Pentru Cristina Guraliuc scrisul înseamnă o evadare din cotidian într-un univers pur, inocent și mult mai sănătos, în care are puterea de a rezolva probleme, de a alina, de a încuraja, de a bucura. Când scrie pentru copii, este și ea unul. A renunțat la o lume a jurnalismului unde erau prea multe situații care o încărcau negativ, ca să se aventureze într-un spațiu luminos, care o echilibrează și o menține vie.
Făcea cele mai frumoase compuneri în școala primară. Nu o spune ea, ci confirmă domnul învățător. Nu se descurca deloc la matematică, dar dacă îi dădeai să scrie un text despre toamnă, nu se mai oprea din a așeza cele mai alese cuvinte pe pagini albe.
Totul curgea așa ușor, de parcă literele știau deja drumul lor pe hârtie. Crezi că sună ciudat? Când o spun cu voce tare, și mie mi se pare ciudat, dar este adevărat. Cred că mi-a fost scris să… scriu.
În facultate împărtășea prin intermediul unui blog pentru oameni mari. Scria despre ea, despre încercările prin care trecea. Apoi, a făcut voluntariat la „Opinia Veche” în Iași și primul ei serviciu după ce și-a dat disertația la master, a fost de reporter.
Acum, a ajuns să scrie pentru oameni mici cu suflete mari. A dat naștere celor mai citite povești pentru copii. Nu doar fetița sa o inspiră. Găsește muze peste tot, uneori i se arată chiar în vise.
Când suntem mici, intrăm în diferite roluri și ne imaginăm că suntem ba avocați, ba doctori, ba medici. Ne plac jocurile în care ne atribuim diverse roluri, iar când devenim adulți realizăm că joaca a devenit serioasă. Cristina Guraliuc a purtat cu ea gândul de a deveni scriitoare inițial, apoi jurnalist. Și jurnalist a devenit.
În perioada adolescenței, a pus umărul conștiincios la realizarea visului său. Nu singură, ci alături de profesorul Octav.
Eu am mers la Colegiul Economic din oraș, mi-am petrecut mult timp învățând. În timpul liceului, viața mi l-a scos în cale pe cel mai grozav profesor de Economie și Logică de pe planetă – nu glumesc! Profesorul Octav a făcut ceea ce nimeni nu mai făcuse până atunci – mi-a introdus lumea cărților. Și a mai făcut ceva, a fost singurul om serios de până atunci (prin „om serios” a se înțelege adult cu capul pe umeri) care nu mi-a spus că visez prea mult. La absolvire, când i-am spus că vreau să mă fac jurnalist, i-am simțit emoția din glas când mi-a răspuns „Vei fi un jurnalist excepțional!”.
Un moment care nu are egal e acela când și-a ținut prima carte în mână. Tipărită prin self-publishing, fără țintă de a ajunge ceva măreț, cartea i-a creat o stare de neuitat.
Nu consideră că este un scriitor profesionist, dar lucrează în fiecare zi cu ea însăși pentru a-și menține mintea limpede și pentru a alunga teama de eșec.
Aventura sa în antreprenoriat a pornit odată cu mămicia. Povestea acestor povești a început datorită prețioasei Ilinca, în urmă cu patru ani de zile.
O legănam într-o noapte în care îi era greu să adoarmă și plângea de ți se rupea sufletul. Avea 2, 3 luni, era micuță tare, și o chinuiau probabil durerile de burtică ori poate că trecea printr-un puseu, greu de zis. Cert este că după ce am încercat literalmente orice – legănat, cântecele, lumină difuză, sunet de aspirator, plimbat prin casă – am început să îi povestesc. Am inventat o poveste despre o fetiță care locuiește pe malul mării și primește în dar o barcă. Pe măsură ce povesteam, ochii Ilincăi deveneau tot mai mici. Până spre final de poveste, adormise deja.
A doua zi, a avut parte de o revelație. În timp ce trecea povestea pe hârtie, a realizat că personajul principal Mili, era personificarea Ilincăi. De atunci și până acum, în tot acest răstimp, a scris sute de povești unice pentru eroi mici și mari.
Cristina Guraliuc a pornit totul singură. S-a agățat de un vis măreț în suflet și a continuat cu un licăr de speranță. Își închipuie o „căsuță” care devine neîncăpătoare și crește într-un palat oameni faini, creativi, la o masă rotundă, gândind povești, ilustrând, imprimantele zbârnâind în spate, lucrând la cărți personalizate pentru copii și familii din toată lumea.
Concepe cărți personalizate. Scrie povești cu rol terapeutic cu grijă și pricepere. Scrie povești magice.
Fiecare are o povață. Le plimbă prin orașe sau trec granița Angliei. Pleacă la toți copiii din lume cu scopul de a bucura, de a vindeca, de a deschide minți.
Precum un grădinar care se îngrijește de toate florile oferindu-le apă și hrană, precum un educator care modelează minți de pitici dăruindu-le iubire și protecție neîncetat, Cristina Guraliuc se îngrijește și crește acest proiect ca pe propriul copil, punând tot sufletul și lăsând toată inspirația să curgă.
Creionează în colțul ei de liniște, în căsuța sa primitoare dintr-un sătuc englezesc, cele mai colorate povești și cu cele mai reale personaje inspirate din viața de zi cu zi. Dialogurile pe care le poartă cu Ilinca, reacțiile sale, încercările prin care trec împreună zilnic, sunt resursă inspirațională.
Clar nu este doar o afacere. Gravitează în jurul poveștilor. Sunt lumea ei toată. Beneficiul cel mai mare pe care-l oferă „Căsuța Poveștilor” este că-i dă libertatea și bucuria de a face în fiecare zi ce-i place.
Cea mai mare stavilă de când a apărut pe piață cu acest business a fost găsirea serviciilor de tipar de calitate la preț convenabil.
Pentru că eu tipăresc câte o carte/comandă, deci nu în tiraj mare, a fost ca și cum căutam acul în carul cu fân. Aici am avut cele mai multe nemulțumiri din partea clienților și am știut că trebuie îmbunătățit. Pentru că eu aveam conceptul în minte, în realitate ieșea cu totul altceva. Și au fost luni bune de încercări și eșecuri până să găsesc în sfârșit serviciile pe care le căutam.
Îi este fidelă proiectului său. Imediat ce și-a dat seama că nu se mai poate întoarce să fie reporter, deoarece nu mai aprindea nicio scânteie în ea, a căutat metode să facă afacerea să funcționeze din punct de vedere financiar.
Poveștile mă împlineau cum n-am visat niciodată și dacă nu fac afacerea profitabilă, nu mă pot dedica în întregime poveștilor.
Munca pe care o face în Căsuța Poveștilor schimbă vieți. Cărțile personalizate, poveștile terapeutice pe care le scrie sunt așa bine primite de cititorii săi. Nu o spun eu, nici Cristina, ci spun oamenii:
„Cristina, am plâns de bucurie când am citit povestea pe care ai scris-o pentru noi! E ca și cum ai fi fost aici, cu noi, musafir nevăzut, ne-ai observat, apoi ne-ai pus povestea în cuvinte.”
Se trezește în fiecare dimineață cu poftă de viață. Rare sunt zilele când stările negative o cuprind. De obicei, se ridică din pat ca un copil în Ajun de Crăciun cu entuziasm, pentru că știe că a mai venit o zi în care construiește pentru visul său.
În pofida acestor sentimente, a auzit și voci negative. De necrezut, dar chiar din casa ei. Mama sa a fost primul susținător, dar soțul, mai pragmatic de fel, prefera lucrurile concrete.
Acum vede potențialul și discuțiile acestea sunt istorie, dar cu patru ani în urmă, când abia începeam, m-ar fi ajutat mult dacă ar fi crezut în mine. Pentru că știi ce se întâmplă? Mai ales când ești temerar, când ai o idee nouă (deși nicio idee nu este nouă în totalitate), ai multe îndoieli, convingeri care te limitează. Dacă nu sunt suficient de bună? Cine sunt eu să fac asta? Dar ce vor crede oamenii? Dacă vor râde de mine? Dacă nu am succes? Și vocile astea negative – cele din capul tău – sunt mai periculoase decât cele care vin de la oamenii din jurul tău.
A întâlnit și oameni fățarnici, oameni limitați sau încrezuți, dar i-a scos rapid din viața sa.
Pe viitor plănuiește o colecție nouă de cărți „pune-mă-n poveste”, deci personalizate doar la nivel de nume și înfățișare. Dorește să colaboreze cu și mai mulți ilustratori, ca să fie stiluri diferite în librăria online.
Acum, lucrează cu spor la cartea personalizată de Crăciun, o reeditare de fapt a poveștii pe care a lansat-o anul trecut.
Va lucra și la colecția de povești terapeutice, dar și la prima carte pentru copii care va ajunge pe rafturile librăriilor din România anul viitor, dezvăluie Cristina cu un gând optimist.
Până aici nu ar fi reușit fără comunitatea minunată Work at Home Moms Romania, pentru că de acolo au venit primele feedback-uri, primele încurajări, primul sprijin financiar. Apoi, când s-a mutat în Anglia, i-a scos viața în cale oamenii potriviți: un funcționar de la Job Centre, un mentor de la o organizație pentru tineri antreprenori, un business advisor, un prieten cu aceeași viziune.
Crede în familie, iubire, povești, aspirații, grija ce și-o poartă oamenii reciproc, cât și în încrederea ce și-o acordă. Acum că este mamă, transmite la rândul ei aceleași valori pe care le-a primit de-a lungul vieții în interiorul familiei sale extinse.
Așadar, vrea să-și crească copiii cu dragoste față de cei din jur și planetă, responsabilitate, curaj și asumare, bunătate, blândețe și dorința de a face bine în orice loc ar fi.
Cristina Guraliuc pune pasiune în fiecare poveste a sa. Inima îi strălucește de bucurie imensă atunci când știe că mesajele ajung acolo unde trebuie, adică la cititori. Primește feedback de la cei care cumpără cărțile sale și toate se lasă cu lacrimi de fericire.
Una dintre mame mi-a spus că fetița ei a trecut de la plâns de emoție când și-a descoperit numele în carte, la râs, pe măsură ce citea povestea. „Nu credeam că o poate emoționa atât de mult o carte”, mi-a spus… E un sentiment uau, îți crește inima de bucurie când vezi că aduci atâta emoție în sufletul unui om!
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.