Petra Boantă

Trăim într-o lume în care emoțiile pot clădi sau pot dărâma tot ce încercăm să ridicăm. Vedem cum adulții au probleme în a înțelege emoțiile celorlalți, în timp ce copiii sunt de-a dreptul bulversați. Pentru ei, dar și pentru părinți, Petra Boantă, fost librar din Oradea, a creat un dicționar al emoțiilor numit Emoționel, iar de atunci s-a angrenat în educarea și dezvoltarea personală a celor mici.  

 

La doar 26 ani, Petra Boantă și-a pus amprenta pe mai multe lucruri decât alții într-o carieră: a avut o bursă de studiu în străinătate, a lucrat ca librar în Oradea, a scris o carte de vânzări și a demarat un proiect mai mult decât incitant. A creat de la zero un brand de succes: Mama lui Emoționel pe care îl udă cu pasiune și dedicare în fiecare zi.

Petra a absolvit Facultatea de Litere din Oradea și a ajuns librar la Librăria Humanitas din orașul său natal. Petrecându-și timpul printre cărți de tot soiul a observat că emoțiile nu sunt explicate deloc copiilor, pe limba și înțelesul lor. Atunci i-a venit ideea sclipitoare care avea să îi schimbe viața de la angajat la antreprenor.

 

Mama lui Emoționel

Emoționel este fiecare emoție pe care o trăim indiferent dacă suntem adulți sau pici. Nu am putea trăi fără emoții, ele ne sunt vitale ca aerul.  Chiar și când tastăm simțim ceva: poate bucurie, poate entuziasm, poate curiozitate. Emoțiile sunt în jurul nostru la fiecare pas chiar dacă uneori nu le observăm.

Când ne copleșesc și nu suntem stăpâni pe ele devenim agitați. Totuși trebuie să înțelegem că deși par neplăcute, emoțiile fac parte din noi și ne modelează caracterul.

Emoțiile ne reprezintă și e important să știm să le gestionăm.

Mama lui Emoționel este o tânără curioasă, neliniștită, sensibilă și nerăbdătoare care vrea să trimită în lume valori frumoase. Petra Boantă se consideră o visătoare, o ființă empatică, mare fană a „celor mai sensibile, pure și inocente ființe de pe pământ, copiii”.

Un moment de răscruce a fost acela când a ales să meargă pe cont propriu, adică să renunțe la statutul de angajat. Deși a ales drumul cel nestrăbătut, a avut mereu alături un mentor.

Tranziția de la cald, bine, confortabil și siguranță, la incertitudine, provocare și NOU nu este cea mai ușoară. Totuși este un pas decisiv pentru cei care vor să își clădească un brand personal și o afacere proprie. Poate fi asemănat ușor cu un salt într-un bazin cu apă rece.

 

Petra Boantă și valorile personale transpuse în business

Deși a creat o afacere de la zero și își câștigă existența din asta, Petra Boantă consideră că nu a avut încă un moment dificil în activitatea sa. Ar spune că privește totul ca pe o joacă de copil mai serioasă.

Dacă la început a pornit singură, în prezent întreaga familie s-a angrenat în proces. Mama Petrei creează manual păpușile Emoționel pe care le vinde online și fizic în Oradea.

Când vorbim de o afacere de familie, pornită din dorința de a suplini o nevoie prezentă pe piață, dragul de lucru face diferența. În orice facem, munca trebuie presărată cu bucurii, cu bucăți de suflet, iar lucrurile se dezvoltă de la sine.

Pentru Petra Boantă respectul este o valoare extrem de importantă. Oferă respect și politețe clienților firmei, vorbe frumoase și apreciere, dar și mici atenții, daruri și este normal să primească înapoi același tratament. Respectul și reciprocitatea sunt esențiale pentru evoluția în planul social.

O altă valoare importantă este prietenia. Pentru un mediu potrivit creșterii și dezvoltării, este esențial să se creeze o atmosferă liniștită, de pace, care să faciliteze interacțiunea interumană.

Deși pare o persoană echilibrată, Petra Boantă spune că mai are de lucrat la stăpânirea de sine. Trebuie să se perfecționeze în a se tempera când cei încărcați cu probleme și frustrare vin și își varsă nemulțumirile în fața ei. Oamenii nu țipă la ea, ci au găsit un om căruia să își spună ofurile pentru a se descărca.

 

Ce poți cumpăra de la Petra Boantă

După prima carte Emoționel – dicționar al emoțiilor pe limba copiilor, Petra a mai publicat două: Emoționel 2 – kit de supraviețuire în călătoriile cu mașina și Emoționel 3 – setul meu cu reguli de bune maniere.

Pe lângă cele 3 materiale educative utile și distractive în același timp, pe site se găsesc mai multe jocuri de vânzare. Prețurile variază între 15 și 150 lei, iar toate produsele au același obiectiv: să îi ajute pe cei mici să crească veseli, curajoși și încrezători în forțele proprii.

Comunitatea mămicilor l-a primit cu cel mai mare drag pe Emoționel pentru că îi ajută pe copii în „procesul de descoperire de sine, de dezvoltare a inteligenței și de creștere a potențialului uman”. Pe lângă mesajele pozitive de la public, cel mai mult impresionează bucuria mamei Petrei care efectiv nu se mai oprește din realizat mascote.

Petra Boantă

Petra Boantă: „Când vrei și faci lucrurile cu pasiune nu te mai poate opri nimeni și nimic.” Fotograf: Narcis Alexandru

Produsele Emoționel includ așadar jocuri educative, iar Petra Boantă pregătește o carte dedicată mămicilor din întreaga țara intitulată: „101 însemnări ale mămicilor fantastice“. Preconizează că o va lansa la final de 2020 sau la început de 2021.

Volumul va conține o mulțime de sfaturi, gânduri, răscoliri, sugestii și reclamații (fără reclamații) ale mămicilor de pretutindeni. Aceste mămici și-au rupt din timpul lor și și-au dorit să lase o amprentă comunității.

 

De ce ar trebui copiii să înțeleagă emoțiile?

Ei bine, dacă sunt înțelese din fragedă pruncie, emoțiile sunt mai ușor de exteriorizat și mai ales de gestionat. Odată ce reușesc să își gestioneze emoțiile, copiii vor căpăta încredere în ei, sociabilitate, deschidere la nou, au sentimentul de putere și se simt în largul lor.

Toate aceste efecte pozitive sunt ca un scut de protecție în calea anxietății, a frustrărilor interioare, a neajunsurilor etc.

În afară de produsele Emoționel, mama acestuia ține lecții de dezvoltare personală în cadrul unei școli de modeling pentru copii din Oradea. La curs îi întreabă pe cei mici ce pot face atunci când… și îi lasă să vină cu idei și soluții.

Deși ne-am aștepta ca spiritul antreprenorial din ea să vrea să schimbe piața, țara, economia, Petra Boantă vrea să se schimbe în primul rând pe sine. Să adapteze mai bine la situație modul în care reacționează și cum se raportează la lume. Merge pe ideea lui Gandhi:

”Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”

Petra Boantă este un exemplu de femeie care a crezut în ea și a început ceva pe cont propriu. Între timp a ajuns să vândă 1.000 de exemplare numai din volumul I al seriei Emoționel.

Cu pasiune, dedicare, drag, dorință de muncă și multă răbdare, imposibilul devine posibil, chiar și în plină pandemie. Emoțiile devin ușor de deslușit cu ajutorul unei tinere iubitoare de oameni, emoții, copii și frumos în general.

Pentru cei care spun că în România nu se fac bani sau că ideile năstrujnice nu au succes, avem mesajul…

SE POATE!

1 răspunde
  1. Ivan Serban
    Ivan Serban says:

    Propozitii simple transpuse intr-un cartonas colorat cu un desen care sa descrie emotiile respective, idee preluata din planul de invatamant al scolii vestice, autoarea pur si simplu a executat un copy-paste, nimic nou pe piata. Insa e de apreciat devotamentul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *