Victoria Bizon

Mulți ne-am obișnuit să vedem eroii purtând măști și mantii spectaculoase. Ei bine, unii sunt aparent oameni simpli. Oameni pe lângă care trecem și despre care nu știm nimic. Un astfel de super-erou este Victoria Bizon, fostă asistentă medicală, astăzi unul din puținii oameni care nu doar promovează într-un mod inedit autenticitatea, folclorul și tradițiile, dar le și protejează, fiind păstrătorul unor taine de puțini știute.

 

Victoria Bizon s-a născut în anul 1953, în comună Folteşti, judeţul Galaţi. A crescut cu războiul de ţesut în casă şi cu toate celalalte activităţi necesare pentru ţesut şi cusut obiecte casnice: ştergare, cuverturi, preșuri.

A plecat la 14 ani la Bucureşti la şcoală şi apoi a primit repartiţie ca asistentă medicală la Videle, unde a locuit 25 ani. Soţul său este inginer petrolist.

Nu îi place să vorbească mult despre dumneaei, dar ar povesti ore în șir despre tehnicile de cusut, despre oamenii minunați pe care i-a cunoscut și alături de care a împlinit o mare pasiune.

Au fost tentative să mă mut, dar pentru că era problema buletinului în oraşele mari, abia după revoluţie am reuşit să revin la Bucureşti.

Ascultând povestea buletinului, nu am putut să nu zâmbesc, amintindu-mi celebrul film: „Buletin de București”.

 

O șezătoare în mijlocul Bucureștiului?

Să fii păstrător, făuritor și promotor de tradiții în timpuri în care ele sunt uitate, nu este ușor, darămite să întoarcem cheița trecutului și să renaștem șezătorile?

La ceainăria Seneca Anticafe din Bucureşti, în fiecare miercuri de la ora 18, se coase. Da! În buricul Bucureștiului, de la începutul anului 2015, câteva doamne au simțit să reînvie o veche tradiție românească și anume, șezătoarea. Și nu oricum!

Acolo, în acel loc boem s-a născut un fel de școală a deprinderii cusăturilor tradiţionale, dar și un atelier în care sunt readuse la lumina prezentului elemente ale tradiției populare românești și tehnici de cusături vechi.

Dacă nu era internetul rămânea doar la stadiul în care făcea o cămaşă şi atât, ne spune Victoria Bizon. Căutând însă să afle cât mai multe informaţii, vizitând muzee de etnografie și tradiții populare, a descoperit lumea portului popular, dar și alte doamne pe care le-a legat aceeiași pasiune: Cămașa.

Ne-am cunoscut prin intermediul facebook-ului. Am propus să ne întâlnim într-un loc din Bucureşti. Ca orice început, am avut şi poticneli. A fost nevoie de a ne pune de acord în privinţa cusăturilor, pentru că fiecare ştia altceva. Am căutat informaţii în cărţi, la specialişti în etnologie, care ne-au ajutat cu informaţii autentice, astfel că am reuşit să învăţam specificul tradiţional al fiecărei zone din ţară. Tot pentru culegerea de informaţii am realizat vizite la muzeele etnografice. Restul este un şir de întâmplări generate de întâlniri. A început şi nu ştiu cât va dura.

Dar eu știu, Doamna mea dragă! Va dura o veșnicie, deoarece mereu va exista cineva pe care dumneavoastră, sau altcineva o va atinge în mod deosebit și va simți să continuie acest proiect unic și minunat, acela de a păstra rădăcinile ancestrale ale acestui popor.

 

Victoria Bizon: „Se lucrează la o cămașă chiar și un an de zile!”

Având o pasiune comună, câteva femei încearcă să facă lucruri care vor dăinui. Vârsta? Cel mai interesant detaliu: de la 25 la 70 ani!

Profesiile lor sunt diferite: medic, economist, inginer, asistente medicale, iar unele dintre ele activează în multinaţionale. Nu trăiesc din șezătoare, dar acest lucru a devenit o pasiune și o stare de a fi.

Se lucrează la o cămaşă chiar şi un an de zile. De aceea, ele devin ceva de suflet și nu se vând. Nu doar pentru că sunt cămăşi în care s-a investit mult timp şi suflet, ci pentru că sunt nepreţuite şi e greu să poţi aprecia în mod corect valoarea unei asemenea ii.

Își doresc să convingă oamenii despre faptul că oricine poate coase o cămaşă. Eu aș fi gata să îi dau dreptate doamnei Victoria Bizon, dar cu cele două mâini stângi ale mele, mă gândesc că nu oricine este menit să facă asta. Cusutul acestor cămăși nu implică doar tehnică, dar o mare pasiune, iubire, dăruire, de care nu oricine este capabil!

Suntem unite de identitatea noastră culturală, mai ales de cămaşa tradiţională, Cămaşa/IA, aşa cum apare ea în perioada sa de apogeu (1835-1918). După părerea noastră, cămăşile cusute în această perioadă sunt cele mai valoroase din punct de vedere estetic şi etnografic. Vrem să ne fie reper pentru zonele în care avem astfel de exemple. Ne inspirăm din modelele precursoarelor noastre, unele uitate prin lăzile de zestre sau făcând parte din colecţiile muzeelor din ţară şi din străinătate ori din colecţii particulare. Suntem neobosite în a căuta, identifica, reînvăţa şi reutiliza tehnicile folosite de strămoaşele noastre. Odată finalizată o cămaşă, cresc şi standardele noastre, dar şi abilităţile.
 

Victoria Bizon și cele 30 doamne de la Șezătoarea București

Doamnele caută materiale potrivite fiecărei regiuni şi perioade istorice. Totul începe de la pânza şi implicit de la meşterii ţesători care, prin îndeletnicirea lor, încearcă să readucă în zilele noastre un obicei de mare tradiție. Îi sprijină pe aceştia şi integrează rezultatele muncii lor în proiectele șezătoarei, tocmai pentru a perpetua acest meşteşug. Nu dau la o parte nici pânza industrială atunci când aceasta corespunde standardelor de calitate.

Pun suflet în tot ceea ce fac, în fiecare împunsătură de ac și oferă sprijin atunci când este nevoie de ele.

Învăţă copiii să coasă, deoarece ei sunt viitorul. În felul acesta, minunatele doamne de la șezătoare simt să dea mai departe dragostea pentru cămaşa tradiţională.

Pe lângă doamna Victoria Bizon, în grupul Şezătoare Bucureşti mai sunt alte 30 doamne, din toate categoriile sociale. Pe pagina șezătorii, se văd două mâini. Sunt ale domnului Nelu Dumitrescu din Stuttgart, cel care le-a pus prima oară acul în mână, omul de la care încă învață tainele țesutului.

Când a început să activeze Şezătoarea din Bucureşti, nu existau informaţii pe internet, dar acum s-au făcut filmuleţe, există materiale şi fotografii pe această temă, foarte multe postate şi de noi.

 

Replici după ii celebre, expuse în marile muzee ale lumii

La prima cămaşă cusută, doamna Victoria Bizon s-a inspirat după o cămaşă din zona Olteniei, prezentată pe situl Muzelui Metropolitan –New York.

La noi şi acum foarte rar vezi o cămaşă pe paginile muzeelor. Aveam foarte puţine informaţii. În anul următor fiind în grup majoritatea colegelor au cusut câte o cămaşă care se afla în marile muzee ale lumii. Aşa am cusut o a doua cămaşă din zona Bucovinei şi modelul se afla la British Museum din Londra.

Doamnele de la Șezătoare București au fost prezente la foarte multe evenimente de profil. Au participat la diverse emisiuni radiofonice, filmări, la Muzeul Satului, Palatul Culturii din Iași, multe alte muzee din țară și chiar din Chișinău.

Și pentru că un lucru bun este bine să fie răsplătit și continuat cu cât mai multă cinste și bucurie, iată că și șezătoarea din buricul târgului de odinioară, s-a „clonat” în cel mai fericit mod.

Mă bucură că în ţară sunt şezători. Ţinem aproape de noi şezătorile din Cluj, Constanța, Brăila, Bacău, Vrancea (Focşani, Jitia, Vidră), Buzău (Palatul copiilor şi Bisoca), Chişinău. Avem un grup al nostru în care sunt şi câte doi, trei reprezentanţi de la şezătorile din ţară şi Basarabia. Orice facem noi, află şi ei şi transmit apoi în grupurile lor. Am convins doamne care au făcut şezători la Galaţi şi Alexandria. Pe pagina „Şezătorile din ţară” se pot vedea toate şezătorile pe care eu le ştiu. Sunt sigură că mai sunt şi altele. Îmi plac în special şezătorile care atrag copii.

 

Cuvânt de încheiere

Cum bine spunea și Blaga:

„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva”

Veșnicia satului este cumva în fiecare dintre noi, deoarece mai toți ne tragem seva ființei noastre de acolo. De aceea simțim mereu dorul și nostalgia verdelui, copacului, tradiției. Unii mai mult, alții mai puțin, dar toți simțim!

Satul a născut prin oamenii săi opere de artă inegalabile care iată, au fost mereu inspirație celor care au iubit folclorul, tradițiile, dar și arta. IA este cea care a inspirat nu doar cusători renumiți, dar și pictori și creatori de modă. La fel și alte elemente ale artei populare românești.

Șezătoarea București și toate celelalte șezători sunt dovada vie a faptului că tradițiile populare sunt parte din noi, din genetica noastră interioară, lucru care răzbate din timp și ne îndeamnă să scoatem la lumină autenticitatea și frumusețea lor.

Și dacă nu ar fi fost aceste doamne minunate și talentate care au visat și au împlinit un vis, poate am fi uitat de această tradiție demult abandonată, șezătoarea. Dar așa, ne-am amintit și parcă le vedem cum șed în ceainăria Seneca, aplecate cu drag, admirație, mirare și interes deasupra cămășilor, împlinind o artă pe care deși dumnealor spun că oricine o poate crea, eu cred că doar cei binecuvântați reușesc!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *