme. Eu am scos din ecuație nevoia de control sau de a stăpâni și am înlocuit-o cu dorința de a-l înțelege pe celălalt. Câinii sunt ființe extrem de reactive la rezonanțele din jurul lor, lucru care a dus la vorba: câinele cunoaște omul rău. Ajungem să umanizăm câinii din punctul acesta de vedere ca și cum ar fi capabili să citească gândurile oamenilor, însă ei reacționează de fapt la rezonanțele pe care le emite acel om. De fiecare dată, oamenii îmi spun: Deborah, cu tine toți câini merg altfel! Iar asta se întâmplă imediat cum preiau eu lesa în mână, fără să mă folosesc de tehnici de dresaj. Câinii răspund la atitudinea omului. Eu, dacă nu emit nici o emoție dezechilibrată cum ar fi frică, supărare, nerăbdare, etc – câinii vor rezona la ce transmit eu, adică încredere, calm, bucurie, drag și așa devenim haită.

Deborah Faoro

Bineînțeles există și câini care au fost învățați să intre în conflict cu omul. Vestea bună este că, odată cu schimbarea de mediu și de stăpân, chiar și aceștia se bucură de prezența omului.

Acel secret pe care toată lumea vrea să îl afle, nu este altceva decât firescul. Să fii prezent, să îți pese, să îți asumi, să rezonezi, să dărui, să aparții, completează Deborah mângâindu-și cele două minuni din rasa ciobănescului belgian Malinois care o urmăresc peste tot.

Să fii om de animale înseamnă a crea o punte de comunicare între om-animal și animal-om, adică ceea ce fac este să creez un limbaj comun între specii. Înseamnă să înțelegi cu inima acolo unde limbajul articulat, discursiv nu îți mai este de folos.

 

Malinois-ul belgian, una dintre cele mai loiale rase

Malinois-ul, contrar credințelor urbane, este un câine timid, care se cere construit prin multă încredere, exercițiu atât fizic cât și mental și mai ales multă interacțiune cu omul lui. Ciobănescul belgian este o rasă care suferă de lipsa omului.
De obicei problemele sau miturile urbane despre această rasă provin de la handleri care nu înțeleg rasa și o cresc dezvoltând latura de conflict, care într-un câine cu o capacitate foarte mare de focus precum malinois, se poate dezvolta extrem de rapid. Vinovați sunt și cei care neglijează nevoile unui malinois de apartenență la activitatea haitei lui de oameni, crescând în el frustrări peste frustrări care izbucnesc de obicei dintr-odată, spune Deborah Faoro.
Deborah Faoro

Răsfățații ei se numesc Drako, cel care în ultimii șapte ani a fost cu ea peste tot, și fiul lui de opt luni, Zen.

Sunt două personalități opuse care au apărut în momente diferite din viața mea și care mi-au marcat mult viața și felul de a fi: unde Drako este înțeleptul, puternic dar potolit, exploziv dar care poartă grijă celorlalți, ușor depresiv și extrem de dependent și influențabil de starea mea zilnică, Zen este un câine care cere vieții cu orice prilej, să fie fericit. Această cerere îmi schimbă complet starea, fericirea lui este tangibilă, o poți culege din aer. Indiferent de ce se întâmplă, se comportă ca și cum viața îi este lui dătătoare de fericire. Felul de a fi de-al lui Zenon m-a schimbat profund și pe mine, făcându-mă să creez în jurul meu fericire și să fac din asta o datorie de fiecare zi.

Ascultându-i toate aceste povești și informații despre câini, comportamente și încredere, încep să înțeleg parcă și mai mult faptul că umanitatea este cumva împărțită în straturi și la poluri total opuse.

De o parte sunt cei cărora le pasă de tot ce îi înconjoară, de tot ce este viu, care trăiesc în armonie și respect chiar și cu un câine. Celorlalți, le face plăcere agresivitatea, violența, durerea și chinul acestor suflete și a tot ce este viu. Undeva, la mijlocul tuturor stă de fapt educația care nu este ceea ce trebuie să fie și prin lipsa căreia, ne îndepărtăm de umanul din noi.

 

„Zorabia” – centrul de echitație unde tragi cu arcul

Ca și cum nu era oricum deja suficient că se implică în proiecte de mare suflet, ajutând copii, dresând căței și închegând comunități, aflu că Deborah Faoro se mai ocupă și de trasul cu arcul. O amazoană dacă, venită parcă de pe alte tărâmuri să ne învețe iubirea și respectul față de viață!

Zorabia e un loc ca scos din povești, unde caii apar dimineața din ceață și dispar colorat în mov și albastru pe înserate. Zorabia e locul unde îmi afund nasul în coama calului, unde îmi alint urechile să ascult rumegatul lor și îmi deschid inima spre bucurie.

Îi place să meargă călare colo-colo, „să hăndrălaiască”, așa cum îi place ei să spună, dar ceea ce o bucură cel mai tare este să fie printre cai, să fie parte din grupul lor.

The horses made of mist, mountains and rays of sun

Geplaatst door Deborah Faoro op Zaterdag 20 juli 2019

Am trăit lungi perioade fără să pot fi printre ei și inima nu-mi sălta la fel la bucuriile zilei. Se zice că exteriorul unui cal face bine interiorului unui om, însă pentru mine inima unui cal, dăruirea, încrederea enormă ce ți-o îngăduie, este ca o legătură directă spre ceea ce este de fapt viața și rostul ei. Calul nu știe a fi altfel, dar noi putem alege să mergem spre el căutând acel fond comun pe care îl avem cu el. Cred că asta ne dă sentimentul acela de măreție cu care ne umple toată ființa când suntem în preajma lor. Trasul cu arcul de pe cal e o provocare pe drumul pe care îl parcurg cu viața mea. Pun laolată mintea și inima într-o cântare care imi alină sufletul.

Cum se descurcă? Cine se încurcă, se descurcă, spune Deborah râzând debordant de molipsitor.

Acolo unde nu pot cuprinde cu mâinile, cuprind cu inima și chiar dacă vă vine greu să credeți, nu e doar posibil, e chiar la îndemână. Dacă mă gândesc mai bine, cred că mi-e mai greu să nu cuprind toți caii și câinii și oamenii frumoși în inima mea. Eu știu iubi și atât. Nu știu să nu iubesc ce fac, iar până în ziua de azi nu am întâlnit ceva să nu pot iubi. Am întâlnit însă, multe la care greu mă pricep. Balanța pe care am găsit-o în viață este să îmi descopăr darurile și să învăț a pricepe tot mai bine la ele. Am învățat că e bine să evit împrăștierea și să învăț ce înseamnă a conserva, a înmulți, a pune laolaltă, a dărui, a primi.
 

Cuvânt de încheiere

În Raiul acesta de frumusețe naturală și umană dat de Dumnezeu este greu să vii, iar mai apoi să trebuiască să te desprinzi. Deborah este un fel de om magnet, a cărei energie pozitivă și căldură interioară nu are cum să nu te facă să îți dorești să fii măcar pe jumătate din cum este ea.

Deborah Faoro este omul la care vii cum ești și pleci altfel. Schimbat! Începi să îți pui întrebări despre lucruri care nici nu știai că te macină sau la care nu credeai că te gândești. Începi să vezi totul în jurul tău cu alți ochi. Cei interiori, care până atunci erau închiși. Te întrebi dacă asta este de bine și cum te va afecta!

Deborah este un fel de izvor rece de munte, din care se scurge năvalnic o apă pură pe care nu o vei mai gusta nicăieri. Doar acolo! Te trezește și trezește în tine tot ce înseamnă emoție și dorință de a te analiza și rescrie pe multe „alocuri”.

Deborah Faoro nu este o închipuire din Apuseni pe care o vezi doar călărind la apus, urmată de doi malinois loiali. Deborah este o Zână a Naturii și a Vietăților, care te cheamă la ea să te vindece de toate relele lumii!

Cornelia Decu Chaumont
Cornelia Decu Chaumont este fondatoarea primelor Școli de Aromaterapie Știinţifică şi de Naturopatie din România, denumite AROMAARMONY și a brandului PURAROM. S-a format ca specialist studiind aromaterapie ştiinţifică la Facultatea de Medicină Liberă Naturistă şi Etnomedicină din Paris, unde a fost eleva profesorului Pierre Franchomme.

 

De la Paris la Piatra Neamț

Despre Cornelia Decu Chaumont am putea spune că este un altfel de zână a aromelor și a mirosurilor. Stăpâneşte aproape toate secretele care au capacitatea de a transforma aromele în elixire de sănătate şi frumuseţe.

A locuit mai bine de 20 de ani în Paris unde a fost conectată la lumea antreprenoriatului. Într-o zi de târg aparent obișnuită, a fost să se întâmple întâlnirea cu uleiurile esențiale. Și atunci, în acea zi, cu o sticluță de ulei esențial în mână, s-a produs scânteia și magia.

În spatele acestei vieți de succes, întâlnim un om cald, deschis, care inundă de bunătate. Un om exuberant, mereu cu zâmbetul pe buze și un cuvânt bun de spus.

Cornelia Decu Chaumont se descrie ca fiind, înainte de toate, o femeie care iubește copiii, care se acomodează ușor. O femeie fericită pentru că a înțeles puterea gândului, dorința, destinul și acceptarea.

Copil fiind, m-am bucurat de părinți iubitori și grijulii. Mama a fost cea care mi-a insuflat pasiunea pentru creație. Când iubești creația, iubești noul, iubești oamenii! Par sofisticată, însă, în realitate iubesc lucrurile simple, iar lucrurile complicate, obișnuiesc să le transform în simple. Tata este cel care m-a motivat să învăț. Setea de cunoaștere e dată de dorința de a ști unde mă aflu în fiecare secundă, cu sufletul meu, cu dorințele și visele mele.

După ce a cunoscut liniștea, magia și beneficiul uleiurilor esențiale, Cornelia Decu Chaumont a decis să se înscrie la Institutul Francez de Aromaterapie, pentru a intra în lumea aceasta a simțurilor olfactive și nu numai. După ce le-a stăpânit, s-a întors la Piatra Neamț.

 

Pasiune, destin, spontaneitate și aromaterapia, rețeta unui om împlinit

Cornelia Decu Chaumont a ajuns ceea ce o reprezintă acum, prin „pasiune, destin, înțelepciunea transmisă de profesori, iubirea de semeni, colaborarea cu elevii mei și nu în ultimul rând, un dar de la Dumnezeu.”

Doamna care a îmblânzit aromele ne spune că este esențial ca zilnic să facem lucruri, să fim egali cu noi, să facem lucruri respectându-ne și respectându-i pe cei din jur, să ne urmăm visele cu ochii și sufletul deschis.

Pentru Cornelia Decu Chaumont, aromaterapia înseamnă pasiune și acțiune pentru a desluși din secretele acestei lumi fascinate care este, în realitate, o medicină complementară bazată pe + 20000 de studii clinice în întreaga lume:

Pasiunea e de sus, este simț, iar Profesorul Pierre Franchomme este cel care m-a motivat, m-a provocat, să învăț și să gândesc aromaterapia pentru nevoile secolului XXI. Am sentimentul că nu voi spune niciodată destul MULȚUMESC! La Congresul de Aromaterapie de la Cluj din 2017, a acceptat să vină și a prezidat acest eveniment unic, pe care l-am creat cu ajutorul Facultății de Farmacie, a USAMV CLUJ și a Academiei oamenilor de știință.

În cadrul acestui Congres, dar și al celui de la Galați, au fost prezentate de către aromaterapeuți, spectrul larg al beneficiilor uleiurilor esenţiale pentru afecţiuni ca dureri musculare sau articulare, dar şi în industria alimentară sau cosmetică. În urma acestor prezentări, s-a conturat clar intenţia ca aromaterapia să fie studiată ca specializare.

Și mai interesant este faptul că aceste arome se folosesc de la mâncăruri, unde au un aport interesant de gust, până la tratarea unor boli cronice, înlocuind antibioticele. Întorcându-ne în timp, le-am regăsi încă din timpuri biblice, dacă ar fi să ne gândim la tămâie și mirt.

În concluzie, regăsim în aromaterapia ştiinţifică o ramură străveche și importantă a medicinei complementare care a vindecat de-a lungul vremurilor întregul: trupul, spiritul şi sufletul. Și chiar mintea, am putea spune!

 

Cornelia Decu Chaumont despre ce sunt de fapt uleiurile esențiale și aromele

Un ulei esențial este un lichid concentrat în substanțe vegetale, obținut prin extragerea sau distilarea moleculelor volatile din planta de origine. Majoritatea sunt terpenoizi și molecule aromatice. Uleiurile esențiale din diferite plante au prin urmare proprietăți diferite, în funcție de plantă.

Mulți au căutat să dea o explicație puterii uleiurilor esențiale să le găsească un corespondent, iar profesorul Pierre Franchome spune că sunt chintesența plantelor aromate.

Cornelia Decu Chaumont

Fiind o lume nu doar nouă sau interesantă ci o terapie complementară, am fost curioasă să aflu de unde vine forța uleiurilor esențiale, cum ne vindecă ele, dacă le putem folosi după ureche sau avem nevoie de un specialist când le utilizăm?

Ideal este să fim informați înainte de a consuma uleiurile esențiale, ele au o multitudine de compuși chimici, studiul este foarte dificil, de aceea se recomandă a nu se utiliza la copii sub 6 ani decât sub atenta supraveghere a terapeuților. Singurul ulei benefic și fără contra-indicații în doze recomandate este uleiul de mușetel nobil.

Într-o lume plină de arome și chintesențe, dar oarecum încă atât de misterioasă, bănuiesc că pentru un aromaterapeut, ele devin cumva o stare de a fi. Cornelia Decu Chaumont seamănă chiar dumneaei plante în grădina din Piatra Neamț.

E modul meu de a fi, de a mă exprima, de a iubi! Când o nouă apă de toaletă sau de parfum organic apare în testare, bucuria este maximă! Ochii închiși și nările dilatate ale celor care fac voiajul olfactiv, probează că ceea ce fac e o binecuvântare celestă în direct cu sufletul celor care beneficiază de creație.

Fiind conectată aproape în permanență cu lumea aromelor, Cornelia Decu Chaumont, ne spune că își schimbă sistematic pălăria! Zâmbește. La dumneaei, totul este o metaforă frumoasă care are finalitate în tot ceea ce face.

O dată suplimentele alimentare și apoi dermato cosmeticele. Ambele sunt practic din aceeași materie primă, doar dozele se schimbă. Adesea schimbarea îmi vine de la nevoile celor cu care interacționez, care sunt multi la număr și pe care profit de ocazie să îi salut! Inspirația vine și din simpatia, recunoașterea și recunoștiința celor care se bucură din 2014 de creațiile mele. Răspund unei nevoi de piață, cu ceea ce fac. Oamenii își doresc să-și găsească sănătatea, starea de bine în natură. Motiv pentru care am semnat produse pentru laboratoarele Fares Bio Vital unde, din iunie suntem prezenți în cele 102 drogherii DM din România cu 17 produse:  uleiuri esențiale, biluțe suport pentru uleiurile esențiale, sinergii pentru femei și pentru bărbați ce se iubesc, pentru stare de liniște, memorie și concentrare, lista e mai lungă. În toamna aceasta vom lărgi gama de produse !

 

Apartenențe, lecții și gânduri de la Cornelia Decu Chaumont

Antreprenoarea consideră că lucrurile se întâmplă unde este mai bine pentru noi, când este mai bine pentru noi. Asta înseamnă că e bine să avem program, planificări, obiective dar nu trebuie să ne luăm în serios.

Ce vreau să spun e că primim semne suficiente și că nu le luăm în seamă și vrem lucruri, care nu întotdeauna sunt benefice. De unde și nevoia de a sta de vorba cu tine, cu sufletul tău, cu Dumnezeu! Trebuie să știm că puterea de decizie ne apartine, că și eșecul este un pas înainte dacă nu lăsăm ego-ul să ne amprenteze, că nu suntem niciodată prea bătrâni pentru a o lua de la zero, că starea noastră de bine este cea mai importantă, deci e bine să nu lăsăm niciun gând negru să ne apropie, iar dacă interacționăm cu oameni negativi care nu sunt bine în ființa lor, le putem doar spune că sunt o mulțime de mijloace pentru a trece orice supărare. Dacă cer ajutor, îl dăm, dacă nu, ne vedem de drum, căci acesta este un indiciu că nu este problema noastră. Întrebarea de bază este: ce te face fericit? Unde te proiectezi peste 5 ani, peste 10 ani și toate acestea într-un mod sincer și mai ales fără FRICI. Trebuie să crezi în visul tău câteodată împotriva tuturor celor din jurul tău! Și din punct de vedere business este ideal să știi cât vrei, cât poți să pierzi!

 

Cuvânt de încheiere

Bombardați constant de poluare, stres și alți factori nocivi pentru sănătatea noastră interioară și fizică, simțim să ne reîntoarcem tot mai mult sufletul și gândul către natură, produse bio, armonia şi energia pe care aceasta le dăruieşte cu generozitate, deși noi ne-am făcut un obicei din a o răni și distruge.

Uleiurile esențiale sunt poate una din cele mai plăcute, dar și sănătoase modalități prin care omul poate să se apropie din nou de natură, iar interesul pentru utilizarea acestora a devenit din ce în ce mai mare.

Nu pot să spun că am înțeles foarte profund tot ce înseamnă el ca ansamblu, deoarece vorbind de uleiuri și aromaterapie, vorbim de un ansamblu, dar, cred că uleiurile esnețiale sunt un fel de „puls”, de „inimă” a aromaterapiei. Nucleul acesteia!

Am înțeles însă că aromaterapia are numeroase beneficii și poate trata numeroase afecțiuni: susține digestia, stimulează imunitatea și combate infecțiile, stimulează memoria, reduce stresul, echilibrează hormonal, reduce toxicitatea, ameliorează durerile de cap, tratează alergii, etc.

Din această călătorie în lumea olfactivă, care de altfel este o lume nu doar a mirosurilor ci a culorilor, dacă îți permiți să fii vizionar, am mai înțeles că ceea ce ești sau poți deveni, este un pic de noroc, de întâmplare divină și alegere personală. Așa cum a fost ziua aceea obișnuită de târg, unde o sticluță de ulei a dat naștere unei lumi întregi, noi, fără limite și benefice.

Claudiu Ciudor

Lumea freelancingului nu mai are secrete pentru Claudiu Ciudor care nu ar renunța niciodată la ce a construit până acum. Ajuns la un nivel experimentat, poate oferi sfaturi utile oricărui novice în domeniu.

 

Claudiu Ciudor este un tânăr ale cărui aspirații nu s-au sincronizat niciodată cu vârsta. Ajuns pe culmea freelancingului unde și-a făcut deja un renume, acest tânăr ambițios și curajos nu își imaginează că ar face altceva.

Lumea freelancingului este una extrem de competitivă unde fiecare încearcă să taie o felie din imensa pizza din care se hrănesc toate țările lumii. Pentru non-natives povestea este mai complicată deoarece nu au prea des acces la proiecte de copywriting pentru companii din străinătate.

Totuși, românilor le rămâne șansa de a lucra cu conaționalii care abia de câțiva ani au înțeles că freelancingul este mai mult decât o meserie. Este o vocație, un hobby și o pasiune, iar oamenii pun tot sufletul în proiectele lor.

Le-a trebuit ceva timp până ca firmele să pună anunțuri cu joburi remote, dar lucrurile se schimbă ușor-ușor în bine.

 

Cine este Claudiu Ciudor?

Claudiu Ciudor e un copil bătrân care nu-și dorește nimic altceva în lumea asta plină de oameni care aleargă după like-uri pe Instagram și țoale de firmă, decât să se așeze în iarbă și să se bucure de prospețimea acesteia.

Să stea cu ochii închiși înconjurat de copaci, în frunzișul des al pădurii și să asculte freamătul codrului și cântecul păsărelelor. Fără task-uri, fără ore de bifat, fără time management.

Dar… asta momentan nu-i posibil, așa încât Claudiu nu este decât un tânăr freelancer în domeniul marketingului online, cu multe vise mărețe spre viitor.

Claudiu Ciudor

Ce studii are Claudiu Ciudor?

Claudiu Ciudor are o licență și un masterat în Comunicare și Relații Publice care nu s-a terminat cu prezentarea dizertației. Și-a dat seama chiar la timp că teoria nu face cât două cepe degerate și nu a mai continuat.

Dorința lui cea mai profundă a fost să aibă studii într-un domeniu tehnic, producție sau domenii mult mai practice. Totuși mintea nu se sincroniza cu sufletul căruia îi plăceau scrisul, poveștile, poezia, la general latura umană a lumii.

Dacă ar putea da timpul înapoi nu ar mai face nicio școală. Ar lua calea voluntariatului și al internshipurilor din care ar putea să învețe mult mai multe.

Sistemul educațional din România nu vrea să dezvolte tinerii, iar lipsa de practică și de experiență pun piedici oricui.

Totul despre lumea freelancingului

Freelancingul este o lume virtuală unde oamenii care au renunțat la sistemul „9 to 5″ au găsit libertatea. Toți au găsit-o lucrând la proiectele atractive și alegând colaboratorii.

A fi freelancer nu se referă doar la „distracția” de a-ți alege colaboratorii și proiectele, dar la învățarea continuă. Mediul este unul dinamic, pentru a rămâne pe piață un freelancer trebuie să caute mereu oportunități sau să țină cu dinții de cele pe care le are.

Învățarea și formarea continuă nu este opțională. Este o regulă pentru a putea crește și rămâne pe piață.

Claudiu Ciudor a devenit full time freelancer și nu are nici cea mai vagă dorință de a se întoarce pe piața muncii ca angajat. Experiența și povestea sa cu freelancingul durează de 7 ani.

În acest timp a realizat, după cum spune el, faptul că „freelancingul nu este pentru mine și nu ar trebui să fie pentru nimeni doar o modalitate de a câștiga bani, ci un adevărat stil de viață.”

Deși viața de freelancer poate aduce oricui bucurii de neimaginat, unii oameni nu pot să înțeleagă acest sistem. Claudiu Ciudor a încetat de mult să le mai explice ce face. Le zice doar că stă acasă și scrie toată ziua, iar din asta trăiește.

Mai mult, nu îi mai pasă de reacția lor. Oricum în ochii lor va fi tipul ăla ciudat, care stă acasă ca un leneș și nu produce nimic pentru societatea asta.

Claudiu Ciudor este un freelancer pentru care nu au existat încă momente grele. Domnișoara care îi este alături l-a ajutat în orice moment și nu a simțit niciodată discomfort de-a lungul anilor.

Se zbate zilnic să își termine proiectele și taskurile la timp fără „urecheli” de la clienți, dar asta nu i se pare a fi un moment greu.

Cum a ajuns Claudiu freelancer

În facultate, nevoia l-a împins spre freelancing pentru a face bani de buzunar. Deși în liceu lucrase câteva luni și credea că va ajunge un angajat model într-o companie care îl va ajuta și înțelege, aceste vise s-au spulberat rapid. Un job full time nu a fost ce își dorea.

La început a plonjat în freelancing pentru a câștiga mai mult. Abia peste ceva timp a înțeles că este mai mult decât o sursă adițională de bani. Era de fapt o cale de a câștiga mai multă experiență în timp ce poți avea și multă libertate.

În timpul facultății a alternat freelancingul cu jobul, iar culmea a fost că i-a ieșit mult mai bine prima variantă. Și-a dat demisia de 3 ori de la 3 joburi diferite, iar de fiecare dată a încercat să se lanseze ca freelancer.

Avea deja proiecte care să îi rotunjească veniturile ținându-l pe linia de plutire, dar nu era destul.

Anii au trecut, iar în viața lui Claudiu Ciudor a apărut o persoană fără de care viața lui de azi nu ar fi fost la fel. Persoana care îi e apropiată sufletului său l-a ajutat în drumul spre stabilitatea din freelancing.

Logodnica sa este adepta unui job și a unui salariu fix, iar acest lucru i-a lăsat lui libertatea să fluctueze ca venituri. În prezent freelancingul este mai mult decât o joacă sau o pasiune pentru el. De câțiva ani este așa.

Nu m-am mai gândit vreodată la CV, JOB, BIROU…  Sper eu să continui la fel de frumos, mai ales acum când am căpătat ceva mai multă dexteritate în domeniu, în relația cu clienții și în organizarea vieții mele.

Sfaturi pentru freelancerii începători

Întrebat ce sfaturi ar oferi freelancerilor începători, Claudiu Ciudor spune așa:

  1. NU TE LĂSA de asta! Indiferent de circumstanțe și de împrejurări
  2. NU PREȚUL UNUI PROIECT CONTEAZĂ! Ci relația legată cu omul pentru care ai livrat acel proiect
  3. LASĂ DEOPARTE IDEALURILE! Ești într-o piață concurențială, iar viața nu-i ca-n cărți.

Viața unui freelancer este plină de provocări, iar freelancerii știu asta încă de la început. Dacă în primă fază un freelancer consideră lucratul de acasă o problemă care stă în calea creativității, pe parcurs apar și altele.

Aceiași pereți văzuți zilnic îți pot aduce blocaje când vine vorba de copywriting, dar când simți că nu mai poți, poți ieși afară și lucra de oriunde. Doar de asta te-ai făcut freelancer.

Apoi, când ajungi să ai multe proiecte, timpul ți se pare cea mai mare problemă. Ai vrea ca ziua să aibă mai mult de 24 ore, dar într-un final îți vei da seamă că va trebui doar să te organizezi mai bine. Time management este cuvântul cheie când ajungi freelancer.

Dacă ești productiv poți să obții rezultatele pe care le-ai fi avut la un job full time cu program fix în mult mai puține ore de concentrare maximă, astfel scăpând de cursa celor “8 ore pe zi”.

Viața sa profesională i-a adus multe satisfacții lui Claudiu, iar două dintre cele mai importante sunt următoarele:

  • momentul când și-a depășit targetul financiar setat când era în facultate
  • momentul în care a realizat că nu banii fac lumea să se învârtă

Dacă îi ai, dar nu ai liniște și dragoste, dacă nu te simți împlinit… îi ai degeaba. Mi-am dat seama de curând că nu aș fi putut să mă bucur de asta ca angajat, niciodată. Crede-mă, am un angajat în viața mea, zilnic, știu cum e… not for me, brother.

 

Schimbarea trebuie să vină

Freelancingul este slab dezvoltat în țara noastră, iar dacă lucrurile s-ar schimba o mulțime de categorii de oameni defavorizați ar avea o șansă.

Claudiu Ciudor consideră că în primul rând trebuie să se schimbe mentalitatea „patronilor” care cred că freelancerii sunt leneși sau neproductivi. De fapt în lumea freelancerilor nu guvernează nimic decât performanța: pe asta sunt plătiți freelancerii.

Nu suntem de pe altă planetă, noi aceștia care lucrăm de acasă, suntem tot oameni și tot pentru bani lucrăm, tot rezultate trebuie să livrăm.

În al doilea rând trebuie făcut curățenie în cadrul legal care nu le face nicio favoare freelancerilor, de fapt mai mult îi încurcă. El s-a descurcat foarte bine aici datorită logodnicei sale care este contabilă și care i-a descurcat mereu ițele contractelor.

În al treilea rând, avem nevoie de mai multă promovare adusă acestui tip de activitate: în cercuri profesionale, în instituții de învătământ și în comunități de profil.

Dacă am zis anterior de dezvoltare continuă și învățare perpetuă, Claudiu Ciudor nu crede în puterea cărților de a te ajuta să înveți cum să lucrezi. Totuși ele pot aduce cititorului o imagine de ansamblu, cu toate că o colaborare de tip voluntariat sau un parteneriat alături de un freelancer i-ar ajuta mult mai mult pe cei ce doresc să apuce acest drum.

Iar dacă tot citești, citește ceva ce te relaxează, ce te face să pierzi noțiunea timpului, citește poezie, citește proză, citește ceva care te pierde printre lumi, nu ceva care ar trebui să îți ofere o soluție. Nu de alta, dar o vei căuta de nebun printre foi și îți vei da seama la final că ea se află în tine, în inima ta, în mintea ta, nu în foi.

File de viitor pentru Claudiu Ciudor

De puțin timp Claudiu a început să țină un buget de familie, alături de logodnica sa și a crescut astfel veniturile lucrând și la sistemele de economisire. În următoarele 12 luni planul său este să intre în lumea investițiilor.

În timp se vede un tată fericit, un soț responsabil și un om model pentru copiii săi. Locul său este unde îi este familia.

Dacă ar avea un motto după care își ghidează viața, acesta ar fi reprezentat de faptul că  familia este cel mai important lucru.

NU LĂSA DEOPARTE CEEA CE IUBEȘTI, NICI CU PREȚUL VIEȚII. De murit, oricum murim toți. Așa, măcar vei muri un om fericit.

A intrat în grupul Totul despre bani pentru a învăța despre investiții și a strâns destule informații. Apoi a creat un grup pe Facebook Messenger unde a invitat oamenii din grup pentru a discuta despre cum putem fiecare să dezvoltăm ceea ce facem în direcția freelancingului.

Personal am fost impresionată de discuția vibrantă pe care am avut-o, de cât de multe lucruri mi-a spus, secrete ce mi-au fost împărtășite. Nu prea am avut eu vreo legătură cu alți freelanceri pentru că sunt competitivi și se tem că dacă ar vorbi cu altul despre ce fac și-ar pierde pâinea.

Ceea ce nu înțeleg este că lumea freelancingului se află în continuă expansiune și fiecare avem ceva de lucrat. Ar trebui să ne susținem, nu să fim secretoși și retrași.

Un freelancer experimentat care a înțeles despre ce este viața, fie cea personală, dar și cea profesională, a ajuns să ajute alți oameni să intre în acest domeniu. Este incredibilă deschiderea sa către cei care ar dori să încerce freelancingul, dar nu știu de unde să înceapă. Ar trebui să avem mai mulți oameni ca el sau cel puțin să îi urmăm exemplul.

Cristian Florea

Cristian Florea și colegii săi se află în spatele celei mai de succes platforme de concursuri pentru bloggeri. El facilitează promovarea brandurilor prin crearea unor campanii cu ajutorul bloggerilor. Vorbim de un fel de proiect de backlinking din care toate cele 3 părțile au de câștigat. Campaniile sunt atractive, iar bloggerii mulțumiți. 

 

A fost odată ca niciodată un mediu colorat virtual în care bloggerii postau pe blogurile proprii și firmele aveau nevoie de promovare. Iar o mână de oameni coceau un nou proiect care să îi aducă pe toți împreună.

În 2011 se năștea proiectul, iar în 2014 Cristian Florea se alătura ideii deja formate pentru a o ajuta să înflorească.

Cristian Florea, Cristian China – Birta și Vlad Dulea sunt cei care fac minunile posibile din spatele celei mai longevive platforme de campanii pentru bloggeri. Blogalinitiative.ro este singura platformă dedicată concursurilor cu și pentru bloggeri, care a trecut testul timpului și al corectitudinii.

Aici nu există concursuri fictive, companii care dispar și nu mai oferă premiile sau webmasteri care nu răspund la emailuri sau comentarii. Toate trei părțile sunt mulțumite, iar lucrurile merg ca pe roate.

Blogal Initiative este, simplu spus, inițiativa 2.0 care vrea să pună umărul la dezvoltarea blogosferei locale. Scopul nostru este de a strânge în jurul acestei inițiative bloggeri care vor să se profesionalizeze și care vor să se implice în dezvoltarea pieței locale în care ei activează.

Cristian Florea

 

Cine este Cristian Florea?

Cristian Florea e născut și crescut în Focșani până la finalul ciclului liceal, apoi mutat în București în care locuiește deja de vreo 7 ani de zile.

Am fost mereu curios și pasionat de tot ce mă înconjoară și am experimentat tot ce am simțit că poate deveni o pasiune.

Primul său vis era să devină electrician, apoi și-a dorit să fie atlet de performanță. În clasa I a început să meargă la un Centru de Electronică pentru copii, poveste care a continuat pentru 5 ani, apoi s-a apucat de atletism de performanță. A făcut și asta vreo 5 ani, apoi a renunțat.

Se pare că sufletul său a fost împărțit între timpul petrecut la calculator și cel petrecut în praf alergând. Aceste două lucruri diametral opuse și-au făcut loc în viața sa deși la un moment dat și-a deschis un blog căruia i-a oferit toată atenția.

Pasionat și curios, a mers la facultatea Politehnică, la specializarea Inginerie Electrică, iar după un semestru și-a dat seama că nu i se potrivește.

Pentru a-și regla cursul vieții a ales să urmeze cursurile facultății de Comunicare și Relații Publice, o facultate pe care a și terminat-o pentru că i-a plăcut. Cunoștințele dobândite aici i-au fost de mare ajutor în domeniul bloggingului, a rețelelor sociale și a comunicării online.

Sunt meticulos, calm şi uneori mult prea atent la detalii. Îmi place să scriu articole în urma cărora cititorii să rămână cu informații interesante sau să povestesc despre trucuri care le-ar putea face viața puțin mai ușoară.

Cristian Florea

 

Proiectul Blogalinitiative

Blogalinitiative a fost inițiat de Cristian China-Birta și Vlad Dulea în 2011 deoarece au simțit că piața de blogging din țara noastră avea nevoie de o platformă de legătură între bloggeri și companii. S-a dovedit un proiect bun deoarece platforma are deja o vechime de 8 ani, iar numerele stau în felul următor:

  • 593 bloggeri activi în Campionatul Național de Blogging;
  • 2591 bloggeri participanți din 6 iunie 2011 până azi;
  • 21558 postări la 460 campanii;
  • premii în valoare totală de 231983 EURO;
  • 489 de produse în Giftshop în valoare totală de 13548 EURO;

Eu am ajutat-o să funcționeze mai bine și să dezvolt baza de date de bloggeri și clienți.

Top 4 motive pentru care bloggerii au ales să participe la campaniile organizate sunt:

  • subiectele potrivite blogurilor lor;
  • produse de calitate oferite drept premiu;
  • posibilitatea de a testa produsele;
  • seriozitatea clientului;

Top 4 premii preferate ale bloggerilor sunt:

  • bani 17%;
  • laptopuri 14%;
  • smartphone-uri 11%;
  • tablete 11%;
  • cărți 9%;

Bloggerii participanți la campaniile Blogalinitiative se pot înscrie la concurs doar după ce au afișat bannerul site-ului pe blogul lor. Au de ales 2 dintre următoarele 4 tipuri de campanii:

  • Campionatul Național;
  • Campionatul Local București;
  • Campionatul Local Craiova;

Premiile cel mai des oferite sunt recompense în bani exprimate în Euro sau vouchere la diverse magazine. Pe deasupra, premiile conțin puncte care pot fi folosite în secțiunea de Giftshop. Aici sunt oferite produse de firmele colaboratoare celor care licitează cele mai multe puncte, iar bloggerii sunt extrem de mulțumiți de acest aranjament.

Provocările colaborării cu bloggerii și companiile

Când ești persoana de legătură între bloggeri și companii, încercând să creezi campanii de succes, lucrurile se complică. Vor exista mereu provocări, iar cea mai mare este cea de a înțelege ambele tabere și găsirea unei soluții care să le mulțumească.

De multe ori așteptările și dorințele lor sunt diferite: companiile vor să fie menționate cât mai des, iar bloggerii doresc să nu deranjeze cititorii menționând brandul de cât mai puține ori.

Când reușim să găsim acea linie fină care să mulțumească atât bloggerii, cât și companiile, înseamnă că ne-am făcut treaba bine.

Deși a lucrat la campanii diverse, multe și care mai de care mai complexe, Cristian Florea nu consideră că a avut momente dificile. Odată trecut peste ele, parcă nimic nu mai pare dificil.

La polul opus, cel mai satisfăcător moment din viața sa profesională ar fi campania cu cele mai mari rezultate: 262 de bloggeri înscriși au publicat 531 de articole.

Colaborarea cu bloggerii și companiile a trecut testul timpului, iar toate celelalte platforme și site-uri au ajuns în uitare. De ce? Pentru că oamenii din spatele platformei sunt și ei bloggeri, ceea ce le-a oferit o idee despre cum gândesc și ce își doresc bloggerii.

Asta ne ajută să înțelegem mai bine ce-și doresc bloggerii și ne ajută să ne și împrietenim mai ușor.

 

Cristian Florea: „Cel mai important lucru e să știe de ea fiecare blogger căruia îi place să scrie”

Scopul acestei platforme este de a aduce laolaltă bloggerii cărora le plac competiția și scrisul. În timp ce se perfecționează, să se bucure de avantajele acestei platforme: concursuri, premii, adrenalină, networking in real life. Bloggerii și reprezentanții companiilor se întâlnesc în mediul offline regulat.

Mi-ar plăcea să se înscrie pe site și să vadă dacă acest tip de activitate e potrivită pentru ei.

Ce zic bloggerii despre campaniile organizate pe platformă?

Atât bloggerii, cât și companiile au fost mulțumite de cum a decurs totul, iar în campaniile cu influenceri, când bloggerii știu ce au de făcut, iar clientul înțelege ce pot oferi aceștia, totul iese bine.

Colaborarea între două categorii atât de diferite este bună atât timp cât bloggerii nu se tem să pună întrebări despre cerințele campaniilor.

O simplă întrebare a schimbat complet percepția mea asupra campaniei și felul în care înțelegeam ce am de făcut în cadrul campaniei.

 

Social media și scrisul

Pasiunea pentru social media a început încă din școala generală, când în timpul orelor de informatică a învățat să facă site-uri.

Am reușit să organizez primul blogmeet din Vrancea (eu fiind crescut în Focșani), iar asta m-a făcut să-mi doresc să fac o carieră din asta. Ulterior m-am mutat în București, am devenit Social Media manager la Kooperativa 2.0 și am pus bazele unui proiect numit casăștiți.

Singur a început să creeze tot felul de designuri pentru site-uri, iar în 2008 a creat un design de platformă de blogging.

Pentru că mi-a plăcut am rămas activ și conectat la lumea social media. Am renuțat la design și la realizare de site-uri prin 2009, dar cu scrisul am rămas.

Lunile acestea, blogul său va împlini 11 ani. Aici Cristian Florea, postează despre tot ceea ce știe și îl interesează, dar mai ales despre acele lucruri care i-ar interesa pe cititorii săi.

Este proiectul în care a fost implicat cel mai mult timp. A crescut de la un an la altul și i-a adus o mulțime de oportunități și de cunoștințe.

Decizia de a fi activ pe blog reprezintă una dintre cele mai bune pe care le-am luat vreodată.

Despre viitor nu are nicio idee ce va fi, dar este sigur că și peste 3-4 ani oamenii vor citi bloguri, iar el va fi acolo și va publica frecvent conținut cât mai util.

Planurile sale de viitor se rezumă la învățarea cât mai multor lucruri legate de social media și business. De asemenea, ar vrea să scaleze de la an la an businessul blogului personal și al proiectului casastiti.ro, câștigătorul locului 3 la Webstock Awards, categoria Utility.

 

Cristian Florea și Casastiti.ro

Casăștiți.ro este locul în care cele mai mari curiozități ale lumii sunt prezentate în mod comic și concis de către Cristian Florea. Se străduiește să publice în fiecare zi pe blog și să promoveze conținutul pe Facebook și Linkedin.

Deși nu are un motto al său, are mereu grijă să se comporte cu ceilalți așa cum ar vrea să se comporte alții cu el. Este îndeajuns pentru a face un motto din asta.

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Că nu toată lumea are aceleaşi gusturi. George Bernard Shaw știa ce zicea.

Cristian Florea este acel tip amabil din spatele platformei care îți va răspunde la întrebările târzii din noapte, prietenos și extrem de profesional.

Pasiunea pentru ceea ce face se vede din ușurința cu care scrie. Mai mult transpare dorința de a comunica bine cu oricine apelează la el. Articolele sale sunt aparent simple și ușor de digerat.

De fapt, în spatele celui mai simpluț articol stă un research amănunțit. Pentru a afirma ceva, Cristian Florea confirmă din cel puțin două surse de pe internet și în special din cărți.

Câți oameni din ziua de azi mai scriu pe blog din ceea ce citesc căutând lucruri interesante? Dăruirea sa se vede din fiecare post pe blog. Sunt sigură că bloggerii se vor bucura de o experiență frumoasă pe Blogalinitiative.ro în mare parte datorită lui.

De reținut: un studiu realizat de platformă a relevat faptul că bloggerii asociază platforma cu 40 cuvinte pozitive. Cele mai importante sunt: campanii, premii, bloggeri, competiții, seriozitate, oportunitate, profesionalism.

Laura Hîncu

Cineva care a facut contabilitate, acum face modă. Exprimarea, cam bulevardieră dar plăcută, anunță începutul unei povești despre o tânără interesantă (căci da, România are tineri interesanți după cum bine știți). Laura Hîncu face piese vestimentare din mătase, pentru că-i place să creadă despre brandul personal că nu se adresează oricui. La fel cum nici mătasea nu poate fi purtată de oricine sau în orice situație, fiind o țesătură atât de fină…

 

S-a trezit într-o bună zi că vrea să ia drumul mătăsii… Și chiar așa o întreb: „Laura Hîncu, te-ai trezit așa, într-o bună zi, că vrei pe drumul mătăsii?”. Această întrebare metaforică e de fapt o provocare să îmi povestească cum a ajuns pe acest drum al modei, ce spirit a împins-o către ea. O lume nu tocmai…mătăsoasă.

Pasiunea investită în această experiență numită fashion nu e numai lapte și miere. Trebuie să fii mereu în vârf, să ții pasul, dar nu făcând concesii la „asta se poartă”, ci făcând plecăciuni la excelență.

Un articol vestimentar unic este rezultatul viziunii estetice a designerului, a implicării clientului și a „limbajului” acestor emoții – mătasea, în cazul Laurei. În plus, la ea contează configurarea, consilierea. Totul se realizează în atelierul ei la nivel personal, fiecare articol vestimentar necesită o înțelegere profundă a persoanei care îl va purta.

 

Cusătura franțuzească și un tipar de om – Laura Hîncu

Dacă întrebarea nu era metaforică, răspunsul ar fi fost un simplu „da”, pentru că nu sunt conștientă de vreun spirit sau motiv pragmatic care să mă fi împins pe acest drum în ultimii 9 ani. Cu riscul de a părea o poveste ezoterică, realitatea e că am început și am continuat susținut, iar argumentele pro au venit pe parcurs doar ca o necesitate de a neutraliza contra-argumentele. Ale mele sau ale celor din jur.

De la ea am aflat – de fapt dintr-un interviu de-al ei, că produsele de lux se fac cu cusătura franțuzească. Aceasta reprezintă un tip de finisaj care înlocuiește o altă cusătură făcută de o mașină rapidă, eficientă, dar inestetică. Cusătura franțuzească e ”slow sewing”, unul dintre motivele care justifică prețul produselor vestimentare de lux.

Habar n-aveam! Dacă nu ar fi făcut haine – scuzată să îmi fie exprimarea plastică, ar fi făcut orice ar fi însemnat stres, competiție și volum mare de muncă. Încerc să fac… tiparul acestui om care da, se consideră antreprenor. Și încă unul mândru, așa se consideră:

Da, sunt un mândru antreprenor. Cred în evoluția profesională pe tot parcursul vieții, iar în vârful acestui lanț trofic văd antreprenoriatul în orice formă.

Frumos. Tiparul curge lin, croiul e ferm, iar mătasea, mătasea foșnește în tonul cuvintelor Laurei.

A lansat acum patru ani rochia cu două fețe – mândria ei tehnică. Se poate purta pe ambele părți pentru că este impecabil finisată prin diverse metode tehnice – două materiale diferite dublate sau termocolate, sau un singur material cu două fețe. Aceste soluții tehnice implică matematică, meșteșugărie și resurse materiale și de timp alocate.

Probabil că nu mulți știu acest lucru despre Laura Hîncu, iar ea se mândrește numai dacă o întrebi! Altfel tace mâlc și croiește minunății. În 2018 a lansat, în cadrul celei de-a treia ediții a Silk Garden Party, prima linie de accesorii premium, din mătase, pentru bărbați. Iar una dintre marile provocări ale Laurei de-a lungul timpului a fost rochia pictată manual, realizată pentru debutul pianistei Alexandra Dariescu în cadrul Concertului Regal alături de orchestra Fundatiei Principesa Margareta a României, cu ocazia zilei Regelui Mihai I.

Laura Hîncu și Alexandra Dariescu

 

De la matematică, la ac și ață

E, cel mai probabil, un călător vivace pe acest drum, al mătăsii, pe care și l-a ales. Deoarece ea promitea pe tărâmul matematicii! Da, da, Laura Hîncu provine dintr-o familie de contabili, iar ea a terminat Contabilitate și Informatică de gestiune la ASE…

Anii ei de liceu au fost foarte grei. Tatăl i-a a murit când trecea în clasa a IX-a, iar mama s-a văzut rămasă cu două fete de 15 și 18 ani, fără să aibă „bani puși deoparte”.

Revenind la perioada ASE, a urmat cursurile unui Master în Audit, în timpul facultății s-a angajat la Raiffeisen Bank. Între timp, ea le făcea haine prietenelor…

Un an și jumătate a stat la bancă. Apoi, un prieten i-a vorbit despre un designer care avea nevoie de o asistentă. Nu orice fel de designer: vorbim despre însuși Adrian Oianu. Avea să lucreze la Oianu trei ani, în regim de internship. Laura făcea din toate câte puțin, dar cel mai mult i se potrivea „partea” de tipare, partea de ac și ață și multe altele care o vor ajuta mai târziu, adică acum, să foșnească așa cum trebuie pe calea mătăsii!

În 2009, mama unei prietene a venit cu o propunere: să fie director financiar pe un proiect strategic care valora cinci milioane de euro. Laura a acceptat, proiectul s-a încheiat OK după aproximativ doi ani și jumătate, iar ea, în tot acest timp, cumpăra mătase…

În 2011, ceea ce reușise să realizeze deja era astfel prezentat: „Noul brand fashion sută la sută românesc de pe piaţa de produse premium din România, Laura Hîncu Exclusive Fashion Design, propune colecţia de primăvară- vară 2011 ca o colectie de inspiraţie Ţara Făgăraşului!”

N-ai nicio garanție că lucurile ar fi mers mai bine dacă ai fi luat decizii diferite, așa că orice părere de rău post-factum care nu se transformă rapid în ceva pozitiv, nu face decât să te țină pe loc. Iar când deciziile sau reacțiile greșite, remușcările sau purul hazard devin lecții din care înveți, deci avansezi, nu mai văd rostul regretelor.

Mai ales că planifică o extindere a gamei de produse, la nivel internațional. Iar acum e o „perioadă cu multe, multe și mărunte”, după cum descrie chiar Laura. Mediul online i-a asigurat vânzări foarte mari in Europa, China si Australia. Laura e foarte focalizată pe tot ceea ce înseamnă online, iar cuvintele-cheie folosite pe site au contribuit la atragerea clientelor interesate de lucruri din mătase, fără a fi necesară investiția în reclame agresive.

 

Amintire cu baloți

Laura a făcut timp de trei ani Krav Maga –  o artă marțială israeliană. Un curs de autoapărare pentru femei, dar cu tehnici din Krav Maga.

Când sora mea mi-a propus balet sau Krav Maga, eram în căutare de o activitate fizică regulată care să mă atragă și cursul de autoapărare a câștigat. Pentru acea perioadă stresantă, a fost modalitatea perfectă de a mă relaxa. Acum merg la balet.

Mă întreb care e amintirea ei cea mai frumoasă din tot acest amalgam de chestii pe care le-a făcut și le face. Să lăsăm amintirea cu făcutul rochiilor pentru păpuși, asta face toată lumea, mai mult sau mai puțin în copilărie. Ar putea fi ceva diferit, ar putea fi amintirea cu balotul de mătase? Sau e prea…recentă?

Am două amintiri cu „balotul de mătase” – primul balot pe care l-am cumpărat acum 14 ani dintr-un depozit prăfuit, de la marginea Bucureștiului și cel pe care l-a „marcat” Elin, pisoiul nostru din showroom în prima zi când l-am adus. Ambele sunt foarte plăcute, dar pe cea mai frumoasă o reînnoiesc anual și e clasica după-amiază de vară, de lenevit pe plajă.

Sfatul Laurei pentru un tânăr designer aflat la început de drum e să nu-și piardă entuziasmul. Cam greu în România acest lucru, dar cu efort, cu mare efort de fapt, se poate. Dacă o rogi să rezume în câteva cuvinte business-ul ei, Laura Hîncu e foarte precisă, mai precisă decât o tăietură cu foarfeca a unui material fin.

E un brand premium românesc de design vestimentar, cu produse pentru femei și accesorii pentru bărbați din mătase și cașmir, estetică minimalistă, sustenabilitate. #PrivateFashioning este o experiență de shopping, produsul vestimentar este unicat, un rezultat al viziunii estetice a brandului, implicarea clientei și limbajul comun – mătase. Piesele #LHSilkEssentials disponibile pe shop.laurahincu.ro reprezintă o perspectivă simplificată a conceptului Private Fashioning și cuprinde piese de bază din garderobă realizate din mătase și cașmir, grupate în mini colecții potrivite atât pentru a fi purtate la birou, cât și în timpul liber. În ultimii 4 ani, la început de vară #SilkGardenParty a însemnat o seară elegantă, dar relaxată în grădina Clubului Diplomatic pentru a sărbători aniversarea Silk Essentials. Anual, lista de invitați depăsește 400 de persoane și e formată din grupuri de oameni care împărtășesc valori și interese comune ceea ce a făcut ca evenimentul să evolueze într-o modalitate de recunoaștere atât a bunului gust, cât și a bunului simț, a unui stil de viață inspirat de mătase.

 

Estetica simplității

Destul de complexă explicația de brand a unui om care își dorește să îmbraci în mătase pe toată lumea, „deci pe nimeni în mod special”. Să fim bine înțeleși: Laura Hîncu creează de obicei personalizat, adică Private Fashioning. Ea a adus pe piața de design vestimentar din România acest concept de „private fashioning”, inspirat de „private banking” – adică acel domeniu pe care l-a părăsit, pentru modă.

Printre colecțiile ei lansate se numără Minimal TF – reinterprearea minimalistă a portului popular romanesc și Duality –  rochii „2 în 1“, cu ambele fețe purtabile. Anul acesta, în iunie, în cadrul celei de-a patra ediții a Silk Garden Party, a lansat două noi secțiuni Home și Demi Couture împreună cu noua colecție de piese vestimentare de bază din mătase pentru femei – Silk Essentials, disponibile online.

Ca un fapt inedit, noua secțiune Home include așternuturi din mătase, cămăși de noapte și desuuri, fețe de pernă clasice sau tip Oxford, rochia cu bretele şi halatul din mătase! Plus pantalonii scurți, trening din cașmir pur organic și masca de dormit din mătase…

Apoi, Demi Couture “conține“ rochii din mătase pură pentru ocaziile speciale, pictate manual și tăiate din cele mai spectaculoase texturi de mătase – mikado, satin duchesse și mătase-spumă. Piesele pictate manual sunt realizate în colaborare cu artista Beatrice Șerban, iar tehnica folosită respectă fluiditatea texturii de mătase și linia generală Silk Essentials de estetică a simplității.

Laura Hîncu

Și pentru că tot a venit vorba despre această estetică a simplității, mă gândesc, simplu și la obiect, că cel mai probabil va rămâne mereu în România. Nu știu ce mi-a venit (sic!) dar așa cred. „Tu ai viitor în România?”, o întreb.

Probabil că da, doar că planul e ca evoluția business-ului să ceară și mobilitate internațională. N-aș putea face eforturi pentru ceva fără viitor, deci viitor, sigur avem, doar că e impredictibil. După chipul și asemănarea României!

Cristina Oțel Soul Bloom
Cristina Oțel s-a născut la Oradea, a fost manager la Oracle, este blogger, speaker, creator de podcast, soție, dar și mamă de Alex și Sara. Pe lângă toate aceste activități și responsabilități, Cristina mai are timp să fondeze, să fie trainer și coach la Soul Bloom. Cum reușește să găsească energia? Să vedem din reportaj!

 

A străluci așa cum doar tu însăți poți, este ideea care stă la baza a tot ceea ce face Cristina Oțel

Cristina Oțel s-a născut la Oradea acum mai bine de 36 de ani. Este cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei și singura fată.

Are doi copii, Alex și Sara, exact așa cum și-a imaginat și un soț implicat cu care împarte responsabilitățile de la egal la egal.

Iubește oamenii, culorile și timpul său cu sine, citește mult, ascultă muzică și îi place să petreacă timp în mijlocul naturii.

Sunt un om simplu și am reînvățat să găsesc bucuria în lucrurile mărunte.

 

A lăsat Oracle unde a fost manager, deoarece a dorit să intre într-un proces personal de transformare

Pentru a putea să descrie acest proces, Cristina Oțel a simțit să deruleze filmul puțin, înainte de a ajunge manager.

Am avut noroc de un manager absolut minunat, care m-a încurajat și care m-a așezat pe drumul training-ului și a lucrului cu oamenii. Pe măsură ce descopeream domeniul ăsta al dezvoltării personale și profesionale mă îndrăgosteam tot mai tare, iar creșterea pe scara ierarhică a venit firesc odată cu dezvoltarea mea.

În toți anii mulți petrecuți în corporație, a avut parte de șefi care au avut încredere în ea, care i-au acordat libertate, dar a avut și un colectiv senzațional. Uitându-se însă înapoi, gândul de a încerca să lucreze pe cont propriu se tot arăta discret. Atât de discret, încât uneori, nici nu își dădea seama.

Catalizatorul deciziei de a încheia acest capitol a fost nașterea Sarei, al doilea nostru copil. Venirea ei pe lume s-a suprapus cu un proces personal de transformare în care mă aflam. Unul din rezultatele acestui proces este statutul de freelancer pe care îl am de la începutul lui 2018.

 

Blogging despre viața de mamă, parentaj conștient, dezvoltare personală și trainer de Personal Branding

Pentru Cristina Oțel, blogul a fost parte a unui exercițiu de branding personal, care a luat naștere în urmă cu aproape 6 ani. Și-a dorit un spațiu al său unde să poată scrie despre lucrurile importante pentru ea.

Țin mult la spațiul ăsta virtual și la comunitatea formată în jurul lui de-a lungul timpului. A crescut cu mine și mi-a rămas oglindă firească. Atunci când eram trainer în corporație scriam des despre teme care mă preocupau atunci. Când am stat acasă cu Sara am scris mult despre viața cu bebeluși și despre cum se simte experiența maternității. Când am devenit freelancer am scris mult despre ce trăiam atunci, despre ce învățam, asta și pentru că simțeam că e nevoie de informații pe tema asta. Și, dacă mă iau după feedback-urile cititorilor, am avut dreptate.

În ultimul an și jumătate a început să scrie tot mai mult despre viața trăită conștient, transformare personală, valori, redescoperirea de sine. De aici a rezultat și motto-ul – „Shine like only you can!”.

Înainte de a afla ce este un trainer de Personal Branding, Cristina a ales să ne explice despre cum vede ea ideea de a fi un trainer bun.

Soul Bloom

Pe de o parte, ne spune Cristina, vorbim de un profesionist care învață continuu. Se perfecționează, e pasionat de ceea ce face, caută metode pentru a facilita procesul de învățare. Este curios, organizat, un bun comunicator, știe să gestioneze întregul proces de training (care nu începe și nu se termină în sala de curs). Înțelege cum funcționează creierul și cum învață adultul.

Pe de altă parte, contează și felul în care se poziționează în relația cu participanții la cursurile sale. Să fie cu mintea deschisă, să nu plece de pe o poziție de „eu le știu pe toate”, să nu își propună să își impună punctul de vedere. Să se concentreze pe participanți și pe nevoile lor, nu pe ale sale, să pună mai multe întrebări, să asculte mai mult. Să personalizeze materialele și modul de livrare în așa fel încât să atingă cât mai multe preferințe de învățare. Să fie empatic, relaxat și să știe să creeze un mediul propice învățării.

Dacă e să intrăm în detaliu pe o anumită temă, Personal Branding de exemplu, aș mai adăuga nevoia să fi trecut prin ceea ce prezintă, să fie un exemplu de om care stăpânește arta branding-ului personal, să aibă povești proprii despre succes și despre lecții învățate, despre ce a făcut concret, cum și de ce. Să știi teoria nu e suficient.

 

Ce este Soul Bloom și ce înseamnă soloprenor?

Cristina Oțel caută mereu căi prin care să îi ajute pe cei pregătiți să pornească pe drumul conștientizării. Pe lângă workshop-uri, ședințe de coaching, articole pe blog sau pe site-ul Soul Bloom, evenimente la care este invitată să vorbească, a creat un grup de Facebook, Părinte conștient. S-a format o comunitate frumoasă de oameni preocupați să crească și să își îmbunătățească relația cu ei înșiși și cu cei din jurul lor.

Cristina Oțel

Cel mai nou proiect al Cristinei este podcast-ul Pauza de Bine, continuarea unei serii îndrăgite de articole de pe blogul său.

Soul Bloom e umbrela sub care îmi desfășor activitatea de trainer și coach. Pe lângă faptul că aceste două cuvinte sumarizează perfect misiunea mea ca profesionist, am avut nevoie de un proces de rebranding. Vezi tu, după ani de zile de scris aproape zilnic despre subiecte legate de viața de părinte îmi creasem o reputație puternică de blogger de parenting, lucru care nu mă deranja, dar era doar o parte mică din cine sunt și ce fac. Experiența mea profesională, expertiza mea, toate certificările mele sunt din sfera de training și coaching. Asta e ceea ce știu să fac cel mai bine și ce mă reprezintă cel mai fidel. Workshop-urile pe care le creez și le livrez au ca și numitor conștientizarea de sine și combină, printre altele, elemente din neuroștiință și psihologie pozitivă. Soul Bloom e despre cum ieșim din capul nostru, unde petrecem prea mult timp dacă mă întrebi pe mine și cum facem să auzim ce vrea sufletul, e despre a trăi conștient, aliniat cu valorile noastre, despre a da la o parte toate straturile de condiționare cu care am crescut și despre a străluci așa cum doar noi o putem face.

Prin tot ceea ce face, Cristina Oțel a devenit un reper pentru multă lume care o citește, o urmărește pe blog, la evenimente, pe pagina de facebook, lucru care ar putea să ambiționeze sau să responsabilizeze. Din acest motiv, am fost nespus de curioasă să văd ce simte ea în legătură cu acest aspect.

Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care oamenii mi-o acordă indiferent de pălăria pe care o port – coach, trainer, speaker, blogger, creator de podcast. Da, e o mare responsabilitate, trebuie să fii atent la ce mesaje transmiți și cum. Feedback-ul mă ambiționează să merg mai departe chiar și atunci când îmi e greu. Mă bucur că mi-am găsit vocea și plănuiesc să o folosesc cum pot eu mai bine. Cât despre influență, cred că fiecare dintre noi e influencer pentru cineva.

 

Cristina Oțel despre iubire în ceea ce facem

Pentru Cristina Oțel contează să facem ceea ce iubim. Consideră că este mai degrabă responsabilitatea fiecăruia dintre noi să descoperim lucrurile care ne energizează, care ne fac inima să cânte de bucurie și să facem pași concreți pentru a le include cât mai des în programul nostru. Nu neapărat ca job sau carieră, dar măcar ca hobby.

Trăim vremuri nemaivăzute când vine vorba de accesibilitatea informației. Găsești aproape orice pe internet. Sunt foarte multe site-uri și bloguri cu conținut valoros, dar sunt și multe surse în care nu poți avea încredere. Există multă creativitate, multă libertate de exprimare, dar și mult plagiat și bullying. Cred că e foarte important să ne alegem cu grijă paginile pe care le urmărim și să trecem informația prin filtrul propriu, să luăm lucrurile care rezonează cu noi, care ne ajută.

Lecții de viață sunt multe pe care le-a învățat, dar ne enumeră doar trei, pe care le consideră valoroase:

Oamenii văd ceea ce sunt pregătiți să vadă și nu e treaba mea să îi conving de nimic. Chiar dacă nu putem alege emoțiile pe care le simțim, putem alege ce gândim și cum acționăm. Împlinirea noastră nu e treaba copiilor noștri.

Nu mai dă sfaturi de ceva vreme deoarece ecuația „cu sfatul meu + responsabilitatea altcuiva dă cu virgulă.” Acum că știe în ce fel, preferă să pună întrebări care să îi ajute pe ceilalți să vadă lucrurile într-o lumină nouă, care să le crească nivelul de conștientizare.

Cred că viața are nevoie de oameni care să dezvețe tot ce nu îi reprezintă ca să poată deveni cine s-au născut să fie, de oameni care se vindecă pentru a nu răni mai departe, de oameni care petrec timp cu ei înșiși ca să înțeleagă ce îi mișcă, ce le place, cine sunt și de ce sunt. Dacă ai această claritate va fi mai simplu să îți dezvolți autodisciplina care, la rândul ei, te va ajuta să reușești.

Gheorghe Damian Ciugud
Gheorghe Damian a ajuns primar la 32 de ani, nu pentru a deveni o poveste de succes ci deoarece a crezut în schimbare și normalitate. Nu avea nici cea mai mică experiență în administrația publică locală, lucrând până atunci în medicina de urgență. Și totuși, Ciugud a devenit comuna care arată ca afară, fiecare gospodărie având apă, canal, gaz, internet şi asfalt. În plus, investitorii atrași în zonă au plătit taxe şi impozite locale de 2,5 milioane de lei.

 

Gheorghe Damian, un om al satului românesc

Gheorghe Damian este în primul rând un om de la țară, așa cum îi place lui să se descrie. Un om căruia nu îi este rușine cu originile sale, care iubește din tot sufletul satul românesc și care speră că poate contribui la salvarea, dezvoltarea și promovarea mediului rural.

S-a născut în comuna Daia Română, județul Alba. Educația primită de la părinți și bunici l-au făcut să iubească satul românesc, tradițiile, valorile simple dar autentice de la țară. Sunt întru totul de acord cu el când spune că aceasta este bogăția noastră cea mai de preț, dar de care nu suntem pe deplin conștienți.

A ajuns în Ciugud în 1992 prin căsătorie. Așa cum se spune în Ardeal, „a trecut dealul” la o fată frumoasă de care s-a îndrăgostit și a rămas în comuna vecină.

La început soția mea dorea să ne mutăm la oraș, să fim și noi „orășeni” pentru a avea utilități, drumuri asfaltate, școală pentru fetița noastră. Eu m-am încăpățânat să rămân la Ciugud pentru că iubesc satul românesc și am visat mereu ca acesta să poată renască prin implicarea fiecăruia dintre noi. Am făcut un pariu cu mine și cu familia mea că voi face tot ce stă în puterea mea să mă implic să schimb satul românesc și să arăt că și „la țară poate fi ca afară”.

România este o țară preponderent rurală. 86 % din teritoriul României este mediu rural, iar 47 % din populație locuiește la sat. Din păcate în fiecare an nouă sate românești dispar din punct de vedere statistic și oamenii fug de la sat la oraș pentru o viață mai bună.

În prezent, Gheorghe Damian este un om fericit. Are o familie frumoasă, o fiică minunată care în acest an a terminat facultatea, dar și pentru că locuiește într-o comunitate cu oameni buni, unde face ceea ce îi place pentru binele tuturor.

 

Politica faptelor bune ale lui Gheorghe Damian

În anul 2000, mai rămăseseră doar câteva familii tinere în Ciugud. Nu existau străzi asfaltate, nu aveau canalizare, rețeaua de apă era improvizată și realizată privat… Nimic care să le ofere un trai decent și să nu îi împingă să fugă spre oraș.

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, în anul 2000, Ciugud a rămas complet fără apă. Primăria nu s-a sinchisit nici măcar să trimită un fax către compania de apă. Atunci, acele familii tinere s-au mobilizat și au rezolvat singuri avaria, în câteva zile.

Acela a fost momentul în care toți au realizat că dacă doresc să schimbe ceva, trebuie să se implice, să nu mai stea în tribună să scandeze, ci să intre în teren. Au înțeles să facă acest lucru ca un grup, ca o comunitate.

Gheorghe Damian a candidat sprijinit de acel mic grup de oameni care, în ciuda vieții de la sat, continuau să viseze. A pornit cu cele mai mici șanse dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a câștigat încrederea oamenilor din comună. La doar 32 ani, fără niciun pic de experiență în administrația locală, un fost medic de urgențe ajungea primarul comunei Ciugud. 

L-a ajutat faptul că a crezut că poate schimba „România lui nu se poate”. Că poate schimba imaginea satului românesc. A fost șansa lui de a schimba comunitatea și de a-i face pe oameni fericiți.

 

Investitori, absorbții mari de fonduri europene, WiFi și iluminat public „inteligent”

Investitori într-o comună? Se pare că atunci când îți pasă de oameni, orice este posibil! Pe locul mai multor hectare de teren a apărut un parc industrial, unde activează mai multe zeci de firme care au câteva sute de angajați. Proiectul, așa cum ați ghicit, este finanțat de UE, înviind astfel o comună care pe vremuri avea undeva la 2600 de persoane, iar acum a sărit de 3200.

De altfel, Gheorghe Damian se poate mândri cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară!

Am vorbit și voi încerca să vorbesc mereu despre cât de importante au fost fondurile europene pentru Ciugud. Banii europeni se văd, aproape la orice pas, în satele Ciugudului și nu cred că aș putea să îmi imaginez unde ar fi fost comuna noastră dacă nu erau finanțările europene. În spatele acestor proiecte sunt însă OAMENI… specialiștii administrației locale care au gândit și scris proiectele și cetățenii care au îndrăznit să creadă în dezvoltarea europeană a Ciugudului. La Ciugud este normalitatea care ar trebui să existe în orice sat din România. Drumuri asfaltate, electricitate, apă, canalizare nu ar mai trebui să reprezinte lucruri la care visăm ci lucruri obișnuite pentru o viață decentă în orice localitate rurală.

Iată deci, domnul Gheorghe Damian a înțeles un lucru foarte, foarte important: fondurile europene nu au culoare politică! Cu proiecte și viziune, poți transforma un loc uitat de lume într-unul unde se poate trăi normal, frumos și european.

 

Câteva proiecte, cifre și sume amintite pe scurt

M-am întrebat desigur cum domnul primar din Ciugud poate, cum dumnealui are resursele necesare, echipă, proiecte, iar alte comune sau oraşe nu reuşesc să atragă aceste fonduri, să găsească soluții fiabile și să se dezvolte. De ce în Ciugud se poate, iar în alte părţi nu?

La Ciugud am învățat și că oamenii sunt adevărata valoare. Doar într-o echipă poți realiza proiectele pe care ți le propui. De aceea muncim împreună, învățăm unii de la alții, ne recunoaștem greșelile și le îndreptăm, gândim proiecte alături de comunitate… la Ciugud suntem mai mult decât o echipă. Suntem o FAMILIE! Cred că în tot ceea ce faci este important să ai viziune, să faci lucrurile cu profesionalism, să muncești cu dedicare și să ai curaj și încredere că nu există „nu pot”.

Primul proiect în Ciugud a fost acela de a facilita munca de la Primărie, prin intermediul unui soft integrat. Cu alte cuvinte, hârtia și stiloul au fost înlocuite, fiind eficientizată la maxim profitabilitatea echipei în folosul întregii comunități.

În timp, acestui program i s-au adăugat altele, care însumate au ajuns undeva la 28 de milioane de euro fonduri UE. Cu acești bani, Ciugudul a fost asfaltat, inclusiv drumurile comunale peste câmpurile agricole. Gospodăriile au fost racordate toate la utilități. S-au creat stații moderne de transport unde se pot găsi automate de bilete. 

Au fost modernizate școlile și căminele culturale, s-a construit o grădiniță cu program prelungit în cadrul parcului industrial unde cei care muncesc acolo își pot duce copiii. S-a instalat WiFi gratuit, internet, o turbină eoliană care asigură iluminatul public și se lucrează la programe „verzi”, prin care se dorește înființarea unui parc auto 100% electric și un parc de panouri fotovoltaice.

 

Când respectul și dăruirea sunt legea primordială

Domnul Gheorghe Damian consideră că, dacă suntem atenți în jurul nostru, putem remarca mereu oameni minunați care pot fi și chiar sunt inspiraționali.

De la copilul cu zâmbetul plin pe față și până la bătrânul cu mâinile crăpate de muncă și fața arsă de soare, cu toții ne pot inspira în ceea ce facem. Am învățat că un lider este puternic datorită oamenilor din jurul său, datorită echipei pe care știe să și-o formeze. În activitatea profesională, după o tristă experiență politică, am învățat că politica adevărată este doar cea pe care o faci pentru oameni respectându-ți principiile și valorile morale care te caracterizează.

Gheorghe Damian

Domnul Damian mai crede că în orice meserie este important să iubim ceea ce facem, să o facem cu dedicare, cu pasiune și să punem mereu câte un strop de suflet.

Am citit recent o carte despre „Ikigai”, conceptul prin care japonezii explică fericirea. În linii mari acesta înseamnă să faci ceea ce îți place, să faci mereu cu plăcere și profesionalism, să fii plătit pentru ceea ce faci și în final să întorci ceea ce faci comunității. Este important să fii fericit în ceea ce faci astfel încât să poți să faci la rândul tău fericiți și pe oamenii din comunitatea pentru care lucrezi.

 

Ciugud to Be True!

Așa spune presa uneori despre Ciugud. Adică este prea frumos să fie adevărat în statul românesc. I s-a spus alteori „orașul de la țară” și că sunt o comună cu adevărat europeană.

Ciugud

Ei însă spun mereu că nu e nimic deosebit la Ciugud, că totul este normal. Aceasta este normalitatea pe care ar trebui să o întâlnești în fiecare sat din România. El, primarul și cetățeanul Gheorghe Damian, asta își dorește, ca satul românesc să aibă trecut, prezent dar mai ales viitor.

Faptul că este român este poate cel mai important lucru care îl definește ca om. Își iubește țara, își iubește neamul, își iubește comunitatea. Iubirea de neam ar trebui să fie factorul determinant în ceea ce facem și nu ar trebui să ne fie rușine că suntem români, spune domnul Gheorghe Damian.

Un popor care nu își respectă rădăcinile este un popor fără viitor. Iar rădăcinile noastre ale tuturor se trag din satul românesc. Dacă nu credeți vă rog să faceți un mic exercițiu de imaginație și să vă gândiți că fiecare dintre noi are în arborele său genealogic un părinte, un bunic sau un străbunic „de la țară”. De la țară ne tragem cu toții rădăcinile și seva, iar mulți dintre noi ne amintim cu nostalgie de copilăria minunată de la sat, de obiceiurile autentice, de portul popular sau de cântecele învățate de la bătrâni. La Ciugud am demonstrat mereu faptul că, deși suntem comuna care luptă pentru valorile europene, NU UITĂM tradițiile, obiceiurile, portul și cântul strămoșesc. Sunt zestrea cea mai de preț a neamului nostru românesc. Avem obligația să o păstrăm și să o predăm mai departe copiilor noștri învățându-i de ce trebuie să ne respectăm tradițiile și să ne iubim satul românesc.

„Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce trebuie tu să faci pentru țara ta”, este un citat care îi aparține lui John F. Kennedy, celebrul președinte american, un citat care este actual pentru orice om interesat de comunitatea sa, dar și pentru primarul din Ciugud.

Astfel cred că fiecare dintre noi ar trebui să vedem ce am întors comunității în care trăim, țării în care trăim, înainte de a ne întreba ce beneficii ni se oferă. Ar trebui în fiecare zi să încercăm să facem lucrurile bine, să ne facem cu seriozitate datoria, mai mică sau mai mare, astfel încât prin contribuția noastră să schimbăm comunitatea în bine.

 

Cuvânt de încheiere

Într-o Românie cangrenată politic, măcinată de tot felul de probleme și lupte, iată că există și oamenii dedicați, primarii faptelor bune, care nu se mulțumesc să ocupe doar un birou, ci se străduiesc, se dau peste cap și caută soluții fiabile pentru comunitatea care și-a pus încrederea în ei.

Un astfel de primar este Gheorghe Damian, care cu siguranță ar trebui multiplicat pentru fiecare comună și oraș din țară. Poate așa, societatea românească de la sate și comune, dar nu numai, ar ajunge la o stare de normalitate, cum bine spunea domnul Damian.

În mod evident, condiții de viață decente ar trebui privite ca o normalitate a secolului în care trăim. Dar, pentru că noi trăim într-o țară în care mereu ne lovim de lipsa de infrastructură, de „nu se poate”, de situații demne de secolele trecute, ne-am obișnuit ca normalul să fie ceva extraordinar. Nu ni se pare firesc ceea ce ar trebui să fie, ci de domeniul fantasticului, așa cum sunt toate realizările acestui om extraordinar de dedicat, loial și implicat pentru comunitatea sa.

De ce Gheorghe Damian reușește, iar alții nu? Tocmai pentru că dumnealui a înțeles că aceea este casa sa, comunitatea sa, locul în care dorește să respecte și să fie respectat. A înțeles că nu trebuie să ceară ci să caute soluții și să le găsească alături de oameni și echipa sa.

Spunea Paulo Coelho ceva foarte frumos: „Când ţi-s obosite picioarele, du-te înainte cu inima.”. Cred că l-a scris cumva special pentru acest moment, deoarece eu cred că și Gheorghe Damian, când nu a mai avut încotro să apuce, când nu mai găsea orizontul și simțea că nu mai poate înainta, găsea toate resursele în inima și iubirea sa pentru oameni.

Melania Medeleanu MagiCAMP

După mai bine de 20 de ani de televiziune, pe Melania Medeleanu o găsim astăzi în ipostaze total diferite. Este membru fondator MagiCAMP, logoped, trainer pasionat de dicție și de public speaking, voluntar Barretstown Camp, Irlanda, în anul 2014.

 

Melania Medeleanu este #VoluntarDeElita, iar MagiCAMP poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Melania, pentru a-i crește șansele!

 

Deși s-a retras de trei ani din televiziune, pe Melania ne-o amintim cu plăcere din zilele în care apărea pe micul ecran. A fost mereu în atenția publică, în fața camerei de luat vederi, a telespectatorilor și și-a dedicat mai bine de 20 de ani visului său frumos de a fi parte din televiziune. Orice pas, însă, trebuie urmat de altul mult mai mare. Așa a făcut și Melania! Un pas către ea însăși, altfel decât a fost până atunci. 

 

Melania Medeleanu, dincolo de camerele de luat vederi, scenă și public

Melania provine din Berceni, un cartier pe care l-a bătut cu piciorul sau cu bicla pe fiecare străduță în parte. Acolo a jucat fotbal și șah, acolo a adunat căței de pe străzi, ba chiar și un arici. Tot acolo a cântat de dimineața până seara pe vremea când credea că va fi o mare artistă.

Dar cele mai vii și mai frumoase amintiri le păstrez din Talpigiul bunicilor, de unde-mi culegeam roșiile din grădină, spărgeam pepenele de prispă, pescuiam la baltă sau mă jucam în țărână până seara târziu, mergeam la slujbă Duminică de Duminică și pălăvrăgeam moldovenește în amuzamentul bunilor mei, pe care i-am venerat de-a dreptul.

Atunci când este întrebată despre televiziune, i se pare că vorbește despre o altă viață. O viață pentru care este recunoscătoare și care a pregătit-o pentru ce face acum în plan profesional. Miile de ore de live-uri, de interviuri, de breaking news-uri au ajutat-o să înțeleagă cum arată comunicarea valoroasă și să construiască media trainingurile pe care le susține azi.

Notorietatea care a venit la pachet cu televiziunea a obligat-o să iasă din căsuța sa de om timid, să testeze scena, să înfrunte privirile curioase. Uneori, spune Melania, trebuia să se ciupească pentru a fi sigură că e adevărat. Astfel, a ajuns să-i placă să vorbească în fața publicului și să țină cursuri de dicție și public speaking.

Mă întrebai de vis din copilărie. Da, televiziunea a fost un vis din copilărie, dar am înțeles la un moment dat că multe alte visuri erau atât de bine ascunse în mine, încât am uitat de ele. Abia când mi-au ieșit în cale câțiva oameni care nu se mai opreau din întrebat am început să le scot la lumină. Printre ei, Mirela Oprea, un om pe care e musai să-l cunoașteți – împreună cu care am construit un curs care mi-e tare drag – Public Dreaming, o combinație de Dream Management și Public speaking. Mirela îi ajută pe oameni să-și descopere visurile, iar eu să le pună în cuvinte. Abia aștept Septembrie, când va avea loc prima sesiune a acestui curs.

 

Șase ani alături de MagiCAMP și de copiii cu afecțiuni oncologice

Se fac deja șase ani de când MagiCAMP și-a deschis porțile pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Erau 32 de micuți în două săptămâni de tabără. Peste 700 de copii le-au trecut pragul până acum, numai anul acesta aproape 300. Un proiect care s-a născut doar din dorința de a face așa încât să le fie puțin, măcar puțin mai bine.

Când l-am întâlnit pe Vlad Voiculescu el visa deja de multă vreme la un spațiu de joacă la greu pentru acești copii. Să visezi alături de cineva poate să facă lucrurile mai simple. Așa că atunci când am început să visăm în doi, visul s-a transformat în realitate. Iar când ni s-au alăturat și alții, mulți, mulți alții, visul a căpătat proporții la care nu ne mai așteptam. Am zice că proiectul ăsta nu ne mai aparține. E deja al sutelor de voluntari, sponsori, medici, copii, părinți care au crezut în el, au crezut în noi și ne-au ajutat să-l ducem mai departe.

MagiCAMP

Azi MagiCAMP nu mai este doar despre tabere, ci și despre ajutorul material concret pe care îl oferă cei din cadrul proiectului, lună de lună, copiilor și familiilor lor. Vorbim despre pachetele lunare care pleacă acolo unde e nevoie – MagicBOX, de cazare gratuită pentru părinții care vin cu copiii la marile centre oncologice din țară – MagicHOME, la consiliere sau terapie atunci când, copil sau părinte, simt cum lumea lor se prăbușește.

 

Melania Medeleanu: „Să poți să fii o părticică din ce îi face pe oamenii ăștia puțin mai puternici e un privilegiu!”

Oamenii se tem să accepte, iar uneori refuză să ajute sau să se implice. Se spune despre lucrurile pe care nu le cunoști că nu au cum să te atingă. Copiii aceia însă, au nevoie de noi toți, de zâmbetul nostru, de empatia noastră, de participarea noastră așa cum putem sau simțim noi. Fiecare suflet de ajutor poate fi vital uneori pentru ei!

Fiind și eu în urmă cu mai mulți ani implicată în astfel de campanii, mi-am dorit să știu care sunt lecțiile pe care copiii le-au predat celor de la MagiCAMP. Astfel de proiecte și implicări ne schimbă viața, ne oferă alte viziuni asupra bolii, copiilor și a tot ce implică acest lucru.

Am învățat o mulțime de lucruri de la ei, dar poate cele mai prețioase sunt lecțiile despre curaj și despre importanța lui azi. Felul în care luptă ei pentru viață, pentru fiecare clipă mă face să mă rușinez uneori de lașitățile mele și de resemnarea cu care întâmpin unele vești. Cât despre AZI, scriu aceste rânduri din biroul nostru de la MagiCAMP. În fața mea e un panou pe care sunt fotografiile unor copii pentru care AZI s-a terminat brusc. Când mă uit la ei simt nevoia să-mi fac provizii de azi. Știu că nu pot să iau la pachet așa că încerc să pun în AZI ce am mai bun.

Ascultând-o pe Melania Medeleanu, nu ai cum să nu te trezești parcă dintr-un vis, de parcă totul până atunci era un fel de lume paralelă. Suflețelele de la MagiCAMP au în toată lupta și disperarea lor alături, un înger. Așa îi spun eu, Melaniei. Și totuși, răspunsul ei mi-a venit ca o lecție de frumusețe și înțelepciune pe care am să o iau foarte serios în calcul de astăzi.

MagiCAMP

Dă-mi voie să fac o modificare în întrebarea ta: am întâlnit câțiva îngeri în viața asta. Și niciunul nu arăta ca mine. Cred în îngeri, dar mi-e teamă că, chiar și cu bună credință, folosirea excesivă a termenului poate crea confuzii și n-o să mai știm să-i recunoaștem. Eu mă străduiesc să fiu acolo când e nevoie de mine și unde simt că pot să fiu de folos. Și e o tendință pe care am observat-o din ce în ce mai des în ultima vreme. Pe cât de urâcioase și nefericite sunt știrile pe care, pe bună dreptate, le tot dezbatem, pe atât de mare e nevoia oamenilor de a avea un rost. Și ce poate fi mai plin de sens pe lumea asta decât să ajuți pe cineva care se află la ananghie?

 

Iubirea vindecă și ne ajută să înfăptuim uneori miracole

Poate iubirea vindeca? Complexă întrebare. Iubirea poate să vindece, dar în egală măsură poate să rănească. Și am constatat că, în niciunul dintre cazuri, nu prea te poți opune. Când apare, intensitatea ei spulberă totul în cale și poate fie să panseze și să așeze în noi încredere și frumos, fie, dacă e vorba despre o dragoste toxică, poate să distrugă încrederea în propriile forțe, încrederea în oricine încearcă să se mai apropie de tine. Să întâlnești iubirea, îmi pare că ține în bună măsură de noroc. S-o păstrezi, abia asta e în curtea ta și e cu muncă.

Despre importanța iubirii în tot ceea ce facem, Melania ne-a spus că ajută deoarece este mai simplu să faci ceva ce iubești. A întâlnit și oameni foarte pricepuți și respectați într-un anumit domeniu din privirea cărora lipsea însă bucuria, pasiunea. Pe termen scurt poate că nu e o problemă, dar Melaniei i se pare foarte trist să faci toată viața ceva ce nu-ți place.

Melania Medeleanu

Care este reversul medaliei?

Mă înfurii când asist la o nedreptate, mă scoate din minți incompetența oamenilor puși în funcții cheie, mă enervează lipsa de compasiune, verdictele date fără argumente, mitocănia, grobianismul. Și când mă enervez acționez cumva. Mi se pare important ca furia, de care, din păcate, avem parte cu toții – mai ales în ultima perioadă, să nu rămână la stadiul de emoție negativă care te macină – furia are o energie uriașă care, canalizată corect, poate schimba lucruri – poate duce la schimbări de legislație, la schimbări de atitudine, la acțiuni menite să îndrepte tot felul de contexte. Dacă o lăsăm să se irosească am pierdut de două ori: în plan personal emoția asta a săpat în noi, în plan social mai ratăm o ocazie de a ne transforma comunitatea într-un loc mai bun.

 

Melania Medeleanu: „Indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău!”

Din fericire, Melania Medeleanu își permite să fie ea însăși cea mai mare parte din timp, nu doar acasă, într-un spațiu securizat.

Atunci când în tine se aliniază și gânduri și emoții și acțiuni, nu mai ai nevoie de măști. Mai spun lucruri pe care le regret apoi, mai fac și tâmpenii, dar prefer o astfel de asumare decât să port mereu o mască zdravăn lustruită, doar pentru că e mai atrăgătoare din punct de vedere social. Cât despre timp…am fost mereu în criză de timp și probabil că voi fi pe fugă toată viața. M-am împăcat cu gândul. Pe de altă parte, aproape tot ce fac îmi aduce satisfacții, așa că timpul ăsta e, în mare măsură și pentru mine.

Melania Medeleanu

Melania nu dă sfaturi deoarece după un timp a înțeles puterea principiului „trebuie să văd cu ochii mei” și a încălcat mai toate sfaturile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Pe cele mai multe dintre ele se chiar bucură că a avut inconștiența să le ignore – au fost pragul de sus de care avea nevoie să dea cu capul ca să crească mare. Pe altele însă, îi pare rău că nu le-a ascultat deoarece ar fi scutit ceva timp și eșecuri.

Singura sugestie pe care-mi permit s-o dau e: Dacă tot s-a nimerit ca într-o zi să fi apărut într-o lume atât de spectaculoasă și de pestriță, fă bine și trăiește. Pe ici pe colo pune mâna și fă curat, pe ici pe colo mai deranjează câte ceva, să iasă din monotonie, dar indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău. N-o să-ți iasă întotdeauna și o să fii nevoit din când în când să-ți ceri iertare. Asta e o formă de curaj. Curajul te va face să te simți liber. Pe scurt: Fii liber, implicat și responsabil. Nu e garanția fericirii, dar e o șansă să-ți găsești rostul.

 

Cuvânt de încheiere

Stând la aceeași masă a gândurilor și a firului cu Melania, poate fi o revelație pentru oricare dintre noi. Are o înțelepciune aparte. Aceea a sufletului și a conștiinței. Este un om frumos de la suflet la chip. Un om care trezește, care pune pe gânduri, care îți amintești că ești o ființă emoțională. Și este bine! Doar simțind, putem realiza cât de fragili și puternici suntem!

Mi-am amintit apoi, ce a spus despre îngeri. Și este adevărat că acesta este un sens al nostru ca umanitate și ar fi al nostru ca societate și individ, fiecare în particular, dacă uneori nu ne-am înstrăina de emoție. Și este adevărat că folosirea excesivă a unui cuvânt poate îndepărta de esența acestuia, dar chiar dacă este greu să recunoaștem, îngerii aceștia se simt. Așa cum simțim iubirea, sau căldura soarelui pe chipul nostru.

Iar tu, Melania, exact acest sentiment îl oferi! Nu îți văd aripile, dar asta, pentru că unii îngeri sunt doar oameni, iar asta îi face deosebiți, remarcabili și de excepție!

Cum poți să te implici? MagiCAMP funcționează în proporție de 90% datorită voluntarilor care îi sunt aproape. Îi poți ajuta și tu ca voluntar, poți să donezi, să le vorbești prietenilor tăi despre proiect și să-i implici sau chiar poți să faci strângere de fonduri pentru MagiCAMP.

Dacă vrei să susții asociația MagiCAMP sau ai orice întrebare legată de modul în care investesc fondurile donate, nu ezita să îi contactezi la contact@magicamp.ro.