Florica Zaharia, moața de la Metropolitan, din nou acasă

Florica Zaharia și soțul său, Romulus, au ales să fugă din lagărul comunist românesc în 1983, cu intenția de a se stabili undeva, în Europa. Azilul politic în Spania le-a fost refuzat și așa au ajuns pe pământ american. Nici unul dintre ei nu știa o boabă de limba engleză și nu aveau nici un ban în buzunar.

Erau în New York și ar fi putut părea ai nimănui. Ar fi putut părea… Pentru că Dumnezeu nu i-a lăsat și le-a deschis, rând pe rând, uși pe care nici cu gândul n-ar fi îndrăznit să le atingă.

Dorința de a reuși, încrederea în propriile forțe, un strop de noroc și-un șir de incredibile întâmplări s-au așezat, rând pe rând, lângă ceea ce Dumnezeu rânduise, croindu-i un destin demn de literatura de cea mai bună calitate.

Acum știm că alegerea noastră a însemnat mai mult inconștiență decât curaj. N-aveam cum să realizăm ce ne așteaptă, dar ajunși în mijlocul schimbării, a trebuit să ne descurcăm.

Florica Zaharia, un nume respectat în cercurile culturale new-yorkeze

S-au dus la prima agenție de angajări ce le-a ieșit în cale. Florica Zaharia, absolventă a Universității Naționale de Arte ”Nicolae Grigorescu” din București, avea în buzunar două dintre tapiseriile lucrate de ea. A avut noroc că unul dintre voluntarii agenției vorbea limba franceză.

Acesta, cu una dintre tapiserii în mână, le-a arătat colegilor ce știe ea să facă, cerându-le păreri despre cum ar putea-o ajuta. Așa a ajuns la Muzeul Metropolitan, la șefa Departamentului de Conservare a Textilelor, care chiar căuta un specialist pentru restaurarea unei tapiserii flamande.

Imediat a doua zi, cei de la Metropolitan i-au confirmat Floricăi angajarea și, două săptămâni mai târziu, a început lucrul efectiv. Un alt noroc a fost că la Met, cum e numit muzeul de către cunoscători, lucrează oameni din întreaga lume.

În departamentul meu lucrau 25 de oameni, de 16 naționalități diferite, dar nu era permis să vorbim în altă limbă decât în limba engleză, de aceea a trebuit s-o învăț din mers.

28 de ani a lucrat Florica Zaharia la faimosul Metropolitan Museum of Arts din New York, dintre care 13 a fost, ca o ironie a sorții, șefa Departamentului de Conservare a Textilelor, luându-i locul chiar celei care o angajase, la pensionarea acesteia.

După Revoluție, nu ne-am gândit la altceva decât cum să ne întoarcem acasă. Suntem foarte recunoscători Americii că ne-au acceptat și pentru toate oportunitățile pe care ni le-au oferit, avem prieteni acolo, avem foarte multe legături. La Met și în departamentul meu mă întorc oricând ca acasă, deși pensionarea mea timpurie a șocat pe toată lumea.

Asta s-a întâmplat în 2010. Florica Zaharia a știut la ce renunță, conștientă că poziția ocupată la Met – Doctor în textile și Conservator Emerit al The Metropolitan Museum of Arts – este nr. 1 în lume în profesia sa, de aceea și decizia ei a fost o surpriză pentru mulți.

Dr Florica Zaharia alături de fiica sa, Ana Zaharia Drăguș

Soților Zaharia și fiicei lor, Ana Zaharia Drăguș, le plac foarte mult călătoriile, dar viața în marile metropole, din anii de înstrăinare, i-a făcut să-și dorească o viață cât mai aproape de natură. Să trăiască, pe cât posibil, din ceea ce produc singuri. Să crească găini, să culeagă fructe din grădină, să trăiască aproape de familie.

De aceea, când au spus că-și doresc să se întoarcă acasă, chiar asta au făcut: s-au întors acasă, în satul Hărțăgani, comuna Băița, din județul Hunedoara. Și nu, nu s-au „retras” la țară. Au venit cu gândul de a expune într-un muzeu multitudinea de obiecte pe care le colecționaseră, în timp.

Muzeul Textilelor

Florica Zaharia și-a dorit să creeze un centru unde cercetători din lumea întreagă să se poată întâlni cu cercetători din România și din estul Europei, în încercarea de a crea un context global în care să se regăsească și textilele din zona est-europeană, care sunt foarte greu de datat, chiar în muzeele mari ale lumii. Așa s-a născut Muzeul Textilelor din Băița, un muzeu unic în Europa.

În vara lui 2018, la inaugurarea acestui muzeu, a venit puhoi de lume. Au fost foarte mulți curioși, veniți să vadă ce-a reușit să facă moața lor din… America. Florica Zaharia a avut alături oaspeți de seamă, printre care s-au numărat ambasadorii în România ai Statelor Unite ale Americii și ai Marii Britanii.

Muzeul nu a fost gândit ca o expoziție permanentă, statică, ci ca o succesiune de expoziții tematice, legate de câte o temă de cercetare, cu participarea unor specialiști din România și din toată lumea.

De fapt, muzeul are mai multe corpuri: o clădire construită în centrul comunei Băiţa, în 1857, aflată, deocamdată, într-un proces de restaurare. Clădirea dispune de un spațiu foarte generos, ideal pentru expunerea celor aproape 12.000 de piese, cât numără actuala colecție. Grădina acestei case este folosită pentru plante tinctoriale și de fibre textile, necesare experimentărilor din laboratorul de cercetare care va fi, și el, parte integrantă a muzeului.

O altă clădire este cea a fostului magazin sătesc din Băița, unde funcționează spaţiile administrative, un laborator de conservare, sala de conferinţe și un Art Café. Tot aici se află și colecția disponibilă acum vizitării.

Chiar și casa în care Florica Zaharia a copilărit, din satul Hărțăgani, la doar câțiva kilometri de Băița, este parte integrantă a muzeului.

Este o gospodărie ţărănească tradițională, cu cinci construcții, datând de la începutul secolului XX, unde producţia casnică textilă tipică zonei Zarandului va fi exemplificată prin obiecte specifice.

Casa părintească a Floricăi Zaharia

Florica Zaharia, despre valoarea istorică a textilelor

În comparație cu lemnul, cu piatra, sculptura sau pictura, textilele au fost mai puțin studiate, pentru că sunt perisabile. Doar Lucia Apolzan, Tudor Pamfile și câțiva cercetători din prima parte a secolului XX au scris câte ceva pe această temă. Tocmai de aceea, Florica Zaharia își dorește să documenteze cât mai temeinic informația care mai există încă în satele românești.

Mai sunt persoane din generația mamei mele, 90 ani, 80, chiar și 70 de ani care au fost parte din procesul tehnologic de producere a textilelor și de la care încă mai putem afla informații prețioase, care încep să se piardă.

Au ales să înființeze acest muzeu la țară și pentru liniștea de aici, necesară oricărui proces de cercetare, liniște pe care n-ar fi găsit-o în nici unul din orașele mari ale României.

Piese de colecție din interiorul muzeului

Foștii colegi de la Met ai Floricăi au apreciat inițiativa sa, întregul colectiv a susținut-o cu entuziasm și au asigurat-o de tot sprijinul lor. Ca dovadă, aproape 2000 dintre piesele din colecția muzeului sunt donate de Met.

Nu pot spune care piesă din colecție e mai valoroasă, pentru că nu cred că se poate spune despre o cultură că ar sta mai presus de o alta, cel puțin în domeniul meu, al textilelor. Fiecare piesă are misterele ei, așa cum fiecare cultură are caracterul ei. Trebuie să ne cunoaștem și să ne definim foarte bine propria identitate. În întreaga lume, oamenii au fost creativi și ingenioși, prin felul în care au găsit materiale, felul în care le-au prelucrat, cum au folosit combinația a ceea ce se găsea în natură, din punct de vedere al vopsirii, al fibrei, relația cu mediul în care trăiau, cu clima, necesitățile, și nu în ultimul rând aspectul estetic, pe care fiecare și-l dorea mai interesant, mai aparte.

Liniștea de acasă

Da, liniștea există. Când plecăm undeva, ne e dor să ne întoarcem aici. E un loc liniștit, e locul unde vrem să fim și ne bucurăm că am făcut această alegere. Doar că nu prea avem timp de liniștea asta! Dar, da, avem timp să mergem la cules de ciuperci, în vârf de munte, să stăm seara de vorbă în grădină, să ascultăm cântecul păsărilor, să ne bucurăm unii de alții.

Pentru Florica Zaharia și familia sa, mediul rural înseamnă, de fapt, acasă. Este locul și stilul de viață după care au tânjit. Dacă New York-ul era stimulativ din punct de vedere profesional, nu înseamnă că s-a simțit bine într-o metropolă. Acolo, mergeau acasă doar ca să doarmă, fără să aibă timp de adevăratele bucurii ale vieții.

În Hărțăgani, găsesc cel mai bine echilibrul dintre viața tihnită pe care și-au dorit-o și activitatea pe care au pornit-o din pură pasiune. Acum, lucrează în ritmul lor, nu după un program restrictiv, iar asta e cel mai important pentru ei.

Când vine vorba de întoarcerea românilor la vatră, Florica Zaharia este prima care îi sfătuiește să facă acest pas. Cu un ultim amendament:

Omul e ciudat și am observat asta în drumurile mele: unii sunt atrași de rădăcini, alții le reneagă. Am cunoscut români care refuză să le vorbească copiilor lor limba română. „M-am săturat de…!”. De fapt, s-au săturat de un sistem dictatorial, nu de țară, dar nu vor să facă diferența. Acest gen de oameni nu sunt cei mai potriviți să se întoarcă. Dacă și-au găsit locul unde le e bine, mai bine să rămână acolo, dar să nu uite de unde au plecat. Iar dacă locul de unde ai plecat te atrage, te cheamă, ai să găsești extrem de multe posibilități de a te regăsi și de a crește în acest loc, întorcându-te cu bagajul acumulat unde ai fost plecat.