Marius Matache

Marius Matache este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai noului val de folk. Muzica sa are la bază o chimie care aduce zâmbetul pe buze. Cum se îmbină cariera în chimie cu pasiunea pentru folk aflăm din rândurile următoare, în care muzicianul chimist și-a deschis sufletul către voi.

Marius Matache este doctor în chimie din 2006 și are un postdoc în știința mediului. De aproape 20 de ani lucrează în cadrul Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact din Universitatea din București.

De 15 ani e prezent pe scenele patriei, ca folkist. De 10 ani e blogger cu acte în regulă, 2008 fiind anul de înființare a site-ului de muzică folk www.foreverfolk.com. Din 2009, cu câteva pauze, face și puțin radio, trecând prin Radio România Cultural, RFI România și acum Radio Seven.

Academia de Muzică Parcul Mare din Slobozia

Are două albume de autor: HOINAR prin Piața Matache (2013) și Alchimie (2016). E prezent pe mai multe albume colective: Ziua de mâine Alba Iulia (2008), Folk din pana mea vol. I (2011) și II (2016), Fălticeni Folk (2014), dar și pe albumul 2010 ani de folk alternativ al băieților de la Țapinarii. Și e foarte mândru că a contribuit la primul imn al naționalei de rugby a României.

A ajuns la folk total întâmplător, pe la 17 ani (1995). Punctul oficial de plecare în carieră îl consideră concertul din Big Mamou, 8 aprilie 2004.

Niște prieteni de-ai mei din liceu cântau în parc, mă uitam la mâna lor și apoi mergeam acasă și repetam mecanic ce vedeam la ei. Tocmai de aceea, când sunt întrebat ce studii muzicale am, îmi place să spun Academia de Muzică Parcul Mare din Slobozia. Până în acel moment, iubeam folkul ca simplu spectator, neimaginându-mi vreodată că voi reuși să învăț să cânt la chitară, cu atât mai puțin că voi face din asta o profesie.

Nu ai nevoie de o religie pentru a fi un om bun

Make, cum îi zic prietenii, se consideră ateu. Cu toate că acest detaliu ar putea face o persoană habotnică să strâmbe din nas, el are un sistem de valori foarte bine consolidat. Marius crede că e foarte important să faci bine în viață și, atât cât poate, încearcă să schimbe lumea din jurul său în bine.

Din lista de albume care i-au marcat existența, enumeră doar ”The Wall (Pink Floyd), cu tot cu filmul aferent, Evenimentul zilei…și altele (Valeriu Sterian), Brothers in Arms (Dire Straits), Last Ship (Sting), Cântece de șemineu (Nicu Alifantis).

Îi place foarte mult la Alexandru Tomescu modul în care explică pe scenă muzica, dar și filozofia din spatele ei, dar și cum reușește în fiecare an să aducă muzicieni străini alături de domnia sa în turneul Stradivarius. Consideră că aceștia vor deveni, la rândul lor, ambasadori pentru România în țările din care provin.

Datorită facultății și meseriei sale de bază, știința a devenit principala sursă de literatură. Cu toate astea, își mai face timp și pentru alte genuri de lecturi. Ultima carte citită este Șapte ani în Provence, a lui Ioan T. Morar.

Nimeni nu poate să meargă pe drumul altcuiva. Fiecare din noi are propriul drum, pe care și-l croiește așa cum crede, știe, poate. Sunt puține lucruri pe care nu le putem face, dacă ne dorim cu adevărat. În 1996, când am ales să dau la facultatea de chimie, lumea mă și vedea murind de foame, la momentul respectiv chimia fiind “rău-famată” pe fondul falimentului industriei chimice și a “trecutului glorios” asigurat de academiciana” Elena Ceaușescu. Indiferent de domeniu, dacă îți faci meseria corespunzător, rezultatele apar. Oricât de greu pare, dacă veți fi printre cei mai buni, puteți reuși, indiferent de domeniu. Aici sau în alt colț de lume.

Folkul românesc în 2018

Am vrut să aflu de la Marius cum arată folk-ul în anul 2018 și ce crede că îi lipsește pentru a-și recâștiga popularitatea. Dincolo de propria sa glumă, prin care Make spune că folkul nu e popular pentru că are prea multe cuvinte, artistul vine și cu o explicație serioasă, care ar trebui luată în seamă de către generația actuală de folkiști:

Folkul nu va fi prea curând un gen cu impact, pe de-o parte din cauza conjuncturii actuale, pe de altă parte ca o consecință a profesionalismului redus al celor care îl prestează. Sunt foarte puțini artiști din zona folk cu adevărat adaptați la realitățile industriei muzicale din 2018. Și nu e o critică sau un reproș, e pur și simplu constatarea unui om care de 15 ani face parte din breaslă, de 10 ani scrie și de 2 ani face o emisiune despre muzica folk. Folkul are nevoie de branduri noi, puternice, de evenimente cu impact, construite în timp, care să atragă lumea (de tip Electric Castle).

Muzica lui Marius Matache nu e cel mai normal folk din curtea școlii. E suficient să ne gândim la piese precum Baladă pentru bormașină și târnăcop. A vrut să aibă și el ceva de genul concert pentru pian și orchestră, dar atât a putut, spune în glumă Marius Matache despre această piesă.

Piesele mele au un singur scop: să îi facă pe oameni să zâmbească. Acesta e scopul meu când mă urc pe scenă. Oamenii au deja problemele lor. Nu au nevoie să vină la concert și să le asculte și pe-ale mele.

Chiar și piesele sale de dragoste sunt, de multe ori, simpatice. Marius Matache face o muzică cu mesaj (subversiv, ar zice unii). Ea te pune să gândești și presupune să fi citit mai mult de abecedar și carte de bucate înainte de a merge la un concert de-al său.

Marius a cântat în multe locuri neconvenționale. Pe un câmp de pe care se recoltase recent floarea-soarelui sau porumbul sau în pădure, având un generator pe motorină ca sursă de curent. A cântat în curtea bisericii fortificate din Mediaș, în cadrul proiectului Trubadur pe Drumul Cetății, implementat alături de Bitdefender. A cântat de asemenea în deschiderea meciului de rugby România – Uruguay, pe stadionul Arcul de Triumf.

 

Chimia și folkul l-au făcut să rămână în țară

A rămas în țară pentru că, lucrând în proiecte europene încă din facultate (1998 mai exact), a crezut că se poate și în România. Aparent, încă mai crede. El nu e plătit la universitate de statul român, ci din proiectele pe care le atrage. După 20 de ani lucrează în același loc, după aceeași rețetă, încercând să schimbe lucrurile în bine și în România.

Este adevărat că, uitându-se înapoi cu mintea și experiența de acum, nu știe dacă ar alege la fel. Cu toate astea, nu are regrete față de alegerea sa de atunci. Celor care își doresc să plece le recomandă să evalueze atent avantajele și dezavantajele deciziei, nu doar cele materiale, ci și pe cele emoționale, care uneori pot acoperi orice satisfacții financiare.

Cea mai puternică legătură între chimie și folk sunt eu (haha!). Așa cum îmi place mie să spun, atunci când mă transform în ambasador al chimiei, chimia este pretutindeni, deci și în muzica folk. De exemplu, corzile mele conțin fosfor și bronz (deci cupru, staniu și încă vreo câteva elemente), prăgușul, penele și înălțătorul sunt polimeri. Iar oamenii care mă ascultă au parte de adrenalină, de serotonină.

Oamenii care îl cunosc de pe scenă sunt, de multe ori, contrariați că are un doctorat în chimie și că încă lucrează în mediul academic. Oamenii care îl cunosc de dincolo de muzică sunt fascinați de cât de mult călătorește datorită muzicii, cât de vizibil e pe rețelele sociale.

Marius Matache

Elita României e făcută din toți cei care își fac meseria cu simț de răspundere

Am dorit să aflu de la Marius Matache cum arată în opinia sa elita României din zilele noastre și care consideră că sunt modelele cele mai importante pe care ar trebuie să le aibă acest popor în prezent.

Elita României (cea reală, nu farsele care se află în fruntea țării) este, de multe ori, plecată prin alte țări, de soare pline. E normal, atât timp cât în România nu au cadrul de manifestare. Aici mă gândesc la primul meu coleg de scenă, Mădălin Giambașu, care a plecat la doctorat în SUA (la aceeași universitate la care a învățat Bob Dylan), pentru că în România nu avea nici o șansă la momentul 2005. Mă gândesc ce le oferim zecilor de olimpici care anual aleg să plece la studii în cele mai bune universități din lume.

Unii aleg să se întoarcă, alții au nevoie să confirme peste hotare pentru a fi recunoscuți în România. Alții ne reprezintă cu cinste în țările de adopție pentru că un român care se impune într-o universitate din afară contribuie semnificativ la imaginea României. Nici unul din ei nu e mai puțin român ca oamenii care au ales să rămână și să țină România pe linia de plutire, e de părere Marius Matache.

Ei sunt elita României, cei care fac lucrurile să meargă, cei ce reușesc adevărate minuni făcându-și meseria cu simț de răspundere, indiferent de poziția în sistem.

Dacă vi se pare că elită sunt doar intelectualii, vă doresc să experimentați o grevă de 2-3 săptămâni a celor de la salubritate. De multe ori, elitele sunt rupte de realitatea cotidiană, iar acest lucru poate determina disfuncționalități atunci când oameni valoroși ajung în funcții de execuție.

Marius Matache

Lansează în curând un album cu cântece de iarnă

Provocările pentru un artist care trăiește în România sunt la tot pasul. O industrie muzicală încă în formare, o fiscalitate ridicată, complicată și incoerentă. Un mediu perturbat de stat prin concerte gratuite, un public cu o putere financiară destul de scăzută, lipsa unor spații de manifestare civilizate la prețuri decente. Apoi, evoluția năucitoare a tehnologiei, care are un impact serios și asupra industriei muzicale. Dar cea mai importantă este aceea de a trăi exclusiv din muzică. Lui Marius Matache i se pare undeva la limita imposibilului.

Marius Matache are mai multe proiecte de viitor, unele în desfășurare. A început să lucreze la un album cu cântece de iarnă, care speră să apară până la Crăciun măcar pe platformele digitale. Își dorește la un moment dat un album cu piese în limba engleză. În prezent, are piese pentru încă două albume de autor. După ce face măcar două din cele patru, o să se gândească la un best of.

Pentru 2019, își dorește un turneu aniversar pentru cei 15 ani de carieră. Și își mai dorește să ajungă în orașe din România în care nu a cântat încă: Târgu Mureș, Deva, Hunedoara, Oradea, Galați, Slatina, Bârlad, Rădăuți șamd.

Cum va arăta viitorul folkistului Marius Matache depinde mult și de cei care se interesează de ceea ce el crează. Eu vă recomand să-i ascultați muzica și, dacă vă place, luați legătura cu el și chemați-l să vă încânte sufletul. O va face cu mare drag!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *