Gabriel Curcubet

Gabriel Curcubet a fondat în anul 2002 Asociația Home Schooling România, al cărei Preşedinte este până în prezent. Gabriel explică pentru Elita României de ce a decis să aleagă această formă de educație, care au fost prejudecăţile şi piedicile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, care sunt beneficiile sau greutăţile educării acasă în România.

 

Totul este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu, ne spune Gabriel Curcubet

Gabriel Curcubet este pastor şi s-a născut într-o familie bilingvă. Tatăl a fost refugiat din Basarabia, iar mama unguroaică născută în Transilvania.

Originile familiei sunt foarte greu de stabilit, strămoșii săi fiind ori învățători, ori preoți undeva în secolul 18, nefiind important dacă au fost ortodocși sau reformați. Acest lucru a pus pecete și pe viața lui Gabriel Curcubet, beneficiarul unei biblioteci cu peste 2000 de volume care i-au marcat atitudinea față de învățătură.

Cum sunt dislexic am învățat foarte greu să citesc și am avut greutăți la aproape toate materiile. Greutăți de care părinții mei nu și-au dat seama, fiind foarte ocupați, iar eu, copil fiind, mă întrebam de ce nu înțeleg ce spun profesorii de limbă și literatură, indiferent dacă era română sau maghiară. În schimb cu timpul, de la 14 ani a început să-mi placă să citesc și tot ce știu din copilărie am învățat în mod autodidact din biblioteca noastră și din Biblioteca Comunală. Și acum spun copiilor că dacă vor să învețe ceva, atunci doar de determinare, de muncă și de harul lui Dumnezeu au nevoie și vor învăţa, indiferent dacă este vorba de o limbă, o materie sau de o profesie.

 

Cum a apărut Asociația Home Schooling Romania

Când și-au înscris băiatul cel mare la grădiniță, Gabriel şi soţia sa au observat că învăța contrarul a ce îl învățau ei doi ca părinţi, acasă. În plus, băiatul învățase să citească la patru ani, de unul singur, și nu prea vedea de ce să stea la grădiniță.

Chiar în vara respectivă din 2001, Gabriel Curcubet a auzit de homeschooling și a decis împreună cu soţia sa să-l retragă de la grădiniță. De atunci, și-au asumat ei singuri educarea lui David și a celorlalți trei copii.

Atunci când Internetul mergea cu o viteză de 0,95kb/s am studiat siteul Ministerului Educației şi am mers la București să discut cu autoritățile. Tot atunci am aflat că putem să ne educăm copiii acasă înscriindu-i la o școală din afara României. O şcoală umbrelă, cum este ea cunoscută de oameni. Următorul pas a fost fondarea Asociației ca să putem face demersuri pentru legalizarea educației acasă și să avem spatele asigurat în cazul în care autorităţile vor decide să ne atace. Dacă cineva se întreabă de ce ne-am gândit la o atitudine ostilă din partea autorităților, le spun că de la bun început ne-am dat seama că educația acasă nu se potrivește cu filozofia marxistă în care au crescut cei care răspund de politica educațională din România.

Gabriel Curcubet

Aflăm că domnul Gabriel Curcubet avea de ce să anticipeze probleme din partea autorităţilor. După opt ani, Ministerul Muncii s-a autosesizat la un articol apărut in Evenimentul Zilei și a reclamat asociația la Inspectoratul Școlar Județean Harghita.

ISJ Harghita a trimis o comisie, dar juristul a susţinut că activitatea asociației este în perfectă legalitate.

În cei 17 ani de când am înființat asociația, am sfătuit mai multe zeci de familii care au avut ”greutăți” cu autoritățile şi le-am fost aproape cu orice informaţie sau documentaţie. De fiecare dată am reușit să câștigăm câte o bătălie.

 

Educația acasă vs. autorități și mass-media potrivnică

Educația acasă vrea să formeze oameni care GÂNDESC, ceea ce sistemul și politicienii, respectiv mass media condusă de politicieni nu vor agrea niciodată. Posibil aceasta este problema legalizării educaţiei acasă şi în alte state. Doar ţările care înţeleg că fundaţia reală a unui stat este un popor educat, vor accepta homeschooling-ul ca formă alternativă de educaţie.

În ciuda atitudinii ostile, numărul celor care aleg educația acasă pentru copiii lor a crescut de la an la an. În special după 2012, după ce a apărut o nouă generație de părinți care au capacitatea de a gândi „out of the box” şi a înţelege beneficiile acestui sistem.

În prezent, peste 2000 de familii de români și maghiari din România au ales să facă homeschooling. Acest număr ar crește exponențial dacă s-ar legaliza și la noi.

Gabriel Curcubet explică faptul că, pentru aceasta, avem nevoie de o generație nouă de părinți, dar şi de o generație nouă de legiuitori, care să ţină cont de cerinţele populaţiei pe un anume segment. Legea educaţiei acasă se poate da doar în Parlament, la cerinţa mai multor familii.

 

Cum vor socializa copiii educați acasă? Pot copiii educaţi acasă să meargă la facultate?

Categoric, prima întrebare a fiecărui părinte este cea legată de socializare, de cum se desfăşoară activităţile în cadrul acestui sistem de educaţie acasă, cum promovează copiii şi cum pot ei pe viitor să îşi dea bacalaureatul sau să meargă la o facultate.

Când auzi sintagma „educaţie acasă” nu ai cum să nu te loveşti de acest cuvânt: „acasă”! Totuşi, trebuie să înţelegem că primii ani de viaţă a unui copil, tot în acest mediu se desfăşoară. Cel mic vine în contact cu adulţi, doar mai apoi cu alţi copii. Un copil educat acasă nu înseamnă un copil privat de libertate.

Dacă am încerca să depăşim puţin prejudecăţile şi am cugeta puţin, am realiza că un copil educat acasă, fără să aibă un program rigid, are chiar mai mult timp și mai multe ocazii să meargă în parc, să desfăşoare activităţi sportive, să participe la diverse cursuri sau ateliere, să fie prezent la evenimente culturale, la muzeu, la bibliotecă, la diverse cursuri și ateliere, să participe activ la cumpărături, la plata de taxe, impozite şi să înţeleagă şi acest aspect legat de ceea ce înseamnă a pune în practică infromaţiile acumulate.

De la bun început am înțeles că ceea ce facem este spre bine copiilor și este ceea ce trebuie să facem. Am crezut în ce am făcut și știam că nu există om pe Pământ care să ne ia credința. Credința este ceva ce nu poate fi luată cu forța. Credința noastră vie în Dumnezeu și în ajutorul lui real ne-a ajutat ca în clipele de necaz să ne rugăm Lui să ne dea harul lui, ajutorul lui să putem trece prin acele zile de deznădejde. Acum când scriu aceste rânduri, fiul nostru cel mai mare, David, aude „ultimul clopoțel” la New York University Abu Dhabi (Științele Politice de la acea universitate unde a terminat el se califică pe locul 19 lume în topul facultăților de profil), și se reîntoarce în Europa să lupte pentru drepturile celor care nu sunt luați în seamă.

Elevii, așadar, se pot înscrie la o universitate din România, dacă se înscriu la Bacalaureat în România. Eventual fac clasa a 12-a în România. Dar pot da examen şi cu rezultatele testelor standardizate americane, SAT sau ACT. Cu rezultatele acelor teste, pot da, de exemplu, şi la Harvard sau orice altă universitate de prestigiu din lume.

Toate universităţile mari americane au locuri special pentru elevii educaţi acasă. Ei nu trebuie să aibă ”High School Diploma”. Dau un examen special, trebuie să scrie mai multe eseuri şi contează pentru ei rezultatele de la testele standardizate.

Cu alte cuvinte, educaţia acasă este o alternativă pe care oricât de mulţi încearcă să o demonteze, ea este fiabilă şi culmea, a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Spiru Haret a fost unul din cei care au legalizat-o în trecut.

Nu vom intra în detalii, dar trebuie să ştim că pe vremuri, copiii erau educaţi acasă, de tutori. Chiar unele genii ale lumii au urmat o astfel de educaţie, lucru care nu i-a oprit să devină emblematici în cercetare şi inovaţie.

Gabriel Curcubet ne spune că oamenii gândesc de fapt cum au fost educaţi şi formaţi să gândească. Puţini sunt ”out of the box”, originali şi deschişi, reuşind să depăşească nişte prejudecăţi implementate.

Ei de regulă urmează un şir, acţionează şi spun ceea ce aud la şcoala publică, la televizor, ceea ce eventual citesc în ziare, media fiind departe de ce ar trebui să fie şi nedorind să educe pozitiv oamenii.

În acest caz, educaţia acasă devine un element tabu, negativ şi anormal, considerând că un copil şcolit acasă este privat de libertate, va rămâne în urma celorlalţi, nu va cunoaşte competiţia. Profesorii nu sunt nici ei o excepție. Gândind cum au fost formaţi în sistem, foarte puţini sunt aceia care înţeleg beneficiul educaţiei acasă şi sunt de acord cu el. Dar există şi unii chiar au apelat la homeschooling.

Este zicala noastră: „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”. Din păcate bătrânii noștri au crescut în comunism și sfatul lor, uneori, oglindește educația lor, dar chiar şi aşa sunt foarte multe de învățat de la ei. Întotdeauna au ceva să ne împărtășească din experiența lor, iar în cazul educației acasă avem nevoie de sfaturi mai tot timpul, fiindcă oricât de bun ar fi un sistem educațional, pentru a căpăta experiență avem nevoie de sfaturi și de timp. Asta trebuie să înțeleagă și copiii noștri. Cei care au succes (și nu cei descurcăreți) au ascultat de sfaturi, s-au folosit bine de timpul lor, au fost și sunt oameni cu carte și întotdeauna se gândesc și la binele semenilor, slujind spre binele lor.

 

Cuvânt de încheiere

Ca o încheiere, aş sublinia că în timp ce în foarte multe ţări şi state, educaţia acasă este acceptată şi este perfect legală, există şi ţări care nu sunt de acord cu acest sistem. Alternativa la sistemul public sau privat de învăţământ funcţionează în state precum Austria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Ungaria, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.

De ce nu ar fi perfect funcţională şi la noi dacă părintele îşi asumă că poate să facă faţă acestei provocări în limitele unei curicule sau a educaţiei libere?

Homeschooling
Conferinţă despre Homeschooling

O întrebare retorică ar fi de ce s-a susţinut în convenţiile internaţionale şi chiar în Constituţia noastră acest „drept natural”, dacă el este îngrădit şi restricţionat?

De exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune: „părinţii au dreptul prioritar să aleagă felul educaţiei pe care o va primi copilul lor”, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „în exercitarea funcţiei de educare şi predare, statul va respecta dreptul părinţilor de a asigura acea educare şi predare în conformitate cu convingerile lor filozofice şi religioase.”. Constituţia României spune: „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.”, iar Convenţia ONU şi UNESCO susţin aceleaşi principii.

Mergând mai departe, dincolo de acest „drept” este vorba despre faptul că părinţii sunt cei mai capabili să aleagă forma de educaţie potrivită pentru copilul lor. Părinţii sunt singurii care cunosc cel mai bine nevoile copiilor lor şi sunt direct interesaţi şi implicaţi în procesul de educare al acestora, în formarea lor, cunoscându-le posibilităţile şi nevoile, mai bine decât oricine. Fiecare părinte are ca prioritate viitorul şi succesul copilului său din punct de vedere educaţional, intelectual, emoţional, spiritual.

Dacă statul ar înţelege şi ar accepta acest aspect, care la urma urmei ţine de un drept fundamental al familiei, al părintelui, al educaţiei şi ar elibera educaţia de acest monopol, părinţii ar fi cei mai buni educatori. Ei sunt omniprezenţi, mereu informaţi şi documentaţi.

Trebuie să se înţeleagă faptul că educaţia nu se poate realiza în monopol sau într-o manieră rigidă, ci doar bazată pe diversitatea serviciilor educaţionale, alegere şi competiţie.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *