Elena Manuela David

Pe Elena Manuela David am descoperit-o acum aproape zece ani, la un concurs pe care îl lansasem în revista Avantaje, și am fost impresionată de scriitura, nervul și umorul oarecum atipice pentru un profesor de matematică. După ce am cunoscut-o mai bine, i-am spus că dacă aș fi avut-o pe ea ca profesoară, cu siguranță aș fi ales ceva în domeniul științelor exacte și nu în zona umanistă. Pentru că da, e genul de pedagog care poate să îți influențeze destinul, atrăgându-te definitiv de partea matematicii – aceea plină de poezie, filozofie și înaltă spiritualitate – și pe care o înțelegi mai bine pe măsură ce trec anii.

 

Orele Manuelei David sunt infinit mai mult decât formule matematice aride, sterile, abstracte; acestea sunt explicate meșteșugit cu ajutorul storytelling-ului, al geometriei sacre, cu mandale pline de simboluri, cu povești despre oamenii care au iluminat lumea cu formulele lor, dar și cu elemente de cosmologie și arhitectură sacră, pe principiul reformulat de un matematician celebru, Gauss – „Dumnezeu aritmetizează”.

Pentru mine, o astfel de abordare ar fi făcut mult mai digerabilă matematica profund „materialist-dialectică” îndesată cu de-a sila în anii de gimnaziu și de liceu. Pentru elevii de azi, dar și cei de ieri ai acestei profesoare (cu peste 30 de ani de catedră), a fost șansa de a face din matematică un aliat în orice domeniu și-ar fi ales și nu o simplă materie de care vrei să scapi, să te scuturi și să nu mai auzi vreodată.

 

Manuela David, prototipul de pedagog-lider

Nu e de mirare că un astfel de educator are o mulțime de alte talente – și antreprenoriale (a pus bazele Centrului de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax, împreună cu profesoarele de engleză Laura Salciuc și Dana Postolache), și de organizare (este directoare a Casei Corpului Didactic Suceava), și de implicare în comunitate (este sufletul multor evenimente pe plan local – artistice, sociale, caritabile).

Participă la tot ce înseamnă instruiri de calitate pentru profesori (SuperTeach și altele asemenea), este mama a două fiice care îi datorează imens în formarea lor ca oameni și buni profesioniști. Lista poate continua pentru că Manuela David e genul de om mereu între două drumuri, făcând, gândind ori plănuind ceva – pentru școală, pentru elevi, colegi, profesori, prieteni sau propria familie.

În fiecare ajun de Crăciun, casa ei e neîncăpătoare pentru grupurile de colindători, formate din actuali elevi sau foști și răs-foști discipoli, acum oameni în toată firea și excelenți profesioniști împrăștiați peste tot în lume. Tăvile de prăjituri și cozonacii nu sunt niciodată de ajuns pentru toți cei care vor să o colinde pe super-profa’ de mate. Doar anul trecut acest „pelerinaj” nu a mai avut loc din motive de stare de alertă.

Manuela David e prototipul de pedagog-lider sau, mai corect spus, pedagog-mentor care vede educația ca pe o entitate ce cultivă și dezvoltă leadershipul. Când vorbește despre educaţie, recunoaște că vocea pe care o resimte cel mai puternic în minte şi în suflet este cea de mentor – inclusiv pentru cele două fiice ale sale, ajunse „pe picioarele” lor din punct de vedere profesional.

De aceea e conștientă că leadership-ul trebuie învățat la școală, la fel și starea de bine. Până să fie incluse oficial în vreo programă, crede că fiecare educator are datoria morală, nescrisă, de a lăsa o amprentă de lider, de mentor, indiferent de materia pe care o predă. Copiii o simt, o recunosc instinctiv și rămân marcați de ea la modul pozitiv, toată viața. Parafrazând spusele Mayei Angelou, elevii vor uita ce le-ai predat, ce informații le-ai transmis, dar nu vor uita niciodată felul în care îi faci să simtă, să viseze, să devină.

Cu ce îi atrage pe elevii ei, astfel încât aceștia revin cu drag peste ani și o pomenesc deseori ca fiindu-le mentor, chiar dacă la vremea respectivă nu erau familiarizați cu această titulatură? Cu magnetul numit matematică!

Matematica nu este o disciplină de studiu, ci o disciplină a spiritului. Ea face parte din ambianța noastră socială, culturală, economică. Matematica este un mod de a vedea lumea. La nivelul de bază o utilizăm aproape peste tot: aritmetica, algebra, geometria, statistica, probabilitățile, trigonometria, teoria grafurilor, teoria jocurilor, optimizarea, analiza, criptografia, topologia, informatica. Matematica ne ajută să ne folosim timpul în mod inteligent, ne conferă siguranță, ne aduce o frumusețe – austeră, ce-i drept – ne arată adevărul.

 

Ce funcționează și ce nu funcționează în școala online?

Cele nouă luni de pandemie în care învățarea s-a mutat preponderent în mediul online au transformat multe dintre regulile scrise ori nescrise în educație. Cum arată învățarea online din perspectiva de educator și antreprenor a Manuelei David?

Educația e în transformare și se supune legii cererii și a ofertei. Vânzarile on-line au luat-o înaintea educației, dar aceasta prinde teren acum și se concentrează pe ceea ce funcționează. Funcționează foarte bine meeting-urile cu elevii, cu colegii, sedințele on-line, utilizarea în activitățile de predare-învățare a tabletelor grafice, a tablelor inteligente, a prezentărilor, a resurselor educaționale deschise. Nu știm încă tot ceea ce ar trebui să funcționeze pentru învățarea on-line, de aceea mă refer la lucrurile care se întâmplă acum și care au avut un start bun, dar nu sunt generalizate și ar putea fi: evaluarea on-line, platformele de învățare on-line, de exemplu.

Manuela David mai susține că e cel mai potrivit moment să ne gândim la introducerea în programa școlară a materiei „comunicare online”, disciplină care „se țese” acum, sub ochii noștri – elevi, profesori, părinți.

Despre aceștia din urmă și felul în care familia poate să susțină un traseu școlar decent în condiții de izolare la domiciliu, Manuela David crede că implicarea simultană a tuturor membrilor familiei în muncă și învățare on-line a creat brusc un model nou de stres în ceea ce privește viitorul, dar și necesitatea unei atenții sporite asupra educației!

Este un moment în care comunicarea școală-familie-societate se redefinește și în care importanța prezentului este evidentă pentru modelarea viitorului copiilor fiecărei familii. Nu este simplu pentru famile să susțină acest traseu școlar deoarece se cer abilități noi – atât pentru copii, cât și pentru părinți. Dacă părinții aleg să își ajute tehnic și nu la teme propriii copii, dacă îi motivează prin propriul exemplu prin care ei înșiși se adaptează muncii de tip on-line, dacă pot comunica și se pot concentra pe avantajele ritmului propriu de învățare adus de tehnologie și pe exersarea altor obiceiuri decât cele vechi pentru a atinge aceleași obiective, atunci clar pot ajunge la aceleași finalități educaționale.

 

Profesorul în era digitală

Știind că a fost o vreme consilier educațional la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, o întreb cum se văd lucrurile din perspectiva profesorilor, a directorilor, a inspectorilor și a decidenților din educație, în general. Pentru un profesionist cu 36 de ani de experiență la catedră, care a trecut prin toate experiențele de învățare – de la 2.0 la 4.0, fiecare profesor e dator să învețe el însuși ce are de făcut, chiar dacă nu s-ar fi așteptat niciodată că va fi nevoit să facă asta.

Meșterii buni au trusele lor, pictorii au culorile și penelurile lor, arhitecții au programele și instrumentele lor de desen, scriitorii au mașinile lor de scris, pescarii au bărcile lor cu care ies în larg, așadar și profesorii au acum provocarea de a-și crea instrumentele lor cu care lucrează în on-line atunci când situația o impune. Când intră meșterul în casă să repare ceva, el nu îți cere cheia franceză, pictorul nu îți cere hârtia, arhitectul nu îți cere rotring-ul de 0,5, pescarul nu îți cere undița. Despre asta e vorba în formarea profesorilor, deoarece nu mai e suficientă creta, planșa, mulajul sau filmulețul de la oră, ci totul trebuie regândit.

Manuelei David îi place să fie profesor și în noua eră digitală. Se bucură de apariția unor instrumente de testare online, precum brio.ro, create special pentru a măsura cât de mult se învață acasă, dar și pentru a atrage o generație care rezonează mai bine la tot ce înseamnă tehnologie.

Se uită cu drag la „insulele de normalitate în educația din România”, subliniind importanța proiectelor Super Teach, Merito, Asociația Valori în Educație, modul profesionist în care acestea înțeleg să transmită bunele practici în educație.

Până la urmă, sălile de clasă sunt cam aceleași, elevii nu s-au schimbat, doar comunică altfel:

Sistemul acesta elev-tablă a dominat ultimele sute de ani. Eu zic că dacă fiecare profesor este dispus să învețe și el de la cei care s-au adaptat mai repede, această comunicare se va constitui într-un flux normal. Privesc totul prin perspectiva încrederii în asimilarea noului pas cu pas, zi de zi!

Școala online, școala offline, sistem hibrid? Ce păstrăm bun din școala online? Care e planul de contingență al educației în actualul context perturbator? Sunt întrebări care preocupă în egală măsură părinții, educatorii și decidenții.

Profesoara David compară actuala situație din învățământ cu procesul de proiecție și contrucție al unei case:

Când vrem o casă, întâi o proiectăm în amănunt, ne gândim la detalii funcționale și la multe alte detalii care să ne placă, nu ne apucăm brusc de construit apoi extindem, adăugăm, refacem… cam așa e și în educație.

 

De câte „sate” e nevoie să educi un copil

„E nevoie de un sat întreg să crești un copil”, se spune. Dar de câte „sate” e nevoie să educi un copil? De o întreagă planetă probabil, care să gândească și să acționeze la unison, de aceea e nevoie de solidaritate și generozitate, de alianțe care să funcționeze.

Manuela David crede că alianțele care ar trebui să funcționeze în educație acum sunt:

–  alianțe cu creatori de platforme educaționale de învățare, dar și cu creatori de platforme de evaluare;

– școală-familie-societate – este vorba despre o alianță veche, dar legătura dintre cele trei este de o importanță vitală, iar materialele-liant au structuri noi;

– alianțe cu Universități/ONG-uri/Instituții de Formare Continuă pentru ca viitorii/actualii profesori să facă job-shadowing, practică pedagogică inclusiv în on-line, să facă schimb de bune practici;

– alianța noastră personală cu încrederea că se poate, că noi putem, că elevii noștri pot!.

Mintea matematică a profesoarei David susține că există și o altă formă de solidaritate în educație, situată, paradoxal, la polul negativ. Se referă la rezistența la nou a tuturor educatorilor, dar și la părinții extrem de centrați pe notele propriilor copii în comparație cu cele ale colegilor.

La celălalt pol, putem vorbi despre solidaritate față de pregătirea elevilor performanți. Da, asta îi ajută foarte mult pe cei care pot performa, dar nu o pot face din diverse motive, de regulă de ordin material. De asemenea, e nevoie de educație remedială, educație diferențiată, învățare emoțională, voluntariat, leadership, gândire critică.

 

La stat sau la privat ?

Actuala generație de părinți e formată din cei care au fost instruiți în sistemul de stat. Copiii lor sunt înscriși în sistemul public fie pentru că părinții au încredere în instituția pe care au absolvit-o ei sau cunoscuți de-ai lor, fie vor altceva, dar nu își permit din punct de vedere financiar, fie nu au încredere, dar vor să își „călească” odraslele.

Cu toate acestea, îl critică foarte mult, îi cer mereu socoteală la fiecare nereușită a propriului copil, își inventează deseori nedreptăți absurde provenite din propriile ambiții sau neîmpliniri.

Referindu-se strict la învățământul preuniversitar, Manuela David arată că principalul atu este că învățământul de stat este gratuit și mult mai accesibil. Școala privată nu reprezintă neapărat o garanție a succesului, deoarece este un sistem relativ nou, care abia acum se construiește după coordonate solide, europene. Recunoaște însă că foarte multe școli private concurează puternic cu școlile de stat de elită.

Pentru că profesoara David a pregătit mulți olimpici în cariera sa, o provoc să dezbatem un „specific național al educației”; din păcate, despre elevi se vorbește doar la extreme – olimpici și analfabeți funcționali. Ce facem pentru „clasa de mijloc” a elevilor?

Cei din mijloc sunt cei mai mulți și împing extremele. Zic ca trebuie să ne axăm pe competențe globale, pe rezolvarea problemelor în colaborare, pe etică, empatie, citire-scriere-publicare, pe evaluare de resurse în orice context, pe cercetare la orice nivel, pe progresul tehnologic care schimbă sub ochii noștri piața muncii, pe învățare din orice situație, pe spontaneitate, pe gândire laterală și creativitate (deoarece computerul ne rezolvă el multe dintre celelalte probleme), pe spiritul de echipă, pe logică, pe învățarea socio-emoțională – adică pe abilități de viață (în domeniul social, emoțional, în relațiile cu autoritățile, decizii, gândire critică, rezolvarea conflictelor) și pe competențe personale. Educația are sarcina de a promova diverse tipuri de abilități umane. Responsabilitatea pleacă de la părinte, se transferă către profesor, apoi către elevul care în mod ideal va deveni un adult care va învăța pe tot parcursul vieții lui.

 

Manuela David: „Profesorii sunt cei care pot să regândească empatic educația”

Profesoara pare că nu se dă în lături de la nimic din ceea ce este nou, inovator, provocator. Învață cot la cot cu discipolii ei – mai mari sau mai mici ca vârstă, cu toate antenele deschise la noile pedagogii și la educatori de pe diverse meridiane ale lumii, pe care îi studiază și îi „scalează” atât cât îi permite felia ei de învățătură.

Una dintre aceste priorități este faptul că cele mai mari companii ale lumii investesc acum în grădinițe, nu în universități, înțelegând importanța educației timpurii. De asemenea, materialele de studiu rămân importante, dar se adaptează noilor tehnologii, susținând interesul și curiozitatea.

Consider că este foarte important ca elevul să vadă, să simtă, să audă, să experimenteze, să i se pună toate tipurile de inteligență la încercare, să fie pus în situații de învățare, să descopere, să comunice, iar manualul are un rol important în a fi partener în procesul instructiv-educativ, devine important în exersare.

Elena Manuela David

Nu pasează nimănui responsabilitatea de a salva sistemul educațional în România decât breslei pe care o reprezintă – profesorii.

Ei sunt cei care pot să regândească empatic educația și să îi susțină pe cei care doresc să devină profesori! Ei facilitează procesul de învățare! De la organizare. De la asigurarea unui program de studiu cu pauze de masă la școală. De la utilizarea tehnologiei în școli după reîntoarcerea la școala fizică. În era meta-competențelor de învățare, care pun accent pe creativitate, nu mai merge pe memorare și reproducerea informațiilor. Să nu uităm, însă, că părinţii sunt primii educatori ai copiilor şi că și ei au nevoie de educație și învățare continuă. Părintele este primul profesor și profesorul este al doilea părinte!

Ar putea fi aceasta noua formulă a educației eficiente?

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *