Remus Tanasă este doctor în Istorie la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității de Studii din Perugia (licență, 2011; masterat, 2013) și Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (licență, 2008). Este publicist și coordonatorul Centrului Russell Kirk România.
Pentru cei care nu îl cunosc, Remus Tanasă este nu doar un nume care știe să pună elegant punctul pe „I” în anumite publicații cu greutate din România, ci este și un istoric remarcabil, o prezență elegantă, sclipitoare, apărută parcă din alte timpuri în acestea, puse pe rapid și dizolvare. Remus Tanasă este din timpurile vechi, boeme, în care manierele, cuvântul și fapta aveau o valoare deosebită în societate, iar societatea era un pilon important.
Se spune că „ziua de dimineață se cunoaște”, iar omul bun, după locul în care se naște.
M-am născut pe meleaguri moldovenești, mai precis în târgul Botoșanilor, și am locuit până să plec la facultate într-un cartier aflat la cinci minute de mers pe jos până la casa memorială a lui Nicolae Iorga. Viața din Botoșani m-a influențat și format într-atât încât să consider familia cea mai importantă bogăție a unui om, să prețuiesc rădăcinile și să îndrăgesc locul în care am ajuns să trăiesc.
Și dacă mai era nevoie, înțeleg încă o dată că Botoșaniul este locul care ne dăruiește constant puncte de referință morală, culturală, artistică, istorică și valori autentice românești, prin oamenii săi: Iorga, Luchian, Eminescu, Enescu, Antipa, Avrămescu!
Cum ar spune cineva: Este ceva în Botoșaniul acela! Ceva magic în aer!
Istoria, un deslușitor de principii, mentalități și personalități
În ultimele decenii, oamenii au început să se îndepărteze de rădăcinile lor, iar istoria a devenit parcă o oglindă mult prea limpede pentru unii. Astfel că, distorsionarea istoriei a mers până acolo încât, mulți vor să o scoată inclusiv din materiile de studiu. O nouă armă de distrugere a identității unui popor.
Și totuși, unii o studiază, o explică și o iubesc. O înțeleg altfel. Mi-am dorit să știu cum apare istoria redată de un istoric și cum vede un istoric agresivitatea unora, la adresa istoriei.
Pentru a putea duce o viață coerentă și consistentă, cu alte cuvinte, pentru a fi în armonie cu sine și cu cei din jur, individul poate folosi busola memoriei, pentru a-și spune sie și celorlalți cine este și eventual alături de cine și unde ar dori să ajungă. Experiența este cea mai bună pavăză pe care o are omul pentru a da piept cu vremurile. Cine, dacă nu Clio, muza istoriei, este cea mai în măsură să glăsuiască în acest sens.
Mulți reduc istoria doar la o serie de date, nume și evenimente. Această perspectivă reducționistă este în parte întreținută și de felul în care este predată istoria, precum și de numărul insuficient de ore, ne spune Remus Tanasă.
Istoria înseamnă însă mai mult, constituie o preocupare continuă pentru a desluși principii, mentalități și personalități; aceasta implică o predispoziție pentru efort intelectual interdisciplinar, deci familiaritate cu domenii precum economia, antropologia, filosofia, dreptul sau literatura. Nu doresc să insinuez că istoricul ar fi gânditorul prin excelență, ci doar că trebuie să fie muncitor pentru a produce o lucrare care să depășească nivelul de eseu. Dacă istoricul este mai mult decât un eseist, atunci va enunța idei despre trecut care s-ar putea să nu fie pe placul celor de astăzi. Cu riscul de de irita potentații zilei sau de a înfuria vulgul, istoricul trebuie să-și prezinte pe șleau concluziile (însoțite, bineînțeles, de metodologie și referințe). Trăim zile în care trecutul agasează mentalitatea de copil râzgâiat a contemporanilor; cei de astăzi se pare că sunt incapabili să accepte că trecutul nu poate funcționa după idolii forului din zilele noastre. În consecință, istoria este fie băgată sub preș, fie mistificată.
Pasionat de istorie modernă, istorie intelectuală, istoria armenilor și filosofie politică, Remus Tanasă scrie adesea articole despre aceste subiecte și multe altele. Îl putem citi pe blogul său, dar și în Cercetări Istorice (serie nouă), Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, The Romanian Journal of Modern History sau East European Journal of Diplomatic History. Are de asemenea apariții în La Punkt, Adevărul, Timpul, Marginalia, Contributors sau Dilema Veche.
Jurnalismul românesc în raport cu românii și problemele societății actuale
Într-o eră a lipsei de etică și îndepărtare de valori morale, jurnalismul ar trebui să fie vocea cea mai puternică în societate. Farul după care omenirea ar regăsi drumul corect sau și-ar ghida spiritul.
Orice țară ar trebui să își conecteze presa la piața ideilor și la dezbaterile internaționale de actualitate. Ar trebui nu doar să informeze, ci să interpreteze, să pună cititorii pe gânduri, de ce nu în raport cu evenimente din trecut. Și totuși…
Jurnaliștii autohtoni sunt vinovați de confuzia morală și ideatică ce învăluie societatea românească pentru că au acceptat să minimizeze evenimentele și știrile importante în detrimentul senzaționalului și scandalurilor mondene. Totodată pentru că au abandonat adevărul pentru a îmbrățișa avantajul (de natură pecuniară); nu în cele din urmă, pentru vocabularul steril și lipsa proprietății termenilor. Cu toate acestea, cred că România încă mai are jurnaliști.
Întotdeauna, am crezut că lipsa de valori, de exemple, de voci politice, diplomatice, dezrădăcinarea și lipsa conservatorismului, sunt o parte din nebunia globală pe care o trăim și pe care o acceptăm tacit sau prin lipsă de atitudine.
Din păcate, Remus Tanasă remarcă o prea mare timiditate în exprimarea unor puncte de vedere solide, a unor valori care nu mai flatează pentru că se pierd într-un zgomot intimidant al societății moderne:
Poate că profunzimea, culmile și strădania nu constituie circ și nici nu aduc lesnicios o pâine. Cert este că omul recent preferă comoditatea și compania banalității, nu are mustrări de conștiință să aplaude personaje a căror mediocritate nu constituie o amenințare pentru propria lor vanitate.
Societatea actuală este clar că trece printr-o criză fără precedent. Sau poate că am găsi corespondente similare în alte timpuri, dar parcă niciodată absurdul nu a ajuns la aceste cote.
Deoarece mereu am considerat că este de datoria mea să stau pe redute, să înțeleg și să fiu responsabilă, mi-am dorit să știu ce gândește și Remus Tanasă despre acest aspect.
Problemele societății în care trăim, problemele societăților euro-atlantice, deci și ale României, provin din faptul că s-a pierdut echilibrul între drepturi și datorii. A fost iresponsabil hrănită iluzia drepturilor, de parcă obligațiile nu ar mai avea vreo noimă. S-a ajuns ca dreptul să se confunde cu dorința (egoistă).
Remus Tanasă despre curentul conservatorism
Russell Kirk România reprezintă un demers menit să disemineze ideile și operele gânditorului Russell Amos Kirk (1918-1994). Acesta a scris povești cu fantome, precum și lucrări istorice sau politice ce se axau în jurul conceptului de „imaginație morală”.
Este vorba despre un exercițiu continuu de depășire a propriei experiențe legate de loc și de epocă. Citându-l pe Russell Kirk, imaginația morală constituie „o sursă durabilă de inspirație, care ne poartă spre principiile fundamentale pe măsură ce ne ghidează înspre virtute, înţelepciune şi mântuire”.
Russell Kirk a legat conceptul de tradiția intelectuală conservatoare, iar opera sa magna The Conservative Mind: From Burke to Santayana l-a transformat în părintele conservatorismului din SUA.
Remus Tanasă este de părere că orice istoric al ideilor ce se respectă, nu doar din SUA, ar trebui să o citească. Din păcate lucrarea nu este încă tradusă în limba română și nici nu pare a exista vreun interes pentru a fi publicată prea curând. Poate va reuși dumnealui cu Russell Kirk România.
Și totuși, curiozitatea mea ar fi cum poate ajuta Conservatorismul România, cum s-ar defini un Conservator și mai ales, cum ar arăta un Conservator Român?
Conservatorismul încearcă să vină cu o perspectivă adaptată la epocă și spațiu pentru a armoniza nevoia individuală de exprimare a propriei personalități cu imperativele conviețuirii alături de semeni mai mult sau mai puțin apropiați teritorial, lingvistic, spiritual sau cultural, ne spune domnul Tanasă.
Pentru a găsi numitorul comun, conservatorii fac apel la înțelepciunea generațiilor dinainte și la farul experienței validate de timp. Conservatorul simte că există principii, standarde și instituții descoperite prin testare și eroare sau revelate, ce s-au dovedit funcționale și au trecut proba timpului. Acestea fiind spuse, conservatorii sunt de părere că miza vremurilor noastre este stabilitatea și funcționalitatea acelor instituții acceptate de majorități durabile, precum proprietatea, familia și statul de drept. Conservatorul român caută să fie exemplu într-un ambient haotic ce încurajează fuga de oficii și responsabilități, stăruie să dialogheze măsurat cu un ambient tot mai rezervat față de ideea de spiritualitate clasică (creștinism) și, nu în cele din urmă, caută să prezerve libertatea ordonată. România a avut destul conservatori de vază, este de ajuns să ne gândim la Junimea și la junimiști.
Conservatorism, tradiționalism sau naționalism?
Deoarece tradiționalismul și naționalismul sunt repere importante în raport cu conservatorismul, este foarte interesant să aflăm chiar de la un promotor al acestuia, aspectele esențiale, legate de această dilemă a mea și a celor atașați de acest curent.
Conservatorii țin la tradiție deaorece acesta este un artefact ce are capacitatea de a statornici comunitățile, adesea ca metodă alternativă de a exprima rânduiala atunci când legea scrisă nu poate să o cuprindă, spune Remus Tanasă.
În măsura în care societatea constituie un contract între cei vii, cei morți și cei încă nenăscuți, conservatorii țin și la națiune. Conservatorismul are o perspectivă ce nu privește doar o singură generație sau trei-patru generații contemporane temporal și spațial. Atât timp cât tradiția și națiunea nu constituie scopuri în sine, ci doar mijloace pentru a căuta cumpăna personală și comunitară, conservatorismul integrează și dezvoltă cele două concepte. Țin să precizez că dacă tradiționalismul sau naționalismul implică megalomanie și memorie selectivă cu sau fără tentă anti-occidentală (anti-NATO, anti-UE sau anti-SUA), atunci conservatorismul se delimitează critic de aceste orientări.
Remus Tanasă promovează conservatorismul în timpul liber prin inițiative legate de Russell Kirk România (articole, conferințe, concurs de eseuri). Din păcate, vede doar progrese mici și lente, iar societatea civilă înclină mai degrabă spre orientări mai heirupiste.
Cât despre politică și oameni politici, Remus Tanasă afirmă că politica autohtonă există, actorii sunt însă de mâna a doua. Din punctul său de vedere, politica nu ar trebui să ne preocupe mai mult decât necesar, nu ar trebui să ne obsedeze. Ar trebui mai degrabă să ne concentrăm pe cultura politică pentru a fi cetățeni implicați, fără a deveni activiști.
Mentori, lideri români și gânduri
Poate unii dintre noi nu avem mentori deoarece nu ni s-a ivit ocazia de a cunoaște pe cineva atât de important în viață, încât să găsim în el un reper. Poate alții, avem chiar mai mulți mentori și exemple care ne-au schimbat viața la un moment dat.
Remus Tanasă dorește să îl amintească pe Mihai Diaconu, primul și singurul său antrenor de șah. De fapt, nu numai al său, ci al multor generații de șahiști botoșăneni.
A fost nu doar antrenor și jucător de șah, ci și acordeonist, un om ce simțea muzica și dansul. M-a învățat și șah și cum să dansez, iar dacă astăzi nu sunt un bun dansator, este doar vina mea. Ce avea special? Punea pasiune în tot ceea ce făcea, fie că ieșea bine, fie că rău. În preajma sa nu puteai fi trist, cumva reușea să te binedispună. Cea mai importantă lecție? Indiferent de situație să-mi păstrez zâmbetul pe buze și să pun mâna la treabă; după faptă vine și răsplata, iar doar dacă mă plâng, problema nu se va rezolva de la sine. Și încă ceva: mi-a zis că la orice întâlnire să încerc să ajung cu un sfert de oră mai devreme, punctualitatea este calitatea unui domn.
Cât despre viață în general, aceasta ar trebui abordată cu zâmbetul pe buze, din perspectiva istoricului. Dacă ceva nu ne convine ar trebui să începem să reflectăm dacă nu cumva propria persoană are vreo vină. Ca ființe umane suntem supuși limitelor (fizice, spirituale, intelectuale), iar greșeala este mult prea umană.
Nu mereu ceilalți sunt de vină pentru propriile nereușite; nu putem da aprioric vina pe stat sau societate. Să fim conștienți că natura umană este imperfectă, de aceea să ne așteptăm să avem de a face la nivel individual cu oameni răi, nesimțiți, histrionici, neciopliți sau ignoranți. Dacă ne facem temele cum trebuie, vom avea grijă să nu cădem în plasa unor astfel de oameni, iar atunci când totuși vom cădea, vom găsi puterea să ne ridicăm de fiecare dată.
Cuvânt de încheiere
Pe Remus Tanasă, pentru a putea să îl aduc în fața dumneavoastră așa cum l-am descoperit și îl simt eu, ar trebui să scriu o carte. O carte a profunzimii umane! O carte în care să vorbesc detaliat, să pictez cumva majoritatea calităților care definesc un om de elită și să vă fac să înțelegeți că, în cazul de față, acestea îi revin unei singure persoane.
Nu doar eseist, publicist, istoric, ci filosof, om de cultură, de credință, Remus Tanasă este poate una din cele mai complexe, sofisticate și deosebite persoane pe care am cunoscut-o de-a lungul carierei mele, dar și în viață.
Iar dacă l-am denumit un altfel de Sherlock Holmes, nu a fost doar datorită marii sale pasiuni, pipa și a asemănării izbitoare cu marele detectiv, cât a personalității polivalente și a faptului că eu am găsit în Remus Tanasă un ultim samurai care luptă pentru tot ce ține de corectitudinea și frumosul din societate, oameni și credință.
Un fin și rafinat critic, diplomat în toate scrierile sale, Remus Tanasă aduce mereu în discuție subiecte care trezesc nu doar conștiința, ci și spiritul uman. Care trag un semnal de alarmă, dar și găsesc soluții. Care pun degetul pe rană, dar au și tratamentul.
Personal, mi-aș dori ca Remus Tanasă să fie multiplicat cumva și „dat cu sonorul la maxim” pentru a fi auzit și cunoscut de cât mai mulți oameni. Este deosebit să vedem că mai avem repere, valori și persoane pe care le-am putea urma până în pânzele albe fără să ne temem că am fi dezamăgiți. Este minunat să înțelegem că într-o societate în derivă, există și persoane „far”, integre, pe care te poți baza și în care vei regăsi oricând, țărmul!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!