Cine este acest tânăr foarte înalt cu zâmbet inocent de copil care umblă toată ziua pe coclauri vorbind cu bătrâni pe care lumea i-a uitat în vechiul și tradițiile unei Românii prăfuite? Iosif Ciunterei este tânărul care promovează tradițiile. Atunci când toți se uită în depărtare peste granițe, el pune lupa pe ce avem aici aproape. 

 

Noroc cu tehnologia care a avansat că am ajuns și noi să mai auzim de tradițiile și meseriile de demult. Cine mai cosește astăzi, dar să mai toarcă lâna pentru a face bundițe?

Oamenii care le practică sunt de cele mai multe ori în locuri unde este greu să ajungi chiar și cu o mașină bună.

Când ajungi în curțile și casele lor parcă te ia drag de istoria și cultura noastră. Vezi oameni bătrâni care încă muncesc ore bune pe zi fără să se plângă, plini de veselie. Iar femeile… Femeile, deși în vârstă, arată la față mai bine decât multe tinere. Te întrebi cu ce am greșit noi, tinerii. Arătăm mai triști, mai trași la față, mai ridați sau încercănați decât cei care de la o vreme nu-și mai numără anii.

Poate prea multă băutură, prea multe țigări, prea mult stres, prea mult stat jos, prea multă lene, prea multă indiferență, prea multă oboseală de când ne-am născut.

Oamenii aceștia au găsit elixirul vieții nu veșnice, dar frumoase: munca și voia bună, omenia și corectitudinea, truda și speranța, liniștea și pacea din satele răspândite pe coline.

Te salută cu drag din vârful căpiței de fân sau trăgând de funie o vacă mergând molcom. Te primesc cu brațele deschise în casele lor. Îți arată camera cu zestrea, toată averea lor cusută de mână, straiele din străbuni, obiecte vechi, dar valoroase prin ochii privitorului.

O viață pe drumuri, pe coclauri

O astfel de viață binecuvântată, să intre în casele și sufletele unor oameni uitați de secolul în care trăim, duce cu zâmbetul pe buze un bistrițean de toată nădejdea.

Iosif Ciunterei este numele său și cunoscuții îl știu drept „Iosif de pe coclauri”. Este tânărul care străbate inima țării în sus și în jos realizând reportaje cu oamenii tradițiilor, oamenii unei lumi aproape apuse.

Ne aduce pe micile ecrane ale telefoanelor sau la radio oameni frumoși pe care nu i-ar fi descoperit nimeni. Auzim povești care nu au fost spuse decât la gura sobei în nopțile tomnatice. Descoperim povești de viață, inspiraționale în oameni pe care nu îi credeam deosebiți.

Vittoria Lipan și Nechifor nu au murit. Sunt vii și îi vedem în mii de bătrâni care nu au uitat să zâmbească sau să glumească.

 

Cine este Iosif Ciunterei, tânărul care umblă în port tradițional pe unde asfaltul nu a ajuns?

Iosif se ghidează în viață după două sfaturi de la bunica sa:

  1. ”Păste tăt, să-ți porți cei șapte ani de acasă, dragu bunii!”
  1. ”Îi mere departe și-i ajunge departe, dar niciodată în fața lumii, nu-ți arăta tăț’ dinții șî nici clopu din cap să nu-l dai jos în fața oricui…”

Iosif este al zecelea copil din cei doisprezece ai familiei Ciunterei din comuna Feldru, ju­deţul Bistriţa-Năsăud și singurul care a ales să urmeze o facultate.

Studiază Etnologia atât la facultate, cât și în viața reală unde încearcă să țină viu satul tradițional. Are doar 24 ani și și-a făcut debutul la radio în 2012, când deși era încă elev a obținut propria sa emisiune. Cu Iosif pe coclauri ia pulsul tuturor coclaurilor din județul natal, descoperind povești fascinante ale oamenilor de rând, de la țară.

Pentru eforturile sale a fost și premiat cu:

  • Premiul ”Excellentia” acordat de Universitatea ”Babeș-Bolyai” – Cluj-Napoca – Facultatea de Istorie și Filosofie.
  • ”Premiul pentru Promovarea Folclorului Românesc și a Evenimentului Cultural – 2014” oferit de Editura ”Napoca Nova” – Cluj-Napoca.
  • Omul anului 2018 oferit de televiziunea Prahova TV și John Cristea

De ce promovează un tânăr tradițiile satului românesc

Iosif Ciunterei a urmat liceul silvic de la Năsăud, apoi facultatea de Istorie și Filosofie – UBB, specializarea Etnologie. A continuat cu un masterat în cadrul Facultății de Litere, specializarea Antropologie Culturală și Folclor din cadrul Universității București.

Trăind la țară, a luat contact de mic cu munca pământului, tradițiile și viața omului simplu de acolo. A înțeles că îi place acest mod de viață, că este valoros și că ar trebui să îl păstrăm, dar a observat și dezinteresul tinerilor.

Prin „rânduielile nescrise” mă simt dator față de înaintașii noștri pentru ceea ce ne-au lăsat în „dar”, iar în calitate de etnolog și cercetător al satului românesc nu fac altceva decât să aduc la lumină „fața curată” a lumii tradiționale care a fost odinioară.

Tinerii din comuna lui nu mai vor să muncească pământul, iar el a decis că vrea să promoveze tradițiile înainte să dispară. A înțeles atunci că trebuie să ajute oamenii de la țară să înțeleagă ce rar și valoros este ceea ce fac pentru o pită pe masă.

După legi nescrise, am învățat de la părinții mei rânduiala lumii de la țară, având în vedere că am crescut în mijlocul satului – alături de țărani, la muncile agricole, la activitățile gospodărești, cu tradiții și obiceiurile populare. Probabil, încă de la primul aer tras în piept, atunci când am venit pe această lume, m-am ”infectat” cu acest microb țărănesc.

Liceeanul cu un reportofon în mână

Vorba sa dulce, lină și curajul de a vorbi cu oamenii bătrâni ai satului i-au adus o emisiune doar a sa. O idee sclipitoare și întâmplarea de a fi lângă sediul radioului din Bistrița s-au transformat într-o emisiune pe care ascultătorii au iubit-o de la început.

Cine nu își dorește să audă povești nemaiauzite de la oameni pe care în general mass-media nu îi observă? Ei sunt oamenii din umbră, țăranii cărora presa nu le face dreptate și îi prezintă altfel decât sunt pentru că nici nu îi cunosc.

De fapt, nici nu fac eforturi să îi cunoască. Iosif Ciunterei a vrut să îi pună în lumină ca întreaga comunitate să știe ce comori ne-au lăsat strămoșii prin sângele ce duce mai departe tradițiile și stilul de viață tradițional.

Bătrânii pe care îi vizitează abia îl așteaptă. Singuri toată ziulica, se bucură din tot sufletul când le calcă un om pragul și le ascultă poveștile rupte din altă lume.

Unii dintre ei mi-ar da în „dar” tot ce au mai de preț în suflet. Fiecare personaj din lumea satului are ceva diferit și eu nu pot decât să mă bucur că pe o parte din acești OAMENI, stâlpi de bază a țării noastre, am reușit să îi imortalizez în filmulețe, fotografii sau în format audio.

Afară din Feldru și înapoi

Oamenii din satul său îl iubesc din tot sufletul, pentru că duce mai departe ceea ce moare odată cu bătrânii satului. El, se mândrește că este feldrihan.

Eu spun că am fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu să cresc și să copilăresc în comuna Feldru – o comună cu oameni harnici și gospodari, oameni apropiați de Sfânta Biserică alături de care am învățat ce-i frica de Dumnezeu, respectul față de aproapele nostru și cu adevărat „cei șapte ani de acasă”.

Chiar dacă drumurile spre casă sunt tot mai rare, gândul îi stă tot la oamenii satului de care îi este drag. Vorbește cu atâta emoție de oamenii săi încât îți vine să te urci în mașină să mergi să-i cunoști personal.

O iubire nesfârșită parcă face ca sufletul să-i transpară din rândurile scrise și uneori parcă din ochii misterioși.

Eu am plecat din Feldru, dar Feldru nu a plecat din mine. Este pus la loc de cinste în sufletul meu.

Șapte ani de umblat pe coclauri i-au oferit o mulțime de amintiri frumoase, la fel de vesele ca oamenii pe care îi vizitează. Totuși, una i-a rămas în minte și peste ani.

Urma să facă o deplasare într-o comună bistrițeană de pe valea Ilvelor și, când a fost preluat cu mașina de viceprimar, acesta i-a zis ceva memorabil: „Mă gândeam că ești ceva ajutor de-a lu’ Iosif de pe coclauri…”.

Nici prin cap nu i-ar fi trecut domnului viceprimar că Iosif de pe coclauri este chiar tânărul de 18 ani din fața sa. Atât de mare îi era renumele și faima.

Cumpene peste cumpene pentru Iosif Ciunterei

Iosif Ciunterei a avut și momentele sale de cumpănă. El le numește momente de „rătăcire” și deși o mie de gânduri i-au frământat mintea, a luat cele mai bune decizii.

Prima cumpănă a fost atunci când a trebuit să aleagă între a rămâne la țară și a lucra pământul sau a merge pe calea radioului. Părinții lui și-ar fi dorit un ajutor la muncă, nu un copil plecat mereu pe drumuri în căutare de povești de viață.

Am fost o perioadă lungă în meditare cu mine însumi, și totuși m-am încăpățânat să îmi urmez sufletul, renunțând într-o oarecare măsură la familie doar ca să fac ceea ce credeam că îmi este rânduit de Sus.

Cu o mare credință în Dumnezeu, așa cum a fost învățat de mic, Iosif Ciunterei a ales să facă ce îi spunea inima. Drumul lui era cu, despre și pentru oamenii satului tradițional.

A doua cumpănă a reprezentat-o problema banilor. Pentru a-și atinge visul el trebuia să scoată bani din buzunar. Mersul pe coclauri nu este chiar ieftin, deși mulți ar crede asta.

Cu toate că nu are mare câștig financiar nu va renunța la visul său.

Mai degrabă împlinit sufletește, da, până peste măsură! Poate după asta ar trebui să tânjim noi, oamenii – să ne împlinim în primul rând sufletește.

A treia cumpănă din viața sa a fost când o universitate străină i-a propus să vină să studieze acolo. Abia terminase facultatea din Cluj și tentația era mare. S-a gândit îndelung și a ales să rămână în țară pentru a face ce poate pentru ea și cei ce vor veni după noi.

Să ne promovăm tradițiile sau să nu le promovăm?

Părerea lui Iosif Ciunterei despre tradiții este că sunt promovate suficient de mult.

Ceea ce mă doare foarte tare este faptul că multe elemente din cultura tradițională sunt promovate agresiv, falsificate, denaturate de esență și prezentate ca spectacol în fața unui public.

Viața țăranului nu este așa cum e prezentată la televizor. Autenticitatea este acolo unde luminile reflectoarelor nu ajung. Poveștile oamenilor simpli nu ajung la televizor, ele nu fac senzație, nu reprezintă „wow”-ul pe care îl caută producătorii.

Subliniez, țăranul nu face spectacol. „Spectatorii” lui sunt codrul, păsările, izvorul și multe altele! Dar ce pot să mai spun eu când deseori pe coclauri, bătrânii mă întreabă că oare pe ce post de televiziune se vor vedea când de fapt nici nu apuc bine să opresc aparatul de filmare?

Planurile sale de viitor sunt „multe și mărețe”, dar este foarte grijuliu cu ce dezvăluie și nu vrea să își dezamăgească publicul „câștigat” în cei șapte ani.

Vreau să rămân în continuare același om, indiferent de cât de sus voi urca sau de cât de jos voi coborî.

Iosif Ciunterei și-a câștigat faima prin canalul de Youtube, pagina de Facebook și mai ales prin filmul etnografic regizat: Satul de cânepă. Pentru noi, cei de acasă, este tânărul mereu vesel și entuziasmat care merge în sate rupte de civilizație pentru a descoperi oamenii de acolo.

Îl urmărim cu drag și ne dorim să facă orice poate pentru a promova cât mai mult obiceiurile și tradițiile satului tradițional. El va rămâne un luptător pentru viața satului tradițional, cu tot ce are el mai frumos, mai de preț și insensibil la trecerea nepăsătoare a timpului.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *