Afaceri

Mihaela Petrovan aduce un strop de cultură în toate colțurile țării!

Pe Mihaela Petrovan o știu de mai multă vreme, datorită proiectului cultural BookLand pe care l-a început în urmă cu 9 ani. Mihaela lucrează de 26 de ani în domeniul marcomm, dintre care ultimii 14 ani în agenția More than Pub care numără în prezent 11 specialiști in house și 2 colaboratori.

 

Oriunde a mers, Mihaela Petrovan a rămas fata simplă de la munte

Mihaela Petrovan este un om modest, muncitor, perseverent și onest. S-a născut în Bistrița, a copilărit în Maramureș și a crescut în Alba.

Mereu l-a invidiat pe fratele său care nu învăța niciodată acasă pentru că reținea de la școală, ea fiind o tocilară introvertită cu o imaginație bogată, de care se „bucură” și azi.

Sosirea la București a avut strictă legatură cu faptul că acolo era facultatea pe care a ales-o – Comunicare și Relații Publice. Însă, după aproape 26 ani petrecuți în capitală, Mihaela se consideră tot o fată simplă, de la munte:

Cu toată decența, de care sper că dau dovadă în fiecare zi, îmi place să-mi setez obiective mărețe. Ca mersul pe munte – hai că pot! Și odată ajunsă la „destinație”, mă trezesc că-mi surâde un alt obiectiv și nu mă opresc, așa că îmi continui drumul. Pe scurt: mereu vreau să îmi depășesc limitele și să ies din zona de confort (de care consider că mă bucur atunci când mai apuc și eu un weekend liber). Studiile teoretice sunt necesare și dau structura oricărui profesionist, indiferent de domeniu. însă, degeaba, dacă nu ai și determinarea de a le aplica. Poate chiar altfel decât omologii tăi. Și aici intervine provocarea, căci a fi diferit de alții – prin calitatea muncii / creativitate / rezultate / consecvență – îți poate aduce și neplăceri. Mie doza de curaj nu mi-a lipsit niciodată, ba chiar seamănă pe ici pe colo cu nițică nebunie. Însă nu am putut altfel, așa sunt eu.

 

BookLand, un proiect cultural de suflet, care i-a schimbat viața

Tocmai se mutaseră în 2008 în sediul lor din Cotroceni și s-au trezit că s-a mutat și criza economică împreună cu ei. Clienții au început să renunțe la evenimentele corporate, așa că a văzut cum departamentul BTL cam șoma… Moment în care și-a zis că trebuie să gândească o soluție, pentru a nu da oamenii afară sau pentru a nu fi nevoiți să taie din salarii.

Din pasiunea Mihaelei pentru lectură și expertiza agenției în marketing-comunicare, a rezultat Târgul de Carte urban BookLand. Târgul s-a organizat în parcuri, în mall-uri, în piețe, pe unde și când s-a putut:

A fost atât de greu, am pierdut atât de mult (timp & resurse), încât nu pot să spun decât că e o minune că am ieșit vii din povestea asta. A fost o nebunie curată (sau în limbaj de afaceri: o decizie extrem de proastă) să investim în cultură în plină criză financiară.

Timp de 3 ani cât a durat caravana națională prin 40 orașe, au făcut tot posibilul și imposibilul să iasă la liman cu costurile. Tot ce își doreau era să acopere cheltuielile, nimic mai mult. Mihaela spune că nu știe cum de reușea să se trezească în fiecare zi cu speranța „Azi va fi mai bine!”, o doză inexplicabilă parcă de optimism incurabil care, din fericire, i-a dat și puterea de a continua.

Însă inevitabilul s-a produs și, după ce a pierdut peste 1,5 milioane euro, Mihaela Petrovan a luat, brusc și usor, decizia de a reinventa BookLand. Văzând atâția copii care își doreau cărți și părinți care îi ignorau, și-a dat seama că nu vorbea cu audiența potrivită. Așa au luat naștere Taberele Coolturale BookLand și – la un an distanță – Conferințele BookLand Evolution, ambele direcții sub umbrela Asociației BookLand.

Nu le-a fost ușor nici în această formulă. More than Pub a susținut ani la rând cheltuielile Asociației, în proportie de peste 70%. Iată însă că în ultima vreme s-au stabilizat, au învățat cum să atragă sponsorizări și acum pot răsufla ușurați. Anul 2019 aduce cu el pacea sufletească pe care Mihaela o caută de atâția ani: în sfârșit proiectele BookLand se autosusțin!

 

Conferințele și rolul unui speaker

Conferințele reprezintă o invitație la dialog adresată tinerilor. O pauză de reflecție și discuție cu ‚străini’ care le pot vorbi despre viață / provocări / meserii altfel decât o fac părinții, profesorii, prietenii. O sclipire. Un moment de inspirație sau revelație. Un ajutor pentru toți cei care încă se întreabă care le este rolul în viața asta.

Eu mi-aș fi dorit ca atunci când eram adolescentă să am șansa să particip GRATUIT la astfel de discuții și să mă dumiresc. Pentru că strict datorită BookLand – însă destul de târziu în viață – mi-am dat seama că eu sunt făcută pentru antreprenoriatul social. Iar pentru această revelație personală consider că toate sacrificiile mele au meritat.

BookLand creează doar oportunități și facilitează aceste întâlniri inspiraționale în 23 orașe de 6 ani încoace – însă speakerii fac totul. De calitatea poveștilor și discursurilor lor depinde succesul nostru, spune Mihaela Petrovan.

Tot ceea ce își doresc organizatorii este ca tinerii să plece de la Conferințe cu acel „ceva” care să-i ajute ulterior în viață, fie că este voba de o schimbare de mentalitate sau de o schimbare de decizie în carieră.

Rezultatul? 100.000 liceeni și studenți încurajați să își urmeze visul, să creadă în ei înșiși și să nu renunțe la a investi în propria persoană prin educație. Aducându-le în față oameni care au avut succes, li se transmite că, iată, se poate face performanță și la noi în țară. Și că nu doar „plecatul afară” e soluția…Și încă ceva:

De anul acesta am început să renovăm școli la sate cu ajutorul partenerilor noștri (firme care oferă produse și servicii). Aceasta da provocare! În curând finalizăm renovarea/dotarea a 2 școli din județul Călărași. La anul vrem să schimbăm viețile copiilor din 10 sate!

Ascultând-o și văzându-i entuziasmul, dar cunoscându-i implicarea și perseverența, nu putem decât să o felicităm și să îi dorim să își împlinească aceste visuri deosebite care nu doar că vindecă destine, dar dau șanse!

 

Evoluția sau involuția educației, literaturii și culturii la noi, prin experiențele BookLand

Anul acesta, Mihaela Petrovan a vizitat personal toate cele 23 de orașe. În plus, a fost în fiecare tabără, coordonând buna desfășurare a acestora. A reprezentat pentru ea o investiție uriașă de timp, ținând cont de faptul că nu-i ajungeau nici înainte orele petrecute la birou pentru a se ocupa de taskurile More than Pub.

Toate acestea însă au ajutat-o enorm să vadă unde fac bine ceea ce fac, unde trebuie să schimbe, dovedindu-și în același timp:

Așa cum spunea și Tibi Ușeriu – că atunci când crezi că nu mai poți, mai poți un pic. Motiv pentru care vă spun cu mâna pe inimă – căci am văzut mii de copii și sute de profesori – că educația nu stă pe loc. Doar s-a schimbat.

Da, percepția generală este că avem un sistem de învățământ „la pământ”, însă Mihaela Petrovan poate afirma cu tărie că avem doar o problemă tehnică (stare instituții învățământ, dotări etc). Pregătirea teoretică este în continuare la un nivel înalt:

Știu, s-a mai spus: fiecare generație e mai bună decăt anterioară, însă în cazul de față chiar e.

A întâlnit tineri cu o mentalitate sănătoasă: nu sunt materialiști, dar sunt pragmatici; nu sunt perfecți, dar sunt pasionați. Și le pasă de mediul înconjurător. Caută emoția chiar și acolo unde nu e.

Sunt avizi să învețe, iar Mihaela ne confirmă cât de ușor „prind” din zbor informația! În fiecare oraș, s-a minunat câte întrebări geniale au adresat speakerilor…

Eu la vârsta lor nu aveam atâta curaj și claritate în gândire. Pe mine m-au impresionat realmente. Plecând și în afara țării cu copiii în tabere, am fost de fiecare dată mândră de ei ascultându-i cum vorbesc impecabil limbi străine și cum se minunează străinii când aud că suntem din România… Așa că, scuze, însă eu nu cred că educația suferă în țara asta, ci felul în care îi evaluăm și motivăm pe acești tineri care au nevoie de alte standarde acum.

 

Cum este primită cartea în România și implicarea librăriilor și a editurilor

Lectura este cam deșuetă pentru mulți dintre ei, spune Mihaela Petrovan, dar asta numai și numai pentru că nu au avut șansa de a primi recomandările bibliografice potrivite sau de a discuta cu dascăli realmente pe aceeași undă cu ei. Cei de la BookLand le spun că e important să aibă vorbele „la ei” pentru a avea succes, iar pentru a reuși acest lucru, nu trebuie decât să aibă un aliat – Cartea.

Speakerii noștri le povestesc despre cărțile care lor le-au schimbat viața sau despre momentul de declic în care au realizat că fără fundație, adică fără educație nu au cum să pună acoperișul, adică viata civilizată/ satisfacții personale și profesionale. Noi o să pornim anul viitor o campanie de recomandări titluri în care vom avea grijă să aducem argumentele potrivite pentru a-i convinge pe tinerii de toate vârstele de utilitatea dezvoltării personale prin lectură.

Deoarece cartea merge mână în mână cu editurile și librăriile, am fost curioasă să știu dacă mai sunt ele ceea ce erau.

Pe când mai exista târgul lor de carte, se spunea că în România mai sunt 150 librării fizice, dar Mihaela crede că acum mai sunt maxim 100. Însă nu-i bai, spune tot ea, deoarece au fost înlocuite de cele online. Și nu e deloc rău. Important este să existe apetit pentru lectură, fie el pentru cărți fizice sau ebooks.

Ca în mai toate statisticile, evident suntem la coadă când vine vorba de numărul de cărți vândute/citite… însă să nu uităm de bibliotecile românilor doldora de cărți pe vremea comunismului, când alte plăceri / evadări nu prea aveai. Poate acesta e motivul pentru care încă se vinde prost cartea în România. La un moment dat, prin 2013 cred, am realizat că volumul întregii piețe de carte (cu tot cu reviste și manuale școlare) era cât cifra de afaceri a unui renumit producător de băuturi energizante. Trist, considerând că din cele peste 9000 edituri existente, 400 erau active și 10 dintre acestea produceau 80% din venituri.

Cât timp a vândut carte, a interacționat cu aproape 300 edituri. Evident că viziunea managerilor diferă, dar nicio editură nu are cum să reziste cu titluri proaste, spune Mihaela.

La fel ca în muzică și piața editorială are nevoie de hit-uri. Prețul hârtiei crește pe fondul defrișărilor mondiale, de aici și trendul înspre ebooks și încă insuficient „gustatele” audiobooks. Timpul le va așeza pe toate. Și mai cred că peste ani și ani cartea – așa cum o știm noi azi – va fi tare prețioasă… un obiect de artă.

 

Gânduri din miezul inimii, oferite de Mihaela Petrovan

Mihaela vă transmite să învățați despre orice, în fiecare zi, după pofta inimii. Să aveți încredere în voi fără să vă creați limite. Să nu vă fie frică să fiți autentici. Să apreciați ceea ce aveți și să fiți mereu de partea adevărului.

Cât despre visurile ei…

La un moment dat voi pleca în Irlanda să-mi deschid o brutărie… Vreau să mă bucur de simplitatea vieții și să trăiesc frumos. Sunt o romantică, iar peisajele verzi și oamenii veseli de acolo m-au cucerit iremediabil. Le voi duce pâinea și plăcintele ardelenești povestindu-le despre noi…

Cuvânt de încheiere

După cum vedeți, viața nu este ceva liniar. Nu este o constantă. Mai degrabă este un cumul de decizii mai bune sau mai puțin bune, care ne ajută să îndreptăm cumva ițele încurcate din calea noastră la un moment dat.

Profesioniștii reușesc, deoarece ei nu se poticnesc la primul hop. Se ambiționează și cred în ei. Găsesc în ei surse și resurse de soluții fiabile. Un fel de frângii și pârghii care îi scot din orice prăpastie. Dar pentru asta, ai nevoie de „fundația” aia de care vorbea Mihaela Petrovan și anume, de Educație și Cultură. Fără ele, soluțiile sunt un fel de castel de nisip!

Din acest interviu am înțeles că dacă îți dorești cu adevărat ceva și lupți, ai șansa de a te regăsi pe tine și a învăța despre tine că ești menit să faci altceva decât ai făcut până la un moment dat. Am înțeles a mia oară că rădăcinile sunt cele care ne urmează și ne întăresc oriunde am fi și nu trebuie să ne rușinăm de ele.

Și am mai înțeles că unii oameni au visuri despre companii îndrăznețe, iar alții despre o brutărie cu pâine caldă ardelenească pe coastele Irlandei, unde muzica celtă și oamenii veseli sunt picături de culoare într-un ocean verde.

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.