Claudiu Tănăselia

Se spune că Universul este infinit. Ceva ce în întregime nu poate fi cucerit. Poate și din acest motiv, Mihai Eminescu spunea în poezia Luceafărul că ”oamenii sunt muște de o zi”. Ceea ce pentru unii pare imposibil, însă, pentru Claudiu Tănăselia e o adevărată provocare. Doctor în fizică din 2013 (în cadrul Universității Babeș-Bolyai), acesta încearcă să dezlege măcar o parte din tainele spațiului cosmic.

 

Pe site-ul său, Claudiu publică știri cu tot ceea ce se petrece în afara atmosferei terestre. Totul doar din plăcere. Se rezumă doar la informații care pot fi dovedite științific și nu ezită niciodată să răspundă la întrebările cititorilor.

Site-ul nu poate fi accesat în prezent, acesta fiind într-o restructurare majoră, dar articolele pot fi găsite și pe pagina de facebook cu același nume.

Claudiu Tănăselia este de asemenea un important colaborator al revistei „Știință și Tehnică”, cea mai veche și singura publicație de știință din România tipărită în prezent.

 

Inspirat de vorbele lui John F. Kennedy

Pasiunea sa pentru spațiul cosmic a început din copilărie, cu desenele de pe coperta revistei Anticipația. O contribuție importantă au mai avut-o benzile desenate, dar și serialele SF, printre care și Star Trek.

Sunt o persoană curioasă și tot ce fac pornește din curiozitate. Lumea reală este cu mult mai fascinantă decât cea imaginară și spațiul cosmic oferă foarte multe lucruri interesante, complexe și entuziasmante.

„Nu facem asta pentru că e ușor, ci tocmai pentru că este greu”, este deviza lansată de John F. Kennedy atunci când și-a propus să trimită astronauți americani pe lună.

Citatul fostului președinte al SUA l-a inspirat pe Claudiu, pentru că îmbină hobby-ul său cu activitatea de bază, aceea de fizician la Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj-Napoca. Aici se ocupă cu dezvoltarea de metode și realizarea de analize în domeniul spectrometriei de masă.

Claudiu Tănăselia

Foto: Facebook Claudiu Tănăselia

A vizitat NASA, locul de unde Neil Armstrong și Buzz Aldrin au plecat pe Lună

Acum 10 ani, Claudiu Tănăselia a vizitat cea mai importantă agenție spațială din lume. Bineînțeles, este vorba de NASA, despre care tot el ne spune că poate fi vizitată de oricine. Doritorii au nevoie de un bilet, iar pentru un tur mai detaliat, este necesară o programare online cu câteva săptămâni în avans. Vizita din 2009 a fost și unul dintre motivele lansării site-ului parsec.ro, despre care am vorbit mai sus.

Odată deschis subiectul NASA, nu puteam să nu-l întreb pe Claudiu și despre Stația Spațială Internațională. Am aflat, astfel, că acolo au loc două categorii de activități:

  1. Astronauții învață să trăiască pe orbită în condiții de imponderabilitate, studiind în același timp efectul acestor condiții asupra corpului uman.
  2. Aceștia folosesc condițiile existente acolo pentru a derula experimente care nu ar fi posibile pe Pământ.

Un echipaj complet este format în prezent din șase astronauți, care petrec pe orbită aproximativ șase luni. La fiecare trei luni, echipajul este înlocuit. Trei coboară pe Pământ și alți trei le iau locul. Sunt echipaje mixte, formate în principal din americani și ruși, dar și din canadieni, europeni sau japonezi.

În viitor, s-ar putea ca numărul celor prezenți pe orbită să crească, dacă partenerii privați ai NASA vor reuși să lanseze astronauți în mod regulat. În prezent, capsulele Soyuz au doar trei locuri disponibile, în timp ce vehiculele Dragon (SpaceX) și Starliner CST-100 (Boeing) vor putea lansa câte șapte astronauți.

Claudiu Tănăselia

Aparatură din interiorul NASA/ Foto: Facebook  Claudiu Tănăselia

 

Despre viața extraterestră și colonizarea planetei Marte

Ajungem și la partea cea mai interesantă. Există viață pe alte planete? Claudiu Tănăselia vine aici cu o teorie foarte interesantă.

Viața continuă să ne surprindă și aici pe Pământ, prin mecanismele ei de supraviețuire în cele mai ostile medii. Ne putem aștepta la orice, dar eu sper ca în următorii ani să găsim „ceva” pe Marte. Viață la nivel microscopic, cel mult. Dacă nu viață, măcar urme ale existenței vieții în trecutul planetei. Ce mă îngrijorează, însă, este paradoxul lui Fermi: dacă există alte forme de viață inteligentă în Univers, unde sunt ele?

Până la descoperirea vieții extraterestre, omenirea își propune să colonizeze planeta Marte. Sunt șanse ca primii oameni să ajungă acolo până în 2050.

Claudiu ne atrage, însă, atenția că Marte nu e deloc o planetă prietenoasă. Drumul până acolo durează aproximativ șase luni, iar lipsa oxigenului și presiunea extrem de scăzută ne-ar transforma în ținte pentru radiațiile cosmice.

Primele orașe marțiene, care vor fi în peșteri sau în module artificiale, nu vor apărea mai devreme de 2100. Dar eu sper ca Luna să devină în următoarele decenii al optulea continent și să avem prezență umană permanentă acolo, așa cum avem astăzi în Antarctica sau pe orbită, unde e mereu un echipaj prezent fără întrerupere din 2000 și până astăzi.

Suntem în siguranță în acest moment pe Pământ? Înainte de a ne vorbi despre pericolele care vin din spațiu, Claudiu își îndreaptă atenția către unele activități de pe planeta noastră, care afectează mediul înconjurător. Felul în care sunt depozitate deșeurile este cea mai gravă problemă pe care o semnalează.

 

Claudiu Tănăselia: „Asteroidul care ne ia planeta în vizor trebuie să fie cunoscut cu mulți ani înainte”

Iată și principala amenințare din afara planetei. Impactul cu un asteroid. Nu știm când și unde ne va lovi, dar avem certitudinea că la un moment dat se va întâmpla.

Din fericire, tehnologia din prezent ne oferă posibilitatea de a ne apăra. Două dintre soluții ar fi devierea cu o folie strălucitoare sau bombardarea cu o armă nucleară.

Pentru ca devierea cu o folie strălucitoare să fie eficientă, trebuie ca asteroidul care ne ia planeta în vizor să fie cunoscut cu mulți ani înainte, decenii chiar. Presiunea luminii acționează lent, în timp, este un proces de durată și destul de costisitor. Bombardarea cu o armă nucleară ar putea fi o soluție pe termen mai scurt, mă gândesc la un orizont de timp de câțiva ani. Dar încă nu s-au făcut mai mult decât simulări, nu avem astfel de teste efectuate pe asteroizi reali, deci nu știm exact ce efect va avea mai exact bombardarea acestuia. Suprafața unui asteroid poate fi diferită de modelele matematice pe care le avem astăzi la dispoziție.

Pagubele pe care le poate provoca o coliziune sunt influențate de mai mulți factori: masa asteroidului, dimensiunea sa, densitatea (dacă e pietros sau feros), unghiul sub care intră în atmosferă, viteza acestuia și locul unde va lovi (apă sau uscat).

Pământul este bombardat zilnic cu meteoriți (de mici dimensiuni). Din cauză că mare parte din planetă este acoperită de ape sau pentru că suprafața locuită este extrem de scăzută ca procent din suprafața uscatului, majoritatea acestora nu sunt recuperați sau identificați niciodată. Sunt catalogați în prezent 60.500 de meteoriți și doar o parte din aceștia au ajuns în laboratoare, pentru studii amănunțite.

 

Mineritul spațial

Asteroizii pot fi, însă, și o resursă valoroasă. S-ar putea găsi apă și diferite metale în ei. Tocmai de aceea, țări precum SUA, China și Rusia analizează posibilitatea de a face minerit în viitor.

Încă nu este o activitate care să aducă un profit imediat, așa că nimeni nu investește masiv în așa ceva. După ce costurile lansării spre orbită vor scădea, după ce vom avea o infrastructură pusă la punct în spațiul dintre Pământ și Lună (spațiul cis-lunar), cu lansări de rutină și depozite orbitale de combustibil, baze selenare permanente (așa cum avem acum în Antarctica), abia atunci ne vom putea gândi serios la exploatarea comercială a asteroizilor.

Cât despre implicarea României în cercetarea spațiului cosmic, trebuie să știm, în primul rând, că Agenția Spațială Română este membră a Agenției Spațiale Europene. Contribuțiile financiare nu sunt impresionante, pentru că fiecare stat cotizează în funcție de PIB, dar acest parteneriat aduce țara noastră într-un club select.

Avem acces la cercetarea spațială europeană și chiar la experimentele de pe Stația Spațială Internațională.

În finalul acestui material, pentru a ne face să îndrăgim și mai mult știința, Claudiu Tănăselia ne-a mai răspuns la câteva curiozități.

Claudiu Tănăselia

Claudiu Tănăselia la NASA/ Foto: Facebook  Claudiu Tănăselia

Cum arată NASA din interior:

„La Johnson Space Center m-a impresionat racheta Saturn V expusă într-un hangar special, enormitatea motoarelor și a rachetei în sine, dar și vizita în fostul centru de control al misiunilor Apollo, unde am călcat pe aceeași mochetă pe care au pășit și cei care au orchestrat și derulat aselenizările. A fost o adevărată experiență spirituală.

La Kennedy Space Center, anul trecut, m-a impresionat naveta spațială Atlantis, expusă într-un muzeu în toată frumusețea sa. Mi-am adus aminte cum îi urmăream ultimele lansări cu sufletul la gură și nu-mi venea să cred că sunt în fața unui vehicul care a zburat de 33 de ori în spațiu, care a costat 200 de miliarde de dolari și care putea atinge o viteză maximă de aproape 30,000 km/h. Navetele spațiale sunt adevărate minuni moderne, fiind cele mai complexe vehicule construite vreodată.

La Huntsville este expusă a treia și ultima rachetă Saturn V, dar și alte echipamente care nu au mai fost folosite în spațiu sau care erau doar folosite pentru teste. Acolo, cel mai mult m-a impresionat un model la scară 1:1 a unei rachete Saturn V expusă vertical, pentru că așa se vede cel mai bine dimensiunea colosală a rachetei, care nu poate fi surprinsă de nici o fotografie sau nici chiar de priveliște cu o astfel de rachetă expusă orizontal.

Credeți-mă, o rachetă Saturn V sau o navetă spațială sunt cele mai spectaculoase lucruri create de mâna omului pe care le puteți vedea vreodată.”

 

Dovezi ale Aselenizării din 1969:

”Au fost aduse sute de kilograme de roci lunare, care au ajuns în mai multe laboratoare de pe Pământ și au fost studiate de oameni de știință. A contesta aselenizarea înseamnă a crede că toată comunitatea științifică este parte a unei conspirații.

URSS nu a contestat-o niciodată, ba chiar au avut o sondă pe orbita Lunii exact în momentul în care Neil Armstrong și Buzz Aldrin făceau primii pași acolo.

Au existat șașe aselenizări, de ce ar falsifica cineva de șase ori acest lucru? În programul Apollo au fost implicați zeci de mii de cetățeni americani, îmi este greu să cred că un număr atât de mare de oameni ar fi putut păstra un astfel de secret atât de mult timp.

Există pe Lună o oglindă instalată de astronauți, oglindă spre care oricine de pe Pământ poate îndrepta un laser și verifica cu mâna lui distanța Pământ-Lună (dacă are un laser suficient de puternic). Recentele misiuni americane, japoneze sau chinezești au fotografiat suprafața Lunii la detalii suficient de clare încât să fie vizibile urmele și echipamentele lăsate în urmă de astronauții americani.”

 

Despre cheltuielile unei lansări:

”Sunt de ordinul miliardelor, dar chiar și așa, sunt cheltuieli infime dacă le comparăm cu cheltuielile pe care le facem pentru a ne înarma. Trimiterea unui echipaj în spațiu este o activitate extrem de complexă, de la selecție și antrenament și până la lansare, iar astronauții sunt doar vârful iceberg-ului.

Sunt mii, zeci de mii de oameni implicați într-o misiune spațială. Niciodată lansarea unei rachete nu va fi o activitate de rutină. Sunt foarte mult lucruri care pot merge prost și care pot duce la pierderi de vieți omenești.

Cât privește sondele, ele au fost mereu apogeul miniaturizării, deci vorbim de tehnică de vârf, iar acest lucru costă, atât bani, cât și timp pentru a fi dezvoltată, integrată, lansată și operată în condiții vitrege, fie că vorbim de orbită, Lună, Marte sau spațiul interplanetar.

NASA, agenția spațială cel mai serios finanțată, nu trece de 0.5% din PIB-ul american, în timp ce în Europa, cetățeanul obișnuit contribuie prin taxele sale cu doar 10 euro/an la costurile pe care le implică explorarea spațiului cosmic.”

 

De ce nu mai sunt trimiși oamenii pe lună sau în alte locuri îndepărtate:

”Programul Apollo, care a culminat cu prima aselenizare din 1969, a avut loc într-o perioadă în care două sisteme politice trebuiau să-și dovedească una alteia (și propriilor cetățeni) superioritatea. O cursă spre Lună a fost atunci un bun mijloc de a-și măsura nivelul de competențe tehnice.

Costă destul de mult să trimitem oameni pe Lună sau pe Marte (încă nici nu avem tehnologia necesară pentru Marte) iar câștigurile imediate, în afară de imagine, sunt destul de puține.

Bugetul NASA, raportat la PIB, a fost cel mai mare în timpul războiului rece, iar suportul publicului a fost pe măsură. După aventura selenară, au venit reduceri de buget și o relaxare a susținerii publicului, motiv pentru care agențiile spațiale guvernamentale și-au concentrat atenția pe misiuni pe orbita Pământului sau trimiterea de sonde spre alte lumi.”

 

Un exercițiu de imaginație. Călătoria spre alte galaxii:

”Sondele noastre Voyager abia dacă au pipăit granițele sistemului solar. Zborul interstelar sau intergalactic este de domeniului SF-ului, va trebui să posedăm noi metode de propulsie înainte de a ne gândi acolo.

Dar cu siguranță navele intergalactice vor fi uriașe, de mărimea unui oraș modern, pentru a putea permite unui zbor de lungă durată să fie sustenabil.”

1 răspunde
  1. Balla Georgeta
    Balla Georgeta says:

    Interesant articol ! Tineri fizicieni cercetători de azi și de mâine lumea extraterestră vă stă la dispoziție !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *