Profesii

Laura Hîncu, într-o bună zi, a pornit pe drumul mătăsii…

Cineva care a facut contabilitate, acum face modă. Exprimarea, cam bulevardieră dar plăcută, anunță începutul unei povești despre o tânără interesantă (căci da, România are tineri interesanți după cum bine știți). Laura Hîncu face piese vestimentare din mătase, pentru că-i place să creadă despre brandul personal că nu se adresează oricui. La fel cum nici mătasea nu poate fi purtată de oricine sau în orice situație, fiind o țesătură atât de fină…

 

S-a trezit într-o bună zi că vrea să ia drumul mătăsii… Și chiar așa o întreb: „Laura Hîncu, te-ai trezit așa, într-o bună zi, că vrei pe drumul mătăsii?”. Această întrebare metaforică e de fapt o provocare să îmi povestească cum a ajuns pe acest drum al modei, ce spirit a împins-o către ea. O lume nu tocmai…mătăsoasă.

Pasiunea investită în această experiență numită fashion nu e numai lapte și miere. Trebuie să fii mereu în vârf, să ții pasul, dar nu făcând concesii la „asta se poartă”, ci făcând plecăciuni la excelență.

Un articol vestimentar unic este rezultatul viziunii estetice a designerului, a implicării clientului și a „limbajului” acestor emoții – mătasea, în cazul Laurei. În plus, la ea contează configurarea, consilierea. Totul se realizează în atelierul ei la nivel personal, fiecare articol vestimentar necesită o înțelegere profundă a persoanei care îl va purta.

 

Cusătura franțuzească și un tipar de om – Laura Hîncu

Dacă întrebarea nu era metaforică, răspunsul ar fi fost un simplu „da”, pentru că nu sunt conștientă de vreun spirit sau motiv pragmatic care să mă fi împins pe acest drum în ultimii 9 ani. Cu riscul de a părea o poveste ezoterică, realitatea e că am început și am continuat susținut, iar argumentele pro au venit pe parcurs doar ca o necesitate de a neutraliza contra-argumentele. Ale mele sau ale celor din jur.

De la ea am aflat – de fapt dintr-un interviu de-al ei, că produsele de lux se fac cu cusătura franțuzească. Aceasta reprezintă un tip de finisaj care înlocuiește o altă cusătură făcută de o mașină rapidă, eficientă, dar inestetică. Cusătura franțuzească e ”slow sewing”, unul dintre motivele care justifică prețul produselor vestimentare de lux.

Habar n-aveam! Dacă nu ar fi făcut haine – scuzată să îmi fie exprimarea plastică, ar fi făcut orice ar fi însemnat stres, competiție și volum mare de muncă. Încerc să fac… tiparul acestui om care da, se consideră antreprenor. Și încă unul mândru, așa se consideră:

Da, sunt un mândru antreprenor. Cred în evoluția profesională pe tot parcursul vieții, iar în vârful acestui lanț trofic văd antreprenoriatul în orice formă.

Frumos. Tiparul curge lin, croiul e ferm, iar mătasea, mătasea foșnește în tonul cuvintelor Laurei.

A lansat acum patru ani rochia cu două fețe – mândria ei tehnică. Se poate purta pe ambele părți pentru că este impecabil finisată prin diverse metode tehnice – două materiale diferite dublate sau termocolate, sau un singur material cu două fețe. Aceste soluții tehnice implică matematică, meșteșugărie și resurse materiale și de timp alocate.

Probabil că nu mulți știu acest lucru despre Laura Hîncu, iar ea se mândrește numai dacă o întrebi! Altfel tace mâlc și croiește minunății. În 2018 a lansat, în cadrul celei de-a treia ediții a Silk Garden Party, prima linie de accesorii premium, din mătase, pentru bărbați. Iar una dintre marile provocări ale Laurei de-a lungul timpului a fost rochia pictată manual, realizată pentru debutul pianistei Alexandra Dariescu în cadrul Concertului Regal alături de orchestra Fundatiei Principesa Margareta a României, cu ocazia zilei Regelui Mihai I.

Laura Hîncu și Alexandra Dariescu

 

De la matematică, la ac și ață

E, cel mai probabil, un călător vivace pe acest drum, al mătăsii, pe care și l-a ales. Deoarece ea promitea pe tărâmul matematicii! Da, da, Laura Hîncu provine dintr-o familie de contabili, iar ea a terminat Contabilitate și Informatică de gestiune la ASE…

Anii ei de liceu au fost foarte grei. Tatăl i-a a murit când trecea în clasa a IX-a, iar mama s-a văzut rămasă cu două fete de 15 și 18 ani, fără să aibă „bani puși deoparte”.

Revenind la perioada ASE, a urmat cursurile unui Master în Audit, în timpul facultății s-a angajat la Raiffeisen Bank. Între timp, ea le făcea haine prietenelor…

Un an și jumătate a stat la bancă. Apoi, un prieten i-a vorbit despre un designer care avea nevoie de o asistentă. Nu orice fel de designer: vorbim despre însuși Adrian Oianu. Avea să lucreze la Oianu trei ani, în regim de internship. Laura făcea din toate câte puțin, dar cel mai mult i se potrivea „partea” de tipare, partea de ac și ață și multe altele care o vor ajuta mai târziu, adică acum, să foșnească așa cum trebuie pe calea mătăsii!

În 2009, mama unei prietene a venit cu o propunere: să fie director financiar pe un proiect strategic care valora cinci milioane de euro. Laura a acceptat, proiectul s-a încheiat OK după aproximativ doi ani și jumătate, iar ea, în tot acest timp, cumpăra mătase…

În 2011, ceea ce reușise să realizeze deja era astfel prezentat: „Noul brand fashion sută la sută românesc de pe piaţa de produse premium din România, Laura Hîncu Exclusive Fashion Design, propune colecţia de primăvară- vară 2011 ca o colectie de inspiraţie Ţara Făgăraşului!”

N-ai nicio garanție că lucurile ar fi mers mai bine dacă ai fi luat decizii diferite, așa că orice părere de rău post-factum care nu se transformă rapid în ceva pozitiv, nu face decât să te țină pe loc. Iar când deciziile sau reacțiile greșite, remușcările sau purul hazard devin lecții din care înveți, deci avansezi, nu mai văd rostul regretelor.

Mai ales că planifică o extindere a gamei de produse, la nivel internațional. Iar acum e o „perioadă cu multe, multe și mărunte”, după cum descrie chiar Laura. Mediul online i-a asigurat vânzări foarte mari in Europa, China si Australia. Laura e foarte focalizată pe tot ceea ce înseamnă online, iar cuvintele-cheie folosite pe site au contribuit la atragerea clientelor interesate de lucruri din mătase, fără a fi necesară investiția în reclame agresive.

 

Amintire cu baloți

Laura a făcut timp de trei ani Krav Maga –  o artă marțială israeliană. Un curs de autoapărare pentru femei, dar cu tehnici din Krav Maga.

Când sora mea mi-a propus balet sau Krav Maga, eram în căutare de o activitate fizică regulată care să mă atragă și cursul de autoapărare a câștigat. Pentru acea perioadă stresantă, a fost modalitatea perfectă de a mă relaxa. Acum merg la balet.

Mă întreb care e amintirea ei cea mai frumoasă din tot acest amalgam de chestii pe care le-a făcut și le face. Să lăsăm amintirea cu făcutul rochiilor pentru păpuși, asta face toată lumea, mai mult sau mai puțin în copilărie. Ar putea fi ceva diferit, ar putea fi amintirea cu balotul de mătase? Sau e prea…recentă?

Am două amintiri cu „balotul de mătase” – primul balot pe care l-am cumpărat acum 14 ani dintr-un depozit prăfuit, de la marginea Bucureștiului și cel pe care l-a „marcat” Elin, pisoiul nostru din showroom în prima zi când l-am adus. Ambele sunt foarte plăcute, dar pe cea mai frumoasă o reînnoiesc anual și e clasica după-amiază de vară, de lenevit pe plajă.

Sfatul Laurei pentru un tânăr designer aflat la început de drum e să nu-și piardă entuziasmul. Cam greu în România acest lucru, dar cu efort, cu mare efort de fapt, se poate. Dacă o rogi să rezume în câteva cuvinte business-ul ei, Laura Hîncu e foarte precisă, mai precisă decât o tăietură cu foarfeca a unui material fin.

E un brand premium românesc de design vestimentar, cu produse pentru femei și accesorii pentru bărbați din mătase și cașmir, estetică minimalistă, sustenabilitate. #PrivateFashioning este o experiență de shopping, produsul vestimentar este unicat, un rezultat al viziunii estetice a brandului, implicarea clientei și limbajul comun – mătase. Piesele #LHSilkEssentials disponibile pe shop.laurahincu.ro reprezintă o perspectivă simplificată a conceptului Private Fashioning și cuprinde piese de bază din garderobă realizate din mătase și cașmir, grupate în mini colecții potrivite atât pentru a fi purtate la birou, cât și în timpul liber. În ultimii 4 ani, la început de vară #SilkGardenParty a însemnat o seară elegantă, dar relaxată în grădina Clubului Diplomatic pentru a sărbători aniversarea Silk Essentials. Anual, lista de invitați depăsește 400 de persoane și e formată din grupuri de oameni care împărtășesc valori și interese comune ceea ce a făcut ca evenimentul să evolueze într-o modalitate de recunoaștere atât a bunului gust, cât și a bunului simț, a unui stil de viață inspirat de mătase.

 

Estetica simplității

Destul de complexă explicația de brand a unui om care își dorește să îmbraci în mătase pe toată lumea, „deci pe nimeni în mod special”. Să fim bine înțeleși: Laura Hîncu creează de obicei personalizat, adică Private Fashioning. Ea a adus pe piața de design vestimentar din România acest concept de “private fashioning”, inspirat de “private banking” – adică acel domeniu pe care l-a părăsit, pentru modă.

Printre colecțiile ei lansate se numără Minimal TF – reinterprearea minimalistă a portului popular romanesc și Duality –  rochii „2 în 1“, cu ambele fețe purtabile. Anul acesta, în iunie, în cadrul celei de-a patra ediții a Silk Garden Party, a lansat două noi secțiuni Home și Demi Couture împreună cu noua colecție de piese vestimentare de bază din mătase pentru femei – Silk Essentials, disponibile online.

Ca un fapt inedit, noua secțiune Home include așternuturi din mătase, cămăși de noapte și desuuri, fețe de pernă clasice sau tip Oxford, rochia cu bretele şi halatul din mătase! Plus pantalonii scurți, trening din cașmir pur organic și masca de dormit din mătase…

Apoi, Demi Couture “conține“ rochii din mătase pură pentru ocaziile speciale, pictate manual și tăiate din cele mai spectaculoase texturi de mătase – mikado, satin duchesse și mătase-spumă. Piesele pictate manual sunt realizate în colaborare cu artista Beatrice Șerban, iar tehnica folosită respectă fluiditatea texturii de mătase și linia generală Silk Essentials de estetică a simplității.

Și pentru că tot a venit vorba despre această estetică a simplității, mă gândesc, simplu și la obiect, că cel mai probabil va rămâne mereu în România. Nu știu ce mi-a venit (sic!) dar așa cred. „Tu ai viitor în România?”, o întreb.

Probabil că da, doar că planul e ca evoluția business-ului să ceară și mobilitate internațională. N-aș putea face eforturi pentru ceva fără viitor, deci viitor, sigur avem, doar că e impredictibil. După chipul și asemănarea României!

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.