Horea Crișovan

Horea Crișovan este unul dintre cei mai talentați chitariști și compozitori din scena muzicală românească. A cântat cu o mulțime de muzicieni și a făcut parte din numeroase trupe etalon din România, de la rock și pop până la muzică simfonică sau de teatru. Iată doar câteva repere din viața acestui mare artist timișorean.

 

Horea Silvio Crișovan mi-a câștigat admirația încă din timpul liceului, datorită albumului de debut al trupei Neurotica. De atunci, am urmărit constant activitatea acestui nume trecut prin numeroase proiecte și experimente muzicale.

Este poate cel mai polivalent chitarist din România. De la proiectele lui Ilie Stepan la TM Groove & Maria Hojda, de la Mozart Rocks la Genius sau Feli Donose, de la Aura Urziceanu band la AG Weinberger, chitarele sale au acompaniat cam toate genurile muzicale.

Unele trupe sau proiecte sunt astăzi istorie, în timp ce altele au fost doar puse pe pauză. A pus foarte multă speranță în BIO, un proiect cu multe compoziții proprii. Le-au lipsit din păcate promovarea care să susțină acest proiect, iar energia a dispărut treptat. Despre BIO, Horea spune că nu este mort, ci doar se odihnește…

Totodată, speră că Neurotica va reveni pe scenă. Nu exclude nici prezența ca invitat pe un disc cu trupa Cardinal (pre-Neurotica). Muzica trupei este compusă în mare parte de Sorin Badin, un super chitarist stabilit în Germania. Între timp, Horea Crișovan și percuționistul Florin Cvașa continuă și astăzi tradiția acestor trupe marcante din istoria Timișoarei.

Și-ar dori să aibă timp să cânte alături de Blazzaj, o altă trupă care a adus un aer nou în muzica românească. Dar, dacă va fi invitat pe vreun eventual nou album, nu va refuza invitația.

 

Horea Crișovan și revelația de a face muzică toată viața

A cântat prima dată pe o chitară rece Reghin, cumpărată de mama sa cu 333 lei. Era mic și nu știa atunci cât de apreciat va deveni în timp. Momentul când a știut că toată viața va face muzică, la modul serios, a apărut doar 13 ani mai târziu, pe scenă la Lăptăria lui Enache, alături de Toni Kuhn, Electric Version jazz rock group. Era anul 1994, la doar un pas să se lase de facultatea de Istorie din Timișoara. Începuse să facă turnee și cu Neurotica, încă un motiv suficient de puternic pentru a deveni muzician.

Oamenii care i-au influențat cel mai mult viața sunt mama lui, Ilie Stepan, Toni Kuhn, Liviu Butoi și Grigore Bujor Hariga. De asemenea, cărțile din domeniul SF, cu precădere cele semnate Gerard Klein și Asimov, dar și operele lui Orwel, Suskind sau Marques.

 

Consacrarea ca artist

Horea Crișovan a făcut parte din Mozart Rocks, cel mai important proiect de rock simfonic produs în România. Unul dintre cele mai bune și aplaudate concerte a avut loc la Timișoara, iar cântecul de lebădă a fost în 2012, la Sankt Petersburg. Ca de obicei, fondurile necesare închirierii spațiilor, a filarmonicilor, au dispărut…

Însă cel mai mare nume cu care s-a intersectat este Ilie Stepan. Horea Crișovan cântă și acum cu acest mare muzician. Îl caracterizează cu mare respect, ca pe un critic (motivat) și compozitor talentat, nu doar muzician sau interpret. Surprinde prin detalii savuroase, umor negru uneori, dar și lumină ce iese la iveală când nu te aștepți. Ilie Stepan e cel care l-a învățat note și chitară clasică, l-a supravegheat din umbră și când a fost nevoie, a intervenit cu sfaturi pe care chiar le-a crezut și respectat.

Cel mai recent proiect este TM Groove, unde Horea Crișovan o are invitată permanentă la voce pe Maria-Alexandra Hojda, celebră în urma concursurilor Megastar, X Factor și Vocea României. TM Groove face o fuziune de stiluri, un fel de “Party-ART-Band”, o viziune datorită căreia membrii formației reușesc să trăiască din muzică.

 

În căutarea propriei voci prin chitară

Ajuns la maturitate muzicală, Horea Crișovan evită chitarele produse de firme mari. A preferat mereu să își comande instrumentele de la lutieri celebri din Europa, în funcție de etapele prodigioasei sale cariere.

Când a avut nevoie să fie tăios, ”metal”, a lucrat cu lutierul german Siggi Braun. Chitara mai blândă, mai ”soulful”, și-a comandat-o din Italia de la Andrea Ballarin sub brandul Manne. Senzaționale au fost și chitara Auden din Anglia sau cele două chitare acustice desenate de Claudio Pagelli.

Eu îmi caut propria voce și de aceea lucrez cu lutieri. Un Fender îți va aminti de legende întotdeauna. La fel ca un Gibson. Noua generație se pare că e în căutare de scurtături și preferă directa legătură cu legendele. Deci preferă Gibson, Fender, Ibanez.

Cumpărătorii normali cred cu tărie că sunetul lor izvorăște din firma de chitară, pe principiul “dacă ai un Gibson cânți ca Gary Moore”. Nimic mai fals, subliniază Horea. Toți marii chitariști pe care îi cunoaște au acasă chitare de lutier cu care înregistrează trackuri de studio, chiar dacă live cântă cu alte instrumente, aflate sub semnătură.

Din păcate însă, acești lutieri sunt cumpărați de marile firme. În orice caz însă, după 6 ani în care a participat la Frankfurt Musikmesse, în care a urcat pe aceeași scenă cu mari artiști ai lumii, Horea Crișovan poate spune că bătălia se dă acolo.

Lutierii români trebuie să se concentreze pe eficiența instrumentelor și pe stabilitatea lor din punct de vedere strict mecanic, adică griff stabil, finisaje bune ce conferă playability, nu neaparat frumusețe. Așa se pot câștiga clienți. Nu pierdeți timp cu aspectul, ci cu eficientizarea instrumentului!

 

Scena muzicală actuală din România sub lupa lui Horea Crișovan

Mainstream-ul a devenit o pepinieră de oameni semi-disponibili, cititori de note proaspăt absolvenți de facultăți de muzică. Paradoxal, plătiți prost și ascunși în spatele Divelor și Divilor.

Chitaristul e de acord că există și excepții. La Smiley, toți sunt foarte buni și primesc respectul cuvenit. Probabil și la Loredana sau la Brenciu, dar nu are informații exacte despre aceștia. Se ține foarte departe de lumea asta, ceea ce-i face foarte bine.

Degeaba sunt muzicieni valoroși în București. Chiria e scumpă și bate la ușă și întreținerea. Ai de ales între a cânta pe sume derizorii dar să poți plăti chiria sau să pleci acasă la mama, tata, unchiu’…

Are prieteni minunați în București, care știu cum e și ce poate el oferi. Și ca să le zică lucrurilor pe nume, a încercat să stea în București o perioadă. Nu a funcționat. Acolo e un mediu artistic foarte puternic, în care din păcate nu s-a simțit integrat. A preferat să plece cinstit decât să rămână “că așa e moda și dă bine să te pui bine cu conducătorii muzicii românești”.

Până la urmă, nici nu trebuie să ajungă în București să ia locul vreunui prieten sau coleg de breaslă în vreo trupă mainstream. Fiecare om cu locul lui. Iar lui Horea îi place Timișoara, centrul rock-ului românesc!

Horea Crișovan

 

Emoţia transmisă, mai importantă decât virtuozitatea

Cu toate că se face multă muzică în România, foarte puțini reușesc să scoată albume la case de discuri din afară. În afară de Negură Bunget (RIP Negru) și DorDeDuh (și proiectul lor, Sunset In 12th House), tot trupe timișorene, nu prea știu multe nume care să fi scos albume în afara ţării. Cum Horea Crișovan este un bun cunoscător al fenomenului muzical din Europa de Vest, am vrut să aflu care sunt cele mai mari probleme ale trupelor autohtone pentru a se afirma acolo.

Astfel, marea greşeală este să scoţi ceva tehnic(ist) în vest. Sunt mii de instrumentişti mai tehnici decât cei mai tehnici muzicieni români care vor recunoaştere acolo. Perioada neoclasică în chitară apune încet. Acum e la putere emoţia transmisă pe instrument. Sound-ul, forţa şi originalitatea sunt esenţiale.

Negură Bunget, Dor De Duh sunt originali, exotici. Se schimbă vremurile. Se cere ascultarea sufletului şi a sentimentelor lăuntrice. Cei din vest vor Oameni pe scena. Nu roboţi perfecţi. Eram la Frankfurt pe acelaşi palier cu chitarişti care mă făceau să mă întreb: “oare ce caut eu aici”. Nici în momentul de faţă, cei mai tehnici chitarişti din România nu se apropie de ceea ce am văzut acolo. Supra-oameni la care nu se uită nimeni, semn că neoclasicul în chitară apune încet. Noi, muzicienii, ne uităm la roboţi care arpegiază pe 3 octave fraze fulminante, însă oamenii preferă emoţiile.

Oamenii de rând habar nu au că nu ştiu ce mod se suprapune bine peste altul. Vor să plece acasă cu teme muzicale. Cu lucruri frumoase. Cu emoţii. Ca după o carte bună, mai spune Horea Crişovan.

 

Întâlnirea cu Goran Bregovic

Chiar dacă este foarte apropiat de scena sârbească și maghiară, relaţia chitaristului român cu Goran Bregovic este pur întâmplătoare. Doar o simplă colaborare în calitate de compozitor pe un album al unei cântăreţe talentate, Anca Pop, nelansat încă oficial. A stat puţin la Goran Bregovic acasă, au băut un vin bun şi l-a rugat să înregistreze ceva pe o piesă. Cu toate că întâlnirea s-a limitat doar la atât, amintirea este încă foarte vie. Iar Goran e un om bun, mărturiseşte Horea.

Dintre chitariștii tineri ai României, Horea îi preferă pe Pocorschi JR, Marius Pop (băiatul lui Călin Pop de la Celelalte Cuvinte) şi pe Alex Muşat. Lista de talente este mult mai lungă și include inclusiv pepiniera lui Corrado (neoclasic@fusion kids, toţi foarte SF şi tehnici).

Cât despre marii muzicieni ai lumii, în afară de Greg Howe, și-ar dori să cânte în primul rând cu chitariști italieni. Are el o slăbiciune pentru Italia, ca suflet, ca energie, poate ca și istorie. Leo Fabrizio, Claudio Pietronik, Andrea Braido și mai ales Gianluca Mosole, favoritul său din acest moment.

Horea Crișovan

 

Albumele solo și planuri de viitor

În 2014, Horea Crișovan lansa primul album solo, ”My Real Trip”. Acesta este ca o întoarcere în cerc, la esenţă. Reprezintă decizia sa de a se întoarce cu totul acasă. E un Trip sincer. Mellow. Mild. Atemporal într-un fel. Cea mai frumoasă cronică a albumului a fost scrisă de Nicu Alifantis. La realizarea albumului, Horea Crișovan a colaborat cu Vlatko Stefanovski din “Leb i Sol” Mind Blowing experience. Albumul a fost înregistrat de Horea acasă și a fost mixat în Franța de Adrian Popescu.

Albumul numărul doi e pe drum și în curând vom afla mai multe despre el. Până atunci, îl putem admira în următorul concert cu Jazzy Bit la Jazz Banat Jazz Fest in Timișoara.

Eu cu siguranță o voi face, și mă bucur că am avut șansa să vă prezint un om pe care îl respect de atâția ani! Rock-ul românesc nu ar fi fost la fel fără influența lui, iar noi am crescut alături de o muzică de mare calitate.

Eu sunt mult prea mic să pot începe vreo revoluție aici. Însă am ales să stau în matricea mea culturală pe axa Munchen-Wien-Budapest-Timisoara și să îmi respect istoria muzicală a locului.

3504 vizualizări

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *