Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu (42 de ani) este senator și membru al Comisiei de cultură a Senatului, unul dintre puținii politicieni de stânga care spun lucrurilor pe nume, cu orice risc. Membru PSD din 2012, e cel mai dur contestatar al derapajelor din propriul partid.

 

Ministru al culturii în guvernul Ponta, între 17 decembrie 2014 și 17 noiembrie 2015, și în guvernul Grindeanu, între 4 ianuarie și 29 iunie 2017, Ionuț Vulpescu a readus 2% din încasările Loteriei Române către Administrația Fondului Cultural Național. 20.000.000 de euro au intrat în conturile Administraţiei de când a promovat o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, în primăvara lui 2015.

Tot în 2015 a redus TVA-ul la carte, presă și acțiuni culturale la 5%, una din cele mai mici din Uniunea Europeană. De asemenea, a finalizat o lege prin care revistele culturale sunt sprijinite de stat. 1.250.000 de euro merg anual către acestea.

500.000 de euro sprijină în fiecare lună proiectele culturale ale creatorilor independenţi și ONG-urile culturale. Printre realizările mandatului său se mai numără cumpărarea Vilei Florica sau deblocarea colecției filatelice a României.

 

Mai mult decât un simplu spectator

A intrat în politică pentru că avea un proiect pe care dorea să-l pună în practică, dar și pentru că a crezut în valori etice și morale, pe care să le folosească în favoarea binelui public și al oamenilor.

E nevoie de vocație, și asta devine important în cariera unui politician, deși termenul de politician a căpătat, nemeritat, o tentă peiorativă. Alegerea de a deveni politician nu este, de obicei, una de oportunitate, cum cred mulți acum. Angajamentul este produsul unei evoluții la nivel personal. Al unei acumulări. Sunt oameni care au un angajament public în sânul societății civile. Nu trec însă granița care separă angajamente de acest gen și politic. Politicul este mai mult decât aderența la un ONG, deși marea majoritate a organizațiilor de acest gen sunt chiar mai politizate și ideologizate, decât multe partide.

Politica este până la urmă arta de a face. S-a implicat pentru a nu mai fi un simplu spectator, așa cum suntem mulți dintre noi. A vrut să facă ceva în domeniul de care se simte cel mai legat, cultura, fiind absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cu master în Doctrină şi Cultură şi doctorat în Filosofie.

Mulți dintre noi comentăm și suntem nemulțumiți tot timpul de ce se întâmplă în țara asta. El a vrut să facă și altceva decât a comenta.

Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu: „Cred că, până acum, am lăsat ceva pozitiv pentru cultură, domeniul ăsta atât de vitregit în România, indiferent de epocă.”

 

Cât de importantă este relația cu oamenii

Ionuț Vulpescu a suferit o grea pierdere anul trecut. Tatăl lui, preot de 40 de ani în comuna Dobra, județul Dâmbovița, a decedat la 74 de ani. Senatorul spune că părintele său a fost un model pentru el și că i-a deschis orizonturi de cunoaștere extraordinare.

Deși a absolvit Teologia, pe care o consideră știința socială cea mai apropiată de om, Ionuț nu i-a urmat ca preot tatălui său. Și-a dorit cumva să depășească un prag, să îmbrățișeze diversitatea. Studiile însă i-au fost permanent de folos. Mai ales în relația cu oamenii, extrem de importantă și în politică, dacă nu urmărești doar interesul personal.

Lui Ionuț îi pasă de ceea ce face, are ceva de spus, a avut și are proiecte, vrea să lase ceva în urma lui și, până acum, a reușit.

Există o grilă strâmbă de citire a acțiunii politicienilor. Ei trebuie să fie neapărat lacomi, violenți, nepăsători. Ca să lași ceva, trebuie să vrei să faci asta. Și mulți dintre colegii mei, cu toată imaginea asta prefabricată, chiar lucrează pentru a lăsa ceva în urma lor. Iar „a face” este, cum tot spun și nu vor unii dintre colegii mei să înțeleagă, operă colectivă. Nu faci nimic solitar, într-o societate complexă, dominată de interdependențe. Când vrei să fii solist, cel mai adesea te fluieră galeria, ca pe un tenor răgușit de la Scala din Milano.

 

Ionuț Vulpescu: „Trebuie să reînvățăm cultura dialogului, nu a confruntării cu orice preț”

Când am adus vorba despre mișcarea #rezist, senatorul a făcut mai întâi o trimitere la vestele galbene franceze, spunând că, spre deosebire de alte țări, la noi această mișcare de protest nu atinge nicio problemă socială.

Tot ce vrea această mișcare de protest de la noi este să dispară „Ciuma Roșie”. Un soi de mână înarmată a unei opoziții „eterice”, ca să spun așa, deși ea, opoziția, este cât se poate de concretă și de vizibilă. Mi se pare straniu să ceri doar mai multe cătușe și mai multe pușcării. Nu ne interesează inechitățile? Nu ne interesează sărăcia din muncă? Nu ne interesează nimic altceva, într-o țară care are atâtea probleme sociale?

I-am spus că greșește aici, pentru că am ieșit și eu în Piață de mai multe ori și nu am ieșit ca să stârpesc „ciuma roșie”, ci pentru că am vrut să taxez niște derapaje ale actualei guvernări. Fostul ministru al culturii explică:

Fără îndoială că derapajele unei guvernări, oricare ar fi aceea, trebuie sancționate. Ceea ce am vrut să subliniez este absența temelor sociale din spațiul public, din arsenalul revendicărilor și protestelor. Sunt multe alte subiecte importante pentru dezvoltarea unei națiuni. M-aș gândi la educație și la cultură, în primul rând. Și încă ceva. Trebuie să reînvățăm cultura dialogului, nu a confruntării cu orice preț.

Mai trebuie adăugat că Ionuț Vulpescu nu e de acord cu violența, de oriunde ar veni ea. Societatea civilă nu are, prin definiție, nici permis de violență, nici de imunitate în fața legii. Cum nici statul, cu toate că are monopolul utilizării forței, nu înseamnă că trebuie să folosească iresponsabil acest monopol.

S-ar fi așteptat mai degrabă ca evenimentele din 10 august 2018 să genereze o dezbatere națională, un dialog serios în societate. Pentru el, acestea au fost doar un act gratuit, în care niște politicieni au încercat să se cațăre pe valul unor nemulțumiri.

Îmi dă exemplul lui Macron care, deși contestat fără încetare, a încercat un dialog cu Franța profundă. La noi, din păcate, nu are cine să mijlocească acest dialog. Lipsa arbitrului în societate naște noi probleme, și nu rezolvă niciuna.

 

Loialitate față de ideologie, nu față de lideri care vin și pleacă

A criticat în câteva rânduri oameni și fapte din partidul din care face parte, PSD. Cum își explică faptul că nu a fost încă exclus? Criticile lui sunt motivate de principii, „de respectul pe care trebuie să-l avem față de valorile și programele partidului”. Spune despre aceste critici că nu au fost rezultatul vreunei agende ascunse și că el are obligația de loialitate față de partid, nu neapărat față de niște lideri care vin și pleacă.

Ionuț Vulpescu este și un critic dur al societății în care trăim și al tipului de politician actual. Dar face parte din lumea lor. Nu i-a plăcut acest termen când i l-am spus, „lumea lor”.

Ce înseamnă „lumea lor”? Nu există o lume omogenă, a politicienilor. Fiecare dintre noi avem identitatea noastră, individualitate. Că lucrăm împreună, da! Dar fiecare este responsabil de actele lui. Și, când este vorba despre partid, este responsabil de deciziile care se iau în comun. Când se depășesc niște limite, tu, ca politician, ai și posibilitatea demisiei.

Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu: „Aș fi lipsit de modestie, și oricum de rațiune, să cred că pot schimba eu, singur, lumea asta a politicii. Exemplul personal este singurul instrument de care dispun, pentru a schimba, și-l folosesc. Cu onestitate”. Foto Credit: Alex Micsik

 

Despre feudalizarea instituțională

L-am întrebat cum a făcut față „sistemului” despre care se tot vorbește și cum a fost obstrucționat din interior sau dacă a simțit intervenția unor „forțe oculte interne și internaționale”.

El spune că nu e vorba despre acel „stat paralel” care a devenit o obsesie globală, ci de ceva mult mai pervers, pe care noi, românii, îl putem patenta, anume feudalizarea instituțională.

La noi, de multe ori, instituțiile sunt feude ale unor funcționari publici, directori, care au schimbat mai mulți miniștri decât am eu ani în politică. Feude care nu au de dat socoteală nimănui. Când intri, ca ministru, în minister, vezi privirile „bătrânilor”, care spun cam așa: „Cât rezistă și țâști-bâști-ul ăsta în malaxorul nostru? Pariuri? Trei luni? Șase luni?”.  Ăsta e sistemul, plus birocrația, plus paranoia „corupției”, care a făcut de-a dreptul absurd circuitul actelor oficiale, fuga de răspundere generând adevărați monștri.

Așa că, în loc să fie ceea ce îi cerea fișa postului, planificator strategic și interfață politică în Executiv, Ionuț a trebuit să-și ocupe timpul cu „bizantinisme de birou” și să asculte tot felul de inepții. A încercat să înțeleagă de ce se blochează lucruri simple.

 

Războiul româno-român: ne place să facem rău!

Cât despre forțele externe, nu sunt prea multe de spus. Deși Ionuț e de acord că, atunci când vine vorba de interese, cu multe zerouri în inventar, orice este posibil.

Marea problemă o reprezintă modul irațional în care se desfășoară lupta politică la noi. Nu de puține ori te trezești atacat nu doar de adversari, ci și de ai tăi. Războiul româno-român nu e o metaforă. Ne place să facem rău. Îl planificăm. Îl premedităm. Mulți trăiesc numai cu dorința de a face rău. Dacă nu poți face bine, abține-te! Dar nu, la noi așa ceva nu există!

Ce vede un senator pozitiv în România? Ionuț Vulpescu e de părere că România s-a schimbat mult, și nu în rău. Doar că, afirmă el, suntem blocați din punct de vedere mental, suntem programați să vedem doar răul.

El vede România ca pe o țară normală, în cele mai multe domenii. O țară creatoare, muncitoare, cu una dintre cele mai mari rate ale creșterii productivității din UE. Semn că se investește și în oameni, și în tehnologii, dar și că se schimbă mentalități.

Este partea pozitivă a migrației din motive economice. Dar acest bine nu place celor care domină viața publică cu discursul despre „răul din România”.

Consideră că politica se va calma, odată ce se va finaliza un ciclu de schimbare de generații. Ionuț crede că, de fapt, problema este alta: nu prea mai producem, prin educație, „cetățeni”. Mai precis, indivizi care să știe cum funcționează statul, instituțiile sale, care-și cunosc drepturile, libertățile, obligațiile, care au angajament în spațiul public.

Politicul are nevoie de contra-puteri de calitate, care să-l oblige să se schimbe, nu de civism de operetă. Strada nu înseamnă nimic, ca mecanism al schimbării.

 

Ionuț Vulpescu a oferit două burse de studii pentru copii fără posibilități materiale

Cele două burse provin din suma forfetară pe care o primește lunar în Parlament. Gestul său a fost menit să readucă în prim-planul dezbaterii politice problema abandonului școlar din motive economice.

Sigur că nu bursele oferite de el, sau de câțiva colegi parlamentari, rezolvă problema. Dar crede că se mișcă o serie de lucruri la nivelul deciziei și că totul trebuie să devină ceva coerent, ca acțiune și ca finanțare.

Ionuț Vulpescu

Dar ce ar trebui să facem cu toții pentru a schimba ceva în societatea românească, să nu ne mai plece în străinătate cei mai buni specialiști? În primul rând, crede Ionuț, trebuie să ne asumăm responsabilități și să nu ne mulțumim doar cu rolul de spectatori. Și, mai ales, să nu mai tratăm totul în cheie politică, de fapt doar electorală.

„Vrem o țară ca afară” – se spune -, cum facem România ca afară?

Să vedem despre ce „afară” vorbim? Că și Germania este „afară”, dar și Venezuela este afară. Dau niște extreme, să fiu corect înțeles. Putem fi Germania? Evident, nu! Și nici nu este bine să ne impunem obiective aberante. A fi o „țară ca afară” înseamnă, în fond, un stat funcțional, care nu-și tratează cetățenii ca adversari, ci ca parteneri, sisteme funcționale de educație și de sănătate, o societate fără prea multe inechități, infrastructuri decente, o birocrație funcțională, un mediu curat.

 

Să ne pese unora de alții!

Senatorul crede că pentru toate acestea este nevoie de un efort comun, de colaborare, de lucru împreună, un individualism temperat de civism și, foarte important, să ne pese unora de ceilalți!

Am abordat și problema autostrăzilor, mult discutată în ultima vreme. De ce nu avem o autostradă care să traverseze România, după 30 de ani de democrație?

Ionuț crede că la începutul tranziției nu ne-am permis. El zice că apoi a venit cineva care a zis că trebuie să ne scoată autostrăzile din cap, după care, când ne-am propus și ne permitem, am ajuns să nu mai avem forță de muncă pentru a le construi.

Iadul socialist are oarece continuitate, nu? Lăsând gluma, este clar că ne lipsește dimensiunea prospectivă a politicii. Nu prea putem să ne proiectăm imaginea în viitor, să ierarhizăm prioritățile, să lucrăm pentru atingerea obiectivelor, dincolo de ciclurile electorale. Dar nevoia ne va obliga să revenim la realitate. Și atunci vom avea și autostrăzi.

România e co-organizatoare a Campionatului European din 2020. Ionuț Vulpescu ar paria că nu vom fi în stare să pregătim la timp stadioanele pe care le-am promis. El vede ca principală cauză lipsa forței de muncă, dar și plăcerea de a face rău a unora, care contestă diferite licitații doar pentru că se poate.

Nu dă sfaturi, pentru că, zice el, nu are suficientă experiență de viață, dar le transmite tinerilor că trebuie mai întâi să fie oameni. Să realizeze că tinerețea, în sine, nu este nici avantaj, nici virtute.

Acelora care vor să urmeze o carieră politică le transmite că averea în politică este, în cea mai mare parte, un mit urban. Tinerii aspiranți la fotoliul de politician trebuie să o ia de jos, să-și testeze tăria angajamentului politic, să propună ceva, și să lupte pentru realizarea acelui proiect.

Și un gând pozitiv pentru următorii 10 ani în România: „Să trecem peste vrajba devenirii noastre și să lucrăm pentru a obține un statut demn într-o Europă a națiunilor”.

 

Sursa foto: arhiva personală

1 răspunde
  1. minu cristache
    minu cristache says:

    Tu ce părere ai? Sa renunte la titlul de doctor, dovedit fiind ca a plagiat in teza de doctorat sau nu? Cum e etic?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *