lavinia chitu multumesc

Lavinia Chițu provine dintr-o familie de oameni surzi, unde ea este singura ce poate auzi. A trăit încă de mică în două lumi diferite. Una obișnuită, a noastră a tuturor, iar cealaltă o lume lipsită de sunete și glasuri… O lume a tăcerii. A ales să lupte pentru a schimba modul în care persoanele cu deficiențe auditive sunt privite de societate. Împreună cu Lavinia, analizăm problemele cu care se confruntă zilnic peste 30.000 de oameni în România, necesitatea unei schimbări și implicare.

 

Lavinia Chițu participă în concursul #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Lavinia, pentru a-i crește șansele!

 

Lavinia Maria Chițu s-a născut în 7 iulie 1991 în Pitești, iar copilăria și-a petrecut-o aici, alături de familia sa. A absolvit Colegiul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești și Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Stat. În prezent urmează cursurile de master ale Universității din Pitești, Facultatea de Teologie, Arte și Istorie, secția limbaj mimico gestual unde studiază limbajul semnelor american – ASL.

Din anul 2016, deține certificarea de interpret în limbajul semnelor.

O formalitate, după cum îmi spune, deoarece primele sale cuvinte au fost de fapt semne…

 

Uneori tăcerea doare

Lavinia Chițu mărturisește că părinții săi i-au oferit ce au avut ei mai bun, grija și experiența lor. Fiind tăcere în familie, nu avea de unde să primească toate acele informații de care are nevoie un copil în primii ani de viață. A fost nevoită să se descurce singură, să întrebe în stânga și în dreapta ce înseamnă un anumit cuvânt sau un anumit lucru. Și nu a fost deloc ușor.

În copilărie, eram ținta ironiilor și a răutăților celor din jur doar pentru că vorbesc altfel decât ei: “noi eram muții”. M-a durut enorm. M-a durut să fim percepuți ca oameni anormali, eu fiind o persoană auzitoare. Am crescut cu dorința de a schimba ceva și de a face, în timp, mai mult pentru părinții mei și pentru ceilalți oameni fără auz.

Nu poate spune că a avut o copilărie fericită, problema din familia sa îndepărtând-o adesea de societate. La școală, colegii și prietenii râdeau uneori pe seama ei strigând-o ”muta”. Râdeau de părinții săi, doar pentru că aceștia nu auzeau și nu comunicau verbal.

Discriminarea și presiunea socială afectează cu siguranță orice persoană. Pentru un copil însă, efectele pot fi catastrofale, lăsând urme adânci ce îl vor însoți tot restul vieții. Lavinia este o fire puternică, are o mentalitate de învingător și crede că părerile preconcepute, ironiile și atitudinea oamenilor de a izola persoanele diferite sunt aspecte nocive, ce pot fi evitate prin educație.

Trebuie precizat faptul că din punct de vedere medical, persoanele cu pierderi auditive nu sunt mute. Termeni precum ”muți” sau ”surdo-muți” sunt folosiți greșit, fiind cuvinte jignitoare pentru persoanele cu deficiențe de auz. Aceste persoane, chiar dacă nu pot verbaliza, au voci, indiferent cum sună. Ei vorbesc limba română prin semne. Să te faci înțeles, să poți reda multitudinea de expresii și sensuri, stări și sentimente este infinit mai greu decât prin cuvinte.

Lavinia Chițu crede că principale cauze ale discriminării sunt educația, mentalitatea oamenilor și chiar lipsa de informare. Și trebuie reținut un aspect: în ciuda faptului că aceste persoane au un handicap, de cele mai multe ori ele dau dovadă de multă conștiinciozitate la locul de muncă, au o atenție sporită pentru comportamentul lor în societate, au abilități mai dezvoltate decât un om normal. Totul pentru a suplini acea dizabilitate.

 

Despre limbajul semnelor

Probabil cu toții am întâlnit pe stradă persoane ce gesticulează una către cealaltă. Am văzut translatorii-interpreți în fereastra aceea mică din colțul programelor tv. Pentru cei mai mulți dintre noi, limbajul mimico gestual rămâne doar o curiozitate. Pentru ei și pentru familiile lor – o necesitate.

Pentru Lavinia Chițu, prima lecție de comunicare a fost bilingvismul. Trăind aproape permanent într-o lume a tăcerii, a crescut odată cu ea și s-a dezvoltat conform cerințelor acestei lumi. Învățând zilnic, perfecționându-se, a reușit să descopere mai mult decât limbajul în sine.

Susține că limbajul propriu-zis se poate învăța la un nivel destul de avansat în 3-4 ani de studii temeinice. Însă pentru a-l înțelege pe deplin și a putea exercita cu profesionalism o meserie ca aceea de interpret este nevoie de mai mult. Trebuie să trăiești printre surzi, să-i înțelegi în totalitate

Comparând dificultatea limbajului mimico-gestual cu cea a procesului de studiere a unei limbi străine…ei bine, diferențele pot fi colosale.

Degeaba ştii semnele, dacă nu ai unde să le practici. Apoi, trebuie să cunoşti aceste persoane, fiindcă au un comportament diferit față de al nostru chiar şi prin simplul fapt că nu se aud pe ele însele, şi nu se aud între ele.

În România, limbajul poate fi studiat în laboratoarele de specialitate din principalele centre universitare, sau cu sprijinul unor organizații și fundații ce susțin astfel de proiecte. Costurile nu sunt deloc neglijabile.

Lavinia Chițu ne prezintă o serie de link-uri unde cei interesați pot găsi materiale speciale pentru persoanele cu deficiențe de auz: www.laviniachitu.rohttps://www.youtube.com/laviniachituhttp://ansr.org.ro/http://dlmg.ro/dictionar/http://www.effatta.ro/effatta/index.php

Lavinia Chițu

”HELP!”

Lavinia Chițu

”Cuvânt”

Lavinia Chițu

”Mulțumesc”

 

 

 

 

 

 

 

 

Model Duchesse, asistent clienți Zara, translator profesionist și om de televiziune

Deși are doar 27 de ani, Lavinia Chițu a lucrat până în prezent în numeroase domenii, din dorința și din necesitatea de a-și asigura un venit pentru a se întreține și pentru a-și putea sprijini financiar părinții. Pentru aceștia, posibilitățile și locurile de muncă sunt destul de limitate și oferă salarii modeste, nepermițând ocuparea unor funcții importante în mediul privat sau de stat.

A fost model pentru agenția de modă Duchesse. A lucrat ca asistent clienți pentru branduri precum Zara și Mango. Târziu s-a axat pe meseria de translator-interpret mimico gestual pentru televiziune.

În ceea ce privește televiziunea, inițial am primit o propunere de a lucra ca interpret la o televiziune locală. Am acceptat pentru că voiam să ştiu mai mult, să învăţ mai mult, să vin în sprijinul comunităţilor de surzi. Am considerat că din aceasta poziție mă pot face mai bine auzită, că pot transmite mai bine mesajul lor societății noastre. Activând în media, îi pot ajuta mult mai mult și pe ei, aducându-le informația în limba lor.

Meseria de translator-interpret în limbaj mimico gestual este catalogată a doua cea mai dificilă, după cea de pilot de avion. Interpretul trebuie să cunoască la perfecție limbajul, să poată exprima stări sufletești, să ia decizii în fracțiuni de secundă. Studiile au relevat faptul că impactul asupra organismului și stresul resimțit de creier pe timpul interpretărilor pot fi periculoase. De aceea, există reglementări specifice care interzic translatorilor să interpreteze pentru o perioadă mai mare de 2 ore.

 

Participarea la TEDx și Cinefest

Lavinia Chițu TEDx

Lavinia Chițu, speaker TedX Brașov

 

Lavinia a participat deja la ediția din luna aprilie a acestui an, la TEDx Târgu Mureș, unde a rămas impresionată din toate punctele de vedere:

La TEDx am apreciat totul: calitatea discursurilor, modul în care speakerii au interacționat cu publicul și au împărtășit cu noi experiența lor de viață, organizarea, diversele discuții la care am participat în timpul evenimentului și după, prilej cu care am cunoscut niște oameni extraordinari, cu idei și povești de viață absolut fabuloase.

Acum, se pregătește să facă următorul pas: în toamnă va fi speaker la TEDx Brașov. Își dorește ca prin discursul său, mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni cu putință, mai ales la cei ce au puterea de a schimba ceva în ceea ce privește comunitatea pe care o reprezintă.

În anul 2017, Lavinia Chițu a obținut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în cadrul Festivalului de Film pentru Copii și Tineret Youth Cinefest, organizat de Consiliul Județean Argeș și Școala Populară de Arte și Meserii Pitești. A participat cu ”Simfonia Lalelelor în LMG”, un videoclip special realizat în limbajul semnelor pentru a fi accesibil persoanelor cu deficiențe de auz. Acesta a avut de asemenea și subtitrare, pentru a putea fi înțeles și de către oamenii cu auz normal.

Experiența a fost una deosebită. Am rămas plăcut surprinsă văzând cât de impresionată a fost audiența din sală după vizionarea acestui material video, mai ales pentru faptul că ideea și munca mea au fost recompensate de juriul festivalului cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină.

 

Refrene memorabile pentru cei ce nu aud

Lavinia susține că muzica este una din marile sale pasiuni și că de multe ori simte că trăiește prin muzică. Ideea de a transpune piese muzicale în limbajul mimico gestual a fost pusă în practică în urmă cu aproximativ un an. A observat că în România nu există muzică interpretată prin semne pentru persoanele fără auz. Un lucru destul de obișnuit în alte state.

M-am gândit ca și persoanele cu deficiențe de auz trebuie să se bucure de aceste creații artistice. Pentru că noi, oamenii auzitori ascultăm muzica şi ne transpunem în acea atmosferă, la fel ar putea face şi aceste persoane care nu aud dacă ar avea posibilitatea ca melodiile să fie traduse și pe întelesul lor.

Și-a creat propriul canal de Youtube unde postează periodic melodii traduse, piese aparținând atât artiștilor români cât și străini. Iar la unele dintre ele succesul a fost răsunător! Varianta mimico gestuală a piesei ”Mama” a artistei Cleopatra Stratan, interpretată de Lavinia, a înregistrat un număr record de peste 52,000 de vizualizări. Mai mult decât întreaga comunitate de surzi din România!

A colaborat de-a lungul timpului cu case de discuri renumite cum ar fi Roton sau Global Records, înregistrând un număr impresionant de materiale video traduse în limbajul semnelor. Pe canalul Laviniei puteți găsi piese speciale ale unor artiști cunoscuți precum Carla’s Dreams, The Motans, Antonia sau Irina Rimes, acestea fiind lansate pe piața muzicală sub egida #dincolodecuvinte.

Dincolo de limbajul specific, dincolo de a traduce în semne versurile melodiei, încerc să transmit alături de mesajul în sine și emoția. Pentru un videoclip în această variantă specială, sunt importante și coregrafia, mimica, scenografia. Toate acestea încerc să le imbin într-un mod cât mai creativ. Îmbin traducerea prin semne a versurilor cu dansul și cu o mimică adecvată melodiei respective, în funcție de ceea ce ea transmite (energie, dragoste, tristețe, etc.)

 

De ce, Lavinia Chițu? De ce faci asta?

Ne spune cu regret că se lovește adesea de întrebări de genul ”De ce faci asta?”, ”Crezi că vei schimba ceva în România? Nu vei reuși…”. Răspunsul ei este mereu unul categoric. Un DA tare și răspicat. Face lucrurile din pasiune și are convingerea că ei merită mai mult decât ceea ce li se oferă în prezent.

Mi-am imaginat cum ar fi cu adevărat să trăiesc o zi în lumea lor, într-o lume lipsită de sunete… Eu, care sunt dependentă de muzică… Credeti-mă, este foarte greu… Totuși ei au acceptat această viață așa cum e ea și încă au puterea de a zâmbi.

Misiunea sa are un scop precis: să aducă sunete într-o lume a tăcerii. Înzestrată cu multă ambiție și motivată de realizările de până acum, luptă zilnic să schimbe mentalități, să unească oameni, să doboare bariere de gândire și comunicare. Își dorește ca ei, cei cu deficiențe de auz. să poată trăi o viață normală. Să fie incluși în viața socială, să nu mai existe discriminare, să nu mai fie catalogați ca niște oameni care au lumea lor… Să fim egali.

Va face demersuri pentru ca toate televiziunile locale, regionale și naționale să aibă interpreți în limbajul semnelor pentru a traduce știri și emisiuni, poate mai mult decât acea limită minimă de 30 de minute impusă de lege. Își dorește să schimbe situația actuală, în care nu există interpreți ai limbajului semnelor în instituțiile publice și private. Își dorește mai mult.

Lavinia Chițu ISU

Instruirea personalului ISU pentru intervenția la un eveniment unde sunt implicate persoane cu deficiențe auditive

 

„Vreau și pot să schimb ceva!”

Vreau să devin o prezență vizibilă, care schimbă ceva. O prezență care începe acea schimbare ce va deveni obișnuință într-o manieră firească. Se poate face! S-a făcut deja! Și eu vreau să fac și mai mult ! Vreau și pot !

Intenționează ca, împreună cu marile lanțuri cinematografice, să realizeze un proiect prin care toate filmele românești să aibă subtitrare. De ce nu, chiar să existe proiecții paralele, în care să se realizeze interpretarea în limbajul semnelor. La fel și piesele de teatru. În anul 2017, în premieră pentru România, Lavinia Chițu a realizat alături de un coleg de la ANSR București o primă interpretare a unei piese de teatru în limbajul mimico-gestual, ”Buzunarul cu pâine”, la teatrul Godot Cafe din București.

Dorește ca evenimente culturale precum concerte și turnee prin țară ale artiștilor să fie interpretate live pe scenă și în limbajul semnelor. Nu uitați, există peste 30,000 de persoane surde pentru care domeniul muzical este unul inaccesibil. De ce să nu le oferim o șansă de a se bucura de aceste creații artistice?

Plănuiește de asemenea să dezvolte un portal web, în care să reunească materiale de interes pentru această comunitate: clipuri video traduse, articole de interes, materiale didactice, chiar o secțiune de job-uri destinate persoanelor cu deficiențe. Este convinsă că certificarea în limbajul semnelor american (ASL) o va ajuta mult să dezvolte parteneriate cu asociații din comunitatea de surzi de peste ocean.

Însă, pentru toate proiectele sale, Lavinia Chițu are nevoie de o echipă puternică. O echipă de oameni onești, profesioniști, oameni care să conștientizeze importanța acestor proiecte, fără alte interese personale. Pe unii i-a găsit deja, pe alții încă îi mai caută…

 

Pentru fiecare problemă există un milion de soluții!

Dacă am trăi și noi ca ei, doar o zi în tăcere, credeți-mă că nu ați rezista. Eu am făcut această încercare și îmi venea să înnebunesc.

În România există o serie de legi ce vizează persoanele cu deficiențe de auz, acte normative precum legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, sau legea nr. 103/2014 privind asigurarea dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive.

În realitate însă, nu prea se respectă. Se poate observa destul de ușor că nu toate posturile de televiziune asigură zilnic cele 30 de minute minime de emisiuni traduse în limbajul semnelor. În instituțiile statului, plecând de la Parlament și până la spitale, tribunale, ANAF sau cabinete medicale, nu există interpreți care să faciliteze comunicarea între cele două lumi…deși nevoia este una stringentă.

În străinătate există toate aceste lucruri. Sistemele de educație din țările respective se preocupă de formarea și educarea celor cu deficiențe de auz pentru a putea fi integrați cu ușurință în societate. În plus, există muzee, obiective turistice, localuri și restaurante ce asigură interpreți sau alte mijloace tehnice prin care persoanele surde să aibă acces la informații.

Sunt numeroase neajunsuri pentru persoanele cu deficiențe de auz. Mentalitatea oamenilor, nerespectarea legilor și lipsa unui sistem educațional corespunzător sunt poate cele mai importante. Se împiedică zilnic de foarte multe probleme în societate, iar discriminarea și umilința ar fi doar unele dintre ele.

Însă orice problemă poate fi rezolvată. Trebuie doar să existe oameni ambițioși, muncitori și suficient de motivați spre a găsi soluții practice. Lavinia Chițu spune că primul lucru ce ar trebui să-l schimbăm este mentalitatea și modul în care îi privim pe cei din jurul nostru. Tot ceea ce există în străinătate poate fi realizat și la noi, cu finanțare, cu oameni pregătiți și motivați, cu legi care să se respecte. Lucru valabil, până la urmă, în orice domeniu.

Dacă vrem să schimbăm ceva în România, trebuie să lăsăm egoismul la o parte și să ne ajutăm semenii, să-i ascultăm, să împărțim și să ne asumăm decizii, să dezvoltăm…

„Învață să accepți tăcerea din tine și află că totul în viată are un scop” – Elisabeth Kubler-Ross

Marius Simionică

Marius Simionică face parte dintr-o categorie foarte rară. Vedem la tot pasul oameni care trăiesc doar pentru ei, puțini sunt cei care-și dedică întreaga existență ajutării celor nevoiași. Când descoperim astfel de oameni, îi dăm ca exemplu și încercăm să le sprijinim acțiunile. Un astfel de om este și Marius Simionică, românul care a părăsit Legiunea Străină pentru a se muta în Anglia. De câțiva ani, viața sa gravitează în jurul acțiunilor de ajutorare a românilor care au nevoie de sprijin. Vă invit să descoperiți mai jos povestea sa, și chiar să vă alăturați proiectelor sale caritabile.

 

Marius Simionică este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Marius, pentru a-i crește șansele!

 

Excelența în sport l-a dus pe Marius Simionică în Legiunea Străină

Marius Simionică este un bucureștean de 38 de ani, născut într-o familie de oameni simpli, muncitori, cu o copilărie simplă dar fericită. Un sportiv foarte bun, fost sergent în Armata Română, ajunge în Legiunea Străină, motivat de faptul că cel mai bun prieten al său era înrolat acolo de doi ani ca parașutist.

După o pregătire de 3 luni, a susținut un examen de două săptămâni în Aubagne (Franța), care a constat în teste fizice, medicale și psihologice (teste și interviuri cu ofițeri). Cei admiși semnează un precontract de 4 luni, cu reguli foarte stricte, și merg într-un stadiu de pregătire. Aici au parte de instrucție, sau „le dégraissage de mammouth”…

Zilnic, te trezești la 5:30. Te bărbierești și mănânci un mic dejun – o cană de ceai sau cafea, la alegere, un cubuleț de unt de 10 grame și o felie de pâine. După care, alergi 20-25 de kilometri…

Antrenamentele sunt extreme și duc condiția fizică la cel mai înalt nivel. Practic, în cele 4 luni rezistă foarte puțini, dar pentru cei care o fac, urmează testul final. Acesta presupune marșul cel mare – cursa de 200 de kilometri.

Abia după ce ai trecut și acest test, ajungi să semnezi contractul pe 5 ani. Marius Simionică a stat doar un an în legiune, după care a decis să renunțe și să înceapă o viață nouă. Acesta a fost momentul în care a ajuns în Anglia.

 

Problemele românilor mutați în Anglia nu l-au lăsat indiferent

De aici a început momentul zero care i-a schimbat radical direcția vieții. A ales un drum anevoios, dar plin de satisfacții: ajutarea celor din jurul său.

A început prin 2012 cu primele grupuri pe facebook dedicate românilor ajunși în UK. Aici posta cât mai detaliat informații despre viața în Anglia, acte, aplicații pentru diverse carduri și multe altele. În plus, de atunci și până în prezent oferă consultanță gratuită prin intermediul paginii sale ”Informații în UK”.

Cele mai mari probleme ale românului ajuns pe teritoriu britanic sunt așteptările prea mari. Mulți au impresia că totul este mai simplu, însa ajunși acolo se lovesc de realitate și multi renunță, întorcându-se acasă. Problemele românilor ajunși acolo pot fi rezolvate printr-o informare corectă și cât mai cuprinzătoare.

 

Evenimentul care i-a dat o nouă direcție în viață

Primul act caritabil a fost pentru o familie de români chemați la muncă în Birmingham. După circa o lună de promisiuni, aceștia nu au primit nimic. Când familia și-a cerut drepturile, a fost scoasă afară din casă! Neștiind ce să facă, dar știind de grupul lui Marius, femeia l-a contactat chiar în seara respectivă. Îi solicita informații despre modul în care poate să aplice pentru insurance number (primul pas în UK).

Femeia se afla alături de soțul ei și cei doi copii într-o stație de autobuz. Întreaga familie era disperată și dornică să se întoarcă în România cât mai repede, deși nu avea nici un ban. Situația l-a impresionat atât de tare pe Marius, încât și-a sunat câțiva prieteni și a strâns peste 700 de Lire. Din suma aceasta, le-a cumpărat bilete pentru a doua zi spre România, o cazare la un motel, plus 190 £ în numerar!

 

Obiectiv personal: ajutarea românilor nevoiași

Din acel moment, Marius Simionică s-a decis. Va ajuta românii aflați în situații critice și va atrage în demersul său și alți români cu suflet. Un an și patru luni mai târziu, se mândrește cu o mulțime de cazuri rezolvate: copii suferinzi de diferite probleme, 6 repatrieri (printre care și un nou născut), familii defavorizate, centre de copii…

Bucurie imensă a resimțit în acțiunea contra cronometru (în doar 3-4 zile) de a strânge suma necesară pentru tratamentul cu citostatice a unei fetițe de 3 anisori (Sofia). A simțit din nou tristețe când, după ce s-a adunat suma necesară operației unei fetițe de doar 4 ani (Andreea), aceasta a pierdut lupta…

De acțiunile caritabile de Crăciun și Paște au beneficiat peste 75 de familii. Acțiunea de ziua copilului de la Centrul de copii abandonați cu handicap din Găiești a adus multe zâmbete de fericire. Susținerea a trei copilași (Emi, Răzvan și Ștefania, fiecare cu un diagnostic diferit), timp de peste 8 luni, cu medicamente, sedințe de kinetoterapie, alimente, a fost un real succes.

 

Marius Simionică nu e singur în acest demers!

A realizat două proiecte în colaborare cu preotul Dan Damaschin de la biserica Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi. Prima acțiune comună, numită „BEBE”, a avut loc în luna iulie 2018. A strâns cam tot ce are nevoie un bebe, toate bunurile fiind cumpărate de Marius și cei care doreau să-l ajute. Au fost peste 40 de cutii mari și pline, plus foarte multe alimente cumpărate în drum spre Iași.

În a doua acțiune, numită „Ajută și tu un copil să meargă la școală”, a preluat din lista lungă a preotului Damaschin un număr de 150 de copii. Acestora, Marius Simionică și cei care i s-au alăturat financiar, le-au cumpărat haine, încălțăminte, ghiozdane și rechizite. A strâns atât de mult încât a mai adăugat 81 de copii din județul Dâmbovița.

Marius Simionică

Tot mai mulți români vin din proprie inițiativă alături de acțiunile lui Marius Simionică. Micul avantaj al lui Marius este faptul că de 7 ani ajută gratis comunitatea românească din Anglia. Astfel, acțiunile sale au devenit mult mai ușor cunoscute celor care au dorit să îl sprijine.

Fiind la început, încă nu a început să îi atragă și pe englezi în acțiunile sale, dar își dorește și asta pe viitor. În țară a avut parte de reacții foarte diverse:

Autoritățile române au reacționat diferit la acțiunile noastre. Unii au fost foarte cooperanți și deschiși la a fi ajutati, alții au spus ”nu, multumesc”, iar alții ne-au ignorat total!

 

Cel mai îndrăzneț proiect, stopat de orgoliul autorităților

Cel mai recent proiect se adresa secției de Pediatrie a Spitalului Municipal din Toplița. Ar fi fost cel mai îndrăzneț proiect al lor pentru că urmau să repare un etaj întreg al spitalului.

Totul a început cu sesizările unor prieteni care mi-au semnalat situația de acolo. După care am luat legătura cu conducerea spitalului și am intrebat dacă sunt de acord ca noi să ne implicăm în asa ceva. Răspunsul din partea managerului a venit relativ repede. A fost unul pozitiv și chiar conținea o prezentare a ceea ce este nevoie.

A vorbit cu prietenii (asta însemnând persoanele din lista sa) și, împreună cu aceștia, a hotărât să încerce să ajute. Marius a mers personal în Toplița și s-a întâlnit cu șefa secției de Pediatrie, Dr. Onica Lucica, care i-a prezentat secția cu problemele ei. După întoarcerea în Anglia, a început să unească oamenii în demersul său de a ajuta cât pot de mult secția respectivă.

În 11 septembrie 2018, Marius a primit un e-mail din partea Primăriei Toplița, prin care aceasta s-a arătat ofensată de acțiunea sa. Primăria Toplița a considerat că tânărul inimos și dornic să ajute dezinteresat spitalul ar fi adus prejudicii de imagine atât orașului Toplița cât și Spitalului Municipal prin modul în care a prezentat această campanie. Probabil că va fi nevoit să renunțe și să-și direcționeze eforturile către alte și alte acțiuni…

 

Valorile unui om dedicat celor din jur

Marius Simionică

În urma experiențelor proprii de viață, Marius Simionică a învățat să nu judece aparențele și să nu judece oamenii. Chiar dacă există și riscuri. Valorile după care își trăiește viața sunt ambiția, echilibrul, calmul, corectitudinea, familia, alături de pasiune și respect. El a refuzat toate propunerile de a se alătura vreunui partid politic, fiind dezgustat de clasa politică.

Marius lucrează în Anglia ca tehnician servomotoare și locuiește alături de o româncă, cu care are un copil. Faptul că mai are un băiat departe de el, în România, l-a motivat cel mai mult să se implice în a ajuta în mod special copiii.

Gestionarea timpului în astfel de condiții este o adevărată provocare. Atunci când este o motivație puternică la mijloc, se găsește și timpul necesar. Ziua lui Marius începe la 05:30 și se termină la 23:00/24:00, mereu cu telefonul ”lipit” de mână. A învățat să își eficientizeze timpul la locul de muncă pentru ca acasă să se poată ocupa întâi de toate de copil. După ce acesta adoarme, începe munca pentru proiectele caritabile.

Am fost curios să aflu cum ar motiva Marius Simionică un om insensibil la nevoile celor din jur să-și schimbe modul de gândire și percepția. În opinia lui:

Un om insensibil este aproape imposibil să îl sensibilizezi. Știu cazuri în care minunea s-a întâmplat, însă a fost posibil în timp. Timp în care mi-au urmărit activitatea, și prin asta i-am convins să se implice. După părerea mea, doar modul tău de a face lucrurile îi poate schimba și motiva pe alții. Pentru mine nu există om zgârcit și egoist, ci doar om care nu a găsit încă oportunitate de a ajuta.

 

Mai multe informații despre acțiunile caritabile pe care le întreprinde Marius Simionică le puteți afla contactându-l direct pe facebook. În prezent lucrează la crearea unei asociații și își dorește să atragă alături de el cât mai multe persoane pentru a-l sprijini în acțiunile caritabile.

M-am bucurat să descopăr că mai există mulți oameni cu suflet mare pe lumea asta, care nu trăiesc doar pentru ei, și care fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. De aceea, am considerat că Marius Simionică, un om simplu dar cu suflet mare, își merită locul în Elita României.

Marius Simionică

Actualizare octombrie 2019

Marius Simionică a fost puternic impulsionat de feed-back-ul avut în urma acestui articol. Mai mulți români dornici să ajute i s-au alăturat, iar el a ales să înființeze ONG-ul Marius și prietenii și să-și petreacă mai mult timp în România pentru a se putea implica și mai mult în ajutorarea semenilor care au nevoie de sprijin. Campaniile sale umanitare sunt numeroase, de aceea nu le enumăr aici, ci doar vă invit să vă alăturați lui.

Taxiul cu Bomboane Ion Cristian Roman

Ion Cristian Roman, Taxiul cu Bomboane și Gașca lor Colorată ne arată o lume fericită, cadouri pentru copii, copii care zâmbesc din paturi de spital și voluntari care le zâmbesc copiilor. Ce este, însă, în spatele fotografiilor cu oameni veseli, peruci multicolore, cănuțe cu bomboane, costume de zâne și de iepuroi? Cum faci să ajungi de la o idee la peste 5.000 de voluntari, cum gestionezi toate proiectele? Pentru asta vorbim cu Ion Cristian Roman, omul plin de energie care a inventat Taxiul cu Bomboane.

 

Ion Cristian Roman este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Cristian, pentru a-i crește șansele!

 

Ion Cristian Roman –  Taxiul de la volan la ONG

Taxiul cu Bomboane s-a transformat într-o metaforă, este acum locul în care ajunge toată lumea, este vehiculul care ajunge peste tot și, mai mult decât atât, este cel mai ecologic vehicul pentru că el funcționează cu dragoste.

Ion Cristian Roman este inginer în construcții, cu facultatea absolvită înainte de 1989. A avut mai multe experiențe: a lucrat la o fabrică de zahăr, la un depozit de combustibili, o stație PECO etc., iar după 1989 a fost antreprenor până a venit criza din 2008. A ajuns la taximetrie, pe care a transformat-o în miracolul Taxiul cu Bomboane: dăruia pasagerilor bomboane și alte surprize.

Acum Taxiul e un ONG cu o mulțime de proiecte. Cu cel permanent, ”Seara de poveste”, merge de trei ori pe săptămână în spitalele de pediatrie din București: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu şi Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ”Alfred Rusescu”. Mai are proiectele mari ale anului: ”Cănuța cu bomboane”, ”Ciorăpelul cu bomboane”, ”Pui de pernă pentru pui de om”, ”De vorbă cu delfinii”, proiecte pentru copii cu nevoi speciale etc.

Ce s-a schimbat în plan strict personal?

Timpul. Parcă nu îmi mai ajunge. Chiar mă uitam că cele 8 zile ale săptămânii nu îmi mai ajung. Și nici cele 30 de ore din zi. Tot timpul este ocupat.

Ion Cristian Roman Taxiul cu bomboane

Gașca colorată: peste 5.000 de voluntari în trei ani

Oamenii de bun simț fac voluntariat. Oamenii care se oferă de la ei să facă aceste acțiuni sunt niște oameni deosebiți și nu trebuie să le spui prea multe.

”Gașca colorată” se îmbracă în cele mai trăsnite costume – prințese, urși, iepuri, peruci, tutu… Apoi ”atacă” saloanele de pediatrie, împrăștie zâmbete, răspândește și se încarcă cu energie. Sunt cu toții voluntari. La început a fost unul singur, adică Ion Cristian Roman. Apoi i s-au alăturat câțiva prieteni. Apoi au ajuns, în timp, la peste 5.000 de voluntari. Categorii profesionale? De la femei de serviciu până la profesori universitari, jurnaliști, studenți Erasmus etc.

Unii vin și rămân alături de Taxi, duc stindardul în continuare. Alții, însă, renunță, fără să renunțe la Taxiul cu Bomboane, ei intră în categoria de voluntari din linia a doua. Motive? Pe de o parte, consumul emoțional este unul deosebit. Nu e ușor pentru că nu ești pregătit pentru așa ceva. Ai o înclinare în a face bine dar nu ai o pregătire psihică să vezi un copil ars, să vezi un copil la oncologie, să vezi un copil în ghips până la gât sau, pur și simplu, să vezi un copil cu branula în mână.

Taxiul cu Bomboane

Pe de altă parte, influențați de ciclurile firești ale vieții, alții nu se mai regăsesc în acțiunile Taxiului: se căsătoresc, își găsesc prieteni, iubiți, iubite, își găsesc job-uri noi și așa se schimbă prioritățile. Între voluntari se leagă, însă, prietenii și e chiar un lucru drăguț să știi că Taxiul tău cu Bomboane poate fi numit și Taxiul cu Matrimoniale sau Taxiul cu Joburi!

Există un win-win: este un câștig pentru copii, este un câștig pentru voluntari. Mulți vin aici cu dorința de a face bine, deci din start au câștigat ceva. Mulți vor să iasă din viața lor probabil că monotonă, și iar au câștigat ceva, iar copiii se bucură de bucuria lor.

Voluntarii trebuie să vadă că, în afară de grija pe care o porți copiilor sau acțiunilor tale de orice natură, le răspunzi și lor cu aceeași monedă. Și atunci, pentru că multă lume vrea să recompenseze liderul, liderul nu este lider dacă nu împarte aceste recompense cu oamenii lor. Ion Cristian Roman a ales să împartă: o plimbare cu velierul, cursurile oferite de Academia Titi Aur, cele două mașini ale asociației, Ghiocel și Mărțișor (bineînțeles cu scopul de a ajuta asociația), petreceri de sezon. Sunt doar câteva exemple. Important este că tot timpul trebuie să te uiți la voluntari, pentru că oricâți bani ai avea într-o asociație, asociația nu poate fi dusă înainte decât de voluntari. Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai mulți copii fericiți.

 

Doar intențiile bune nu sunt suficiente, sau ONG vs. antreprenoriat

O echipă de voluntari are nevoie de coordonare, de logistică, materii prime etc. Cristi nu este doar un om cu o idee cu care mai rezonează câteva sute de alți oameni. El trebuie să fie și manager, coordonator de voluntari, voluntar la rândul lui. Aici intervin experiențele de muncă, în general, și cele de antreprenor, în special. Înlocuim stocurile de materii prime cu darurile pentru copii, salariații cu voluntarii și obținem o imagine asemănătoare unei companii.

Tot ce înseamnă experiența de viață este un plus pentru a coordona o activitate de genul acesta. Orice experiență avută în spatele tău și care necesită să-ți asumi o responsabilitate înseamnă un pas înainte. Crede că și dacă ai fost șofer de RATB este o experiență, pentru că trebuie să respecți regulile de circulație, timpii…

Toate darurile pe care le facem noi sunt materia primă pe care noi o folosim, și trebuie să avem grijă tot timpul ca depozitul nostru să fie plin. Trebuie să avem grijă să avem tot timpul un minim de voluntari activi care să poată duce fabrica mai departe.

Ca într-o companie, nicio sumă de bani nu este prea mare dacă nu o gestionezi corect. Cristi ne dă exemplul unei doamne care a primit cca. 100.000 EUR moștenire, a înființat un ONG și într-un an a terminat banii. Și, implicit, a închis ONG-ul. Pentru că fără un management corect, fără o gândire pragmatică dincolo de caracterul empatic al acțiunilor, intențiile bune nu sunt suficiente.

Parteneri, nu sponsori!

Avem voluntari. Avem manager. Ce ne-ar mai trebui? Păi… tocmai ”materiile prime” de care vorbeam mai devreme. Și așa apar sponsorii. Pardon, partenerii! Pentru că ”sponsor” e o chestie rece în care unul îți dă niște bani să scape de tine sau îți dă niște bani ca să nu-i dea la stat. Partenerul este acela alături de care poți să faci lucrurile să meargă.

Cei care ne ajută pe noi nu sunt sponsori, sunt Parteneri în fapte bune. Partenerii noștri se implică, pentru că eu spun mereu: ”eu am venit întind mâna, nu am venit întind mâna”. Există o chimie între noi, între asociație și parteneri, mergem mai departe; nu există, ne oprim, nu-i obligatoriu să colaborăm. Și trebuie să-i înțelegi, există ani mai buni din punct de vedere financiar, ani mai puțin buni.

 Roman Ion Cristian Taxiul cu Bomboane

Cu această abordare Domnu’ Taxi are deja parteneri stabili: Aqua Carpatica, Mega Image, Double Tree by Hilton, Agro-Est Muntenia, Taxi Pelicanul, Salonul 55 Studio… Pe copii nu îi interesează brandul, ci biscuiții, ciocolata, apa, merele… Și salata de la Eisberg, un partener la care Taxiul ține foarte mult, deoarece încearcă să-i învețe pe copii să se hrănească sănătos și să bea apă. Și multe altele preferate de cei mici.

Vin oameni de peste tot să ajute. Este foarte important pentru că oamenii învață astfel exercițiul dăruirii. Uneori darurile sunt, spre exemplu, păpuși mâzgălite, dar la anul păpușa va fi mai curată pentru că și fetița de la care provine e mai mare și se joacă altfel!

 

Ion Cristian Roman despre educația socială

Credeam că asta e tot. Dar nu, mai există un element pe care unii îl uită: implicarea celor apropiați beneficiarilor! Adică a autorităților locale – primărie, prefectură, preoți -, a profesorilor, medicilor etc., în funcție de caracterul activității. Fără implicarea lor nu va exista niciun aport în educația socială. Tocmai de aceea, spre exemplu, proiectele din școli cu nevoi speciale le face cu traineri, dar neapărat cu sprijinul profesorilor mai întâi și apoi cu voluntari.

Toate acestea fără nicio legătură între politic și ONG. Dacă ai semnat un contract cu Primăria sectorului 3, ai semnat cu primăria, nu cu primarul. Dacă ai semnat un contract cu MTS-ul, ai semnat cu MTS, nici nu contează cine e ministrul. În momentul în care ONG-urile se duc către partid, acolo e o problemă. Și, din nefericire, cele mai puternice organizații din România sunt organizații politice. Adică în loc să-și vadă de treaba lor, nu fac altceva decât să facă imagine unui partid sau altul, ceea ce nu este corect. Trebuie să ne ținem departe de politic, să criticăm partea administrativă, dacă este cazul, dar mai ales să existe o colaborare cât se poate de strânsă cu aceasta.

La noi poate să vină oricine, dar să citească povești copiilor, ca persoană fizică.

Roman Ion Cristian Taxiul cu Bomboane

Competiție nu, inspirație da

Intrând într-o zi de 1 iunie într-o farmacie din Ploiești, acolo se împărțeau cănuțe cu ocazia zilei copilului. Ceea ce mi s-a părut un compliment extraordinar pentru ceea ce facem noi.

Proiectele gândite de Ion Cristian Roman s-au preluat în multe orașe din țară: Sibiu, Drobeta Turnu-Severin, Craiova, Constanța, Bacău, Timișoara… Sunt orașe unde se citesc povești copiilor din spitale. Pui de pernă se întâmplă și în alte orașe, iar Cănuța cu bomboane a inspirat chiar companii mai mari. Mulți taximetriști împart acum bomboane.

Între asociații nu ar trebui să existe o competiție. Dacă eu fac proiectul ”De vorbă cu delfinii” și-ți spun că am dus 50 de copii la Delfinariu, fă și tu proiectul acesta, dar să-l faci! Nu copilul personal, ci măcar 2-3 copii ai unui vecin. Dacă tu te duci să dai nămolul dintr-un sat, aș fi dorit tare mult să inspirați și alte asociații care să meargă în satul vecin să dea și de acolo nămolul.

Vrea cineva să copieze un proiect? Să-l copieze, dar să-l facă! Vrea cineva să ”fie mai bun de Crăciun?” Este fantastic, iar celor care contestă și aduc critici din fața tastaturii le transmite că este minunat, pentru că alții nu sunt buni deloc. Fiecare face cât poate, se numește vo-lun-ta-ri-at.

Acord un sprijin total și dezinteresat pentru orice asociație nou-înființată. Pentru orice asociație unde identific un lucru curat. În momentul în care o asociație îmi ridică semne de întrebare… atunci mă retrag, nu spun nimic că atunci aș fi luat de hater, dar îmi văd de treaba mea pentru că eu chiar am foarte multă treabă.

Unde a fost nevoie de sprijinul Taxiului s-a oferit cu cel mai mare drag, chiar dacă a fost să meargă până la Piatra Neamț sau la Focșani…

Ion Cristian Roman Taxiul cu bomboane

Cum ne putem îmbarca în Taxiul cu Bomboane?

 Oamenii vor să facă bine și unde simt ei că se regăsesc, acolo trebuie să meargă.

Pagina de Facebook e mereu deschisă! Ion Cristian Roman și-ar dori ca la un moment dat să aibă, în fiecare marți, miercuri și joi, câte un voluntar pentru fiecare copil, să îi citească povești, să stea cu el măcar două ore. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai bine, cu atât mai mulți copii fericiți!

Copiii trebuie să rămână cu o amintire plăcută de la spital. Din momentele astea neplăcute ale lor să le înșurubăm acolo câte o amintire plăcută din această perioadă.

Mașinile au nevoie de carburant; vizitele la Delfinariu de un transportator. În prezent asociația nu plătește salarii, dar în scurt timp va fi nevoie de angajați în punctele cheie. Nasurile (”nașii”) de clovn, tutu-urile, perucile, merele sunt fermecate și au nevoie de prieteni.

Ion Cristian Roman și Taxiul lui cu Bomboane derulează acum un proiect nou, ”Povestea ajunge la tine”, cu care vrea să ajungă în orașele mici și mijlocii din țară, acolo unde nu se întâmplă nimic. Așa că vă invit să îi scrieți, să veniți cu idei, să fiți voluntari sau #parteneriinfaptebune. Fiți parte din acest proiect și bucurați-vă de bucuria pe care o împărțiți!

Fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook a Asociației Taxiul cu Bomboane

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată România îl știe drept omul care se luptă cu deficiențele sistemului medical. În același timp, și-a construit o carieră, o imagine autentică prin simpla dorință de a influența în bine viața celor din jur. Au mai rămas oare lucruri nespuse despre el? Să vedem…

 

Mulți dintre noi l-am remarcat prima oară pe Vlad Voiculescu când a fost desemnat Ministrul Sănătății în guvernul Cioloș. Dintr-odată apărea un tânăr într-o poziție înaltă, care se lua la trântă cu toată corupția din sistemul medical. Fiecare declarație a lui era și este un gest de normalitate, pe care însă nimeni înaintea lui nu îl făcuse atât de răspicat.

Nu a putut muta munții din loc în cele 7 luni de mandat. Timpul a fost prea scurt, caracatița un pic cam mare. A rămas însă în conștiința noastră ca omul mânat de o dorință vie, lipsită de egoism, de schimbare în bine a societății.

O demonstrează încă din vremea când era finanțist cu ștaif în Viena și organiza celebra rețea a citostaticelor. O demonstrează astăzi, când MagiCAMP și MagicHOME sunt proiecte la care poate s-au gândit și alții, însă doar el a reușit să le dea viață.

Nu voi înșira aici toate detaliile, le rezumă foarte bine Vlad în videoclipul de mai jos.

Un fost ministru căruia, iată, îi tremură vocea. Teama de a vorbi în fața unui public de elită se suprapune cu emoția pură cu care își dezvăluie viața.

Ce nu spune aici sau în alte intervenții, am încercat eu să aflu într-o întâlnire de două ore la sediul MagiCAMP. Concluzia? Vlad Voiculescu este un luptător care, prin toți porii săi, respiră bunătate!

 

Transformarea unui tânăr prin experiențe (foarte) personale

Când era prin clasa a 9-a, adolescentul Vlad Voiculescu se întâlnește cu primul pas al destinului său. Tatăl lui Vlad ajunge în spital, în stare critică, după un grav accident de mașină.

Urmează o eroare medicală – una ce avea să fie recunoscută abia după mai multe săptămâni. O infecție intraspitalicească avea să îi aducă părintele la granița dintre viață și moarte. Antibioticul de care avea nevoie vine direct din biroul directorului spitalului, dar doar după o consistentă șpagă. Recuperarea avea să dureze un an.

Înainte de a pleca la facultate, mătușa lui preferată se îmbolnăvește de cancer. La puțin timp după, află despre un fost coleg de liceu că este și el diagnosticat cu cancer. Apoi, încă unul. Într-un timp foarte scurt, Vlad Voiculescu și întreaga sa familie aveau să învețe ce înseamnă această boală cruntă.

Tânărul student român care se înființase la porțile Vienei, fără să știe o boabă de germană, va lucra apoi pentru 10 ani în sistemul bancar austriac. Frământările lui însă rămân acasă. Se va mai întoarce vreodată în România? Cum poate trece peste multiplele dezamăgiri și cum le poate totuși rezolva?

Așa s-a născut rețeaua citostaticelor. A convins unul, apoi zece, apoi sute de voluntari să facă ce făcea el: din banii câștigați în corporație, din ce reușește el și asociația din București să strângă de la prieteni și cunoscuți, Vlad cumpăra medicamente și le ducea în țară celor aflați în suferință.

 

Cum să strângi o comunitate în jurul tău

Când transporta medicamente de la Otopeni la spital, Vlad Voiculescu a cunoscut un taximetrist. Era politicos dar cumva familiar, zâmbea mereu și își cerea scuze pentru gropile din asfalt. Vlad l-a cucerit pe Valeriu oferindu-i încredere, cu un simplu gest: i-a dat lui cardul și pin-ul pentru a retrage bani de la un bancomat atunci când a avut nevoie. Nu a contat că mersese doar de câteva ori cu taxi-ul lui, iar Valeriu avea o istorie: omul fusese hoț de magazine prin Germania… „până i-a căzut o Biblie în mână.” Astăzi, Valeriu este om de bază în echipa MagiCAMP, mereu cu același zâmbet, mereu politicos și familiar, cerându-și scuze acum de la cei pe care asociația îi ajută pentru gropile din sistemul sanitar.

În timpul întâlnirii noastre, ochii lui Vlad se luminează la vederea unui mesaj pe Whatsapp. Vasile tocmai ieșise din operație. Cine este Vasile? Un tânăr care și-a trăit toată copilăria cu jumătate de față desfigurată de un accident de la vârsta de 2 ani. Atâtea traume în atâția ani de viață au construit un caracter și l-au determinat puternic pe Vasile să-și dorească să devină medic. Acum câteva săptămâni, MagiCAMP a încheiat un parteneriat cu Clinica Zetta. Medicii de acolo s-au oferit să opereze gratuit micii pacienți cu arsuri grave care vin încă din 2016 în MagiCAMP. Îngerul lui Vasile se numește Dr. Dragoș Zamfirescu, iar relația nu este doar între medic și pacient. Vasile, originar din Suceava, s-a mutat pentru o lună la București iar Dr. Zamfirescu îi permite să asiste la operații și să învețe alături de dânsul.

Observați numitorul comun din aceste două exemple simple?

Noblețea se măsoară în încrederea pe care o acorzi altora. Este un citat aproximativ din Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt, în care eu unul mă regăsesc. Oferă înainte, și vei primi înapoi înzecit!

Ce a primit Vlad Voiculescu pentru micile sale gesturi? Sute de voluntari participă benevol în taberele MagiCAMP. Sute de mii de oameni au contribuit la deschiderea MagicHOME – casa de lângă Institutul Fundeni unde părinții bolnavilor de cancer se pot odihni pentru câteva ore.

A înțeles că oamenii vin alături de tine, atâta vreme cât îți înțeleg bunele intenții, le oferi încredere, le depășești așteptările. Și, mai ales, a primit bucuria lucrurilor simple: un băiat extraordinar ca Vasile are, poate, un viitor mai bun, pentru că o mână de oameni au avut încredere unii în alții…

Vlad Voiculescu

 

Dealul din Brănești unde se întâmplă magia

În satul Brănești, la circa 5 km de stațiunea Pucioasa, există un deal de pe muchia căruia se vede întreaga localitate. Acolo, prin anii 80-90, micul Vlad urca deseori acea culme, pe un drum bine știut de localnici. Admira priveliștea răvășitoare și se îndrăgostea, încet-încet, de frumusețea satului.

Mai târziu avea să afle că, de fapt, peisajul este mult mai cuprinzător. Culmea se întinde pe o suprafață mai mare, apoi coboară printr-o pădure străbătută de un drum de vite și ajunge într-o vale unde liniștea și cerul sunt la ele acasă.

De când a văzut-o prima dată, o bună parte din timpul liber și economiile lui Vlad s-au întors către satul de unde plecase. 5 ani a durat până când a reușit să cumpere destul cât să fie suficient. Din 2014 și până în prezent, spațiul acela mirific se umple de viață, de strigătele fericite ale unor copii care își regăsesc speranța.

Au tot ce le trebuie ca să se simtă bine, să uite de probleme măcar pentru o săptămână. Piscină, tiroliană, perete de cățărat, treasure hunt, dar și spații moderne de cazare și personal medical profesionist.

Oare cum este să vezi în același loc atâtea suflete de copii, cărora doar MagiCAMP le oferă un dram de optimism? Vlad ne confirmă că doar de la fața locului putem înțelege tot ce trăiește echipa MagiCAMP.

El și Melania Medeleanu, cea alături de care a construit MagiCAMP, încearcă să arate tuturor oamenilor care pășesc pragul taberei drumul pe care Vlad și echipa MagiCAMP l-au parcurs, pentru ca toată lumea să înțeleagă cu adevărat importanța luptei lor.

”Nu voi putea o bună bucată de vreme să povestesc despre ce am simțit în MagiCAMP fără să mă înec în lacrimi. Copiii aceia sunt niște îngeri.” Sunt spusele din inimă ale unei prietene de pe Facebook, care pentru patru zile s-a deconectat de lume într-un loc de basm.

Vlad Voiculescu

 

”Pentru mine, 2 lucruri sunt esențiale într-o încăpere: lumina și curățenia.”

Înlocuiți cuvântul încăpere cu ce vreți voi. Apoi gândiți-vă la teancurile de dosare care vă sar în ochi în instituțiile statului. Vlad îmi spune că a văzut, de nenumărate ori, coridoare întregi pline cu maldăre de hârtii.

Verbul său preferat este „a îndrăzni”. Un slogan ce nu prea ne face cinste în zilele noastre, „îndrăznește să crezi”, se potrivește perfect în cazul lui Vlad Voiculescu.

Orice pas trebuie să fie cât mai îndrăzneț, cu bună credință și în direcția corectă. Dacă îți alegi bine luptele pe care le poți da, dacă e ceva fundamental bun și absolut necesar să se întâmple, atunci cu siguranță se va întâmpla.

În cazul său, proiectele, ideile, pașii corecți vin și pleacă. Unele le pune în practică rapid, altele le amână până la momentul oportun.

Acum este mândru că MagiCAMP funcționează perfect chiar și fără implicarea sa, zi de zi. Astfel, se poate concentra pe alte idealuri, pe alte grupuri de oameni care să simtă fericirea.

 

Cum îl putem ajuta pe Vlad Voiculescu

Nu știu despre voi, dar eu când mă uit la site-ul MagiCAMP sau la pagina lor de Facebook, am de fiecare dată un nod în gât. Tocmai datorită acestei trăiri, pot afirma cu convingere că Vlad Voiculescu este contemporanul pe care îl respect și îl admir cel mai mult în România!

M-am întrebat cu ce îl pot și cu ce îl putem sprijini pe Vlad. Bucuria omului ăstuia este să îi ajute pe alții, și nu cred că e prea greu să contribuim și noi…

Îl putem ajuta să se facă auzit, printr-un simplu follow la contul său de Facebook. Îl putem sprijini în proiectele MagiCAMP cu donații pentru operațiile copiilor arși. Poate cu punerea la dispoziție a timpului ca voluntar sau… dacă ești un norocos care are o casă / un apartament într-un oraș mare și vrei să o pui la dispoziția MagicHOME.

Un simplu cuvânt bun, un sfat sau o idee în direcția cea bună… poate face diferența. Pentru fiecare om.

Cine are urechi – să audă. Eu atât mai am de zis: așa cum el le face o bucurie copiilor năpăstuiți, așa și noi ar trebui să îi dăm ocazia să zâmbească mai des. Să-și desăvârșească misiunea personală – aceea de a face bine.

 

Foto Credits: Steluța Popescu, Vlad Birdu

 

*Contactul cu Vlad Voiculescu a fost facilitat de către Paul Olteanu. Dacă știi și tu români remarcabili, ajută-ne să-i cunoaștem!

Anișoara Mârza-Gog

Anișoara Mârza-Gog este o tânără foarte frumoasă și deșteaptă, născută în 17.09.1991 în Sighetu-Marmației. În decembrie 2007, în urma unui accident de mașină, a ajuns în scaun cu rotile. Din acel punct, soarta ei s-a schimbat dramatic, luând-o de la zero, spre o nouă direcție. Cu mentalitate puternică, de învingător, încet dat sigur, viața ei a devenit mai frumoasă decât a multor persoane fără nicio problemă de sănătate.

Drumul de la un accident care a lăsat-o într-un scaun rulant la o viață normală

Cea mai mare provocare de la accident și până în prezent a fost autodepășirea propriei situații. Dorința de a face lucrurile ca înainte și de a avea o viață normală i-au dat energia de a deveni o învingătoare.

Nu a fost simplu să învețe din nou să mănânce, să scrie, să se îmbrace. Nici să își țină echilibrul în șezut sau să învețe controlul mâinilor și funcțiile acestora. Anișoara visează la o viață total independentă, dar și la o societate mai bună, mai blândă și mai răbdătoare.

 

Când nu te lași dominat de un scaun rulant…

Anișoara Mârza-Gog a absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Contabilitate si Informatica de Gestiune în cadrul Universității Babeș Bolyai. În prezent este masterandă a facultății de Management si Evaluarea Proiectelor.

Se implică activ într-o multitudine de proiecte sociale, educaționale sau culturale. Din 2013 este vicepreședinte și membră a asociației Rotaract Sighetu Marmației, și, de asemenea, voluntară a asociației Open Your Heart din București. Pentru întreaga ei activitate, pentru coordonarea unor proiecte importante de voluntariat, Anișoara Mârza-Gog a fost desemnată „Maramureșeanul anului 2016”!

Anișoara Mârza-Gog

Anișoara este o femeie în plină dezvoltare, cu pasiuni și specializări din cele mai diverse. A terminat cursuri de Informatică de gestiune, Antreprenor în economia socială, Organizator de evenimente sau cooking.

Cât despre viața personală, ea este căsătorită din 2016 cu un bărbat minunat, fără dizabilități, care o iubește necondiționat. Problema Anișoarei nu este deloc o piedică în relația lor.

 

Parada modei din scaunul cu rotile

În anul 2013 ajunge la ”Atipic Beauty”, fiind invitată de către Asociația Open Your Heart din București. Participă la prima prezentare de modă din cadrul acestui proiect condus de către Magda Coman. De atunci, Anișoara este o prezență nelipsită de la acest eveniment, chiar dacă nu îi este deloc ușor să ajungă la sute de kilometri în orașe precum București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Sibiu sau Alba Iulia…

De-a lungul timpului, a ajuns să defileze pe podium alături de persoane publice din România. A împărțit scena cu Anca Lungu (prezentatoare Antena 1), Crina Semciuc (actriță in filmul ”Selfie”), Maria Constantin (cântăreață), Oana Boc și altele. Totodată, a avut onoarea de a purta ținute ale celor mai mari designeri din țară, cum ar fi Rozalia Bot, Laura Lazăr, Luminița Balasz, Oana Săvescu, Simona Semen și mulți alții.

Atipic Beauty” este un proiect de mare tradiție, ajuns la a șaisprezecea ediție în acest an. Acesta are menirea să promoveze imaginea persoanelor cu dizabilități din România și să conștientizeze societatea în legătură cu nevoile acestora. Activitatea este concentrată pe accesibilitate, adaptare și integrare, pe încurajarea și integrarea persoanelor aflate în aceeași situație.

Contribuția Anișoarei în cadrul proiectului Atipic Beauty constă în susținerea și lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din România. Este, dacă vreți, mesagerul acestui obiectiv. Anișoara încearcă să schimbe viața celorlalte persoane cu dizabilități din comunitatea în care traiește. Datorită acestui proiect, cu pași mici, au început să apară și rezultate: au fost construite rampe de acces și au apărut oameni dornici să se implice alături de organizație și să ajute la schimbarea mentalităților.

Atipic Beauty este un proiect de suflet care m-a ajutat atât pe mine cât și pe alții să privim abilitatea, nu dizabilitatea.

 

Anișoara Mârza-Gog este prezentă în proiectele sociale și culturale

Activitatea Anișoarei în Atipic Beauty, Asociația Rotaract și studii, se desfășoară aproximativ simultan. Uneori îi este greu să se împartă în toate direcțiile, însă, cu puțină organizare, reusește să facă față tuturor proiectelor.

De 5 ani este membră activă în Rotaract Sighet, organizație unde a reușit să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale prin proiectele coordonate și propuse în cadrul acesteia. Prezența sa în Rotaract a ajutat-o mult în dezvoltarea personală – a ajutat-o, de exemplu, să își depășească frica de a vorbi în public.

A făcut-o de asemenea să țintească o carieră antreprenorială, deoarece îi place să fie independentă, să aibă putere decizională și să lucreze pentru ea. Sunt multe domenii în care i-ar plăcea să activeze, dar cele mai interesante pentru ea sunt deschiderea unui cămin de bătrâni și a unui sat de vacanță.

 

Lupta cu mentalitățile autohtone

Anișoara Mârza-Gog a călătorit mult în ultimii ani, atât în țară cât și peste hotare. A putut constata o diferență foarte mare între țări, legată de infrastructură și de percepția persoanelor cu dizabilități.

În România, oamenii trebuie să se obișnuiască cu ideea că persoanele cu dizabilități fac parte din societate. Cu pași mici, există speranța de a se schimba mentalități și în România. Cu efort, oamenii vor învăța să privească cu alți ochi persoanele cu dizabilități.

Anișoara Mârza-Gog

Zbor cu balonul într-un scaun rulat

A zbura cu balonul este un vis devenit realitate pentru Anișoara. Zborul a fost posibil datorită lui Peter Hurley, celebrul irlandez îndrăgostit de România, și consoartei sale, Loredana, organizatori ai evenimentului Balloon Fiesta. Au aflat de dorința Anișoarei de a zbura și au făcut tot posibilul ca visul ei să devină realitate.

Fire curajoasă, Anișoara ar repeta oricând experiența. Mai mult, visează să zboare cu parașuta, să înoate cu delfinii, sa facă scufundări sau alte experiențe pline de adrenalină!

 

Dizabilitatea nu este o piedică pentru căsătorie și o viață normală

Alte persoane aflate în scaun cu rotile nici nu îndrăznesc să viseze că vor face tot ce a făcut Anișoara Mârza-Gog până acum, dintr-un scaun cu rotile. Tânăra învingătoare nu s-a oprit doar la acest tip de provocări.

Ea s-a căsătorit acum doi ani cu un bărbat fără dificultăți locomotorii, în urma unei relații și a unei povești de iubire. Cei doi s-au cunoscut la o nuntă. A fost cerută în căsătorie la o altă nuntă și a urmat o altă nuntă, a lor.

Soțul meu este un om extraordinar care empatizează și imi cunoaște toate nevoile.

Soțul ei este o persoană care gasește mereu soluții.  El crede că nimic nu este imposibil și o face să se simtă o persoană normală.

 

Gândirea pozitivă, calea spre învingerea greutăților alături de cei dragi

Familia a ajutat-o să devină atât de puternică și să aibă realizările de până acum. “Călătoria” de Brandon Bays a fost cartea care a inspirat-o cel mai mult. Valorile după care își ghidează viața sunt integritatea, curajul, ambiția, libertatea și înțelepciunea.

Întrebată care este rețeta ei pentru gândirea pozitivă, Anișoara Mârza-Gog mărturisește că aceasta vine din interiorul fiecăruia. Totul ține de felul propriu de a fi. Cu toate acestea, este importantă si gândirea celor din jur, care te poate influența negativ sau pozitiv. Un rol important pentru gândirea ei pozitivă îl are mama sa –  un om plin de viață, ambiție si curaj.

Recomandarea Anișoarei pentru toți cei aflați într-o situație similară este să gândească de parcă astăzi ar fi ultima zi din viața lor.

Ea recomandă persoanelor cu dizabilități să facă mereu ceva nou. Cele mai importante reguli de viață sunt: plimbă-te, caută, visează, luptă pentru visul tău, propune-ți ceva, studiază și implică-te.  

 

Cele mai curajoase lucruri din ultimii 10 ani pe care le-a făcut într-un scaun rulant

  • A urcat în spatele soțului aproape doi kilometri pe un deal.
  • A urcat cu scaunul pe un deal cu drum șerpuit, la peste 500 m înăltime.
  • A urcat în Grecia peste 200 de trepte abrupte.
  • A condus peste 100.000 km in ultimii trei ani.
  • A zburat cu balonul la sute de metri înălțime.
  • A stat prin spitale aproximativ 4 ani în ultimii 10 ani.

Anișoara Mârza-Gog

Horia Tecău

Horia Tecău, jucător de tenis cunoscut în întreaga lume pentru performanțele sale remarcabile. Printre cele mai importante – campion la Australian Open în 2012, la Wimbledon în 2015, la US Open în 2017, medaliat olimpic la Rio de Janeiro. Însă azi, nu vorbim despre performanțele sale sportive, ci despre omul Horia Tecău. Un om echilibrat, modest și cu frică de Dumnezeu pentru care succesul în viață vine numai atunci când ești curat și împăcat cu tine însuți.

Un om simplu, cu mult bun simț și cu o doză considerabilă de timiditate. Exact așa l-am caracterizat în gând după nici 15 minute de stat prin preajma lui. Pe Horia Tecău, omul, l-am cunoscut vara aceasta, nu pe terenul de tenis, ci pe terenul bunăvoinței: ca ambasador UNICEF, ca tovarăș de joacă pentru copiii din comunitatea vizitată și ca ajutor de bucătar pentru familia cunoscută în urmă cu mai bine de un an.

De pe terenul de tenis, pe terenul voluntariatului

În urmă cu un an de zile, Horia Tecău s-a alăturat echipei UNICEF, devenind ambasador. Însă ceea ce multă lume probabil nu știe, este faptul că sportivul este implicat în acțiuni caritabile de mai mult timp.

În 2015 a devenit unul dintre donatorii care au susţinut Fundaţia Salvaţi copiii în campania pentru dotarea maternităţilor din România cu aparatură destinată îngrijirii copiilor născuţi prematur. Donaţia s-a ridicat la suma de 60.000 de euro, iar banii au ajuns la spitalele din Constanţa şi Arad.

Pentru Horia, acțiunile de caritate sunt darul pe care el îl poate întoarce înapoi. Este partea pe care simte că trebuie să o dea mai departe în această viață și, de ce nu, este o lecție pe care o învață de fiecare dată: aceea a dăruirii și a descoperirii.

Este o onoare și o mare responsabilitate să pot ajuta indiferent dacă sunt ambasador UNICEF sau nu. În acelasi timp, acest proces mă ajută și pe mine să cresc ca om. Sunt de parere că cea mai bună modalitate de a face o diferență în mentalitatea, atitudinea și efectiv în viața cuiva este prin educație.

Horia Tecău

Horia Tecău, lecția despre educație

Căci educația, spune Horia Tecău, este cea care ne poate schimba viața. O nație fără educație este o nație pustiită, seacă și fără esență. Iar copiii noștri asta trebuie să aibă înainte de orice altceva.

Din acest punct de vedere, sportivul le rămâne profund recunoscător părinților și celor care, la un moment dat, l-au însoțit în viață. Pentru că toți au pus accentul pe importanța educației și de la fiecare în parte a învățat câte ceva.

În cazul meu, școala a fost înaintea tenisului. Dacă nu aveam note bune, părinții nu mă mai lăsau la antrenamentele de tenis.

Poate și din acest motiv, la fiecare întâlnire cu copiii sau părinții din diverse comunități, discursul sportivului este focusat pe importanța educației. Pe rolul pe care aceasta îl are în viața noastră, dar și în societate. Pentru că, așa cum spune și el, numai educația face diferența. Fără ea, succesul este gol și trecător.

Horia Tecău, lecția despre conștiință

Pe de altă parte, Horia vorbește și despre conștiință. Despre cum educația, conștiința, credința și talentul alcătuiesc succesul și echilibrul. Pentru că, spune sportivul, succesul nu este o piesă singulară pe care o poți atinge fără celelalte.

Ca să reușești în viață ca om, adică să fii fericit, cred că te ajută să ai conștiința fericită. Orice ar însemna asta pentru fiecare. Ca jucător, pe lângă un fizic rezistent, trebuie să ai voință, disciplină, precum și respect și modestie.

Horia Tecău, lecția despre credință

În schimb, credința, celălalt aspect ce compune succesul din punctul de vedere al sportivului, se cultivă și se dobândește pe tot parcursul vieții. De asemenea, pe credință se sprijină efortul și determinarea, dar și încrederea în capacitățile fiecărui individ, susține Horia.

Și, ce mai spune el, este faptul că azi o poți avea și mâine o poți pierde. I s-a întâmplat și lui, pentru o scurtă perioadă de timp, chiar dacă a fost crescut în spiritul religiei, însă a regăsit-o rapid. Iar de atunci, e convins că fără credință și fără rugăciune nu poți evolua.

La 12 ani am primit de la mama o carte de rugăciuni pe care o port mereu cu mine și pe care o citesc frecvent. În plus, am la gât o cruciuliță care-mi poartă noroc. Îmi dă energie, curaj și liniște.

Horia Tecău, lecția despre succes

Iar ultima, dar nu și cea din urmă lecție pe care o poți învăța de la Horia Tecău este cea despre succes. Succes pe care, spune sportivul, îl datorează mai multor factori. În primul rând părinților, care l-au sprijinit din momentul în care a hotărât că tenisul va fi parte din viața lui, antrenorilor, profesorilor și tuturor oamenilor din jurul lui de la care a avut ce învăța.

Deși am început tenisul la 6 ani, abia pe la 14 ani am început să-l iau în serios. Abia de atunci încolo, am simțit plăcerea și pasiunea pentru acest sport. După pasiune, a urmat talentul, efortul și credința că voi reuși, că voi putea ajunge acolo unde numai cu gândul visam.

Numai că drumul către succes nu a fost atât de lin și ușor precum am putea crede. Pentru sportiv au fost și perioade în care reușita părea departe de a fi realizabilă

De multe ori mi-a trecut prin cap că e prea greu și că ar trebui să renunț. Fie fizic, din cauza epuizării sau a accidentărilor, emoțional din cauza meciurilor pierdute sau pur și simplu din cauza unor lipsuri materiale, care mă făceau să nu mai pot continua. De cele mai multe ori, gândurile acestea au venit în perioada 14-24 ani atunci când am călătorit foarte mult singur și nu aveam cunoștinte necesare pentru a face față acestor presiuni.

Dar, dacă ar fi să o ia de la capăt, tot tenis ar alege. Pentru că, spune el, sportul l-a învățat ce este respectul, l-a învățat să gândească, să caute soluții și să evolueze și ca performer, și ca om.

Sursă foto: UNICEF

Mihaela Olteanu Cititorii Creativi

În Curtea de Argeș, acasă la Mihaela Olteanu, un grup de copii citește, învață despre multiculturalitate și despre spirit civic. Ei sunt ”Cititorii creativi” și totul a început într-o sufragerie.

 

Mihaela Olteanu este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Mihaela, pentru a-i crește șansele!

 

Mihaela Olteanu, absolventă de filologie (română-franceză), a avut un vis: să fie independentă, să își poată stabili singură programul, să poată călători fără să plătească și să îi ajute pe ceilalți. Chiar părea un vis, toți cei din jurul ei aveau joburi normale, cu program și șefi.

Inițial a încercat să demonstreze că și ea poate fi la fel și, pentru că nu a atras-o catedra, a optat pentru munca de birou. Mai întâi în construcții, apoi contabilitate. Dar visul rămânea acolo, în mintea ei și, în cele din urmă, a îndrăznit să îl scoată la suprafață.

A demisionat din postul de contabilitate și, la scurt timp, a reușit: lucrează online pentru o companie din Australia care îi oferă exact ceea ce își dorea! De atunci călătorește, lucrează de oriunde și, mai ales, are timp pentru ceea ce consideră că este important pentru ea: educația copiilor.

 

Cum a apărut Clubul de citit pentru copii ”Cititorii Creativi”?

Ideea a fost să le construiesc atmosfera asta în care ei să vrea să citească.

Inspirația a venit din două părți: mai întâi de la fetița ei, care tocmai terminase clasa întâi și căreia îi citea seara. Apoi de la discuțiile cu alți părinți, ai căror copii nu erau atrași de lectură.

Și într-o seară de ianuarie s-a gândit: ia să îi strâng eu la mine acasă! A ales numele ”Cititorii creativi” pentru că a avut în minte, încă de la început, ca acesta să fie mai mult decât un simplu club de citit. A și făcut o pagină pe Facebook, a creat câteva evenimente și a dat sfoară în țară. La prima întâlnire au fost cinci copii ai unor prieteni, așteptați cu foi de desen, creioane colorate, biscuiți, fructe și cu… Gulliver.

În timp a ajuns să aibă și 15 copii cu vârste de 6-12 ani care veneau cu plăcere, fără a resimți presiunea unui citit impus. Secretul? Mai întâi le-a citit ea, au făcut mici improvizații teatrale… După ce s-au amuzat copios imitându-i pe liliputanii lui Gulliver sau pe Ionel din ”Vizita” lui Caragiale, au început să citească și ei.

A apărut apoi concursul ”Cel mai bun cititor” cu premii simbolice, de 5-6 lei. Surpriza a fost că se înscriau toți, așa că trebuia să tragă la sorți pentru ca toți copiii să fie premiați.

Întâlnirile s-au diversificat, începeau cu fabule, cu proverbe pe care le discutau, apoi continuau cu povești citite chiar de copii: Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă, Harap Alb…

 

Multiculturalitatea – acasă la Mihaela Olteanu

În aprilie, Mihaela Olteanu a participat la workshop-ul ”Me-You-We” organizat de Consiliul Național Român pentru Refugiați sub auspiciile proiectului ”Empowering Communities in Europe” finanțat de Comisia Europeană. Workshop-ul i-a dat și ideea de a include în clubul micilor cititori pe trei frați proveniți dintr-o familie mixtă româno-senegaleză. Cei trei, care vorbesc româna, s-au simțit ca acasă în grupul deja format.

Și așa au început primele lecții despre multiculturalitate:

Suntem diferiți ca rasă sau obiceiuri, putem fi foarte multe culturi și trebuie să ne acceptăm unii pe alții cu diferențe cu tot.

Au vorbit despre particularitățile unor țări. Chiar și cei mai mici știau că Italia este patria pizzei și că Grecia înseamnă mare și insule. Iar cartea ”Povești nemuritoare din lumea întreagă”, din care copiii își alegeau singuri ce vor să citească, le-a arătat o lume și mai mare decât cea în care tocmai intraseră.

Mihaela Olteanu Cititorii Creativi

 

Lecții în aer liber și educație civică

I-am întrebat odată pe copii ce se întâmplă cu gunoiul aruncat aiurea. Mi-a răspuns cea mai mică fetiță, de 6 ani: ”nu se ridică singur de pe jos”.

Sufrageria era din ce în ce mai mică pentru Cititorii Creativi. Mihaela Olteanu a găsit soluția: un spațiu verde, Greenoteca, amenajat de o asociație în curtea bibliotecii.

Numai că… trebuia făcută curățenie acolo. Și așa a apărut prima acțiune ecologică: gașca de cititori, însoțită de unii dintre părinți și înarmată cu mături sau saci de gunoi, a pregătit micul spațiu pentru prima întâlnire în aer liber. Ajutor au primit și de la o prietenă de-a Mihaelei care, cu ocazia asta, le-a vorbit copiilor despre deșeuri și reciclare, iar cei mici au fost mai mult decât încântați.

Acum contribuiau chiar ei la estetica orașului! Ulterior au mai participat și la alte acțiuni ecologice organizate în oraș de o asociație și au învățat, astfel, să dăruiască ceva comunității.

Mihaela Olteanu Cititorii Creativi

Le-am pus poze făcute de mine în Singapore pe la metrou, prin parcuri și le-am spus: chiar dacă au altă culoare a pielii, vorbesc altă limbă sau au altă religie, sunt copii ca și voi, se joacă la fel. Toți suntem la fel: toți mâncăm, citim, bem etc.

Prima lecție de la Greenoteca a fost despre Singapore, o țară recent vizitată de Mihaela și în care trăiesc în armonie culturi cu limbă, obiceiuri și religii complet diferite. Pentru asta a pregătit o prezentare cu poze făcute chiar de ea, cu întrebări și explicații desprinse din cărțile pe care le cumpărase de acolo special pentru club.

Toate acestea îi învață pe copii mai mult decât să iubească cititul: să accepte diversitatea, să prețuiască și să protejeze natura, să înțeleagă importanța cunoașterii unei limbi străine. Și, mai ales, să își dezvolte un spirit civic, comunitar, să ia atitudine.

Iar Mihaela Olteanu a reușit să îi atragă nu doar pe copii, ci și pe adulții care îi însoțesc, plecând de la lucruri simple.

Să facem lucruri pentru comunitate și le spunem celorlalți când greșesc. Este timpul să nu mai tăcem! Dacă nimeni nu le atrage atenția nu o să se schimbe nimic!

 

”Cititorii creativi” – inspirație peste mări și țări

A mers cu toată această poveste la Sofia, în Bulgaria, unde au participat mai multe țări la evenimentul de închidere a proiectului ”Empowering Communities in Europe”. Aici a interacționat cu oameni ca ea, care încearcă să schimbe ceva în comunitățile în care trăiesc. S-a întors încurajată de un feedback foarte bun la ceea ce face ea în Curtea de Argeș.

Și, ca să vorbim de feedback, trebuie să spunem că australienii pentru care lucrează i-au spus să pună la punct acest sistem și să îl dea mai departe. La fel, o bunicuță din Canada i-a scris pe Facebook că vrea să demareze un proiect asemănător.

De la o simplă idee pornită cu cinci copii în sufrageria personală, a devenit o inspirație pentru alți oameni care au aflat că nu sunt necesare mari resurse pentru un alt fel de educație, ci doar timp și puțină creativitate.

E drept că Mihaela are nevoie acum de un spațiu mai mare pentru zilele ploioase sau friguroase: din ce în ce mai multe familii vor să își aducă micuții la clubul-minune!

 

Învățarea e parte din viață, nu e o corvoadă

Dar să revenim puțin la Mihaela Olteanu, omul. Este într-un proces continuu de formare, de auto-educare. Se pregătește, lucrează cu ea pentru a avea toată experiența necesară unei cariere de coaching online. Își construiește cu răbdare brand-ul personal Lady M – Intuitive Life Coach

Toată perioada asta a învățat-o să cadă la pace cu ea, să se cunoască mai bine.

A reușit să facă ceea ce îi place: să ofere copiilor o altă formă de educație, să creeze o comunitate care se implică și reacționează. A demonstrat că, atunci când ai un vis, trebuie să te ții de el și vei reuși!

Să nu asculți neapărat la limitările celorlalți pentru că nu sunt ale tale. Poți să faci orice în viață dacă îți dorești suficient de mult și îți urmărești visul!

Iuliana Alexa

Ce faci dacă ai o convingere și ai dori să o vezi materializată? Să vezi că lumea se îmbunătățește conform ideilor tale. Te lupți pentru ele, nu? Dacă preferăm confortul aparent al pasivității, atunci societatea își vede de mersul ei disfuncțional. Edmund Burke spunea că „pentru ca răul să prindă rădăcini, e destul ca oamenii de bine să nu facă nimic”. Dacă, însă, alegem să luăm atitudine, lucrurile se pot schimba. Vorbim despre toate acestea cu Iuliana Alexa, redactorul-șef al revistei „Psychologies România”.

 

Iuliana Alexa este redactorul-șef al revistei Psychologies România, din 2007, și manager Contentup – digital publishing for you. A contribuit la apariția a două cărți: „Românii la psiholog ” (2014) a scris una în engleză („How to choose the right partner and avoid the wrong ones”, 2016 – pe aceasta o găsiți pe Amazon). Este coautor la o a treia, „Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare” apărută în 2016, alături de Dragoș Cîrneci, doctor în neuroștiințe.

Scrie poezie pentru că e un joc intelectual interesant și contribuie la alte publicații (Republica.ro și Dilema Veche). Citește mult,  dansează Charleston și este o mare admiratoare a anilor 20-30 care, spune ea, aveau „eleganță, estetică și maniere”.

Iuliana a ieșit deseori la proteste, apărând cauzele în care crede. Crede că implicarea politică e fundamentală pentru orice om. O mai găsim duminica, la școala 136 din Ferentari, unde îi ajută la teme pe copii defavorizați. A făcut voluntariat pentru A.L.I.A.T. (Alianța Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor), a susținut campanii ecologiste și de combatere a violenței împotriva femeilor.

 

Jurnalismul – o formă de educație fără tabu-uri

Jurnalismul e o formă de dialog cu oamenii pe care cred că îi pot educa, persuada, convinge să se ralieze cauzelor în care cred eu. Pentru a comunica cu ei, pur și simplu. E o meserie privilegiată asta, să scrii și oamenii să te citească și uneori să și facă ceea ce le sugerezi să facă. Deci e flatant, e o formă de putere simbolică.

Într-o epocă a unui internet imens întâlnim modele și, mai ales, non-modele. Norma pozitivă pare că are de parcurs un drum lung până la cititori. Dar nu este imposibil, și asta o spun Gilcovich și Ross, psihologi care au studiat persuasiunea socială: „Arată cât mai mulți oameni care fac bine”.

Contează, însă, modul în care transmiți mesajul, forma pe care i-o dai. Este un principiu valabil nu doar în jurnalism, ci și în viața de zi cu zi. Orice părinte vede asta când îi spune copilului, în loc de „ești cel mai leneș din clasă, treci și învață” că „toată clasa face eforturi să ia note mari, trebuie să faci și tu efort să iei notă mare”. Este o diferență, nu?

Totuși, uneori spunem că există subiecte sensibile, aproape tabu, care îi pot întoarce pe cititori împotriva unui autor dacă acesta abordează totul dintr-un unghi diferit sau dacă… doar le abordează! Vorbim aici de avort, contracepție, violența domestică, mobbing, ACTA, comunitatea LGBT și altele care fie au fost ocolite, fie au umplut internetul și au creat dezbateri.

Iuliana Alexa scrie despre toate acestea cu ceea ce eu numesc „scriitură intelectuală”, documentată, fără patimă. Iuliana consideră că nici nu ar trebui să existe subiecte tabu.

Sunt lucruri care fac parte din viață, din realitate, nu se întâmplă nimica bun dacă le bagi sub preș. Sunt probleme arzătoare, ele trebuie puse pe ordinea de zi cât mai curând. Din păcate nu am sentimentul că reușesc să fac asta, să generez o dezbatere, un val, ceva. Poate că nu insist destul. Dar nu mă las, din când în când mă reapuc de un subiect sau altul.

 

Voluntariat ca datorie

Iuliana Alexa face voluntariat la Școala 136 din Ferentari. Timp de două ore pe săptămână stă lângă copii și îi ajută la română, la matematică, la citit. Valeriu Nicolae, inițiatorul proiectului, și voluntarii care vin aici duminică de duminică, sunt șansa copiilor din ghetouri.

Aș vrea să nu mai vedem copiii de rromi discriminați, lăsați în urmă la școală. Ei nu au nicio vină, sunt copii minunați cei de la școala 136.

Înainte de Școala 136 au mai fost și alte acțiuni, campanii. Cea care a pus-o pe gânduri cel mai mult este una recentă, de anul acesta, când a fost voluntar în Vama Veche pentru ALIAT (Alianța Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor). A văzut mulți oameni care nu știu ce riscuri comportă consumul de alcool și a neliniștit-o destinul lor. Crede, însă, cu modestie, că a reușit să salveze un suflet sau două explicându-le ce riscuri comportă consumul iresponsabil.

Iuliana Alexa

Să spunem că nu ne pricepem cu toții la copii și la matematică. Sau că nu ne este la îndemână să vorbim despre alcool în mijlocul unei distracții generale. Societatea are, însă, grijă să ne ofere mereu lucruri care ne pun pe gânduri. De ce să stăm pe margine când fiecare dintre noi vine cu un bagaj de experiențe și de calități?

Tocmai asta e una dintre frumusețile voluntariatului: să oferim mai departe din bagajul nostru. O simplă acțiune de-a noastră poate schimba vieți. Sună pompos, dar nu este, întrebați-i pe copiii de la școala 136.

 

Iuliana Alexa, între mondenități și mediile sărace

Un job presupune un anumit mediu social căruia îi aparținem și, mai ales, cu care suntem familiarizați. Trecerea de la acesta în unul care poate presupune categorii vulnerabile sau un amestec de oameni diferiți nu este tocmai simplă. Te aduce față în față cu o altă realitate, „te scoate din zona de confort”, ca să folosesc un clișeu. Așa cum munca ta de 8 ore contează, și aceasta începe să facă parte din viața ta. Colegii te pot întreba: „ok, dar ce urmărești cu asta, la ce te ajută?”

Același lucru am întrebat-o pe Iuliana Alexa: scrisul și atitudinea nu sunt, cumva, curiozități jurnalistice? Sau sunt ceva mai mult?

Nu e ceva ce fac în calitatea mea de jurnalist, ci în calitatea mea de cetățean. Cred că oricine trebuie să lupte pentru cauzele care îl mișcă și, slavă Domnului, sunt pe lume cauze care să ne scoată din fotoliu. Ca jurnalist îmi aduce interacțiunea cu lumea, cu oamenii diverși, cu motivațiile lor. Asta mă fascinează, e o sursă de inspirație.

În cazul ei interacțiunea aceasta cu oamenii presupune și participarea la evenimente mondene, la lansări de carte, unde este o altă lume, complet diferită, unde întâlnește persoane pe care noi le vedem doar la tv. Mediile sociale în care se învârte sunt diverse și, da, e o experiență interesantă să le schimbe între ele. S-ar plictisi între mondenități și s-ar întrista (poate) doar în mediile sărace, deci consideră că „alternarea este bună”.

Iuliana Alexa

Iuliana Alexa, alături de echipa Psychologies

Alternarea e bună pentru oricine. Pătrățica noastră de confort ne limitează, or oamenii sunt ființe sociale, curioase și inteligente. Trecerile de la confort la altceva nu doar îi ajută pe alții, ci și pe noi: ne conectează la societate și ne învață să luăm atitudine.

 

Implicarea civică – modă sau necesitate?

Și așa am ajuns la implicarea civică: este ea o modă sau o necesitate? O parte a societății este din ce în ce mai atentă și mai implicată în chestiunile pe care le consideră importante. O altă parte rămâne, încă, pasivă.

Iuliana Alexa ne spune că e o necesitate și nu o modă, că ar trebui să fie dincolo de trenduri, ceva constant. Și vorbește despre felul în care Amoz Oz, scriitor la aproape 80 de ani, după ce scrie cele câteva pagini de roman pe zi începe să scrie petiții, să facă politică. Și asta zilnic, neobosit.

Nu e o modă ci un fel de a păstra curățenia și ordinea in fața haosului produs de imoralitatea și corupția puterii zilei.

Iuliana a ajutat la „salvarea” derdelușului din parcul IOR, în decembrie 2014, atunci când autoritățile locale plănuiau ca pe acel loc să construiască o sală polivalentă. Oamenii din cartier s-au mobilizat și au făcut petiții, au manifestat, au mediatizat situația până când au câștigat.

Am chemat presa, am făcut scandal, era frig afară și noi țineam pancarte pe derdeluș cu mâinile înghețate. A fost o experiență frumoasă, pentru că am văzut atunci că oamenilor le pasă și că ies din casă pentru ceva în care cred. Important e să fie cineva care să îi convoace. Românii nu sunt așa de inerți cum zice lumea, eu chiar îi văd implicându-se.

Derdelușul a fost salvat de oameni care au luptat pentru o idee și au insistat, au perseverat. Nu sunt olimpici ai sporturilor de iarnă, nu sunt VIP-uri. Sunt, însă, o comunitate care a ales să reacționeze și a câștigat!

Spiritul civic din România este abia născut, are mult de crescut și ar trebui cultivat în cei 12 ani de școală. Întrebarea este: cine să facă asta, când profesorii se tem să le spună copiilor despre partide, de teamă să nu piardă beneficiile venite de la Inspectorat. Și Iuliana ne dă exemplul recent al unei profesoare de istorie care a fost penalizată pentru că „făcea politică”. E incorect, profesorul de istorie face și educație civică, explicându-le copiilor cum s-au mișcat lumile.

 

Modestie cu moderație

Oamenii trebuie să acționeze și să vorbească despre acțiunile lor, să nu se mai cramponeze de criticile care spun că trebuie să fie modești sau de comentariile de genul „și eu fac, dar nu mă laud”. Revenim la importanța modelelor, a celor bine alese, la norma pozitivă de care vorbeam mai înainte.

Eu cred că modestia e bună …cu moderație. Da, cred că oamenii trebuie să dea exemplu prin ceea ce fac și asta încerc să fac eu. Adică să le spun celorlalți că uite, nu trebuie să ai bani de donat ca să faci o faptă bună, e suficient să donezi timp. Oamenii imită alți oameni și prefer să imite faptele mele bune (și pe ale altora). Trăim într-o lume care promovează modele false și deseori imorale pe care oamenii le imită pentru că admiră niște persoane de tipul Kardashian sau Trump sau Becali. De ce nu am face reclamă faptelor bune, atunci?!

Lajos Kristof

Lajos Kristof aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Lumea îl cunoaște drept antrenorul copiilor geniali. Sau „salvatorul” minților deștepte uitate prin orfelinate. Sau omul care a reușit să rupă barierele vieții de orfelinat. Însă Lajos este omul simplu care vrea să schimbe ceva în mentalitatea oamenilor și în societatea în care trăim. Visul lui cel mare e ”Școala de Excelență  Kristopher”, un centru dedicat descoperirii inteligențelor multiple și talentelor copiilor aflați în situații de risc social major.

 

Lajos Kristof este #VoluntarDeElita și poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Lajos, pentru a-i crește șansele!

 

Povestea lui de viață e aproape desprinsă din filme. ”Și e publică, pe toate site-urile”, după cum îmi spune el într-o conversație telefonică. Abandonat de mic în orfelinat, Lajos a trăit experiențe ce par ireale pentru zilele noastre.

 

Un copil ciudat, crescut în orfelinat, căruia nu i se dădea nicio șansă

A crescut cu violențe și bătăi, cu frici și frustrări. Își amintește de bătăile crunte și de pedepsele groaznice pe care le primea aproape zilnic în centru. Era ca o luptă a supraviețuirii unde cei mari îi chinuiau pe cei mici pentru puterea supremă. Era ca un cerc vicios din care puțin mai scăpau sănătoși psihic, dar și fizic.

Lajos rememorează episoadele în care era ținut ascuns în dulap, cu fața vânătă și umflată și cu lacrimile șiroaie pe obraz. Durerea simțită nu poate fi uitată ușor. Dar cu toate acestea, speranțele și visele că într-o zi va reuși au învins.

Visul meu de mic copil era să vindec oameni. Să devin medic. M-am și pregătit pentru asta, însă n-a fost să fie.

În orfelinat, tânărul Lajos Kristof era considerat un copil ciudat, cu probleme. Nimeni nu și-a pus problema că ar putea fi un copil talentat. Profesorii și educatorii au început să-l ia în serios și să-l respecte (oarecum) abia dupa ce a împlinit 17 ani și a început să publice.

Ține minte cum profesoara de fizică i-a spus că e gata să-și rupă diploma de licență dacă el își va lua bacalaureatul. Din păcate pentru ea și din fericire pentru el (oricum era încrezător în propriile forțe), Lajos și-a luat examenele, a intrat la facultate, a terminat și un master în psihologie clinică.

Astăzi, a ajuns să lupte cu toate forțele pentru copiii orfani, pentru cei talentaţi şi pentru cei supradotaţi, inclusiv pentru cei care au familii.

 

Florian Colceag, omul care l-a ajutat să se dezvolte singur

Rezultatele muncii lui, a faptului că a studiat mult, a citit extrem de mult și și-a dorit să răzbească s-au văzut în 2007, atunci când a început colaborarea cu Florian Colceag. De atunci, Lajos este în ”lumina reflectoarelor” în domeniul educației, a științelor sociale și umaniste. Pentru că așa cum spune el, este un umanist ca structură.

În 2007, echipa profesorului Colceag căuta un PR. Lajos avea un blog despre copiii supradotați și, aproape firesc, s-a creat și legătura dintre ei.

Chiar dacă în prezent mai colaborez cu profesorul Colceag doar punctual, pe anumite probleme, îi port în continuare un respect deosebit și îi mulțumesc în fiecare zi pentru faptul că m-a ajutat să mă cresc singur. De altfel, chiar dânsul mi-a spus că își dorește să scoată din mine cel mai bun pedagog.

Lajos Kristof, printre cei mai buni educatori bărbați din lume

Și se pare că profesorului Colceag i-a și reușit ceea ce și-a propus. Recent, Lajos a acordat un interviu pentru site-ul 30seconds.com despre educația timpurie. Site-ul găzduiește numai interviuri cu cei mai buni educatori bărbați din lume.

Am fost încântat când am auzit de această inițiativă, iar când am întrebat de unde a venit propunerea pentru persoana mea, am descoperit cu încântare că fusesem propus de un părinte din California. Asta înseamnă că munca mea este apreciată și cunoscută.

”Antreprenoriatul în educație înseamnă viziune”

Astăzi, Lajos Kristof are propria Fundație de excelență în educație ”Gifted Center Kristopher“ cu sediul în București. De asemenea, a deschis și o Școală de excelență prin care speră să ajute cât mai mulți copii talentați și dotați din centrele de plasament și din familiile nevoiașe. Este deschis, bineînțeles și celor din familiile normale.

În România există peste 60.000 de copii instituționalizați. Acești copii au nevoie de dragoste, de încredere în sine. Cea mai mare problemă a noastră este faptul că ignorăm copiii săraci și aflați în dificultate. Pentru ei sunt necesare investiții serioase. Din păcate, societatea românească îi ignoră pe aceștia, neconștientizând faptul că până la 7 ani, toți copiii au idealuri. Iar un start bun în viață are nevoie de o educație pe măsură. De asta am înființat Școala de Excelență. Deoarece aici copiii instituționalizați vor socializa, vor învăța lucruri noi și își vor putea descoperi vocațiile.

Comunitățile educaționale, viitorul perfect la care visează Lajos Kristof

Visul măreț al tânărului ”războinic” este să creeze comunități educaționale care să respecte obiectivele propuse de el, iar conceptul să devină o alternativă viabilă și pentru grădinițele și școlile de stat.

Ce îmi doresc pentru viitor? Să văd schimbarea din noi și din sistem. Pentru că dacă vrei să schimbi lumea, trebuie să începi cu tine. Iar eu îmi doresc să ajut și să inspir cât mai mulți oameni.

Pentru a-și atinge visul, Lajos nu doar că are nevoie de sprijinul oricărui părinte sau pasionat de educație sănătoasă și consecventă. Pentru viața lui, pentru cariera pe care și-a construit-o în ciuda copilăriei tumultoase, Lajos Kristof merită cu prisosință atenția noastră.

Lajos mi-a spus că este deschis la orice colaborare, sfat, sugestii sau parteneriate. Îi putem acorda chiar și un sprijin financiar, pe pagina de donații din site-ul său.

Dar cel mai important, îl putem respecta pentru felul în care folosește propriile traume și construiește un viitor mai bun pentru cei destinați parcă să pățească la fel.

Lajos Kristof, un om căruia nu i s-a dat nicio șansă, și totuși care astăzi face parte din Elita României!