Miodrag Belodedici (55 de ani) este cel mai titrat fotbalist român al tuturor timpurilor. Are în palmares două trofee Cupa Campionilor, cu Steaua București (1986) și cu Steaua Roșie Belgrad (1991), Supercupa Europei (Steaua, 1987), Cupa Intercontinentală (Steaua Roșie, 1991). A fost, de asemenea, sfertfinalist cu naționala României la Campionatul Mondial din 1994 (SUA), la doar câteva minute de o semifinală cu Brazilia.
Belo, cum i s-a spus la București, sau Mile, cum i se spune în comuna natală Socol din Caraș Severin, a fost tot timpul un om modest, care nu a uitat de unde a plecat. Nu s-a crezut niciodată o mare vedetă a fotbalului, deși e îndreptățit s-o facă, prin prisma palmaresului impresionant.
I s-a spus „Căprioara” pentru eleganța sa în joc. Avea un spirit de anticipație extraordinar din postura de libero. Dacă mingea trecea de Bumbescu, omul cu târnăcopul, apărea imediat Belo la dublaj și scotea mingea din situații dificile.
Deși avea o viață bună în România în anii 80, ani ai unui comunism de criză, deși câștigase Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei cu Steaua București, Belodedici n-a mai suportat regimul dictatorial din țară și a fugit în Serbia în 1988, unde a jucat până în 1992 pentru Steaua Roșie Belgrad. Au urmat Valencia și Valladolid în Spania, pentru ca apoi să evolueze în Mexic și să se retragă de la Steaua, la 37 de ani.
Vă invităm să vizionați un interviu spectaculos cu Miodrag Belodedici, despre viața la țară cu munca grea de zi cu zi, despre cariera sa de excepție, despre fuga din România comunistă și despre viitorul fotbalului nostru.
Iată câteva din replicile extrase din dialog:
Amintiri din copilăria lui Miodrag Belodedici
„Bunicul meu, care era cojocar și care voia să-i urmez meseria, îmi spunea tot timpul: Lasă mingea, că nu îți dă mingea să mănânci! Când am ajuns la Steaua, veneam uneori acasă și număram banii câștigați în fața lui și nu-i venea să creadă că din bătutul mingii se poate câștiga așa mult.
Nu m-a susținut nimeni să joc fotbal. Când prindeam ocazia, dispăream. În casa în care m-am născut, aveam animale, aveam tot felul de păsări, și curcani, și gâște, și rațe, și găini, porci, două vaci, 10 oi. Copilăria mea a fost frumoasă, dar a fost și multă muncă. Aveam pământ, trebuia să mergem să însămânțăm, cartofi, fasole, porumb. Aoleoooo, cât am muncit! Apoi, fotbalul nu mi s-a părut greu deloc, m-am antrenat și am jucat de plăcere.”
Cel mai frumos moment după câștigarea CCE
„Când am ieșit din avion, la întoarcerea de la Sevilla, era întuneric, dar am simțit o mare de oameni, care scandau, strigau. Unii dintre noi au aruncat sacoul, cravata către acei oameni care ne aclamau. Cred că e una dintre cele mai frumoase aminitiri care mi-au rămas, acea mare de oameni fericiți”.
Relația specială dintre Belodedici și Bumbescu
Am fost mai tehnic decât Bumbescu (râde), dar dacă nu-l aveam în față, mă mâncau! Sărea la cap și, când se ciocnea cu atacantul advers, se auzea buffff! Sărea mingea, eu o luam și ieșeam cu ea, dădeam pasă și auzeam Bravo, Belo!”
Despre statutul de vedetă
„Nu mi-a plăcut niciodată să am mulți oameni în jurul meu, nu mi-a plăcut să am în apropiere multe camere de luat vederi. Tot timpul evitam înainte de meciuri mai ales, voiam să fiu singur, să mă concentrez. Eu nu știu cum am devenit vedetă, de unde am avut eu tehnica aia…”
Tinerii din ziua de azi, din perspectiva lui Miodrag Belodedici
„Tinerii care vor să ajungă mari fotbaliști trebuie să muncească mult, mai ales la 16-17-18 ani. Eu jucam și două meciuri într-o zi! Și nu mi s-a-ntâmplat nimic. Și să ne mai ceară și nouă sfaturi, cum trebuie să se odihnească, ce trebuie să facă înainte de meci, cum trebuie să se încălzească, pentru că am trecut prin asta. Să muncească și să nu se mai plângă!”
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!