Marian Popescu

Experiență de peste 40 ani în mediul cultural (critic de teatru, autor de cărți și articole despre teatru și cultură). Mai mult de 20 ani în cel academic. Cultură desăvârșită, hrănită din plăcerea de a citi tot ce se poate. Umor fin și ironie subtilă. Peste toate însă, prof. dr. Marian Popescu este unul dintre cele mai corecte cadre universitare pe care le puteți întâlni. Acum, spre finalul unei cariere strălucitoare, a pornit aproape singur într-o misiune, căreia, pe zi ce trece, i se alătură tot mai mulți adepți. 

 

Descoperirea traseului profesional în copilărie

Cândva, demult, într-o vreme în care știm de la părinții noștri că franceza și rusa erau la mare modă, un copil năzdrăvan se evidenția din mulțime. Marian avea o pasiune lingvistică diferită, pe care nu mulți o împărtășeau: l-a atras limba engleză.

Era prin clasa a 5-a când noua profesoară de engleză îi dădea deja teme aparte, menite să stârnească un potențial imens. O doamnă distinsă, venită din „lumea bună”, bătea la ușa micului apartament din Drumul Taberei unde Marian își petrecea copilăria. Doamna de engleză venise special pentru a-i determina pe părinți să sprijine talentul evident pentru limba engleză. Atât de tare a crezut în Marian…

Anii au trecut, pasiunea s-a diversificat, iar lui Marian Popescu îi era tot mai clar că vrea să devină profesor de literatura română. Citea absolut tot ce putea. Îmi spune că până la terminarea liceului parcursese toată opera lui Dostoievski! Cu cartea în mână, fără Facebook sau jocuri pe calculator, fără bani sau mașini scumpe, un adolescent își urma drumul firesc și intra la Facultatea de Filologie…

Anii de facultate – cea mai frumoasă perioadă. Chiar dacă m-au pus să îmi tund pletele – pare-se că nu eram decent. Chiar dacă anul 1 l-am făcut cu doar 2 cămăși… Eram puțini băieți din cei 80 studenți, îți dai seama ce bine era pentru noi. Chiar ieri m-a sunat o fostă colegă, Doina, cu care nu mă mai auzisem de 30 ani. Își amintește de mine, între altele, ca ăla care, într-o zi, a adus masa de prânz pentru colegi; atunci eram cu toții cam înfometați după cursurile solicitante. Săraca mama, m-a făcut celebru!

Se distra, învăța și citea. Până când, într-o zi, încă pe băncile studenției, Marian primește vestea care îi determină traseul…

 

Romul Munteanu și primii pași în carieră

Mai erau câteva săptămâni din anul 3 de facultate. Eram la cursul lui Romul Munteanu, profesorul nostru de literatură universală. Spre final, îmi aud numele: „Săptămâna viitoare, cursul cu tema teatru baroc va fi ținut de Marian Popescu!” L-am ținut. Profesorul și asistenții au stat în primul rând la cursul meu, și le-a plăcut. Profesorul m-a invitat la catedră și mi-a spus că ar dori să rămân asistent după terminarea facultății. De la acele nopți nedormite a început aventura mea.

Îi plăceau artele spectacolului, literatura română, ar fi vrut o carieră universitară, dar nu s-a putut. Obișnuita repartiție trebuia să se întâmple exact în iarna lui ‘76, când tovarășa s-a decis să blocheze toate intrările în sistem. Nu a mai prins post la universitate, ci unul de profesor de engleză, la Școala nr. 5 din Târgoviște. A făcut zilnic naveta trei ani.

În București s-a întors cu greu, în 1979, întâi ca bibliotecar la Biblioteca Centrală de Stat (a citit mult, dar a și cărat mult!), iar mai apoi ca lector de scenarii la Casele de Filme 3 și 4. Mereu alături de cărți, mereu citind, criticând și corectând texte. Începuse deja să publice în presa culturală, era activ în mediul teatral.

După ce am intrat în cinematografie, au observat că nu prea sunt „pe linie”. Citeam scenarii și dădeam ok-ul spre producție. Am primit la un moment dat un scenariu de film de vreo 4 ore, despre viața lui Ceaușescu. Peste 200 pagini, de aprobat urgent. Ca să-l respingi, trebuia un motiv tare. L-am găsit. Am motivat că nimeni, dar absolut nimeni nu este capabil să joace rolul tovarășului, în afara lui!

 

De la bun la extraordinar, sau cum să devii un profesionist cu bun simț

Imediat după Revoluție, Marian Popescu a fost în micul grup, alături de Ion Caramitru, care, în 1990, a fondat UNITER, unde a fost vicepreședinte executiv timp de patru ani. Din 1991 și până recent, a predat constant, la UNATC, Universitatea din București, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu sau ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

A fost consultant artistic, critic de teatru sau consilier artistic pentru câteva instituții teatrale din România. Puțin timp – director în Ministerul Culturii sau, un an, Consilier pentru probleme de Cultură în Administrația Prezidențială (1999-2000). Invitat în mai multe rânduri să susțină cursurile care l-au făcut celebru, la diferite universități din Franța: teatru, dramaturgie, prezență scenică, mai târziu vorbire în public sau comunicare în toate formele.

A lucrat inclusiv cu mediul de business, în special alături de Oana Pellea, cu care a construit un program de Tehnici teatrale în cadrul Asociației ERUDIO.

Departe de mine gândul să transform această pagină în Wikipedia. Sunt doar câteva repere dintr-o carieră prodigioasă, despre care puțină lume vorbește. Inclusiv domnului profesor, om hâtru și mult prea modest, îi este mai puțin comod să vorbească despre sine, despre trecut, deși cu siguranță are atâtea și-atâtea lucruri de povestit.

Îmi dă totuși un exemplu de mare profesionalism și valoare:

Experiența predării în Franța a fost minunată. Observasem că studenții nu prea agrează engleza deși unele studii despre teatru fundamentale erau în engleză. Am început, într-o zi, ca de obicei, cursul, în franceză, dar, după vreo zece minute, am schimbat pe engleză, fără preaviz. Șocant! Pixurile cad răpăind pe mese, stupefacție! O țin așa vreo cinci minute după care revin instant la franceză. Le-am spus: „Vedeți cum sunteți prizonierii propriei limbi…” Datorită acestui curs, unii dintre ei au venit apoi la Sibiu, special pentru mine…

Profesorul vorbește despre cum trebuie construită relația cu studentul. Cum trebuie să îl așezi în centrul preocupării didactice. Lucrul cu doctoranzii cere un efort, timp dedicat special acelui doctorand. Conducerea științifică de doctorat e o lucrare dificilă, pe care, din păcate, nu mulți colegi o realizează ca atare. Și când spun lucrează, asta înseamnă că se implică, citește, recomandă, face analiză consistentă pe text, pe cercetare. Nu are mulți doctoranzi, căci „a scoate doctori este o resposabilitate foarte mare”. Sunt cei care vor forma pe viitor alte și alte talente, or el nu își poate bate joc de domeniul său…

Expertiza sa acoperă artele spectacolului, comunicarea publică, politicile culturale, literatura, editarea de cărți. E și acum invitat de una dintre agențiile executive ale Comisiei Europene pentru evaluarea proiectelor europene pe Cultură, Literatură și Cooperare Culturală.

A scris și publicat mult, e citat în lucrări românești și enciclopedii străine, în teze de doctorat pe domeniul Teatru și Artele spectacolului. Încearcă, ca și alții, de ani de zile, să atragă atenția asupra Educației ca mod fundamental de consolidare a unei națiuni, a democrației, a tradițiilor și modernizării României.

Cam acestea sunt rezultatele unui parcurs plin de profesionalism. Un parcurs care îl duce pe Marian Popescu, târziu, dar poate nu surprinzător, către etica acdemică.

 

2012 – 2016: Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică din Universitatea București

Da, ați intuit foarte bine: comisia pe care o prezida Marian Popescu a dat verdictul academic de plagiat în cazul premierului de atunci, Victor Ponta! S-a întâmplat în 2012 când au fost alegeri la Universitatea din București și a fost propus ca membru în Comisia de etică de către propria sa facultate.

Nu avusese nicio tangență formală cu domeniul, comisia până la el nu prestase cine știe ce activitate… Practic, nu se vorbea despre etica academică, lipseau cert politici de instalare a unei culturi etice în universitate. În general, în România. Dincolo de regulamentele oficiale.

Întâmplarea a făcut să fie cel mai potrivit pentru această activitate, datorită traiectoriei sale fără cusur. Urma să descopere un domeniu extraordinar.

Marele scandal al plagiatului lui Victor Ponta tocmai ce izbucnise. Multă presiune, presa mereu pe capul lor, reguli și proceduri inexistente… A stat 3 zile și nopți să conceapă Regulamentul și și-a asumat leadership-ul acestei comisii, pentru că nimeni altcineva nu-și dorea o asemenea poziție. Iar Universității i se cerea tot mai insistent să exprime un punct de vedere.

Mi-am dat seama că eram făcut pentru așa ceva. Am descoperit ce este un plagiat încă din facultate, când citeam cartea unuia dintre profesori. Cuvintele îmi sunau cunoscute, am făcut imediat legătura: era o traducere din prima lucrare, în engleză, despre expresionism în teatru, scrisă de un suedez și pe care o citisem în anul 1… Oamenii mai greșesc, important e să nu îți construiești o întreagă carieră din plagiat.

Din 2012, Marian Popescu este într-o continuă bătălie pentru recredibilizarea diplomei universitare. În toți acești ani, a aflat că există 10 tipuri de plagiat, mai mult sau mai puțin ușor de depistat. L-a ajutat enorm experiența de filolog, de critic de teatru, de corectare de scenarii sau texte de toate tipurile.

Vânătoarea de plagiate este o muncă spectaculoasă, satisfăcătoare până la un punct. Cred că, cel puțin în Universitate, noi am pus totuși bazele conștientizării fenomenului de „corupție academică”. Totuși, doar a trage semnale de alarmă cum făceam noi nu este suficient. Nu deteriorează mecanismul complicității. Așa că am simțit nevoia de mai mult.

Având sprijinul total al Universității, Marian renunță la predare. Spre surpinderea unora, la 65 de ani anunță că nu va mai preda, lasă un loc liber de profesor (s-a gândit adesea la cei mai tineri). Îl mai găsim astăzi doar la Școala Doctorală de la Cluj unde îndrumă doctoranzi și susține cursul de Teatru anatomic. În rest, a ieșit la pensie și …a înființat CARFIA…

 

Integritate = plagiat + hărțuire + concurs trucat pe post didactic

Din noiembrie 2017, Marian Popescu pune bazele CARFIA – Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al Universității din București. La sediul CARFIA ne-am întâlnit și noi – o clădire superb amenajată, în spatele Grădinii Botanice, într-un cadru natural de invidiat. În paranteză fie spus, aflu cu această ocazie (nu știam!) că Grădina Botanică se află chiar sub administrația universității, care a depus eforturi mari în ultimii ani pentru a-i oferi un aer mai modern.

Din acest birou, CARFIA pornește într-o luptă grea, puternică, de mare însemnătate. Integritate înseamnă mai mult decât etică – un termen cam dus în derizoriu în zilele noastre. Integritatea este însă fără pată. Înseamnă o expresie a valorilor care au definit cariera unui mare profesionist – cinste, corectitudine, respect, responsabilitate, încredere. De curând, Centrul Internațional pentru Integritate Academică le-a adăugat și o a șasea: curajul. Curajul de a susține în universitate aceste valori.

Este aproape singurul demers similar din Europa de Est, în condițiile în care orice țară occidentală pune mare preț pe integritate. Iar Marian Popescu se identifică întru totul cu misiunea autoasumată. Partea cea mai interesantă este că rămâne cu picioarele pe pământ și nu se iluzionează că va muta munții din loc. Cel puțin nu foarte rapid. Și nu pe toți. Și nu singur.

Cu toate acestea, lucrurile deja încep să se miște. CARFIA a organizat, primele ateliere, prima Școală de Vară, în vederea formării consilierilor de integritate în universitate. Speră să promoveze modelul și în consorțiul din care face parte Universitatea din București. Și apoi, de ce nu, la nivel național..

 

Cum poate da CARFIA un suflu nou mediului academic

Toată lumea ar trebui să fie interesată de eforturile aproape singulare ale lui Marian Popescu. Cadrele didactice pentru a se baza pe sisteme care să îi apere de presiunile din exterior. Studenții serioși pentru a se apăra de lipsa de implicare a unora dintre profesori. Inclusiv mediul de business – pentru a se bucura de candidați cu adevărat pregătiți, din toate punctele de vedere. Mai ales al integrității.

Planurile sunt mari, dar necesită investiții pe măsură. Marian își dorește ca mesajul său să ajungă în toată România, or pentru asta e nevoie de specialiști. Social media, video, expertiză online – toate sunt terenuri pe care CARFIA urmează să le exploreze.

Cât despre Marian Popescu, a făcut tot ce a ținut de el, și chiar mai mult. Este tot ce își dorește în acest moment, să lase în urma sa un mediu propice dezvoltării sustenabile în ce privește integritatea academică. Dacă va reuși, își va încununa în glorie o carieră de peste 40 ani, dedicată întru totul învățământului, teatrului, culturii. Dacă nu, oricum are suficiente motive de mândrie.

Cea mai mare realizare? Personal, că în toți acești ani am rămas pe aceeași lungime de undă cu soția mea, Lili, și cu băiatul nostru, Andrei. Iar profesional, că mereu am activat în conformitate cu valorile în care cred. Cinste, corectitudine, responsabilitate, încredere, respect. Că nu am făcut niciun rău celor cu care am intrat în contact. Încerc să fac bine și să greșesc cât mai puțin.

Marian Popescu

 

Mai multe despre Marian Popescu și planurile sale puteți citi pe blogul personal sau site-ul celui mai recent proiect, CARFIA.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *