Paul Diaconescu

Paul Diaconescu se învârte în jurul artei de când era mic. Încă din clasele primare i s-a implementat în minte și inimă dorința de a se face actor și de a juca pe scenele teatrelor, dar și în filme. Primul său rol a fost în engleză, o scenetă de 10 minute, în anul 2000. De atunci a filmat în Grecia, Bulgaria, Anglia și Ucraina. În Ungaria a filmat cu echipa de la filmul câștigător de Oscar, pentru cel mai bun film străin în 2016. ,,Son of Saul”. Recent a primit premiu pentru cel mai bun actor la festivalul din Florida pentru filmul „Nelson”, de Ludi Boeken, dar tot nu simte că lucrează la o frecvență foarte înaltă.  

 

Se implică în oricare proiect al său. Atât pe scenă, cât și în spatele camerelor de filmat se dedică total, însă rolul cel mai de preț a fost „Tudor” din filmul difuzat pe postul tv Antena 1 „Ingeri Pierduți”.  Rolul pe care-l regretă cel mai tare că nu are continuitate este al lui „Vlad” din filmul „Triplusec”.

S-a făcut remarcat datorită talentului și al simțului actoricesc, dar și abilității de a înțelege personajele pe care le-a interpretat. Adaptarea temperamentului propriu la cel al personajului reprezintă de-asemenea o responsabilitate pe care o poartă Paul Diaconescu cu tărie.

Deși talentul este în mare parte înnăscut, abilitățile, nu. Acestea se formează studiind pe domeniu, dar și atunci când te înconjori de actori și regizori consacrați.

Tânărul actor a avut norocul să joace alături de Stela Popescu, de Maia Morgenstern într-un scurt metraj foarte premiat „Veni Vidi Fugi”, al lui Robert Eugen Popa, iar alături de Oana Pelea a lucrat în serialul „Triplusec”. Sunt colegi de scenă și la teatru, în spectacolul „Viața la Birou” al Letiției Roșculeț.

 

Crescut în stil democrat, deși tatăl era polițist și bunica a ocupat funcția de primar în comună

Născut în Pucioasa, județul Dâmbovița cu puțin timp înainte de revoluție, Paul Diaconescu a crescut în Brănești, un sat frumos, cu dealuri roditoare, de unde putea să admire munții Bucegi cu ochiul liber. Perioada copilăriei nu o poate uita. Se hrănește sufletește cu acei ani plini de amintiri, senzații și trăiri care-l stârnesc încă și acum, bărbat în toată firea.

Ține cont de aceleași reguli universale de comportament în societate pe care le-a primit în sânul familiei, reguli care implică o ținută morală în armonie cu mediul din jur bazându-se pe respect față de oameni, cultură, istorie, artă.

Tata a fost polițist, iar mama lui, în cele patru mandate ca primar, pe timpul comuniștilor, a asfaltat comuna, așa că mulți brăneșteni încă o pomenesc cu admirație și respect pe mamaie Monica. Sora tatălui, Cristina, s-a căsătorit cu Nicu Vlad, campionul Mondial si Olimpic la haltere.

Cu asemenea referințe, când ieșeam la drum încă de mic, părinții aveau lejeritate în a mă lăsa la joaca și după lăsarea nopții. Am avut o copilărie deosebit de frumoasă. Am înjurat liber pe toată lumea, fără sa-mi iau vreo palmă până pe la 8 ani când am început să realizez si să mă autoeduc și să dezvolt un simț al rușinii.

Definește relația cu familia sa prin cinci cuvinte: adevăr, încredere, armonie, susținere, critică constructivă. De la început a fost învățat să comunice ce simte, fără ocolișuri și multă ezitare. A evoluat contrazicând-se, cel mai des cu tata.

Astfel, fiecare dintre noi, a învățat ce nu știa celălalt. Ne-am supus părerile la test de fiecare dată când trebuia luată o decizie și rămânea în picioare doar teoria validă. Nu s-a tolerat tirania, am avut o familie democratică.

 

Carieră în actorie – dorință sau un joc ticluit al șanselor?

Școala la care a învățat Paul, în acele timpuri, crease o trupă de teatru în engleză și norocul a făcut să fie selecționat și el. De atunci nu a mai existat cale de întoarcere și astfel a ajuns sa petreacă mult timp pe scena Centrului Cultural Pucioasa, unde fie a dansat iîn ansamblul  „Junii Valahi” sau a prezentat „Steluțele Pucioasei” și alte evenimente locale. La 15 ani a auzit de un casting, a venit la București la probă, a luat-o și așa a filmat prima reclama, în clasa a IX-a.

M-am simțit atât de natural la filmare că m-am înscris la școala de teatru pentru amatori Midacris, și așa am început să joc pe scena teatrului Nottara. Făceam naveta cu microbuzul 100 km pentru asta.

Pe urmă, a studiat la UNATC la clasa Florin Zamfirescu. La examenul de masterat a intrat cu a doua nota, 9,92 la clasa Prof. Gelu Colceag, dar pentru că în ultimul an de studiu a luat castingul pentru filmul „Îngeri Pierduți” nu a reușit să-și susțină lucrarea de dizertație.

Paul Diaconescu

În anul 2000 când s-a produs prima întâlnire cu scena, nu-și încăpea în piele de emoții. Vibra de fericire. De atunci și până în prezent a intrat în multe ipostaze, dar odată cu rolurile îmbrățișate și-a însușit lecții despre ce înseamnă să joci teatru și despre bucuria cu care trebuie să o faci.

Doamna Stela îmi spunea ,,Ce bine că n-avem o meserie vitală omenirii, că ar deveni serioasă treaba. Așa ne putem bucura în voie de cea mai frumoasă meserie din lume!” Mă lăuda si mă aprecia pe platouri, mi-a oferit încrederea că sunt pe drumul cel bun.

 

În Londra, Paul Diaconescu a fost angajatul unei companii de strângere de fonduri

Pentru o singură data în viață, Paul Diaconescu s-a angajat, dar nu ca actor la un teatru. Pe străzile Londrei, strângea fonduri bătând din casă in casă, la fiecare ușă, pentru a încheia un contract de abonament lunar în scopuri caritabile.

Un job deosebit de greu, în care comunicam multe informații pe minut și multor persoane, răspundeam la telefon, dictam adrese și conturi bancare în mare viteză în timp ce coordonam o echipă de 5 oameni. Atunci, în acel an, am uitat de camera de filmat, și de scenă. Eram fascinat de această nouă provocare. Din 24 de ore ale zilei, când nu eram la birou sau pe teren, citeam sau studiam internetul pentru a învăța despre acest domeniu nou.

La concursul național din 2015 în etapa finală din Southampton, a obținut locul 11 pe întreg teritoriul Marii Britanii. Asta însemna că a fost primul pe Londra. A strâns 55.000 de lire într-o săptămâna. Notează acest moment cu fiind cel mai strălucitor din viața sa, pe lângă premiile obținute din cariera de actor.

Când m-am întors în biroul ,,Home”  de lângă The Shard, toți din birouri mă aplaudau și aveau postere scoase cu noi, finaliștii. Eu m-am văzut pe postere de mic, pe magazinul Cocor, prin malluri, pe autobuze, pe garduri, panouri stradale, metrouri, nu conta. Atunci când m-am văzut pe pereții birourilor, cu toți angajații în picioare aplaudând-ne, am fost profund mișcat.

 

Despre cei care au crezut în talentul actoricesc al lui Paul Diaconescu

Mulți l-au influențat și de la mulți a furat meserie de-a lungul timpului, dar profesorul Florin Zamfirescu este cel care și-a pus cel mai tare amprenta asupra sa. Se străduiește să devină atât de cald, de ascultător si de atent precum marele pedagog. Este cel care a sădit încredere în tânărul actor Paul.

Frici nu a avut niciodată pe scenă, doar emoții care-l abandonează la un moment dat. La filmări se simte foarte degajat, în ambientul lui, deși au fost voci care i-au spus și lucruri pe care nu ar fi dorit să le audă ca să nu se decurajeze.

Vine cu mulțumiri, în schimb, familiei, educatoarelor de la grădiniță, dar și vieții pentru tot ce i-a pus la dispoziție.

Roluri am jucat încă de la grădiniță, când nu gândeam. M-am trezit  în haine de fată sau costum de albinuță încă de la 3 ani. Adică m-am văzut ulterior, în poze. Pot mulțumi educatoarelor că au inspirat-o pe mama, iar mama, na’! Când eu am cerut să mă ducă la Clubul Copiilor la karate, ea m-a dus la dansuri de majorete. Era închis duminica la ușa din stânga, m-a dus la cea din dreapta, că doar duminica era ziua liberă. De acolo și restul.

 

Ce-l sperie pe Paul Diaconescu și cum gestionează emoțiile date de provocări

Îl sperie gândul că va trebui din anumite contexte sau considerente de ordin social să-și schimbe meseria. Culmea, deși a dat cu nasul și de provocări în toți acești ani de când calcă pe vechile scene de scândură ale teatrelor din țară sau pășește în studiourile de filmare.

Paul Diaconescu amintește de cea mai grea provocare profesională și anume probele pentru serialul „Fructul Oprit” care au durat 4 săptămâni cu trei ani în urmă. Luase rolul principal.

Am făcut teste de cameră alături de protagonistă, eram cel mai fericit. Apoi ne-am întâlnit de-a lungul verii de câteva ori pentru repetiții cu regizorul, iar toamna, în ziua când toți ceilalți semnau contractul eu am mai susținut o probă, pentru că au descoperit un alt actor chiar mai potrivit. Întreb apoi dacă după atâta timp investit, o să primesc totuși un rol episodic sau secundar, indiferent cât de mic,  măcar să justifice efortul. Răspunsul doamnei Ion a fost pe un ton cald ,,Paul, tu ori joci rol principal ori deloc, poate altă dată!”. Am mulțumit politicos.

Îl mai îngrozește orice gând rău care se poate abate asupra familiei sale. Restul fricilor le ține sub umbrela rușinii, după cum chiar spune acesta. Sfidează gândurile negative și încearcă să nu dea curs liber imaginației negative ca să ajungă să se teamă de neprevăzut.

Nu mă gândesc cum ar fi dacă dacă fac accident. Am aflat destule despre unde și când suntem noi, ca specie, în univers, încât inerentele probleme umane nu mă țin treaz noaptea. ,,De ce mi-a făcut, mi-a zis, mi s-a întâmplat”? Sfatul meu pentru popor este, ca și mine, să se gândească la aceste întrebări dimineața când suntem raționali, lucizi, bine intenționați și binedispuși. Cine nu este binedispus, să mai doarmă în plus!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.