Maria Zancu

Maria Zancu a creat comunitatea de profesori Teacher Me pentru a fi alături celor care după terminarea facultății ajung la catedră. Ea însăși învățătoare de la o vârstă foarte fragedă, nu se remarcă doar pentru modul în care își educă elevii. Este mereu prezentă pentru cei care se simt singuri și neajutorați în fața elevilor cu câțiva ani mai mici ca ei.

 

Maria Zancu a urmat cursurile Liceului de Arte din Tulcea, iar pe vremea când era elevă avea un program foarte încărcat, cu ore de studiu la pian. A fost un copil care nu s-a integrat deloc în colectivul de la școală simțindu-se mereu dată la o parte.

 

Maria Zancu, ajutorul celor aflați la început de drum

Fiind foarte marcată de această situație în clasa a VIII-a, a decis să se transfere la Liceul Teoretic ”Ion Creangă” astfel că a început să studieze din clasa a IX-a la secția învățători-educatoare. De atunci și-a făcut sieși o promisiune, dorind să dovedească că poate fi foarte bine pregătită și poate deveni un exemplu. De aici a început drumul spre profesia de învățătoare.

Mi-am promis că am să mă schimb și am să fiu eu, cea mai bună versiune a mea.

Maria Zancu și-a dezvoltat abilitățile de învățătoare încă din vremea copilăriei când desfășura diverse activități cu păpușile și prietenii de la bloc. Cu fiecare oră de practică pedagogică din liceu, devenea tot mai bună  în arta predării.

Chiar și în acest context, nu s-a gândit niciodată că ar putea ajunge învățătoare. Când a terminat liceul își dorea să fie regizor de teatru astfel că și-a încercat norocul la UNATC unde nu a intrat. A reușit a două pe lista la SNSPA, secția Publicitate.

Pe la sfârșitul primului an de facultate Maria simțea că nu este în totalitate mulțumită de ceea ce face. La un moment dat și-a dat seama că tot ceea ce își dorește este să predea.

Pe data de 13 februarie 2017 a devenit învățătoare și a ajuns la catedră pentru prima dată la clasa pregătitoare D la o școală din București. Atunci a realizat că aceasta este vocația ei.

 

Nonconformism pentru predare mai bună

În lucrul cu copiii, Maria Zancu a adoptat stilul de predare tradițional, însă a integrat și câteva elemente de nonconformism. Și-a propus să îi facă pe cei mici să iubească școala și să vină aici cu drag în fiecare zi, chiar dacă s-a temut că nu se va încadra în tiparele impuse.

Orele sunt organizate în așa fel încât se pune mare accent pe informație și pe rezultate imediate. În același timp, Maria știe cum să alunge momentele de plictiseală și le transformă rapid în clipe de mare interes. Sunt minute bune în care copiii numără bătăile inimii, ascultă sunetele din jur sau fac exerciții de respirație.

De asemenea, momentele de supărare se transformă în minute de sinceritate și de explorare a emoțiilor, ceea ce fac foarte bine celor mici. Atunci când copiii dețin încrederea deplină că doamna învățătoare face totul spre binele lor ei sunt foarte încântați de fiecare activitate, rezultatele nu întârzie să apară.

Nu mică i-a fost satisfacția să remarce că metoda funcționează, că toți elevii săi învață ușor noțiunile de bază și le aplică. În același timp, le oferă toată dragostea de care este capabilă și îi ajută să aibă încredere în forțele proprii. Așa se explică faptul că cei mici ajung să îi spună despre micile lor probleme și îi cer sfaturi ca unei mame. Maria Zancu este cealaltă mamă a lor, o mamă cu sufletul plin de fericire datorită a 23 copii cu care împărtășește încredere și emoții.

Fiind încă la prima generație, se bucură din plin de zâmbetele și îmbrățișările lor. Așteaptă cu nerăbdare să îi întâlnească peste ani și să se bucure împreună de realizările lor. Tot ceea ce contează deocamdată este că cei mici o iubesc enorm și ea îi iubește la fel de mult.

 

Statul Megapolis: noua ordine în clasă

În ceea ce privește activitățile nonformale, sunt preferatele copiilor pentru că sunt mereu învăluite în mister. Maria Zancu adoră să-i introducă pe cei mici într-o poveste din care pot învăța lucruri practice pe care le pot utiliza și pe viitor. Preferă să îi lase să descopere singuri ceea ce le place și încearcă pe cât posibil să lucreze în mod diferențiat cu ei.

Înființarea Statului Megapolis este o activitate nouă și foarte apreciată pentru că aceștia adoră să fie independenți. Prin introducerea acestei noi idei s-a creat propriul stat în clasă: toți copiii au un nume, steag, pașaport, bani, locuri de muncă, dar există și amenzi pentru cei care nu respectă regulile. Totul a fost creat pentru a face procesul de învățare și mai colorat.

Locuitorii Statului Megapolis semnează contractele individuale de muncă, vin la serviciu, primesc salariu. Polițiștii dau amenzi, cetățenii cumpără din salariul lor diverse lucruri din Magazinul Megapolian, cum ar fi: teme în minus, zile fără teme, puncte bonus pentru cărți și multe altele.

Totul este foarte bine organizat ceea ce le oferă o motivație în plus copiilor de a veni la școală și a învăța cu drag pentru a primi recompensa binemeritată.

Cei mai mulți părinți sunt foarte încântați să vadă diversitatea activităților la care sunt expuși copiii lor și văd în această metodă un lucru bun.

 

Maria Zancu scrie pentru că imaginația este mai bogată ca oricând

Inspirația de care dă dovadă tânăra învățătoare o ajută să realizeze opere impresionante. A început să scrie încă de când era copil iar în clasa a VII-a, când a cuprins-o plictiseala, a conceput primul său roman – Apus de soare.

În clasa a IX-a a descoperit platforma Wattpad, unde a început să scrie sub pseudonimul Amy Anelisse romane de dragoste pentru adolescenți. La 17 ani, a publicat prima sa carte „Fir-ar!”, iar în 2018 a apărut și cea de-a doua operă – „Inconștient”.

În prezent, Maria Zancu lucrează la o carte numită „Fetița care a devenit învățătoare” în care povestește cum poți ajunge profesor din viziunea proprie exprimând trăirile și emoțiile, dar și experiența proprie de viață.

Cea mai frumoasă amintire din scurta carieră de învățătoare este momentul în care un copil i-a spus că se simte mai bine la școală decât acasă și și-ar dori să vorbească mai deschis cu părinții săi. O altă amintire memorabilă a fost momentul în care și-a vizitat copiii în pandemie să le aducă un cadou de la Moș Nicolae.

 

Maria Zancu: totul despre Teacher Me

Teacher Me este un proiect cu profesori, despre profesori și pentru profesori. Maria Zancu consideră că tinerii care vor să intre în sistem ar trebui să fie informați corect, cu „sfaturi fără perdea” din partea altor colegi.

Profesorii trebuie să fie onești și deschiși în fața lor, fiindcă nu sunt o competiție, ci sunt o continuare a ceea ce facem noi, ne ajută să evoluăm și să continuăm ceea ce am început în învățământ.

Cu acest gând în minte și-a deschis canalul de Youtube povestind despre experiențele sale de învățător: titularizare, grade, admitere la liceul pedagogic, primul an de învățământ și multe altele.

Totul a continuat pe Facebook unde a început să țină webinarii și ateliere cu ajutorul unei colege, Gabriela. Astfel a reușit să adune o comunitate în jurul informațiilor pe care le oferea.

Dacă la început era descurajată să predea modern, acum are parte de toată susținerea din lume. Mai mult, se simte destul de încrezătoare în ceea ce face și a adunat în jurul său „950 de profesori, elevi și studenți pasionați de educație”.

Toți au participat la webinariile sale, îi scriu și îi cer sfaturi despre cum să predea sau cum pot ajunge profesori.

Avem nevoie de susținere mai mult decât oricând și avem nevoie de transparență în învățământ. Nu mi se pare corect să țin secret cum comunic eficient cu părinții și să îi las pe cei noi să se chinuie și să „învețe pe pielea lor”. Nu e normal, nu asta înseamnă educație.

Tot ce își dorește Maria Zancu este ca în comunitatea Teacher Me profesorii și învățătorii să fie ei însăși, să povestească altora ce li se întâmplă la clasă, să aibă curajul să educe altfel.

 

 Maria Zancu: „Nu vreau să schimb lumea, vreau să o educ!”.

Fiecare profesor face ceea ce poate și cât poate la clasă, dar este important să știe că are libertatea de a face lucrurile diferit. Din fericire, Maria Zancu a întâlnit numai profesori care își iubesc meseria și elevii.

Dacă acum 2 ani lucrurile stăteau diferit și se citeau numai știri negative despre profesori, acum lucrurile s-au schimbat.

Ușor, ușor, ieșim în față și arătăm lumii că învățământul din România are profesori buni, grijuli și empatici.

Maria îi sfătuiește pe ceilalți profesori să aibă curajul să se înconjoare de alți profesori care să îi inspire și de la care să aibă ce învăța.

Planurile sale de viitor includ dezvoltarea comunității Teacher Me și crearea de oportunități noi pentru profesori. Își dorește să dezvolte mai ales încrederea între profesori și să creeze o comunitate cât mai strânsă.

Cei care doresc, o pot urmări pe Instagram – „@maria.zancu, acolo postez zilnic la story activități și idei de lecții, dar și călătoriile mele (fiindcă iubesc să descopăr lucruri noi), dar și pe Facebook (Zancu Maria), Youtube (Amy Anelisse) sau TikTok (domnisoara.invatatoare)”.

Felicitări, Maria Zancu pentru tot ce ai realizat și pentru tot ce faci în fiecare zi! Tinerii profesori reprezintă speranța pentru acest sistem ca ramurile noi ale unui copac bătrân!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *