Profesii

De ce să iubim România? Lecția de patriotism oferită de Anca Cheaito, profesoară de limba franceză în Beirut

Anca Cheaito este profesor de limba franceză în Liban, fondator al publicaţiei româneşti „Orient Românesc” şi preşedinte al Asociaţiei România-Levant (Asociaţia comunităţii româneşti din Liban). Este remarcabilă fiindcă promovează neîncetat România şi identitatea culturală românească în această regiune.

 

S-a născut în dulcele târg al Ieşilor, oraşul ei de suflet de care este îndrăgostită nebuneşte. Acolo a copilărit, a crescut şi s-a format ca om. Acolo are cele mai frumoase amintiri.

Locul unde ne naştem, ne marchează întreaga existenţă şi devenim purtătorii acelor rădăcini, fibre care sunt mereu prezente în sufletul nostru. Evoluţia noastră ulterioară are la bază oamenii, tradiţiile, peisajul acelor locuri. 

La Iaşi, întâlneşti lumină şi umbră, iar mireasma teilor înfloriţi îl încadrează într-o atmosferă de liniște, de taină, de reculegere și zbor al gândurilor. Despre Iaşi, doamna profesoară ne-ar povesti ore în şir.

Pentru dumneaei, acest oraş se află în altă dimensiune. Este locul cu o alchimie aparte între om – lumină – suflet – oraş, acolo unde cerul sărută pământul printre tei. Parcă o scoarţă de versuri înveleşte albastrul veşniciei, devine spirala unui zmeu din copilărie, iar gândurile devin praf de stele ce se așează în cuvinte.

Iaşul a marcat-o profund, fiind un oraş definit prin cultură. Din copilărie a fost foarte mândră de oraşul său natal. Spunea mereu cu emfază de copil: „eu sunt din Iaşi adică din oraşul culturii. Şi până acum prietenii îmi amintesc cu câtă seriozitate spuneam tuturor, eu sunt din oraşul culturii.”

Pe atunci însă, Anca nu ştia că peste ani, aflată în alt colţ al lumii, va repeta aceeaşi frază cu aceeaşi mândrie şi va vorbi tuturor în toate limbile pe care le cunoaște, despre frumuseţea lui.

Când ai să vii la Iaşi am să-ţi arăt Strada Zlataust, îngustă şi cotită, este celebră în istoria Iaşului şi are propriul roman. Este strada care a inspirat „Uliţa Copilăriei” a lui Ionel Teodoreanu, volum ce a însufleţit generaţii de copii, povestitorul minunat al copilăriei noastre. Am venit în Liban cu toate cărţile lui Teodoreanu în valiză, cred că este autorul care a descris cel mai mult în opera sa Iaşul. E frumos să ştii că ai avut o copilărie minunată şi că, datorită ei, ești adultul de astăzi.

 

Anca Cheaito locuiește în Liban de mai bine de trei decenii

Povestea de viață a Ancăi începe cu o minunată prietenie din studenție, transformată sau, mai bine spus, închegată prin iubire și căsătorie.

Sunt un om al detaliului, reţin de cele mai multe ori exact amănunte pe care nimeni nu se osteneşte să le reţină, mulţi nu le dau importanţă. Analizez cuvinte, gesturi, sunt atentă la tot, iar apoi iau toate detaliile astea şi le pun într-o balanţă imaginară. Fiecare detaliu mi se pare important şi fiecare cuvânt spus mi se pare că are un substrat, ceva simbolic. Ce am apreciat cel mai mult la Hassan a fost seriozitatea, respectul şi sinceritatea lui. A rămas neschimbat până acum.

În Liban au trecut prin multe, din cauza situaţiei tensionate din regiune. La ei acasă însă, a fost mereu linişte, o altă lume, un alt univers. Un univers înseninat de doi copii minunați, indiferent de evenimentele din jur.

Încă din primul an când a ajuns în Liban, Anca și-a dorit să se integreze cât mai bine în noua societate. Să aibă un contact direct cu oamenii de acolo.

Se afla pentru prima dată într-o ţară cu o cultură diferită, pe care trebuia să o înţeleagă cât mai bine, să o cucerească. Lucru pe care nu-l poţi realiza dacă stai acasă în lumea ta.

Sunt un om care iubeşte comunicarea, îmi place să cunosc oameni, să am prieteni, nu sunt introvertită. Simţeam că în afara familiei, mă refer la familia soţului, trebuie să explorez singură, să am curajul să înfrunt singură lumea nouă în care am venit.

Mare i-a fost surpriza să descopere un popor prietenos, deschis, cu care a putut să comunice ușor în franceză sau engleză.

 

Profesoară de limbă franceză la unul dintre cele mai renumite licee din Liban

Uitându-se în urmă, Anca Cheaito constată cu bucurie că s-a încadrat perfect și rapid în societatea libaneză. Mai mult decât atât, consideră că experiența la catedră se datorează în primul rând școlii libaneze.

Aici a învăţat că un profesor bun nu este un simplu transmiţător de informaţii. Că trebuie să-ţi proiectezi activităţile în funcţie de o serie de criterii pedagogice, să identifici şi să corelezi adecvat metodele, mijloacele şi tehnicile de lucru cele mai inovative şi eficiente de realizare a activităţilor. Alături de elevi şi de părinţi, să construieşti un parteneriat în cadrul căruia comunicarea, colaborarea şi înţelegerea sunt esenţiale.

Anca Cheaito: „Prin mâna mea au trecut generaţii de elevi, cu care mă întâlnesc şi astăzi.”

Liceul AMLIEH din Beirut a fost înființat în anul 1923 și se află în topul liceelor din Liban. În urma unei înțelegeri între conducere și Ambasada României din Liban, din anul 2013 limba română face parte dintre materiile opționale. 

Este o mare realizare pentru mine, mulțumesc cu această ocazie, Ambasadei României din Liban şi Institutului Cultural Român care coordonează şi sprijină aceste cursuri. O experienţă deosebită, elevii mei sunt motivaţi şi învaţă cu plăcere limba română.

 

Asociația România Levant – „România noastră, aici.”

Asociaţia comunității românești din Liban s-a înfiinţat în anul 2010. Încă de la înfiinţare, Anca Cheaito predă cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească copiilor din comunitate. În anul 2015, a fost desemnată președinta asociației.

Limba, istoria, cultura, tradițiile şi obiceiurile poporului român sunt cartea sa de identitate, aceste valori creează punți ȋntre generații. În limba poporului nostru stau întipărite preocupările, obiceiurile, aspiraţiile, modul de a întelege existenţa, adică întreaga spiritualitate a poporului nostru. Ne aflăm departe de ţară, într-o cultură diferită şi considerăm că este necesar, ca tânăra generaţie, copiii noştri să fie apropiaţi de patria mamă, de limba, istoria şi tradiţiile poporului nostru. Considerăm că este o obligaţie din partea noastră ca asociaţie să asigurăm aceste cursuri. Studiul limbii române creează posibilitatea dezvoltării copiilor noştri în perspectiva unei vieţi culturale şi spirituale bogate.

Asociaţia România Levant organizează activităţi pentru copiii şi adulţii din comunitatea românească aflată în Liban. Totodată, participă activ la diverse manifestări culturale organizate de către Ministerul Culturii Libanez sau alte centre culturale. Scopul major este învăţarea limbii române, a istoriei, culturii, obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti şi promovarea acestora în spațiul libanez.

Mai recent, de doi ani, asociația organizează ateliere de scriere creativă pentru copii, iar cu ocazia Zilei de 1 iunie, există și un mic volum cu poveşti scrise de copii.

Anca Cheaito: „Cu toții știm cât de importantă este imaginația iar atunci când își dă mâna cu creativitatea, rezultatele sunt minunate.”

La aceste ateliere, se discută despre compoziție, scriere, iar prin joc didactic compun povești şi chiar le ilustrează. În cadrul atelierului, cei mici, care încă nu știu să scrie, desenează, ne mai spune doamna profesoară, care își propune pentru acest an să realizeze un eveniment cu ocazia Crăciunului, unde să se scrie poveşti, să se citească poveşti româneşti şi să invite copii din România şi din diaspora, de ce nu, împreună cu părinţii, să participe.

Cu ajutorul poveştilor copiii pot „experimenta” magia şi elemente fantastice dar, în acelaşi timp, poveştile învaţă copiii lecţii de viaţă. Apoi, cred că fiecare dintre noi are într-un colţ de suflet, păstrată, o poveste din copilărie.  

„Eşti prima pe care o aştept, împreună cu fetiţa ta.”, îmi aruncă și mie, Anca „batista” provocării, pe care o voi onora, cu siguranță.

 

Promovarea României și a Limbii Române, o datorie

Însă proiectul de suflet al doamnei profesoare este Revista Cultural-Literară Orient Românesc. Primul număr a văzut lumina zilei pe 1 decembrie 2017, fiind singura publicație românească din zonă, „liberă de orice constrângeri de natură politică, ideologică sau religioasă”.

Revista are un impact cultural deosebit pentru comunitatea locală şi din diaspora. Promovează România, limba, cultura, tradiţiile româneşti, dialogul intercultural și evidenţiază prezenţa românească în spaţiul Orientului Mijlociu şi Africa de Nord.

Orient Românesc este dedicată tuturor românilor din diaspora şi din ţară, dar şi tuturor celor ce vor să cunoască cultura şi civilizaţia românească.

Sunt convinsă, presa culturală are un rol important în dezvoltarea și afirmarea vieții spirituale, în ridicarea nivelului de cultură generală. Litera tipărită a dat expresie spiritualității și credinței românești. Cuvântul tipărit pătrunde în cele mai largi cercuri de cititori.

Anca Cheaito consideră că fiecare dintre noi, mai ales cei care sunt în diaspora, ar trebui să-şi promoveze ţara. Nu este de acord cu cei care, odată ajunşi în străinătate, își uită originile, denigreză ţara, nu mai vorbesc limba:

Imaginea ţării tale este imaginea ta. Când vorbeşti despre ţara ta, vorbeşti de tine. Bine, ştiu, este bine şi rău, alb şi negru, o dualitate existentă peste tot în lume. Nu există nicăieri o societate perfectă, o societate ideală. Peste tot sunt lipsuri, mai mult sau mai puţin evidente. Deci, să renunţăm la definiţia „idealului”.

Cum promovează Anca România în Liban? Pe lângă activităţile Asociaţiei România Levant, la școală este coordonator al proiectelor cultural educative. În şcolile libaneze există un program anual dedicat acestor proiecte de echipă, o altă latură interesantă a sistemului de învățământ.

Astfel, este insuflat respectul pentru diversitate, colaborare și comunicare și implică, bineînțeles, acumularea de cunoștințe de cultură generală.

Printre proiectele care de-a lungul anilor au vizat în mod direct România, se numără „Zilele culturii româneşti” (organizate în ultima săptămână a lunii noiembrie) sau „Anul Brâncuși”  (2016 – 140 de ani de la naşterea sculptorului român

 

Ce înseamnă Limba Română pentru Anca Cheaito

„Fiecare om se formează într-o limbă, pe care o asimilează din primele clipe ale vieţii, adică de când aude vocea mamei. Aşa se explică şi atributul matern. Limba maternă e unică, e limba prin care învăţăm să descifrăm primele taine ale lumii,este primul nostru univers. Limba maternă e leagănul copilăriei, e limba primelor vise, e un cântec care aduce mângâiere și pace.

Când vorbesc limba română mă simt în strânsă legătură cu rădăcinile mele și cu identitatea mea. O iubesc, este bogată în cuvinte şi sensuri de o rară expresivitate.

În limba română sunt trei lexeme care au fost incluse în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii UNESCO, este vorba de doină, colind şi dor. Limba română are muzicalitate și îmbogățiri semantice inedite, ce o face deosebit de atrăgătoare auzului. 

Limba noastră este unul din cele mai frumoase daruri pe care le oferim copiilor noştri, mai ales noi care ne aflăm departe de ţară. Este limba care îi ajută să pornească în viaţă, este legătura cu comunitatea din care fac parte, cu cultura ţării de origine.

În primul rând părinţii sunt primul profesor de limba română. Chiar dacă suntem obligaţi să vorbim altă limbă, să nu uităm, copiii bilingvi formează abilităţi de gândire mai puternice, ceea ce conduce la rezultate mai bune la învăţătură pe termen lung.

În Liban mai mult avem familii mixte, dar cu ajutorul mamei, copiii pot însuşi limba română cu uşurinţă. Limba noastră este un dar, iar vorbirea ei menţine comunitatea unită!

Limba este mijloc de păstrare şi transmitere a tezaurului unei culturii, este <întâiul mare poem al unui popor> cum spunea Lucian Blaga.”

Pentru Asociaţia România Levant, este esențial studiul limbii române. Se urmăreşte atât cultivarea limbajului oral şi scris al elevilor, cunoaşterea şi folosirea corectă a limbii materne, cât şi învăţarea unor tehnici de bază ale activităţii intelectuale, cum sunt cititul şi scrisul.

 

Ce ar trebui să știm despre Liban, „Perla Orientului”

În Liban trăiesc aproximativ 1200 de români. Majoritatea formează familii mixte, dar există și 32 de familii, artişti muzicieni care activează în cadrul Conservatorului şi al Filormonicii de Stat din Beirut. 

Au o participare numeroasă la toate evenimentele reprezentative pentru ţara noastră: Ziua Naţională, Mărţişorul, 8 Martie, Sărbătorile Pascale, Ziua Copiilor, Crăciunul. Toţi sunt uniţi în jurul asociaţiei şi al ambasadei, care deschide des porţile pentru sărbătorirea evenimentelor.

Când vine vorba despre Liban, Beirut și oamenii de aici, Anca Cheaito se oprește. Nu pentru că nu ar avea adunate deja destule informații, amintiri, drag de tot ce a cunoscut, simțit, văzut și trăit aici, dar pentru că, așa cum știu și eu, este foarte greu de cuprins în cuvinte un loc, o țară sau o națiune.

Îmi confirmă faptul că numai cine trăiește în Liban poate înțelege realitățile locale. Mulţi au venit, au rămas impresionaţi de natura deosebită, de gastronomia libaneză, de vestigiile istorice, de măreţia templului de la Baalbek, de construcţiile moderne şi elegante. Nimeni însă nu poate cunoaşte Libanul profund într-o vacanţă.

„Este o ţară deosebită, ţara cedrilor biblici, ţara fenicienilor (primul alfabet folosit în lume pe scară largă a fost cel fenician), ţara lui Gibran. Dar este o ţară cu o istorie zbuciumată şi un popor greu încercat dar care este mereu optimist şi ataşat de pământul strămoşesc.

Mulţi au scris, au pictat şi au cântat Libanul, Beirutul… Mulţi au trăit aici experienţe de viaţă unice, în nici un alt colţ de lume nu le poţi trăi.

Mă gândesc de multe ori că a trăi în Liban înseamnă vivre pour écrire. Pentru că simţi nevoia câteodată să le aşterni pe hârtie, poate aşa le poţi înţelege mai bine, adică să le recapitulezi, să le analizezi.

De multe ori te trezeşti spunându-ţi că tu eşti unic în felul tău, că poate eşti privilegiat, niciunul dintre prietenii tăi din afara Libanului nu a trăit ce ai trăit tu, nu are experienţa ta, că eşti martor ocular al unor evenimente pe care alţii le privesc comod în faţa televizorului sau le citesc detaşat într-un articol de ziar. E ca şi cum ai trăi ruptă de lume, este greu de explicat.

Libanul este extrem de frumos, de cald, de ospitalier, dar în acelaşi timp foarte dur. Este un amalgam de frumuseţe, durere, istorie, linişte, deznădejde, cântec, nedreptate, bucurie, imagini de neuitat, explozii, dărâmături, lacrimi, râsete, claxoane, întâlniri între prieteni, clopote de biserici, chemări la rugăciune ale muezinului, o lume care mereu îşi caută echilibru, mereu gândeşte la mai bine, cu optimism.

Dar a doua zi e monstruoasă şi va trebui să reia totul de la capăt, muşcând din viaţă cu nesaţ, ca dintr-un măr atunci când eşti flămând. Parcă e pedepsit pământul ăsta.

Ce pot spune cuvintele în faţa evenimentelor care au fost aici? Ele pot releva fragilitatea vieţii. Apoi te întrebi de ce să mai vorbeşti, de ce să mai scrii despre ele? Pentru a trăi. Pentru a continua să vibrezi în sânul unei istorii captivante care a devenit istoria ta, pentru a cunoaşte mai bine acest pământ biblic, pentru a face faţă realităţii.

Când vorbeşti despre Liban, vorbeşti despre triumful vieţii asupra morţii şi invers. E ceva intens şi tulburător, savoarea lumii întregi este captată în acest petec de pământ de 10500km2.

Aici devii psihanalist, filosof, ţi se propune o altă metafizică a experienţei umane. Ştii, ai impresia câteodată că trăieşti într-un roman.

Libanezii, atât de greu încercaţi, iubesc viaţa, au o dorinţă ardentă de a trăi. A trăi oricum, cu orice preţ, indiferent, o viaţă organizată sau dezordonată, tumultoasă. Este interesant să le asculţi istoriile, secretele, visele… sunt buni povestitori.”

Asta este realitatea în Liban, aici toată lumea trece prin momente de linişte, tensiune, atentate, sărbătoare, război, apoi calm, speranţe… În Liban trebuie să ştii bine cum să-ţi <amenajezi interiorul>, adică să rămâi calm, e o afacere delicată, ca să poţi rezista unor perioade mai dificile.

Şi totuşi ţara asta rămâne infiltrată de frumuseţe şi căldură umană. Libanezii sunt ca românii, veseli, primitori, deschişi, gata oricând să te ajute.”

 

Cuvânt de încheiere

Cei mai mari ambasadori ai României, sunt Oamenii! Oamenii care trăiesc în diaspora, care prin activitățile lor, prin implicare, profesionalism, omenie, promovează tot ce avem noi mai de valoare, de elită, de excepție. Promovează partea bună!

Poate mulți nu cunosc aspecte despre tradițiile românești, despre arta, cultura sau istoria noastră, dar prin noi, le află. Unii, ajung să le iubească în o așa măsură, încât le studiază sau vin să ne viziteze țara! Alții, le dau chiar mai departe.

Anca a reușit și reușește să facă lucruri pe care nu le-au făcut generații întregi de politicieni sau diplomați români. Și fără prea mult sprijin. Fără prea multă promovare. Fără sponsori! Și nu că nu ar avea nevoie! Are! Dar despre astfel de oameni și acte de cultură, nu se vorbește!

„Orient Românesc ” este o revistă fondată, realizată și tipărită fără pic de sponsorizare. Mă gândesc cât de multe ar fi făcut un imbold financiar și la câți dintre noi ar fi ajuns această publicație? Dar, poate nu e prea târziu!

Anca Cheaito nu este doar un profesor! Nu este doar președintele unei comunități sau fondatorul unei reviste. Nu! Anca Cheaito este Liantul românilor din Orientul Mijlociu! Este liantul românilor de pretutindeni, deoarece colaborările sale se extind pe toate continentele, unde limba română, scrisul, tradițiile, promovarea culturii românești sunt importante, pentru unii dintre noi, care nu vrem să renunțăm la rădăcinile noastre!

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.