Marius Jurj

Se spune că vom înțelege valoarea agriculturii și a țăranului în ziua în care vom mânca pietre și vom bea petrol. Cu toate acestea, propun să ne detașăm puțin de înrâurirea cuvintelor cu iz sumbru și să ne racordăm lucid la realitatea cotidiană, ajustându-ne filtrul percepției pentru a putea valorifica remarcabilul prezentului. De data aceasta, unul concentrat în jurul simplității, al muncii continue și neobosite, al reîntoarcerii la glie. Un remarcabil atât de firesc, încât ar putea trece neobservat în vâltoarea lumii contemporane – povestea soților Sorina și Marius Jurj, legumicultori în județul Arad.

 

Despre începuturi

Fiecare periplu are un început, iar cel al soților Jurj datează cu mult dinaintea anului 2009, piatră de temelie în afacerea pe care cei doi o desfășoară astăzi: consacrarea exclusivă a timpului cultivării pământului, în vederea obținerii de producții legumicole la standarde înalte.

Glasul pământului le era cunoscut amândurora încă din copilărie, atât Sorina, cât și Marius, contribuind la desfășurarea unei agriculturi de subzistență în cadrul familiei de proveniență.

Dar odată cu asumarea statutului de producători legumicoli, s-a impus și creșterea suprafeței agricole: din aproape în aproape, de la 0,1 ha (în 1996) la aproape 7 ha (în 2005). Întinderea este organizată într-o zonă de câmp deschis, respectiv spații protejate, solariile cumulând aproape 1 ha (din care 0,3 ha reprezintă suprafața de spații încălzite).

Demersul a luat naștere datorită avântului lui Marius, Sorina alăturându-i-se în mod oficial abia în anul 2011, după nașterea primului lor copil și odată cu renunțarea la o carieră didactică.

Până la nașterea primului nostru copil am înțeles că avem o sursă de venit, dar și că Marius nu se poate descurca singur. Ne-am împărțit responsabilitățile. Marius, fiind inginer horticol, a rămas responsabil cu partea de producție, iar eu, având finalizate studiile economice, am preluat partea de vânzare. (Sorina Jurj)

Desigur că munca s-a derulat cot la cot, iar rolurile au fost de multe ori interșanjabile. Completându-se perfect și reușind să-și echilibreze reciproc responsabilitățile, aceștia și-au găsit cheia succesului profesional și s-au consolidat familial totodată.

Familia-mi ocupă cel mai important rol, chiar și în cadrul activității noastre. De când suntem căsătoriți, nu ne-am făcut niciun plan fără să ne consultăm, am stabilit rotația de culturi împreună, am luat fiecare decizie împreună. Nu-mi mai concep afacerea fără a fi alături de soția mea. (Marius Jurj)

 

Fă Rai din tot ce ai!

Numai având sufletul ancorat într-un mediu odihnitor și prielnic, individul reușește să valorifice și profesional contextul căruia i se înscrie. Așadar, nu întâmplător satul Olari din județul Arad le este și acasă, și centru de activitate celor doi. Marius Jurj s-a născut și a petrecut întreaga viață în satul pe care îl cinstește atât de frumos, lucrându-i pământurile; iar pentru Sorina, satul odată străin a devenit de-acum punct de reper și-o lume întreagă.

Munca și planurile făcute an de an, pentru anul următor, m-au determinat să trăiesc aici, să nu plec din satul meu. Sunt foarte atașat de localitate și aici ma simt acasă. Au fost și perioade grele, în care nu ne-au mers bine culturile, când am vrut să renunț. Dar am învățat să o iau mereu de la capăt și să merg mai departe. Am rămas în Olari și pentru că aici pot munci lângă familia mea. (Marius Jurj)

Prin amploarea activității la care s-au înhămat, dar și prin gestionarea resurselor de care dispun, soții Jurj devin un exemplu de curaj și hărnicie. Ca producători de legume, și-au canalizat eforturile în multiple direcții și au distribuit de la ridichii și dovlecel, până la ceapă verde, roșii sau castraveți.

Tot experiența i-a îndemnat și să se limiteze: să se axeze pe dezvoltarea a două culturi sau să practice chiar monocultura. Motivul a survenit obiectiv – pentru a oferi o calitate foarte bună trebuie să fii constant și să nu te risipești!

Ne concentrăm asupra a două cicluri de castraveți, iar roșii cultivăm pe o suprafață mai mică. Am învățat cultura de castravete și-mi este ușoară. Ceapă cultivăm în câmp deschis și avem acoperite 3 hectare. Iar dacă aș fi întrebat ce mă deosebește de alți femieri, aș răspunde că dragul pentru ceea ce fac. Nu am contestat niciodată munca altor producători, însă eu știu cât iubesc ceea ce fac și cât suflet am pus în tot ce am făcut. (Marius Jurj)

Cu alte cuvinte, se poate și în zilele noastre să cultivi smerit și cumpătat pământul, să te bucuri de germinarea plantei, să guști dulceața rodului cules cu propriile-ți mâini! Sigur că nu le este ușor soților Jurj, dar nici nu i-am auzit, plângându-se de greu; iar de renunțat nici nu încape vorba!

Mai mult decât atât, dacă pasiunea și dragostea sunt resorturile care antrenează sistemul de funcționare al lucrurilor, consecințele sunt recognoscibile și în exterior. Beneficiarii principali sunt, desigur, cei patru membri ai familiei. Însă eforturile lor se propagă și la nivelul comunității din care aceștia fac parte, iar acest aspect se reflectă în relațiile cu oamenii din jur.

 

Unde-s mulți puterea crește!

Dacă am problematiza puțin derularea procesului de cultivare al plantelor în solarii, raportându-l la alte tipuri de munci agricole, am putea spune că hectarul de solarii de care se îngrijesc Marius și Sorina ar echivala rezultatele producției a 6 hectare de câmp deschis. Și ar egala truda depusă în îngrijirea a 100 de hectare de cultură mare (porumb, grâu, rapiță, orz). Utilajele agricole pe care Marius Jurj le manevrează cu dibăcie își fac treaba, dar mai există un pilon fundamental pe care se sprijină sârguința celor doi – aportul consătenilor în buna desfășurare a treburilor.

Cu vânzarea gestionată de Sorina, iar producția de către Marius (tratamente fitosanitare, manipularea mașinăriilor, urmărirea ciclurilor de dezvoltare al plantelor), cei doi au înțeles repede că afacerea lor presupune și implicări colaterale. Relația cu cei care au venit în întâmpinarea lor pentru a-i ajuta s-a închegat firesc și a fost răsplătită ca atare. Dar nu aspectul financiar a fost factorul hotărâtor în trăinicia colaborărilor, ci raportarea soților Jurj la ajutorul primit și felul în care au știut să-și trateze oamenii.

Sunt bucuros când lucrez cu oamenii pe care-i am alături de mine. Îmi doresc să-i văd mulțumiți atunci când eu sunt mulțumit și ei trebuie să rămână mulțumiți și când eu nu sunt mulțumit. Mulțumirea lor trebuie să fie mai mare decât a mea pentru că nu vreau să risc să-i pierd. Și am plecat întotdeauna de la respect pentru că știu cât de important e omul care vine să mă ajute. (Marius Jurj)

Premisele pragmatice s-au transformat curând în legături coordonate de valențe sufletești și-au continuat și dincolo de marginile hotarului. Echipa are un nucleu statornicit de mai bine de 10 ani, dar pragul le-a fost trecut adesea și de tineri. Din cele învățate de ei, soții Jurj au vrut mereu să transmită mai departe, să insufle aprecierea pentru muncă, să ajute la formarea unor deprinderi practice.

Îmi place să lucrez cu tineri. Mă bucur că am șansa să îi învăț lucruri, pornind de la cele mai simple – ambalatul roșiilor sau ambalatul castraveților. Și am o mulțumire deosebită când le văd reacția, primindu-și banii. Poate primii bani câștigați din viața lor. Și poate chiar mi-am pus amprenta asupra unora, prezentându-le alternativă la pierdutul vremii și explicându-le diverse aspecte legate de cultură. Unii chiar și-au construit propriile solarii și au ajuns să muncească pentru ei. (Marius Jurj)

 

Despre a nu renunța

Cu siguranță că acestea au fost și elementele care au conlucrat în favoarea ne-renunțării, deși sacrificiile și provocările au fost direct proporționale succeselor. În anul 2012, de exemplu, o furtună violentă a distrus toate solariile și mai bine de jumătate din cultură, afacerea necesitând reconstrucție din temelii. Forța naturii a fost alteori înlocuită de stagnări în ciclurile de dezvoltare ale plantelor, de boli greu de controlat, de dăunători sau de imposibilitatea de a-și vinde marfa din pricina concurenței cu alte state.

Împrejurările de factură obiectivă au fost adesea dublate și de sacrificii personale: prezența permanentă în câmp pentru supravegherea culturii sau detașarea de mediul familial din cauza drumurilor parcurse la Oradea sau Cluj-Napoca pentru vânzarea produselor în piață.

Rotația culturilor ne-a impus un regim strict și din cauza asta nu mai avem iarnă, nu mai avem vară. Dar nici nu mă pot plânge, spunând că am făcut foarte multe sacrificii, deși am resimțit munca noastră pe plan sentimental. Am avut momente în care, mergând la piață, am dormit o noapte-două acasă și aveam deja un copil mic. (Sorina Jurj)

Și totuși, asumarea experiențelor ca lecții de viață și puterea de a trage învățăminte din fiecare eșec i-a adus aici. Iar strădania le-a fost răsplătită nu doar la nivel local, povestea legumelor din Olari, ajungând până în Franța.

În anul 2010, un grup de studenți de la „Institutul Național de Științe Aplicate” Lyon ajunge la Olari printr-un acord, într-un schimb de experiență. Timp de o lună de zile aceștia au locuit acasă la familia Jurj, observând practicile agricole autohtone și trăind românește.

Cred că au fost impresionați de stilul nostru de viață, de felul în care lucrăm în familie, de cum ne înțelegem, de faptul că liniștea noastră și dragostea noastră fac să fie munca fizică ușoară. (Sorina Jurj)

S-ar cuveni, așadar, să ne întoarcem la rându-ne privirea către cei care ne înconjoară și să înțelegem că valoarea rezidă (și) în simplitate, (și) în osteneală, (și) în firesc. Prinși în menghina muncii continue și a sforțării de a răsplăti cu ceea ce ei agonisesc, Sorina și Marius Jurj se asigură că nu trăim încă vremurile fatidice pomenite mai sus.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *