Emil Biebel și Viniloteca, locul unde plăcile de vinil au suflet
[responsivevoice_button voice=”Romanian Female”]
Viniloteca este un loc aparte în peisajul timișorean. Acum aproape 4 ani, Emil Biebel a avut curajul să aducă împreună muzica bună pe vinil, cafeaua craft și berea artizanală. Astfel, a deschis noi orizonturi pentru tinerii cu mintea deschisă. În continuare vom afla fascinanta poveste din spatele acestei afaceri de familie.
Emil Biebel s-a născut în Timişoara în ianuarie 1961. Aici a urmat toate scările şcolii din România, inclusiv facultatea de mecanică pe care, din plictiseală, a parasit-o prin anul 4. I-a plăcut să citească de la o vârstă foarte fragedă. A început cu cărţi “interzise” de părinţi pentru că nu erau conforme cu vârsta (Dumas, May). Apoi a început să îl fascineze literatura română (Rebreanu, Preda, dar mai ales Sorescu). În timp însă, a realizat că are viaţa prea scurtă şi că trebuie să treacă la următorul nivel: Umberto Eco şi Mircea Eliade.
Însă lumea nu-l ştie pe Emil datorită cărţilor citite, ci datorită pasiunii sale pentru muzică. Copilăria i-a fost marcată de Rolling Stones, Elvis şi Phoenix. Apoi a început de tânăr să colecţioneze plăci (viniluri) şi gustul său s-a rafinat pe măsura timpului.
Întotdeauna şi-a reprosat că nu a încercat să cânte la un instrument, sau măcar să încerce cu vocea. Profesoara sa de muzică de la şcoală îi spunea că e total afon. A descoperit mai târziu că nu e nici pe departe aşa. În schimb, Emil e unul dintre cei mai bine documentaţi şi fini cunoscători ai muzicii. Mândru de faptul că e timişorean, recomandă câteva trupe locale care ar putea să bată la uşile mainstream-ului românesc: Methadone Skies, Melting Dice, The Case, preferata sa fiind The Different Class.
Muzica, în schimb, mi-a ocupat, îmi ocupă şi îmi va ocupa 90% din viaţa mea spirituală. E ca o religie, sau mai exact relaţia mea cu divinitatea se face doar prin muzică.
Prima sa afacere s-a derulat la ‘negru”: vindea viniluri de contrabandă din fosta Jugoslavie, încă din anii ‘80. Magazinul Rocka Rolla a fost cumva urmarea firească după Revoluţie, în mare parte cea mai frumoasă perioadă a vieții, după cum îmi mărturiseşte Emil Biebel. A fost ca şi cum şi-a luat viaţa de la început şi şi-a găsit cumva menirea. Atunci nu realiza ce impact urma să aibă munca sa la Rocka Rolla, şi mai ales implicarea sa personală în organizarea de evenimente în Timişoara. A fost printre primii care au înţeles ce potenţial uriaş ar putea avea scena locală. Nu l-a atins, din păcate, iar acum e doar un licăr, dar asta e altă poveste.
A urmat o perioadă stranie între Rocka Rolla și Viniloteca, în care nu s-a mai auzit nimic despre Emil Biebel. Din cauze diverse, Rocka Rolla a trebuit să moară, împreună cu toate activităţiile conexe. A plecat din ţară din aceleaşi motive pentru care plecau şi “căpşunarii” şi a aterizat în Grecia pe o insulă din arhipelagul Ciclade, pe nume IOS. Numele şi locaţia insulei nu i-au spus mai nimic la inceput.
Cu timpul a aflat că insula, în anii ’70, era preferata hipioţilor nordici. O perioadă, inclusiv Richard Wright (Pink Floyd) a poposit, cu yaht-ul lui, în golfurile insulei, special pentru “iarba” de cea mai bună calitate cultivată pe dealurile insulei. Ilegal pe faţă, foarte normal însă pentru comunitatea propăşită pe insulă.
Aşa că destinul l-a dus din nou pe Emil într-o parte a lumii în care muzica era un mod de-a fi. Tot ea, muzica, l-a ajutat să treacă peste handicapul faptului că era un român între străini. Mari iubitori de muzică modernă, grecii aveau acum la lucru un român cu cunoştinţe în domeniu, şi care pe deasupra mai avea şi o poveste interesantă. Au fost 10 ani faini, petrecuti cu gândul că o să se întoarcă la activitatea în care se simţea cel mai bine.
Întors în Timişoara, a deschis la începutul anului 2015 primul loc din România unde se găseau la un loc viniluri, bere artizanală şi cafea craft. Viniloteca a fost primul magazin din România dedicat acestor nișe, pe atunci nu foarte populare în România. În timp, lucrurile au început să se mai schimbe, devenind foarte atractive pentru tot mai multă lume.
Cum muzica e pasiunea vieţii lui Emil, nu a fost deloc întâmplător ca noua afacere să aibă de a face cu vinilurile. Însă, spre deosebire de experiența anterioară, a mai adăugat ceva. Cafeaua face parte din latura gurme a naturii sale, deoarece a învățat să o prepare în Grecia. Berea este expertiza fiului său. Împletind astea trei lucruri, a rezultat o idee de afacere unică în Timișoara, sub numele Viniloteca.
Eu întotdeauna am făcut chestii pe lângă curent, nu neapărat împotriva. După cum observi, conceptul urmăreşte pasiuni combinate: vinilurile mele şi cafeaua plus berea fiului şi un singur spaţiu în care să putem desfăşura această activitate. Putem să îi spunem o întâmplare fericită.
Afacerea are doi acţionari: Emil Biebel şi fiul său. Nora sa se ocupă de partea de PR şi o face super bine. Emil crede că afacerea lor e una de suflet. Nu îşi impun target-uri, nu le cer nimic special clienţilor, nu îi ceartă niciodată, ci lasă lucrurile să curgă natural.
Emil Biebel la Viniloteca
În România, însăşi faptul că te gândeşti să faci o afacere, e o aventură, spune Emil Biebel. Când te apuci însă, realizezi că eşti tot timpul pe o muchie îngustă. Asta în cazul în care te hotărăşti să le faci “pe bune”. Din fericire, investiţia iniţială nu a fost mare. Experienţa sa trecută din România şi experienţa din Grecia l-au ajutat să taie curbele.
În continuare, nu e uşor, dar atât timp cât faci exact ce îţi place, greutăţile nu mai sunt greutăţi. Sunt poate doar challenge-uri, e de părere renumitul colecţionar de viniluri.
În vinilotecă se găsesc spre vânzare aproximativ 4500 de viniluri second hand şi noi. Aici se află una dintre cele mai bune şi eclectice selecţii de discuri în stoc din ţară. Asta pentru că Viniloteca, spre deosebire de cei mari, oferă pe site doar ce au în stoc, nu şi ce ar putea comanda.
Cu toate că în Vinilotecă poate intra oricine, locaţia are un avatar de client foarte bine definit. Acesta e mai destupat la minte decât media, are un pic mai mulţi bani şi e, în general, tânăr.
Clienţii vinilotecii se împart în două categorii: cei care o fac dintotdeauna şi cei care o fac pentru că e o modă. Din cei din urmă, pe câţiva îi va prinde virusul pe vecie. Restul însă se vor opri dupa primul ”dark side of the moon”, din păcate. E clar însă că toţi sunt peste medie şi cu toţii nu sunt mulţi, îmi spune Emil.
Viniloteca s-a dovedit o gazdă caldă şi primitoare pentru nume mari ale muzicii din România. Ilie Stepan (Pro Musica), Mircea Florian, Mimo Obradov, Ben Caplan, Battleme, Goran Mrakic, Doru Ionescu, Nelu Stratone sunt doar câteva dintre personalităţile care i-au trecut pragul. Locaţia s-a dovedit foarte prietenoasă şi cu lansările de carte, mai ales de carte cu specific muzical. Tot cu ajutorul vinilotecii s-a realizat pe vinil albumul „Cartography” al trupei timişorene Implant Pentru Refuz.
Am fost curios să aflu de la Emil cum se alege un disc vinyl de calitate, dincolo de preferințele muzicale ale fiecăruia. El vorbeşte de două categorii de colecţionari. Pe de o parte există colecționari de “obiecte scumpe” şi mai puţin de muzică, care stau la pândă pe internet, bântuie prin pieţe şi caută să facă cât mai multe achiziţii avantajoase. E ca trading-ul de mobilă veche.
Dacă e vorba de plăcerea de a asculta muzică, atunci clientul e atent la starea discului. În plus, e foarte important să fie ascultată pe “scule bune”, nu pe pick-up-ul recuperat din podul bunicului. Acest gen de clienţi sunt preferaţii lui Emil. El şi acum se bucură foarte tare când un disc de valoare poposeşte în colecţia sa.
O combinaţie între cele două stiluri de cumpărători îţi poate aduce plăceri nebănuite. E mai bună de multe ori decât sexul.
Discuri la Viniloteca
Emil crede că afacerea poate prinde aripi fără el. E conștient că are deja o vârstă şi că trebuie să se hotărască să îi lase pe tineri să-i facă treaba. Spune asta referindu-se la băiatul său şi la soţia lui, despre care e convins că ar face lucrurile mai bine.
Din păcate pentru ei şi pentru business, eu sunt în realitate un control freak şi toate hotăririle le iau tot eu. Nu ştiu cum mă mai suportă. Am glumit adevărat.
În orice caz, Viniloteca nu e o afacere gen aprozar. E clar că te adresezi unui altfel de public. Avantajul e că afacerea e în Timişoara, oraş unde acest gen de public există mai mult decât în alte oraşe. Trăind într-o lume a internetului, afacerea a devenit oarecum internaţională. Are site, cont pe discogs şi turişti care află astfel de acest loc primitor. În termenii ăştia, dacă eşti ok şi îţi faci treaba, e imposibil să nu răzbeşti, e de părere cel care a pus bazele afacerii. El ştie că nu o să se îmbogăţească cu Viniloteca, dar nici nu e ăsta ţelul final. Ţelul e să se simtă ei bine în propria piele.
Dacă sunteți timișoreni, sigur cunoașteți acest loc și căldura oferită de o gazdă foarte prietenoasă. Dacă ajungeți să vizitați Timișoara și vă plac măcar unul dintre cele trei ingrediente ale vinilotecii, nu ezitați să-i călcați pragul.
Cred că ăsta e rolul meu: să dau o parte din mine în fiecare zi şi să primesc înzecit înapoi.
[/responsivevoice]
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.