Iulia Șchiopu
Iulia Şchiopu are o diplomă de inginer, specialitatea Aparatură Biomedicală şi Echipamente Periferice. A fost desenator tehnic, contabil, dar cred eu că mai mult decât orice, ea este o visătoare în cea mai pură stare. Din visele ei, Iulia țese mirări, așezându-le pe pânză și prezentându-le publicului pe la vernisaje și expoziții.

 

Iulia Șchiopu a început aventura vieții în Brașov

Am descoperit-o întâmplător pe Iulia cu mai mulți ani în urmă și speram ca într-o zi să pot să scriu un reportaj despre ea și lucrările sale. Vinovată de această revelație a fost una din „bosumflatele” ei, cum îmi place mie să le spun personajelor feminine din picturile Iuliei. M-a atras la Iulia profunzimea mesajului din fiecare pictură și unicitatea creației.

Artista Iulia Șchiopu este braşoveancă în cel mai profund mod posibil, ea spunănd despre Brașov că este al ei, un fel de „a doua piele”. Dacă vorbești cu ea despre Brașov, constați că este un adevărat ghid al orașului, dar unul care te poartă pe potecile inimii și te trece centrul de la Biserica Neagră, prin Schei, până pe strada Sforii. Toate le știe. Ca pe o hartă a inimii.

Sunt brașoveancă născută în secolul trecut (şi de care mi-e, uneori, puțin dor) în cea mai normală familie posibil. I-am aparținut şi nu i-am aparținut, în sensul că foarte repede am învățat să evadez când în lumea cărților când în cea a culorilor. Nici nu ştiam cine ştie ce să mă joc pe-afară cu copiii, iar faptul că la un moment dat ne-am mutat de două ori în doar doi ani a desăvârşit ce începuse timiditatea. Braşov e mereu prima mea alegere, aici m-am născut, aici am iubit, aici sunt ai mei.

 

A dat ingineria pe pictură

Iulia Şchiopu a înțeles devreme că rostul ei este acela de a picta, de a se juca printre vise, culori și înțelesuri. Și totuși, pentru că s-a născut în perioada comunismului, a fost nevoită să se îndrepte către altceva:

Sunt ingineră, da. Şi mulți ani din viața de adult i-am petrecut în spatele unui birou acoperit literalmente de acte, hârtii, chitanțe, pixuri, dar ce nu era pe birourile mele, de fapt ştiu, ordine nu era. Din şotronul formării  într-o şcoală vocațională eu am sărit doar în primele căsuțe, pentru că m-am nimerit să mă nasc în perioada gri a comunismului când ăstora le era atât de frică de oamenii liberi încât aruncau cu săgeți  în orice zare, otrăveau toate fântânile. Aşa că la mine în oraş au desființat liceul de artă. Am crezut că e ultima mea piruetă artistică şi m-am resemnnat în a-i asculta pe ai mei care au decis şcoală în Braşov.

După mai mulți ani, destinul a dus-o pe Iulia în Italia, o țară de care încă îi este foarte dor. Patru ani a locuit în Pietrasanta, în apropierea Carrarei, oraș renumit pentru prelucrarea marmurei, încă de pe vremea lui Michelangelo.

Aflăm despre acel loc că era dedicat artei, în sensul că artiști din toate colțurile lumii își închiriau ateliere, iar străzile erau înțesate de bucurie și poezie. Mereu se întâmplau vernisaje sau expoziții, iar de fiecare dată trotuarele sau piețele publice erau neîncăpătoare. Oamenii erau liberi, se exprimau, aveau deopotrivă curaj și deschidere.

Acolo, Iulia Șchiopu s-a contaminat pentru totdeauna de virusul artei. Într-un moment de mare minus interior, s-a întors către pictură fără niciun alt gând decât acela de a se salva.

Și-a spus că va fi artist plastic, iar de 9 ani pictează fără încetare.

 

Pictura Iuliei se naște din mirări

În urmă cu mai mulți ani, întâmplător sau nu, am găsit o pictură de a Iuliei. Era nesemnată. Și m-a atins atât de profund, încât mi-am promis că voi găsi autorul.

Am căutat, până am dat de ea. Și acolo am rămas. Lipită cumva cu nasul de o fereastră imaginară care îmi descoperea din când în când, o altă păpușă, un alt tablou, alt sens. Oare de unde vin ele, m-am întrebat?

Din mirările mele vin. Am spus mai înainte că momentul în care m-am urcat într-o mansardă şi am început să pictez a fost unul amar, plin de întrebări, ba chiar şi de răspunsuri. Şi am început să pictez nişte păpuşi mute, statice, care doar privesc. Dar o fac cu sete, cu privirea înfiptă până la prăsele în sufletul celui privit.

Picturile Iuliei sunt pline de sensuri. Sunt mai degrabă un roman întreg, între coperțile căruia se amestecă înțelesuri, culori, tema femeii, a timpului, imagini inedite! De fapt, asta îmi place la arta sa. Cum se nasc Bosumflatele astea Alintate ale sale, care seamănă cu păpușicile de porțelan din podul bunicii. Și am fost curioasă să știu care este povestea creațiilor sale. Ce ne spune Iulia prin ele?

Cred că atitudinile lor rigide, nemişcate sau uşor încremenite într-un gest vag vin din două linii de fugă; în primul rând am încercat să sugerez că ceea ce se întâmplă în tablou e o introspecție, e o stare sau o nonstare de acolo, o călătorie printre sentimente. Altă direcție este aceea că vor să surpindă clipa, gestul mic, instantaneul. Desigur, sunt o persoană smerită, eu nu spun că şi reuşesc; dar asta mi-aş dori, îmi doresc

Din vorbă în vorbă am aflat că Iulia pictează în ulei şi acrilic şi face un fel de figurativ surrealist. A încercat şi pictura în cuțit, parcă își găsise un al doilea suflet la acea expoziție, lucrările nu au venit din podul cu păpuşi, a trebuit să inventeze o altă lume cu alte legi. Întoarcerea în podul ei, însă, a fost bucurie pură.

 

Cu Iulia Șchiopu prin galeriile de artă și expoziții de pictură

Ca orice artist, Iulia expune creațiile sale deseori. De fapt mai toată munca ei se împarte între picturi, expoziții și picturi pentru expozițiile care urmează. Expozițiile în sine sunt și ele povești dintr-o poveste, iar Iulia a simțit să le împartă cu noi.

În primul rând, a expus la Bistro de l`arte din Brașov, primii care au crezut în talentul său. Apoi, la Muzeul de artă contemporană din Galați. În Franța, în cadrul unei expoziții itinerante prin mai multe orașe.

În București la Art Yourself Gallery, dar şi la Biblioteca Națională. Din nou în Brașov, la Festivalul C’ART FEST din Cristian sau la Teatrul Sica Alexandrescu, cu ocazia Festivalului de teatru contemporan, când o păpuşă de-a sa a fost şi afişul festivalului. Toate sunt locuri speciale pentru Iulia Șchiopu, pentru că înseamnă oameni care „m-au onorat cu alegerea lor de a fi împreună”.

Iulia Șchiopu

Deoarece eu mi-o imaginez pe Iulia pictând mereu, chiar și când doarme, sau merge la plimbare, mi-am dorit să știu ce înseamnă, care este noțiunea de timp liber pentru un artist.

Haha, păi nici nu fac altceva, martori îmi sunt Daria şi cele două pisici. Pot picta sâmbătă seara, pe 1 ianuarie, nopțile, oricând. Şi pe tot îl consider timp pentru mine. Visul meu mare e să apuc să citesc cărțile tuturor prietenilor mei care scriu, sunt un om aşa de bogat în oameni, practic, milionara! Şi am o constelație întreagă de scriitori în suflet.

 

Și pentru că talentul este un dar, acesta a mers mai departe și la Daria, fiica Iuliei

Daria pictează și ea. Altceva decât Iulia. Dar tot profund. Se pare că talentul este un fel de dar, pe care îl primim și uneori, îl dăm frumos mai departe. În cazul Dariei, a fost mai cu serpentine drumul.

Daria e un mic omuleț care a apărut în viața mea să mă facă un om mai bun, mai întreg. Viața cu ea are mereu miere şi puțin ardei iute, dar seara ne găseşte mereu râzând, pentru că avem umor, ironie şi autoironie şi nu ne e teamă să le folosim. Mult timp am crezut că va alege arhitectura, dar când a venit într-o zi de la şcoală şi mi-a spus că va face artă, am ştiut ca asta a fost şi ca de aici începe un drum fără oprire. Îşi doreşte să facă ilustrație, animație, visuri din astea din secolul 21. Abia aştept să o văd pe drumul ei, şi l-a ales singură, aşa că vom împărți doar bucuria, restul vor fi alegerile ei, dragonii ei, visurile ei. Desigur, va avea mereu umărul meu la dispoziţie, dar simt că va răzbi singură, e un mic soldat. Şi chiar îmi place ce face, trebuie să zic că pe Instagram demult m-a depăşit în inimioare, are un fel de comunitate de fani, aşa că suntem mai mulți care cred asta.

Iulia nu ştie cum s-au aşezat lucrurile. Ea nu le caută. Vin ele înspre ea ca ploile frumoase, dar în ultimul timp tot spre, pe lângă şi în jurul cărților ajunge.

Sunt mai multe proiecte în care crede şi tocmai pentru asta le mai ține o clipă doar pentru ea. Mă asigură doar că sunt faine și nu pot să nu o cred. Tot ce vine de la ea este o revelație, un drum în lumea oglinzilor în care pătrunde Alice.

 

Oare ce își șoptesc picturile și Iulia Șchiopu când se revăd întâmplător pe undeva?

Iulia ne spune că ea este un fel de Hagi Tudose cu păpuşile sale. Le iubește tare și îi amuză mereu pe cei din jur când, dacă află că s-a vândut vreo păpușă din expoziție, exclamă: „A, dar asta îmi plăcea cel mai tare!”, pentru că la fel spune la fiecare.

Întâlnirea cea mai spectaculoasă cu o păpuşă a fost cea de la teatru, când a fost afişul festivalulului  Cel mai mare afiş care acoperea toată fațada clădirii teatrului avea 6 metri înalțime, 3 lățime.

Deci iată, că artiștii nu ajung niciodată să rupă firul ombilical care se naște între ei și creațiile lor. Oriunde ar fi acestea, ele duc în culorile lor, o parte din artist. Poate cea mai neprețuită. Harul divin al creației!

Le-am făcut pe toate cam alandala, nu la timpul lor, am improvizat mult, am iubit şi am sperat. Nu neapărat în ordinea asta. Aş fi economisit ani mulți de nostalgii şi aşteptare dacă luptam mai devreme pentru ceea ce cred.

 

Cuvânt de încheiere

Vă mulțumesc dacă ați avut răbdarea şi deschiderea să ajungeți până aici; sau dacă o păpuşă v-a dăruit un zâmbet. Vă mulțumesc că ne suntem.

Iulia Șchiopu este mai mult decât un artist. Este o emoție în stare pură. Un abur pe care îl inspiri și se transformă într-un pastel de bucurii. Nu ai nevoie să ți se confirme de critici, de congrese importante cine este Iulia Șchiopu. Este ușor să remarci cartea de vizită pe care o lasă talentul sub ochii tăi.

Iulia este artista despre care vom auzi mult timp de acum încolo și care va rămâne în istoria artei ca un semn de autenticitate. Ea nu seamănă cu nimeni. Bosumflatele ei nu seamănă cu nimeni. Poate doar aduc a ea. A visele și mirările ei. Dar a nimeni altcineva. Lasă în urmă parfumul unei povești. A unui timp. A unei tradiții. Dar totul este unic.

Iulia Șchiopu

Nu știu cum a fost lumea artistică fără culorile din sufletul ei de artist, dar mă gândesc că a fost destul de neterminată. Lumea artei este fără de sfârșit, iar Iulia este o insulă pe care ne poposim sufletele pentru a inspira frumosul și povestea acestuia. O ploaie într-un deșert!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *