Două filme marca Iosif Ciunterei despre o lume aproape uitată

În încercarea de a aduce lumii cu ochii închiși imaginea reală a satului de odinioară, Iosif Ciunterei a regizat două filme-documentare de scurt metraj despre două aspecte tradiționale. Unul este despre păstorit, o profesie pe cale de dispariție, iar celălalt despre cultivarea cânepii.

Eforturile realizării acestor două filme nici nu pot fi detaliate, deoarece numai Iosif Ciunterei știe prin câte încercări a trecut pentru a ajunge la rezultatul final. „O lingură de păstorit” este filmul despre păstorit, mulgerea oilor, crearea brânzei, un proces despre răbdare și pasiune. Filmul este format dintr-o serie de interviuri luate unor ciobani.

Filmul „Satul de cânepă” reușește să treacă în revistă toate procesele de prelucrare tradițională a cânepii – de la însămânțare, până la obținerea firului de tors și confecționarea cămășii tradiționale. Filmul „O lingură de păstorit” este un film documentar etnografic ce reflectă realitatea țăranului și a satului românesc.

O frază mi-a rămas în minte de aici: Lumea asta s-a deșteptat prea tare, dar eu aș zice că s-a prostit prea tare. Aici unul dintre ciobani vorbea despre faptul că nu mai avem respect, admirație și tragere de inimă pentru meseriile care ne puneau mâncare bună pe masă.

Păstoritul se află în ruină

Tot mai puțini tineri sunt atrași de arta păstoritului – o profesie pe viață și pentru întreaga zi. Nu există part-time! Aici până și nevestele înțeleg că pentru cioban întâi vine păstoritul și apoi casa. Brânza bună nu se face decât trecând printr-o succesiune de etape, fiecare realizată cu maximă atenție și dedicare.

Preferăm să ne otrăvim singuri, încet-încet cu fantasma chimicalelor. Ce este mai grav este faptul că ne ducem copiii spre aceeași soartă tristă. Transmitem ideea că merităm sau ne mulțumim cu mai puțină calitate, ori un dac adevărat și-ar fi dorit doar cel mai bun lucru. Nimic mai prejos!  Un român adevărat ar fi apreciat valorile nației sale promovând ceea ce avem de la strămoși.

Emoția satului de cânepă

„Satul de cânepă” este ușor diferit și asta într-un sens bun. Creat sub forma unui film muzical cu versuri originale și uneori sfâșietoare de se zburlea pielea pe mâinile celor din public, ne-a atins pe toți. Modul de concepere a poveștii, prezentarea sub formă de versuri puse pe o linie melodică, hainele tradiționale, totul este special și merită văzut.

Eforturile din spate nu vor fi cunoscute niciodată în totalitate de public, dar acesta va avea măcar o mică idee despre ce înseamnă hainele create din cânepă. Strămoșii noștri își creau haine, ștergare, cârpe, învelitori din cânepă și efortul este uriaș. Modul de povestire în ramă îmi aduce aminte de „Un bulgăre de humă”, filmul meu preferat românesc, care prezintă viața lui Creangă și a lui Eminescu.

Emoția creată este una inedită. Nici nu pot să o redau sau să o retrăiesc. O sală întreagă de 50 persoane privea proiecția fascinată, iar întrebările ce au urmat nu s-au mai oprit decât cu o oră jumătate mai târziu.

Când autenticul întâlnește modernismul orașului

Bucureștenii au fost fascinați de satul tradițional și mai ales de Iosif Ciunterei. În hainele sale bistrițene, cu accentul și modul său de exprimare, este pur și simplu tradiția în carne și oase. Dacă am avea un dicționar ambulant, viu pentru fiecare zonă în parte, nu mă tem să zic: Iosif Ciunterei ar fi Maramureșul.

Iosif Ciunterei este românul tradițional autentic, fără fițe, fără modernisme și alte talente. El vine în fața oamenilor simplu, mai modest decât ar trebui, vorbind degajat ca un public speaker profesionist, plin de haz și de farmec. Nimeni nu voia să plece acasă, toți aveau întrebări care mai de care mai interesante sau mai amuzante.

L-ai putea asculta ore în șir vorbind într-o limbă arhaică în care uneori un singur cuvânt neînțeles ți-ar fura sensul unei întregi fraze. Cu toate astea, nu l-ai opri.

L-ai ruga să îți vorbească încet la ureche despre satul său, despre amintirile și „aventurile sale” pe coclauri, convinsă fiind că ai o antologie de legende, mituri și vechi în urechea ta. Oamenii din public erau la fel de absorbiți de el ca mine.

Un an de muncă pentru o haină de cânepă

Poate pentru unii filmul o să pară simplu, dar în spate este vorba de foarte multă muncă. Ore de filmare, ore petrecute scriind un scenariu, imaginând fiecare scenă, totul a fost gândit de cel puțin 3 ori înainte de a fi filmat.

Pentru cei care nu știu, pentru cultivarea cânepii sunt necesare foarte multe avize. Iosif Ciunterei s-a luptat cu autoritățile de la Cluj și de la Bistrița pentru asta. Drumul a fost sinuos deoarece la Cluj nimeni nu îl cunoștea. Știm cu toții cum funcționează birocrația la noi. O singură parafă lipsă îți poate spulbera orice vis.

După 20 ani de la ultima cultivare de cânepă, eforturile lui Iosif Ciunterei au fost răsplătite. A reușit să o readucă pe acele meleaguri. Filmul este un efort titanic pentru învierea unor lucruri pur spirituale. Lucruri despre care mulți nici nu știam sau care au dispărut din multe zone ale țării noastre.

Iosif Ciunterei a fost la un festival de film cu Satul de cânepă, va ajunge și la Galați cu el. Anul viitor filmul va fi lansat la Madrid și Bruxelles.

Dacă te uiți la film ai impresia că pășești într-o altă lume. O lume pe care conștiința ta a uitat-o. Pe care o iubești tocmai pentru că e frumoasă, autentică și simplă în complexitatea sa. La fel erau și oamenii de atunci. Tuturor ni se face câteodată dor de ce era înainte, înainte când viața însăși era simplă și liniștită. O vreme când… timpul avea răbdare cu noi.

Un an de trudă într-un sat pentru un film scurt pentru o întreagă țară. Asta a făcut Iosif Ciunterei pentru noi, românii. Ce mai mare dovadă de dragoste pentru obârșia sa, cultura și etnia română?

Dar noi…

Ce facem noi pentru nația noastră? Purtăm o ie contrafăcută? Cumpărăm o țuică de pufoaică sau îndoită cu apă? Ne facem un selfie pe plaiuri virgine?

Cine mai are nevoie de haine albe de cânepă? Nimeni…