Ionela Lungu și poveștile care prind viață din boțul de humă al Humuleștiului

Apropierea de casa lui Ion Creangă a adus-o pe Ionela Lungu mult mai aproape de ceea ce este astăzi

Ionela Lungu nu este doar un meșter popular extraordinar de talentat și plin de dăruire, dar este un om vesel și șugubăț, cum s-ar spune în zonă. Un suflet despre care chiar aș putea spune și eu citându-l pe bădia: „Nu știu alții cum sunt…”, dar eu când văd ceva creat, fotografiat, scris de Ionela, mă întreb cum poate să fie un om atât de complex și totuși, atât de firesc, de simplu, de frumos?!

Pe lângă arta populară, Ionela Lungu este blogger la Povești de pe Ozana, fotograf, soție și femeie împlinită. Un om fascinant, un om frumos de la suflet la trup, în poveștile și vorbele căreia oamenii sunt parcă din altă lume.

Ionela Lungu consideră că aceia care nu-și găsesc cuvintele propriei gândiri sunt cei care cred și se regăsesc în citate celebre. Ea nu crede. Citatul este un crâmpei dintr-un întreg, iar Ionela nu funcționează după segmente. În schimb, poate spune, mai degrabă, că are niște repere după care se ghidează:

E simplu, eu sunt Ionela Lungu. M-am născut și crescut la Tulcea, am făcut facultatea la Iași, m-am măritat la Humulești. Sunt sigură că ceea ce sunt azi este o sumă a ceea ce am învățat în copilărie, ce oameni am întâlnit pe parcurs, de ce nevoi m-am lovit în timp, pe ce cărări m-a dus viața. Am crescut printre „mormane” de materiale didactice confecționate de mama și de sora mea mai mare, amândouă fiind educatoare. Vedeam zilnic și participam la ceea ce bibileau amândouă, fie păpuși din cârpe, fie planșe desenate sau rochițe de păpuși. Am crescut în acest mediu, acela de a lucra cu mâinile mele și mai ales de a fi creativ. Apoi, când am crescut mare, am terminat facultatea și ne-am stabilit la Humulești, mi-a fost ușor să mă joc cu lutul, chiar dacă era ceva absolut nou pentru mine. Dar apropierea de casa marelui povestitor și recitirea poveștilor lui m-au apropiat foarte mult de meșterul popular Ionela Lungu, cel care sunt azi.

 

De la inginerie, la lumea figurinelor din humă modelate în căușul palmelor, a fuioarelor de cânepă şi piei tăbăcite

Cu siguranță, nimic nu este întâmplător sau neîntâmplător în viață. Toate au cumva o rânduire care așteaptă un moment oportun să se nască.

Așa a fost și cu vocația Ionelei, care a simțit că ingineria nu este ceea ce o face fericită. Faptul că soțul ei este din Humulești a apropiat-o pe Ionela de lumea lui Creangă, care mai apoi avea să devină și lumea ei.

Ionela Lungu provine dintr-o lume a orașului, însă după facultate, spune ea, a deschis dintr-o dată ochii într-o lume a satului. I-a plăcut mult și la catedră și a predat 13 ani la un liceu tehnologic, dar întotdeauna după ore se refugia măcar o oră, două, în atelier. Nu a perceput niciodată ca pe o muncă, ceea ce făcea și face. A decurs totul firesc, plăcându-i încă de la început îmbinarea școală (predat) – atelier.

Că am ajuns un meșter popular îndrăgit, nu știu. Mă bucur că mă considerați prețios și mai ales inedit și aș vrea ca prin prezentarea figurinelor pe care le realizez, să aduc mai aproape tradițiile de povești. De fapt poate tocmai aici e farmecul meșteșugului meu, apropierea noastră, a fiecăruia dintre noi de lumea lui Ion Creangă, de ceea ce înseamnă Pâcală sau fata moșneagului. Nu cred că a existat om care să treacă prin fața standului cu figurinele din lut, la diferite evenimente la care am participat, să nu se oprească o clipă, să nu zâmbească, să nu descifreze asemănarea între ceea ce am modelat eu și poveste. Este de neprețuit expresia celor care vin și privesc personajele. Inspirația vine și dintr-un simț al umorului, probabil. Dar și din lumea satului în care trăiesc acum, în Humulești.

Ionela îmi mai spune cum iese ea cu bicicleta pe ulițe și cum simte o libertate pe care poate omul de la oraș nu o are. Asta o ajută cel mai mult să rămână senină, să zâmbească după fiecare tură cu bicicleta.

Când iau lutul în palme, acel boț de humă – cum spunea și Creangă, simt cum prinde viață. Dar nu imediat. Expresia o capătă când ii dau culoare, după ce s-a uscat. Pentru că acesta e parcursul: modelat, uscat, șlefuit fața cu hârtie abrazivă, colorat obraji, ochi, buze, la urmă lipit păr din blănițe și pus căciulițe din piei de miel, tăbăcite, iar dacă sunt personaje feminine lipesc codițe împletite de fire de in și băsmăluțe. În câțiva pași parcurși în câteva zile, personajul din poveste prinde viață.

 

Expoziții de fotografie, „Povești de pe Ozana” și predatul

Fără să iubim ceea ce facem am fi niște fantome, zău. Neiubirea transformă normalul într-un om rău, egoist. Poate chiar iubind ceea ce faci ți se deschid drumuri și căi prin care poți să te exprimi, poți respira, exista. Mie îmi place să mă redescopăr, sunt neobosită în a explora, îmi pun idealuri astfel încât să le pot atinge. Din aproape în aproape am tot evoluat sau în fine, nu știu, ceea ce am devenit. Făcând personaje din Lumea lui Ion Creangă, apoi am încercat să fac figurine care seamănă cu persoane din realitate, apoi am încercat în fotografie să realizez portrete de oameni din Lumea satului.

În fiecare zi, Ionela Lungu lucrează cu elevi din școli, ajutându-i să vadă arta populară ca pe ceva ce ține de noi, de rădăcinile și zestrea noastră de români. Nu este greu să facă asta, deoarece copiii par să înțeleagă, să pătrundă și să iubească mult mai profund decât adulții, această lume fascinantă a meșteșugurilor.

Copiii iubesc lumea aceea de dincolo de ușile pe care le deschidem noi, cei mari. Consider că e menirea noastră să-i sensibilizăm de tot ce e legat de tradițiile noastre autentice, nu cele false, spoite. Nu idealizez trecutul, ci îmi aleg ceea ce e cald și autentic din trecut, privind spre viitor. Sunt purtătoare DOAR de ii vechi, pentru că au pânza aceea țesută în stative, nu în fabrică. Și la fiecare oră am un accesoriu tradițional, tocmai pentru a le atrage atenția elevilor. O dragoste către frumos poate fi transmisă doar fiind tu credibil, la rândul tău. Și asta încerc eu să fac.

Ionela Lungu vorbește cu mare drag despre proiectul „Povești de pe Ozana”, despre care spune că este una dintre „casele sale”, alături de cea a modelajului în lut și cea a fotografiei. Adică aici, povestește în cuvinte ceea ce trăiește și simte, iar imaginile care se găsesc pe blog, completează, vizual, subiectul din temă.

Nu scrie des, nici mult, deoarece nu îi place să bată câmpii și să plictisească oamenii. Dar încearcă să scrie despre ceea ce contează, despre realitate și lumea frumoasă pe care mulți o uităm în alergătura noastră zilnică.

Trăim într-o lume grăbită, care nu mai are timp și eu încerc prin fiecare articol de pe blog o oprire, un răgaz. Nu depășesc 700 de cuvinte, mă concentrez pe subiect și nu scriu pe bucăți. În general e un of pe care îl zic deodată, dar pe care îl gândesc (îl coc!) câteva zile înainte.

 

Ionela Lungu: „Cred că e important sa-ți găsești un rost indiferent unde ești.”

Întotdeauna este vorba despre alegeri. Ce alegi să faci în viață. Eu, împreună cu soțul meu am ales să rămânem în țară. Nu știu dacă e bine sau rău, dar e ceea ce am ales. Cred că e important sa-ți găsești un rost indiferent unde ești. Cred că mulți care au plecat din țară și-au găsit un rost acolo, unde lucrează, lucru pe care nu și l-au găsit aici, acasă. Nu avem de unde ști de ce și cum a dus pe fiecare viața. Iar România realizăm că o iubim doar când ieșim din granițele ei. Ați observat că ne lovește dorul de ea când suntem departe?

Ionela Lungu ne spune că ea este ea în fiecare zi: „de ce credeți că aș fi altcineva?”. Un om absolut normal, care își ia energia de la ce este frumos în jurul său. Are împreună cu soțul său prieteni puțini dar foarte buni, iar de la copiii cu care lucrează învață foarte mult.

Și-apoi e vorba de echilibru. Sunt atentă să-mi păstrez obiectivitatea, mă ajută mult și Costi, soțul meu, și el la rândul lui meșter popular, ceea ce e foarte important într-o echipă. Râdem mult împreună, de la el mi-am dezvoltat mult simțul umorului, am crescut amândoi în același spirit. Îmbin tot ceea ce fac cu relaxarea: fie că modelez lut, fie că sunt la târguri și prezint ce lucrez în atelier, fie că merg cu bicicleta sau fac poze la oameni, prin sat. Iar când dau cu aspiratorul ascult muzică, pentru că de mâncare gătește Costin.

Ca lecție învățată pe parcursul vieții ar fi ca fiecare să facem ce ne pricepem, să te canalizezi pe ceva și să încerci să te dezvolți, să evoluezi, să devii tot mai bun. Dacă ne închipuim că știm să facem de toate, de fapt nu știm nimic, spune Ionela.

Să tot faci cercuri concentrice cu raze din ce în ce mai mari, în jurul a ceea ce-ți place și știi să faci. A! Și să citești la timp ce trebuie citit, să asculți o muzică bună, să nu te iei prea în serios și sa nu-ți pierzi umorul. Și să nu faci pe nimeni prost. Cam multe lecții, nu-i așa, dar țin de bun simț. Nu dau sfaturi dacă nu mi se cer. Mai avea Costi o vorbă: “eu îți dau un sfat, fă cum crezi!”.

Și, șugubeață cum o știm, Ionela încheie: „Pune semnul meu de carte în cartea ta, sunt onorată. Domnița Ramona, îs gata!”

 

Cuvânt de încheiere

Apoi, vorba lui Nică a Smarandei, cu Ionela ți-e mai mare dragul să stai la taclale, să o asculți, să mergi cu ea de-a lungul satului cu bicicleta și să te bucuri de oamenii simpli și frumoși ai locului. Să te ogoiești olecuță pe malul Ozanei „cea frumos curgătoare” și să realizezi că viața înseamnă mai mult decât planuri. Ea este despre viață, mai mult decât despre orice altceva!

Ozana, foto by Ionela Lungu

Ionela Lungu este un om care, în cuvinte puține, are capacitatea de a cuprinde înțelesuri mari. De câte ori îi trec pragul, mai mult virtual, că doar așa îmi permit momentan, nu pot decât să mă bucur de ceea ce văd. Să fac ochi mari precum copiii mirați, să pășesc într-o lume care deși a noastră a românilor, parcă te poartă undeva în poveștile cu Dănilă Prepeleac, Păcală, Smaranda Popii. Și este bine! Că ne mai scuturăm oleacă de glotul zilei și ne bucurăm de frumosul meșteșugurilor și a oamenilor!

Ionela m-a cucerit cumva de când am descoperit-o prima dată. De vreo câțiva ani, ce este drept. De atunci, mereu mă delectez cu arta și scrisul ei. Cu tografiile din locuri parcă rupte din Rai!

Apoi, de la primul salut firesc, deschis, prietenesc, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Și poate, așa o fi, deoarece prea ne leagă multe pe mine și pe Ionela a lui Costin din Humulești, cum îmi place mie să îi spun femeii care a reușit să dea viață „unui boț de humă”!

Locație atelier: drumul de la poalele Cetății Neamț
Telefon : 0233 790.093, 0742.999.506, 0726.985.695
E-mail: palmaart@yahoo.com