Diverse

In Memoriam Iuliana Roibu

Nu pot pretinde că am fost foarte apropiat de Iuliana Roibu. Ne-am întâlnit de câteva ori, am colaborat puțin și indirect, am urmărit de la distanță parcursul său profesional. Pentru ceea ce a fost și a lăsat în urma sa, consider însă că își merită pe deplin locul în Elita României. 

 

Este din păcate prea târziu să realizăm un portret, așa cum ne-am obișnuit cititorii. Nu mai avem cum să împărtășim impresii, opinii, momente-cheie din cei 41 de ani de viață.

Vestea trecerii Iulianei în neființă a căzut fulgerător peste noi toți cei care o cunoșteam. Știam că suferea de câțiva ani de o boală cruntă, la o vârstă la care pare că avem tot timpul din lume.

De două zile, mă tot gândesc la ceea ce învățăm din acest moment cutremurător. Oricât de puternici ne-am crede, oricât de îndepărtată este aparent spiritualitatea, primim tot mai multe dovezi că nimic nu stă în calea a ceea ce ne-a fost scris.

Tot ce poți face este ca timpul petrecut aici să conteze. Pentru tine, pentru familia ta, pentru cei pe care îi poți susține cu o încurajare, cu o faptă bună.

Exact așa a făcut și Iuliana, fără să braveze sau să vorbească altfel decât prin realizările celor apropiați. Pentru a înțelege adevăratele fațete ale excelenței, pentru a celebra viața unei personalități de elită, am simțit nevoia să îi dedic aceste rânduri.

 

Cine a fost Iuliana Roibu

Este cunoscută în România în primul rând datorită carierei de 15 ani în marile trusturi de presă. Cei 11 ani petrecuți la Business Magazin au fost marcați de două premii de Jurnalistul de business al anului, decernate de Clubul Român de Presă în 2007 și 2010.

Iuliana și-a pus puternic amprenta asupra unei publicații remarcate pentru descoperirea de oportunități în antreprenoriat. Multe afaceri s-au născut în România datorită excelentelor analize din Business Magazin. Ea a fost sufletul revistei, redactor-șef adjunct, responsabilă de un conținut editorial de o calitate ireproșabilă.

Prea puțin se vorbește însă despre impactul său în antreprenoriat, o carieră îmbrățișată cu succes în ultimii șapte ani. Iuliana a înlocuit articolele de business cu proiecte de sustenabilitate, inovare și dezvoltare organizațională, implementate alături de zeci de organizații din România.

În câteva rânduri am avut plăcerea să aud cuvinte de laudă la adresa rapoartelor CSR realizate sub coordonarea Iulianei. Vorbim aici despre aspecte de etică sau de mediu, respectarea drepturilor angajaților, combaterea corupției – mai pe scurt, o formă structurată a măsurilor de responsabilitate socială pe care o corporație are obligativitatea să le respecte.

Astfel, Iuliana și-a pus creativitatea și talentul jurnalistic în slujba a mii de profesioniști capabili de un impact pozitiv în societatea românească. Câteva mostre pot fi regăsite aici.

 

Ce rămâne în urma sa?

De două zile urmăresc mărturii îndurerate ale unor prieteni din toate categoriile sociale, din toate etapele vieții – oameni care au cunoscut-o așa cum a fost ea. O femeie veselă, energică, pozitivă, caldă, cu pasiuni și idealuri, cu un zâmbet contagios, mereu deschisă să ajute cu un gând bun.

Cred că marea sa dorință din ultimii ani a fost ca România să conștientizeze pericolul bolii celiace, intoleranța la gluten care afectează 1% din populația globului și care, inevitabil, este prezentă și la noi. Prea puțină lume înțelege importanța unui diagnostic corect și a unei alimentații adecvate. Poate că, dacă ar fi să ne exprimăm cumva recunoștința, o putem face susținând demersurile asociației a cărei fondatoare și președinte a fost până de curând.

Cu siguranță însă, cea mai mare bucurie ar fi să știe că băiatul ei va trece cu bine peste cel mai mare obstacol pe care îl poate trăi un copil. La doar opt anișori, Mihai este proaspăt autor de carte, dar și un cititor pasionat care nu ezită să își prezinte micile descoperiri pe canalul său de YouTube.

Cu aceste gânduri, ne luăm rămas bun de la Iuliana Roibu. Sperăm că știe cumva cât de iubită este și că, de fapt, va fi mult timp alături de noi.

Fie ca generozitatea, empatia, căldura ei să devină un exemplu pentru oricine citește această prea scurtă incursiune într-o viață plină de frumos.

Condoleanțe și putere familiei, precum și tuturor celor care i-au simțit prezența.

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.