Gheorghe Damian Ciugud

Gheorghe Damian, un om al satului românesc

Gheorghe Damian este în primul rând un om de la țară, așa cum îi place lui să se descrie. Un om căruia nu îi este rușine cu originile sale, care iubește din tot sufletul satul românesc și care speră că poate contribui la salvarea, dezvoltarea și promovarea mediului rural.

S-a născut în comuna Daia Română, județul Alba. Educația primită de la părinți și bunici l-au făcut să iubească satul românesc, tradițiile, valorile simple dar autentice de la țară. Sunt întru totul de acord cu el când spune că aceasta este bogăția noastră cea mai de preț, dar de care nu suntem pe deplin conștienți.

A ajuns în Ciugud în 1992 prin căsătorie. Așa cum se spune în Ardeal, „a trecut dealul” la o fată frumoasă de care s-a îndrăgostit și a rămas în comuna vecină.

La început soția mea dorea să ne mutăm la oraș, să fim și noi „orășeni” pentru a avea utilități, drumuri asfaltate, școală pentru fetița noastră. Eu m-am încăpățânat să rămân la Ciugud pentru că iubesc satul românesc și am visat mereu ca acesta să poată renască prin implicarea fiecăruia dintre noi. Am făcut un pariu cu mine și cu familia mea că voi face tot ce stă în puterea mea să mă implic să schimb satul românesc și să arăt că și „la țară poate fi ca afară”.

România este o țară preponderent rurală. 86 % din teritoriul României este mediu rural, iar 47 % din populație locuiește la sat. Din păcate în fiecare an nouă sate românești dispar din punct de vedere statistic și oamenii fug de la sat la oraș pentru o viață mai bună.

În prezent, Gheorghe Damian este un om fericit. Are o familie frumoasă, o fiică minunată care în acest an a terminat facultatea, dar și pentru că locuiește într-o comunitate cu oameni buni, unde face ceea ce îi place pentru binele tuturor.

 

Politica faptelor bune ale lui Gheorghe Damian

În anul 2000, mai rămăseseră doar câteva familii tinere în Ciugud. Nu existau străzi asfaltate, nu aveau canalizare, rețeaua de apă era improvizată și realizată privat… Nimic care să le ofere un trai decent și să nu îi împingă să fugă spre oraș.

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, în anul 2000, Ciugud a rămas complet fără apă. Primăria nu s-a sinchisit nici măcar să trimită un fax către compania de apă. Atunci, acele familii tinere s-au mobilizat și au rezolvat singuri avaria, în câteva zile.

Acela a fost momentul în care toți au realizat că dacă doresc să schimbe ceva, trebuie să se implice, să nu mai stea în tribună să scandeze, ci să intre în teren. Au înțeles să facă acest lucru ca un grup, ca o comunitate.

Gheorghe Damian a candidat sprijinit de acel mic grup de oameni care, în ciuda vieții de la sat, continuau să viseze. A pornit cu cele mai mici șanse dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a câștigat încrederea oamenilor din comună. La doar 32 ani, fără niciun pic de experiență în administrația locală, un fost medic de urgențe ajungea primarul comunei Ciugud. 

L-a ajutat faptul că a crezut că poate schimba „România lui nu se poate”. Că poate schimba imaginea satului românesc. A fost șansa lui de a schimba comunitatea și de a-i face pe oameni fericiți.

 

Investitori, absorbții mari de fonduri europene, WiFi și iluminat public „inteligent”

Investitori într-o comună? Se pare că atunci când îți pasă de oameni, orice este posibil! Pe locul mai multor hectare de teren a apărut un parc industrial, unde activează mai multe zeci de firme care au câteva sute de angajați. Proiectul, așa cum ați ghicit, este finanțat de UE, înviind astfel o comună care pe vremuri avea undeva la 2600 de persoane, iar acum a sărit de 3200.

Iată deci, domnul Gheorghe Damian a înțeles un lucru foarte, foarte important: fondurile europene nu au culoare politică! Cu proiecte și viziune, poți transforma un loc uitat de lume într-unul unde se poate trăi normal, frumos și european.

 

Câteva proiecte, cifre și sume amintite pe scurt

M-am întrebat desigur cum domnul primar din Ciugud poate, cum dumnealui are resursele necesare, echipă, proiecte, iar alte comune sau oraşe nu reuşesc să atragă aceste fonduri, să găsească soluții fiabile și să se dezvolte. De ce în Ciugud se poate, iar în alte părţi nu?

La Ciugud am învățat și că oamenii sunt adevărata valoare. Doar într-o echipă poți realiza proiectele pe care ți le propui. De aceea muncim împreună, învățăm unii de la alții, ne recunoaștem greșelile și le îndreptăm, gândim proiecte alături de comunitate… la Ciugud suntem mai mult decât o echipă. Suntem o FAMILIE! Cred că în tot ceea ce faci este important să ai viziune, să faci lucrurile cu profesionalism, să muncești cu dedicare și să ai curaj și încredere că nu există „nu pot”.

Primul proiect în Ciugud a fost acela de a facilita munca de la Primărie, prin intermediul unui soft integrat. Cu alte cuvinte, hârtia și stiloul au fost înlocuite, fiind eficientizată la maxim profitabilitatea echipei în folosul întregii comunități.

În timp, acestui program i s-au adăugat altele, care însumate au ajuns undeva la 28 de milioane de euro fonduri UE. Cu acești bani, Ciugudul a fost asfaltat, inclusiv drumurile comunale peste câmpurile agricole. Gospodăriile au fost racordate toate la utilități. S-au creat stații moderne de transport unde se pot găsi automate de bilete. 

Au fost modernizate școlile și căminele culturale, s-a construit o grădiniță cu program prelungit în cadrul parcului industrial unde cei care muncesc acolo își pot duce copiii. S-a instalat WiFi gratuit, internet, o turbină eoliană care asigură iluminatul public și se lucrează la programe „verzi”, prin care se dorește înființarea unui parc auto 100% electric și un parc de panouri fotovoltaice.

 

Când respectul și dăruirea sunt legea primordială

Domnul Gheorghe Damian consideră că, dacă suntem atenți în jurul nostru, putem remarca mereu oameni minunați care pot fi și chiar sunt inspiraționali.

De la copilul cu zâmbetul plin pe față și până la bătrânul cu mâinile crăpate de muncă și fața arsă de soare, cu toții ne pot inspira în ceea ce facem. Am învățat că un lider este puternic datorită oamenilor din jurul său, datorită echipei pe care știe să și-o formeze. În activitatea profesională, după o tristă experiență politică, am învățat că politica adevărată este doar cea pe care o faci pentru oameni respectându-ți principiile și valorile morale care te caracterizează.

Gheorghe Damian

Domnul Damian mai crede că în orice meserie este important să iubim ceea ce facem, să o facem cu dedicare, cu pasiune și să punem mereu câte un strop de suflet.

Am citit recent o carte despre „Ikigai”, conceptul prin care japonezii explică fericirea. În linii mari acesta înseamnă să faci ceea ce îți place, să faci mereu cu plăcere și profesionalism, să fii plătit pentru ceea ce faci și în final să întorci ceea ce faci comunității. Este important să fii fericit în ceea ce faci astfel încât să poți să faci la rândul tău fericiți și pe oamenii din comunitatea pentru care lucrezi.

 

Ciugud to Be True!

Așa spune presa uneori despre Ciugud. Adică este prea frumos să fie adevărat în statul românesc. I s-a spus alteori „orașul de la țară” și că sunt o comună cu adevărat europeană.

Ciugud

Ei însă spun mereu că nu e nimic deosebit la Ciugud, că totul este normal. Aceasta este normalitatea pe care ar trebui să o întâlnești în fiecare sat din România. El, primarul și cetățeanul Gheorghe Damian, asta își dorește, ca satul românesc să aibă trecut, prezent dar mai ales viitor.

Faptul că este român este poate cel mai important lucru care îl definește ca om. Își iubește țara, își iubește neamul, își iubește comunitatea. Iubirea de neam ar trebui să fie factorul determinant în ceea ce facem și nu ar trebui să ne fie rușine că suntem români, spune domnul Gheorghe Damian.

Un popor care nu își respectă rădăcinile este un popor fără viitor. Iar rădăcinile noastre ale tuturor se trag din satul românesc. Dacă nu credeți vă rog să faceți un mic exercițiu de imaginație și să vă gândiți că fiecare dintre noi are în arborele său genealogic un părinte, un bunic sau un străbunic „de la țară”. De la țară ne tragem cu toții rădăcinile și seva, iar mulți dintre noi ne amintim cu nostalgie de copilăria minunată de la sat, de obiceiurile autentice, de portul popular sau de cântecele învățate de la bătrâni. La Ciugud am demonstrat mereu faptul că, deși suntem comuna care luptă pentru valorile europene, NU UITĂM tradițiile, obiceiurile, portul și cântul strămoșesc. Sunt zestrea cea mai de preț a neamului nostru românesc. Avem obligația să o păstrăm și să o predăm mai departe copiilor noștri învățându-i de ce trebuie să ne respectăm tradițiile și să ne iubim satul românesc.

„Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce trebuie tu să faci pentru țara ta”, este un citat care îi aparține lui John F. Kennedy, celebrul președinte american, un citat care este actual pentru orice om interesat de comunitatea sa, dar și pentru primarul din Ciugud.

Astfel cred că fiecare dintre noi ar trebui să vedem ce am întors comunității în care trăim, țării în care trăim, înainte de a ne întreba ce beneficii ni se oferă. Ar trebui în fiecare zi să încercăm să facem lucrurile bine, să ne facem cu seriozitate datoria, mai mică sau mai mare, astfel încât prin contribuția noastră să schimbăm comunitatea în bine.

 

Cuvânt de încheiere

Într-o Românie cangrenată politic, măcinată de tot felul de probleme și lupte, iată că există și oamenii dedicați, primarii faptelor bune, care nu se mulțumesc să ocupe doar un birou, ci se străduiesc, se dau peste cap și caută soluții fiabile pentru comunitatea care și-a pus încrederea în ei.

Un astfel de primar este Gheorghe Damian, care cu siguranță ar trebui multiplicat pentru fiecare comună și oraș din țară. Poate așa, societatea românească de la sate și comune, dar nu numai, ar ajunge la o stare de normalitate, cum bine spunea domnul Damian.

În mod evident, condiții de viață decente ar trebui privite ca o normalitate a secolului în care trăim. Dar, pentru că noi trăim într-o țară în care mereu ne lovim de lipsa de infrastructură, de „nu se poate”, de situații demne de secolele trecute, ne-am obișnuit ca normalul să fie ceva extraordinar. Nu ni se pare firesc ceea ce ar trebui să fie, ci de domeniul fantasticului, așa cum sunt toate realizările acestui om extraordinar de dedicat, loial și implicat pentru comunitatea sa.

De ce Gheorghe Damian reușește, iar alții nu? Tocmai pentru că dumnealui a înțeles că aceea este casa sa, comunitatea sa, locul în care dorește să respecte și să fie respectat. A înțeles că nu trebuie să ceară ci să caute soluții și să le găsească alături de oameni și echipa sa.

Spunea Paulo Coelho ceva foarte frumos: „Când ţi-s obosite picioarele, du-te înainte cu inima.”. Cred că l-a scris cumva special pentru acest moment, deoarece eu cred că și Gheorghe Damian, când nu a mai avut încotro să apuce, când nu mai găsea orizontul și simțea că nu mai poate înainta, găsea toate resursele în inima și iubirea sa pentru oameni.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *