Ion Cristian Roman, Taxiul cu Bomboane și Gașca lor Colorată ne arată o lume fericită, cadouri pentru copii, copii care zâmbesc din paturi de spital și voluntari care le zâmbesc copiilor. Ce este, însă, în spatele fotografiilor cu oameni veseli, peruci multicolore, cănuțe cu bomboane, costume de zâne și de iepuroi? Cum faci să ajungi de la o idee la peste 5.000 de voluntari, cum gestionezi toate proiectele? Pentru asta vorbim cu Ion Cristian Roman, omul plin de energie care a inventat Taxiul cu Bomboane.
Taxiul cu Bomboane s-a transformat într-o metaforă, este acum locul în care ajunge toată lumea, este vehiculul care ajunge peste tot și, mai mult decât atât, este cel mai ecologic vehicul pentru că el funcționează cu dragoste.
Ion Cristian Roman este inginer în construcții, cu facultatea absolvită înainte de 1989. A avut mai multe experiențe: a lucrat la o fabrică de zahăr, la un depozit de combustibili, o stație PECO etc., iar după 1989 a fost antreprenor până a venit criza din 2008. A ajuns la taximetrie, pe care a transformat-o în miracolul Taxiul cu Bomboane: dăruia pasagerilor bomboane și alte surprize.
Acum Taxiul e un ONG cu o mulțime de proiecte. Cu cel permanent, ”Seara de poveste”, merge de trei ori pe săptămână în spitalele de pediatrie din București: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, Centrul de Recuperare pentru Copii dr. Nicolae Robănescu şi Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ”Alfred Rusescu”. Mai are proiectele mari ale anului: ”Cănuța cu bomboane”, ”Ciorăpelul cu bomboane”, ”Pui de pernă pentru pui de om”, ”De vorbă cu delfinii”, proiecte pentru copii cu nevoi speciale etc.
Ce s-a schimbat în plan strict personal?
Timpul. Parcă nu îmi mai ajunge. Chiar mă uitam că cele 8 zile ale săptămânii nu îmi mai ajung. Și nici cele 30 de ore din zi. Tot timpul este ocupat.
Oamenii de bun simț fac voluntariat. Oamenii care se oferă de la ei să facă aceste acțiuni sunt niște oameni deosebiți și nu trebuie să le spui prea multe.
”Gașca colorată” se îmbracă în cele mai trăsnite costume – prințese, urși, iepuri, peruci, tutu… Apoi ”atacă” saloanele de pediatrie, împrăștie zâmbete, răspândește și se încarcă cu energie. Sunt cu toții voluntari. La început a fost unul singur, adică Ion Cristian Roman. Apoi i s-au alăturat câțiva prieteni. Apoi au ajuns, în timp, la peste 5.000 de voluntari. Categorii profesionale? De la femei de serviciu până la profesori universitari, jurnaliști, studenți Erasmus etc.
Unii vin și rămân alături de Taxi, duc stindardul în continuare. Alții, însă, renunță, fără să renunțe la Taxiul cu Bomboane, ei intră în categoria de voluntari din linia a doua. Motive? Pe de o parte, consumul emoțional este unul deosebit. Nu e ușor pentru că nu ești pregătit pentru așa ceva. Ai o înclinare în a face bine dar nu ai o pregătire psihică să vezi un copil ars, să vezi un copil la oncologie, să vezi un copil în ghips până la gât sau, pur și simplu, să vezi un copil cu branula în mână.
Pe de altă parte, influențați de ciclurile firești ale vieții, alții nu se mai regăsesc în acțiunile Taxiului: se căsătoresc, își găsesc prieteni, iubiți, iubite, își găsesc job-uri noi și așa se schimbă prioritățile. Între voluntari se leagă, însă, prietenii și e chiar un lucru drăguț să știi că Taxiul tău cu Bomboane poate fi numit și Taxiul cu Matrimoniale sau Taxiul cu Joburi!
Există un win-win: este un câștig pentru copii, este un câștig pentru voluntari. Mulți vin aici cu dorința de a face bine, deci din start au câștigat ceva. Mulți vor să iasă din viața lor probabil că monotonă, și iar au câștigat ceva, iar copiii se bucură de bucuria lor.
Voluntarii trebuie să vadă că, în afară de grija pe care o porți copiilor sau acțiunilor tale de orice natură, le răspunzi și lor cu aceeași monedă. Și atunci, pentru că multă lume vrea să recompenseze liderul, liderul nu este lider dacă nu împarte aceste recompense cu oamenii lor. Ion Cristian Roman a ales să împartă: o plimbare cu velierul, cursurile oferite de Academia Titi Aur, cele două mașini ale asociației, Ghiocel și Mărțișor (bineînțeles cu scopul de a ajuta asociația), petreceri de sezon. Sunt doar câteva exemple. Important este că tot timpul trebuie să te uiți la voluntari, pentru că oricâți bani ai avea într-o asociație, asociația nu poate fi dusă înainte decât de voluntari. Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai mulți copii fericiți.
O echipă de voluntari are nevoie de coordonare, de logistică, materii prime etc. Cristi nu este doar un om cu o idee cu care mai rezonează câteva sute de alți oameni. El trebuie să fie și manager, coordonator de voluntari, voluntar la rândul lui. Aici intervin experiențele de muncă, în general, și cele de antreprenor, în special. Înlocuim stocurile de materii prime cu darurile pentru copii, salariații cu voluntarii și obținem o imagine asemănătoare unei companii.
Tot ce înseamnă experiența de viață este un plus pentru a coordona o activitate de genul acesta. Orice experiență avută în spatele tău și care necesită să-ți asumi o responsabilitate înseamnă un pas înainte. Crede că și dacă ai fost șofer de RATB este o experiență, pentru că trebuie să respecți regulile de circulație, timpii…
Toate darurile pe care le facem noi sunt materia primă pe care noi o folosim, și trebuie să avem grijă tot timpul ca depozitul nostru să fie plin. Trebuie să avem grijă să avem tot timpul un minim de voluntari activi care să poată duce fabrica mai departe.
Ca într-o companie, nicio sumă de bani nu este prea mare dacă nu o gestionezi corect. Cristi ne dă exemplul unei doamne care a primit cca. 100.000 EUR moștenire, a înființat un ONG și într-un an a terminat banii. Și, implicit, a închis ONG-ul. Pentru că fără un management corect, fără o gândire pragmatică dincolo de caracterul empatic al acțiunilor, intențiile bune nu sunt suficiente.
Avem voluntari. Avem manager. Ce ne-ar mai trebui? Păi… tocmai ”materiile prime” de care vorbeam mai devreme. Și așa apar sponsorii. Pardon, partenerii! Pentru că ”sponsor” e o chestie rece în care unul îți dă niște bani să scape de tine sau îți dă niște bani ca să nu-i dea la stat. Partenerul este acela alături de care poți să faci lucrurile să meargă.
Cei care ne ajută pe noi nu sunt sponsori, sunt Parteneri în fapte bune. Partenerii noștri se implică, pentru că eu spun mereu: ”eu am venit să vă întind mâna, nu am venit să întind mâna”. Există o chimie între noi, între asociație și parteneri, mergem mai departe; nu există, ne oprim, nu-i obligatoriu să colaborăm. Și trebuie să-i înțelegi, există ani mai buni din punct de vedere financiar, ani mai puțin buni.
Cu această abordare Domnu’ Taxi are deja parteneri stabili: Aqua Carpatica, Mega Image, Double Tree by Hilton, Agro-Est Muntenia, Taxi Pelicanul, Salonul 55 Studio… Pe copii nu îi interesează brandul, ci biscuiții, ciocolata, apa, merele… Și salata de la Eisberg, un partener la care Taxiul ține foarte mult, deoarece încearcă să-i învețe pe copii să se hrănească sănătos și să bea apă. Și multe altele preferate de cei mici.
Vin oameni de peste tot să ajute. Este foarte important pentru că oamenii învață astfel exercițiul dăruirii. Uneori darurile sunt, spre exemplu, păpuși mâzgălite, dar la anul păpușa va fi mai curată pentru că și fetița de la care provine e mai mare și se joacă altfel!
Credeam că asta e tot. Dar nu, mai există un element pe care unii îl uită: implicarea celor apropiați beneficiarilor! Adică a autorităților locale – primărie, prefectură, preoți -, a profesorilor, medicilor etc., în funcție de caracterul activității. Fără implicarea lor nu va exista niciun aport în educația socială. Tocmai de aceea, spre exemplu, proiectele din școli cu nevoi speciale le face cu traineri, dar neapărat cu sprijinul profesorilor mai întâi și apoi cu voluntari.
Toate acestea fără nicio legătură între politic și ONG. Dacă ai semnat un contract cu Primăria sectorului 3, ai semnat cu primăria, nu cu primarul. Dacă ai semnat un contract cu MTS-ul, ai semnat cu MTS, nici nu contează cine e ministrul. În momentul în care ONG-urile se duc către partid, acolo e o problemă. Și, din nefericire, cele mai puternice organizații din România sunt organizații politice. Adică în loc să-și vadă de treaba lor, nu fac altceva decât să facă imagine unui partid sau altul, ceea ce nu este corect. Trebuie să ne ținem departe de politic, să criticăm partea administrativă, dacă este cazul, dar mai ales să existe o colaborare cât se poate de strânsă cu aceasta.
La noi poate să vină oricine, dar să citească povești copiilor, ca persoană fizică.
Intrând într-o zi de 1 iunie într-o farmacie din Ploiești, acolo se împărțeau cănuțe cu ocazia zilei copilului. Ceea ce mi s-a părut un compliment extraordinar pentru ceea ce facem noi.
Proiectele gândite de Ion Cristian Roman s-au preluat în multe orașe din țară: Sibiu, Drobeta Turnu-Severin, Craiova, Constanța, Bacău, Timișoara… Sunt orașe unde se citesc povești copiilor din spitale. Pui de pernă se întâmplă și în alte orașe, iar Cănuța cu bomboane a inspirat chiar companii mai mari. Mulți taximetriști împart acum bomboane.
Între asociații nu ar trebui să existe o competiție. Dacă eu fac proiectul ”De vorbă cu delfinii” și-ți spun că am dus 50 de copii la Delfinariu, fă și tu proiectul acesta, dar să-l faci! Nu copilul personal, ci măcar 2-3 copii ai unui vecin. Dacă tu te duci să dai nămolul dintr-un sat, aș fi dorit tare mult să inspirați și alte asociații care să meargă în satul vecin să dea și de acolo nămolul.
Vrea cineva să copieze un proiect? Să-l copieze, dar să-l facă! Vrea cineva să ”fie mai bun de Crăciun?” Este fantastic, iar celor care contestă și aduc critici din fața tastaturii le transmite că este minunat, pentru că alții nu sunt buni deloc. Fiecare face cât poate, se numește vo-lun-ta-ri-at.
Acord un sprijin total și dezinteresat pentru orice asociație nou-înființată. Pentru orice asociație unde identific un lucru curat. În momentul în care o asociație îmi ridică semne de întrebare… atunci mă retrag, nu spun nimic că atunci aș fi luat de hater, dar îmi văd de treaba mea pentru că eu chiar am foarte multă treabă.
Unde a fost nevoie de sprijinul Taxiului s-a oferit cu cel mai mare drag, chiar dacă a fost să meargă până la Piatra Neamț sau la Focșani…
Oamenii vor să facă bine și unde simt ei că se regăsesc, acolo trebuie să meargă.
Pagina de Facebook e mereu deschisă! Ion Cristian Roman și-ar dori ca la un moment dat să aibă, în fiecare marți, miercuri și joi, câte un voluntar pentru fiecare copil, să îi citească povești, să stea cu el măcar două ore. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai bine, cu atât mai mulți copii fericiți!
Copiii trebuie să rămână cu o amintire plăcută de la spital. Din momentele astea neplăcute ale lor să le înșurubăm acolo câte o amintire plăcută din această perioadă.
Mașinile au nevoie de carburant; vizitele la Delfinariu de un transportator. În prezent asociația nu plătește salarii, dar în scurt timp va fi nevoie de angajați în punctele cheie. Nasurile (”nașii”) de clovn, tutu-urile, perucile, merele sunt fermecate și au nevoie de prieteni.
Ion Cristian Roman și Taxiul lui cu Bomboane derulează acum un proiect nou, ”Povestea ajunge la tine”, cu care vrea să ajungă în orașele mici și mijlocii din țară, acolo unde nu se întâmplă nimic. Așa că vă invit să îi scrieți, să veniți cu idei, să fiți voluntari sau #parteneriinfaptebune. Fiți parte din acest proiect și bucurați-vă de bucuria pe care o împărțiți!
Fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook a Asociației Taxiul cu Bomboane
Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.