Kira Frolu își continuă drumul prin lumea muzicii la Royal Academy of Music din Londra. Încântă un public internațional prin pasiunea și dedicarea sa.
Simte muzica, este curioasă din fire și îi place să râdă și să se distreze. Pentru ea, muzica este o preocupare permanentă.
Această pasiune o are încă de când era mică și a fructificat-o an de an până când a ajuns la un nivel de pianist profesionist, cu un repertoriu vast și variat pe care îl cântă în diferite recitaluri.
Kira Frolu, de la București la Londra
Repertoriul său din concerte o reprezintă întru totul și o antrenează să se adapteze mai multor roluri și stări. Aceste piese o ajută să își spună propria poveste într-un mod cu totul unic și să creeze o atmosferă de neuitat.
Dacă s-ar autocaracteriza, ar spune că că jovialitatea, ludicul, dar și contrastul de sentimente puternice din baletul “Petrushka” a lui Stravinsky reprezinta multe fete ale personalitatii ei.
Încă din copilărie, Kira a fost atrasă de muzică. A făcut balet și jazz la o școală de dans, iar cel mai mult a iubit opera lui Frederic Chopin, care a convins-o la vârsta de 8 ani să înceapă un drum de pianistă.
Kira nu ar putea percepe viața fără muzică. Aceasta este lumea în care vrea să trăiască, o lume plină de muzică și culoare. Când nu ascultă interpretări ale pieselor din repertoriul ei, ascultă muzica ce o inspiră sau caută piese, compozitori și muzicieni noi.
În muzică își găsește liniștea, simte că muzica o face o persoană mai bună și o ajută să se cunoască mai bine.

Kira Frolu: „Muzica ne învață să fim empatici, să regăsim și să reacționăm la anumite emoții, care nu țin de viața banală de zi cu zi.”
Muzica trezește amintiri ascunse și ne surprinde de fiecare dată. Important este să ne creeze reacții.
Muzica este inspirație, bunătate, emoții din cele mai diverse. Viața trăită prin muzică este mult mai frumoasă și mai umană, intensă, depășind limitele fizice ale mediului înconjurător, spirituală.
Viața fără muzică ar fi o greșeală, după cum spune și Nietzsche
De-a lungul timpului, Kira a participat la nenumărate evenimente legate de muzică clasică și a luat parte la concerte cu orchestra. De curând a fost finalistă la bursa concursului ,,Moștenitorii României Muzicale” ediția 2020.
Printre altele, ea a prezentat câteva piese de Constantin Silvestri, un renumit dirijor român al secolului trecut, ale cărui compoziții sunt mai puțin cunoscute.
Acestea au fost cântate în direct și arhivate la Radio România Muzical, apoi transmise în diferite programe din Europa, printre care și BBC din Marea Britanie.
Concertul poate fi vizionat și pe Youtube, în seria de Concerte Roz postate de Radio România Muzical.
La 14 ani Kira și-a dorit să facă o schimbare în viața ei. S-a transferat de la liceul de muzică “Dinu Lipatti” la liceul “Gheorghe Lazăr” în București.
Și totuși, chiar dacă i-a plăcut foarte mult la acest liceu și a învățat lucruri foarte interesante, însă oportunitățile pentru muzică, ambiția și dorința de a cânta stagnaseră în urma lipsei unui mediu potrivit.
La un liceu cu așteptări ridicate, altele sunt prioritățile față de studiul la pian.
În acel moment, împreună cu părinții săi, Kira a decis să caute un profesor și o școală de muzică din altă țară, unde se poate pregăti așa cum trebuie pentru Conservator.
Într-un final, au ales Purcell School în Londra, unde Kira a început să studieze cu William Fong. De asemenea, școala oferea un mediu muzical foarte bun pentru copiii care aspiră la o carieră în muzică.
Aici a învățat că în toată perioada de pregătire, vine și un moment în care trebuie să se gândească serios la ceea ce înseamnă să fii artist cu adevărat. Trebuie să își aleagă diferite tematici, subiecte și să învețe ce înseamnă organizarea unui eveniment muzical.
E mult mai simplu să fii elev decât artist, pentru că odată ce lucrurile se schimbă apar tot mai multe responsabilități.
Londra este locul prin care trec toți marii artiști din lume
Anglia i-a plăcut foarte mult pentru că acolo se simte o viață foarte activă din punct de vedere muzical. Concertele ținute acolo adună artiști din toate colțurile lumii, ceea ce generează o mare competiție, din care tinerii muzicieni au multe de învățat.
De asemenea, conservatoarele au elevi cu multă experiență și educație muzicală de nivel mondial, unii deja câștigători de mari concursuri internaționale
La Academia Regală din Londra, Kira a experimentat lucruri noi. Acolo studenții sunt foarte deschiși, învață unii de la alții, ascultă orele altor profesori. De altfel încearcă o mulțime de lucruri, cum ar fi: muzică de cameră, muzică contemporană, colaborări cross-art, improvizație, dirijat, acompaniat.
În acest fel, învață foarte multe tehnici și reușesc să le pună în practică.
Sunt multe provocări care contribuie la procesul evolutiv, dar mentalitatea cu totul diferită permite luarea unor riscuri și experimentarea continuă.
Kira Frolu consideră că pentru a fi un pianist desăvârșit ai nevoie de mult talent, pasiune și dedicare totală. Trebuie să fii motivat să exersezi multe ore cu gândul că la un moment dat visul tău se va împlini.
Pe lângă răbdare mai e nevoie și de disciplină pentru a fi mereu deschis să înveți din greșeli.
Kira Frolu a fost mereu curioasă din fire și a vrut să învețe cât mai mult despre muzică. Ea a studiat analiză muzicală și armonie, și-a îmbunătățit tehnica până când a început să reproducă ideile ei de sunet și frazare muzicală exact așa cum își dorește.
Cea mai frumoasă amintire din viața de pianist care a marcat-o decisiv este legată de debutul său cu orchestra. A avut loc la Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, în cadrul unui concert educativ pentru copii. A cântat un concert de Mozart alături de maestrul dirijor Ovidiu Bălan, „un adevărat erou când vine vorba de urmărit soliști tineri”.
A simțit nu doar emoțiile debutului, dar și aprecierea acelor copilași care o priveau mirată. Punctul culminant a fost atunci când toată sala i-a urat la mulți ani, deoarece era chiar ziua în care împlinise 15 ani. A cântat cu orchestra și s-a simțit absolut minunat, iar acest lucru i-a dat încredere să continue.
De la pasiune la carieră
A avut și zile în care se simțea extenuată după atâtea ore de studiu și parcă nu vedea un progres miraculos. Totuși, sentimentul de a fi pe scenă, de a participa la un concert o face mereu să își dea seama că nu ar putea trăi fără muzică.
Important este să nu îți pierzi motivația și să accepți că unele zile vor fi mai bune decât altele.
Kira Frolu consideră că în viață trebuie să facem ceea ce ne place cel mai mult, ceea ce ne face cu adevărat fericiți. Pentru acest lucru trebuie să explorăm cât mai mult și să ne căutăm drumul.
Anul viitor, Kira Frolu va absolvi Academia Regală din Londra, astfel că vor urma câteva luni destul de încărcate. În același timp va trebui să se pregătească pentru audiții, examene și călătorii. Până atunci, este implicată în diverse proiecte artistice. Participă la o serie de concerte atât pe plan național, cât și internațional.
Urmează cât de curând un recital la Arcub, în București, apoi la sfârșitul lunii noiembrie va avea un concert la Academia Regală de Muzică din Londra. Luna decembrie culminează cu un recital solo în orașul Fulda, în Germania, pe data de 19.
Fiecare are ceva special, trebuie doar să descoperi ce este acel ceva și să ai răbdare cu tine însuți.
În 2022 are câteva concerte programate, inclusiv cel din 13 aprilie la Sala Radio cu Orchestra de cameră Radio. Alte concerte încă nu au data fixată.
Pasiunea sa pentru muzică ne va oferi momente de neuitat în continuare. Indiferent dacă va decide să se întoarcă în România sau nu, Kira Frolu, să știi că suntem mândri de tine!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!