Melania Kaitor între destin și alegeri, televiziune, presă și Texte K Lumea

Melania Kaitor este jurnalist, om de televiziune și scriitor. A publicat articole de presă în Ziarul Financiar, Bănățeanul, Ieșeanul, Clujeanul și alte publicații Media Pro. A fost secretar literar și coordonator în relațiile cu presa la Teatrul Național din Timișoara. A scris o serie de scenarii și de formate de emisiuni de televiziune. În prezent, Melania a demarat un proiect personal „Texte K Lumea” care se pare că este un real succes.

 

Pentru Melania Kaitor, perioada copilăriei a fost esențială. A simțit că a trăit într-un soi de Paradis, în ciuda greutăților de tot felul.

S-a născut într-o comună din județul Arad, Semlac, situată la câțiva kilometri de granița cu Ungaria, într-o familie mixtă: bunica maternă a fost slovacă, bunicul patern maghiar, dar în familie a vorbit doar românește. Satul natal a fost un melanj frumos de unguri, nemți și slovaci, culturile lor s-au întrepătruns organic și familiile au fost întotdeauna mixte.

Prietena cea mai bună a mamei sale este nemțoaică. Când aceasta s-a repatriat în Gemania, i-a lăsat Melaniei cele 100 de cărți din biblioteca sa, contra unei sume de 100 lei strânși cu greu într-o vară la cules de porumb. Astfel, în restul de vacanță dintre clasa a șaptea și a opta, a început să citească și de atunci face asta cu bucurie, aproape zilnic.

A copilărit atât la părinți, dar mai ales la bunicii din partea mamei care creșteau oi și aveau și câțiva cai. Înainte de culcare, număra la propriu oile ce se întorceau de la păscut. E drept că de cele mai multe ori le pierdea șirul și nimeni nu punea bază pe numărătoarea sa.

Astfel, Melania a învățat traiul simplu, la țară, cu zilele toride de vară, cu trecerea Mureșului călare pe cal, cu mânuțele încâlcite în coama calului și cu bunicul aflat mereu în spatele său ca să nu cadă. Cu spălatul lânii acolo la malul râului, în apa aceea gălbuie, cu ploile torențiale de vară asezonate cu fulgere și trăznete strașnice de care îi era frică, dar pe care le iubea pentru că era fascinată de ele…

Am umblat desculță prin praf, am mâncat varechke făcute de bunica în bucătăria ei micuță de vară, m-am plimbat uneori toată noaptea sub cerul înstelat cu prietena mea Diana fără ca cineva să se întrebe unde suntem.  Am trăit o libertate totală și, cumva, asta mi-a consolidat un soi de caracter de „femeie sălbatică”. Toată viața am făcut aproape tot ce am vrut, în stilul meu, uneori cu alegeri bune, alteori cu alegeri dezastruoase, dar pe toate mi le-am asumat până la urmă.

 

Melania Kaitor și alegerile conștiente

Melania Kaitor este un exemplu de perseverență, dar și de statornicie. Un om care a știut mereu ce își dorește și a obținut. A crezut în ea, în forța sa interioară și a reușit să treacă toți munții propriilor temeri.

Melania spune că tot ce a făcut este legat atât de contextul în care și-a trăit viața, destin să-i spunem, cât, mai ales, de alegerile conștiente pe care le-a făcut de-a lungul timpului. A ales să devină mamă la 21 ani, în studenție la facultatea de litere a Universității de Vest din Timișoara, iar asta și-a pus amprenta asupra întregii sale vieți.

Mai târziu, a ales presa scrisă și televiziunea, pentru că se câștiga bine și își putea crește fetele, pe Blanca și pe Ștefania.  A început să scrie în anii studenției, publicând sporadic în revista Uniunii Scriitorilor din Timișoara sau în revista Orizont. 

Am fost încurajată de scriitorul și profesorul meu pe care îl îndrăgesc nespus, domnul Cornel Ungureanu. Dumnealui m-a încurajat tot timpul șă continui și să devin scriitoare, însă eu nu l-am ascultat, am mers mai departe pe drumul acela fascinant al jurnalisticii. Am dat totul, am făcut la început știri, apoi reportaje, apoi filme documentar, am luat premii uneori, alteori am fost dezamăgită, s-a întâmplat totul firesc, ca-n viață.

 

Meseriile Melaniei și lecțiile învățate, care au urmat-o toată viața

Din presa scrisă a învățat puterea cuvântului, marea lui forță de a construi sau de a distruge. În anii 2000 când se întâmpla asta iubea foarte tare o sintagma: „dacă deontologie profesională nu e, nimic nu e”. A lucrat în colective de oameni tineri și pasionați, credea foarte tare în tot ceea ce făcea, credea cu tărie că putea muta munții din loc.

Îmi amintesc că am lucrat în 2001 o lună la un articol care s-a intitulat „Armata lui Zeus”, împreună cu colega și prietena mea Adriana Andronescu și fotoreporterul Adrian Pâclișan și acel reportaj era cât pe ce să ne pună viețile în pericol deoarece demascam o rețea mare de cerșetori mafioți. Nu am pățit nimic totuși, în schimb, am fost nominalizați la premiile Freedom House. Pentru noi a fost important atunci, dar nu suficient pentru a contracara toate lecțiile dure ale vieții de jurnalist.

Ziarul Financiar a fost nu doar un loc de muncă, dar și un profesor. Acolo, Melania a învățat că trebuie să se documenteze foarte bine înainte să scrie, deoarece informațiile pe care le transmite sunt importante, iar oamenii chiar pot fi influențați de ceea ce scrie. Presa este un bun instrument informațional, dar poate fi și un revers, iar asta responsabilizează orice jurnalist corect.

Meseria de producător de promo la Pro TV și TVR a învățat-o să aprecieze și să vândă munca altora, ceea ce a fost mai greu în ultimii ani. Televiziunea i-a oferit momentele cele mai dinamice din viața sa.

În televiziune nu ai timp să te plictisești, totul este foarte important și de prioritate zero până în momentul în care materialul intră pe emisie. După ce a intrat pe emisie sau după ce articolul de ziar a fost publicat și dacă treaba a fost bine făcută nimic nu mai are nicio importanță. Contează doar ceea ce urmează să faci mâine. Oricine lucrează în presa scrisă sau în televiziune este un Sisif și merită apreciat pentru tot acest efort. Ce mă îngrijorează pe mine însă acum, este că mass media de bună calitate se subțiază constant și subcultura acaparează din ce în ce mai mult teren. Totuși, am încredere în generațiile viitoare, că vor pune lucrurile în ordine.

Meseria de secretar literar la Teatrul Național din Timișoara a fost o poezie, pentru Melania, care întotdeauna a iubit scrisul, literatura și frumosul. Acolo a învățat să prezinte spectacolele într-un mod inedit și nu neapărat ca fiind create doar ca să se vândă, ci ca să ajungă la publicul pregătit pentru ele.

A scris caiete program, a lucrat cu actori și regizori importanți, ba chiar a și adaptat pentru scenă o piesă de teatru, „Trei surori” de Cehov. Ea a fost tradusă și reinterpetată direct din limba rusă de regizorul Alexa Visarion, un profesionist foarte talentat și foarte drag Melaniei, de la care a avut foarte multe lucruri de învățat.

Am fost de multe ori pe prima pagină a ziarelor naționale sau ale trustului Media Pro, iar de la Ziarul Financiar am învățat că, într-un final, tot povestea este cea care „vinde”. Din televiziune am învățat să prețuiesc puterea momentului, să știu să mă mișc repede dacă trebuie ca mai apoi să las totul să treacă.

Aproape toți colegii ei de atunci s-au retras din presă, dar Melania, privind în urmă, nu regretă nicio secundă parcursul său profesional.

 

Melania Kaitor crede cu tărie în povestea unică și irepetabilă ce stă la baza constituirii fiecărui ADN uman

„Povestea e în ADN” este o sintagmă inventată de Melania și care ușor, ușor se asociază numelui său. Cumva, pornind de la această sintagmă, pe care eu consider că și ea o are impregnată în fiecare spiral de ADN, Melania și-a redescoperit o iubire de o viață, scrisul. Așa a pornit un proiect personal, din dragoste de oameni și de povești.

Am ajuns să cred cu tărie în povestea unică și irepetabilă ce stă la baza constituirii fiecărui ADN uman și mai cred că și eu “sunt un aventurier în căutarea unei comori”, așa cum spunea Santiago din Alchimistul lui Paulo Coelho deoarece aventura i se potrivește sinelui meu ca o mănușă. De ziua în care m-am născut și până azi nu m-am oprit din căutat și nu cred că am s-o fac vreodată.

Melania este fascinată de oameni, de culturi, de cărți, de muzică, de dans, de locuri. Fiecare zi este o binecuvântare. De când se știe, a iubit tot ce a apărut în viața sa, inclusiv greutățile, mai ales pe ele, care au sculptat frumos caracterul și personalitatea sa. Din greutăți, Melania ne spune că a avut de învățat întotdeauna ceva și ele au ajutat-o astfel să se transforme și să devină cea de acum.

Acum sunt într-o etapă privilegiată a vieții când îmi dau voie, în sfârșit, deoarece fetele mele au crescut, să mă redescopăr pe mine, cea adevărată, și să dau jos toate măștile pe care mi le-am confecționat de-a lungul vieții. Da, cred cu tărie în citatul meu: „Povestea e in ADN”, adică este chiar în noi, o conținem.

 

Melania Kaitor: „Să faci doar ceea ce îți place!”

Ca pe toți celor cărora le-am luat interviu, am dorit să știu ce înseamnă România pentru Melania Kaitor. Putea să fie oriunde în altă parte, dar totuși, a ales să rămână aici.

Nu am vrut să plec niciodată din România. Îmi place să călătoresc, dar mereu vreau să mă întorc acasă. Rădăcinile mele sunt aici, mierea de albine e mai bună aici, în România, familia, prietenii, tot ceea ce este esențial pentru mine se află aici. Iubesc Sfinxul din Munții Bucegi, Marea Neagră, Delta Dunării, Transalpina, Transfăgărășanul, iubesc această țară și pe oamenii ei. Știu că noi, ca neam, nu suntem omogeni, dar văd că facem progrese chiar și atunci când greșim. Cei peste 50 de ani de comunism ne-au costat foarte mult și încă ne mai trebuie ceva timp să redevenim ce am fost înainte de primul război mondial. Am încredere în generația copiilor mei că va reuși.

Susținătorii și mentorii Melaniei sunt toți cei care au reușit să scrie marile povești ale omenirii. Ea se relaxează când citește, când vede un film bun, când meditează sau când face yoga. Îl iubește pe Milan Kundera în mod aparte, dar lista scriitorilor preferați este foarte lungă.

Mulți oameni m-au susținut de-a lungul vieții și încă mă susțin, de obicei apar în momentele esențiale sau când sunt obosită și vreau să las garda jos. Profesorul Cornel Ungureanu a fost și a rămas mentorul meu spiritual din toate timpurile. Am și câțiva prieteni pe care îi cunosc de zeci de ani și cu care nu am rupt conexiunea niciodată, chiar dacă unii dintre ei s-au mutat din țară sau chiar sunt peste ocean.

Nu-i place să dea sfaturi atunci când vine vorba despre alegerile altora pentru că ea nu a ascultat niciodată sfaturile. I-a plăcut să greșească sau să reușească pe barba sa. Recunoaște că a fost o rebelă din cap până-n picioare, dar asta a modelat-o și a făcut-o să devină femeia prudentă și experimentată de acum.

Întotdeauna am făcut ce mi-a plăcut și cred că asta ar fi cel mai bun sfat, să faci doar ceea ce îți place pentru că asta e tot ce contează la final. Însă cred cu tărie în ceea ce spunea Henry Ford: „Dacă crezi că poți, sau crezi că nu poți, ai dreptate în ambele cazuri.” Am testat asta pe pielea mea, și da, uneori am crezut că pot, alteori că nu pot. Și în ambele cazuri, am avut dreptate.

Apoi, știind că orice om puternic, responsabil, căruia îi place să ia viața pe cont propriu și să fie propriul stăpân, a primit de-a lungul drumului mai multe învățăminte, mi-am dorit să știu care sunt lecțiile pe care le-a învățat pe parcursul timpului.

Asta este o întrebare de milioane. Au fost multe lecții, unele chiar foarte dure. Am fost uneori folosită, alteori privilegiată atât în plan profesional, cât și în plan sentimental. Uneori am dat cu piciorul unor șanse care nu s-au mai întors, cum ar fi fost aceea de a preda în mediul universitar, alteori am știut să prind vrabia din zbor. Una peste alta, am făcut alegerile care au fost cântărite de mine la momentul respectiv. Unele au fost bune, altele au fost foarte rele. Dar sunt foarte împăcată cu ele. Acum nu aș fi putut trage o concluzie dacă nu aș fi făcut și alegeri mai puțin bune ca să am ce să experimentez.

 

Cuvânt de încheiere

Fiecare om, personaj de elită cu care vin în contact este în sine o poveste frumoasă. O poveste care merită citită, aprofundată și dată mai departe. Care merită să ajungă la sufletele noastre și să ne fie cumva un semn de carte a faptului că singurul ghid în viață stă în mâinile și perseverența noastră. Că nu există nu pot!

Melania Kaitor este o lecție de profesionism, dar mai mult de atât, este o lecție de umanitate și responsabilitate. Ea ne spune clar că tot ce facem va deveni tot ceea ce vom deveni mai târziu. Că suntem cumva suma propriilor alegeri și din această cauză, ele trebuiesc să ne aparțină.

Și pentru că Melania a demarat un proiect de mare suflet pentru ea, Texte K Lumea, îi doresc să reușească să îl transforme într-un mare succes, în care să își impregneze semnătura sa emoțională și personală, ca într-un ADN, așa cum spune ea frumos.