Arta si Cultura

Mircea Ivanof: omul care a refuzat să trăiască în ”brief”

„De-a lungul vieţii fiecare persoană își caută un drum. În copilărie visează să fie ceva sau cineva. În adolescență are alt punct de vedere. În tinerețe apare o nouă viziune. Ca adult își dă restart. La bătrânețe regretă sau se bucură de viața pe care a trăit-o. Bine, scenariul nu se potrivește oricui. Fiecare fiinţă umană are propriul drum”… Așa consideră Mircea Ivanof.

 

Cine este el? Restaurator, artist, părintele Ermin de la mănăstire, așa cum a fost hirotonisit (în perioada cât a stat la mănăstire, timp de 6 ani), scriitor, specialist în dezvoltare personală, orator, specialist în marketing și management, autodidact – așa spun „referințele” despre el. Care dintre toate e de fapt și care e profesia lui, rostul lui în viață, aflăm imediat, înainte de a vorbi despre noua lui carte – ”Ikigai”. Deși spune, râzând, că prima lui carte publicată – Jurnalul celor 9 fericiri “este cartea care mă precede: este mai cunoscută decât mine!”.

Profesia mea? Eu spun că sunt life-designer. Iar aici las libertatea fiecăruia să interpreteze acest termen. Dar pot spune că sunt scriitor. Pentru că trăiesc din scris și trăiesc bine.

Mircea Ivanof mai spune că drumul lui a fost sinuos, plin de neprevăzut – pe care l-a și îmbrățișat – și de-a lungul lui a întâlnit multe persoane asemenea lui, care au refuzat să trăiască în ”brief-uri” și ”trend-uri” creându-și propriul drum. Astfel, a fost oarecum încurajat să trăiască viața pe care a trăit-o, să experimenteze, să exploreze…

Și asta voi face până la sfârșit. Fiecare situație, fiecare ”job”, fiecare persoană din viața mea au lăsat o amprentă, mai mult sau mai puțin vizibilă. De aceea nu pot spune care dintre acestea au avut o influență mai puternică. La data când m-am confruntat cu ele, da, au avut un impact puternic, dar acum, privind în ansamblu, toate acestea m-au construit în mod egal și nu le pot ierarhiza. Rostul meu, iar de acest rost este legată și menirea mea (misiunea), este să fiu fericit. Pentru mine fericirea înseamnă echilibru cu mine însumi. Adică să merg prin viață frumos, elegant și asumat.

 

Arta de a fi liber, în viziunea lui Mircea Ivanof

N-ar sfătui pe nimeni să urmeze o viața ca a lui. Pentru că fiecare dintre noi avem abilități diferite. El, spre exemplu, a citit enorm. Așa a construit acolo unde studiile nu au avut niciun fel de impact. Astăzi, nu mai citește ca odinioară. Doar o carte la 3 zile…

Îl întreb cum i-a fost copilăria (nu renunț la una dintre frumos-obsedantele mele întrebări pentru intervievați) și cum de e și restaurator.

Copilăria mea a fost frumoasă, în mare. În sensul că… parcă în perioada aceea copiii nu erau atât de frustrați ca acum. Da, copiii de acum sunt, oarecum, mult mai inteligenți decât eram noi, dar aici vorbim de inteligența cognitivă. La capitolul inteligență emoțională, cred că noi stăteam mult mai bine, pentru că interacționam foarte mult unii cu alţii, în mod real. Nu am restaurat biserici. Am restaurat frescă la o mânăstire ortodoxă. Lucram într-un atelier de vitralii și așa mi s-a ivit ocazia să ajut – inițial – la restaurarea acelor fresce, apoi să le restaurez singur

Face parte, după cum afirmă – dintr-o generație de privilegiaţi: generația care dispune de atât de multe lucruri pe care strămoșii noștri nu le-au avut. Mircea Ivanof consideră că unul dintre cele mai mari cadouri pe care contemporaneitatea ni-l oferă este acela de a ne fi născut liberi. Și de a avea dreptul de a decide cine vrem să fim şi ce vrem să facem cu propriile noastre vieţi.

Mai spune el că libertatea unui om este dată de posibilitatea de a decide. Şi în special de a decide să fie fericit. Si că ciudat este faptul că aproximativ 60% din oamenii care trăiesc pe acest pământ suferă de depresie și de forme de tulburări emoționale. Şi cine ştie câţi alţii nu sunt încă diagnosticaţi…

Majoritatea acestor oameni trăiesc în țări considerate a fi pozitive, civilizate, cu standarde de viață ridicate, precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Singapore, Coreea de Sud, Finlanda, Olanda, Belgia, Germania etc. Și atunci, dacă avem atâtea privilegii, de ce sunt aşa de mulţi oameni nefericiţi? Aceasta e întrebarea pe care o adresează Mircea pe blogul său și pe care i-o adresez eu acum lui!

 

Acea stare de echilibru…

Mircea răspunde, sistematic. Mai întâi subliniază că problemele cu care se confruntă „lumea civilizată” sunt legate de lipsa valorilor morale și spirituale. Se vorbește foarte mult de pace, libertate și iubire necondiționată, dar nimeni nu și le asumă.

Majoritatea oamenilor au impresia că pacea este lipsa războiului, dar ea înseamnă de fapt armonie interioară; ei consideră ca a fi în siguranţă înseamnă să fii liber, însă libertatea înseamnă să îți asumi și faptul că poţi genera haos – în realitate, simţământul siguranței îngrădește foarte mult libertatea; iar iubirea necondiționată este un ideal la care nu a ajuns nimeni, pentru că omul încă nu este capabil să se iubească pe sine într-un mod constructiv.

Cât privește fericirea, Mircea afirmă că ea este legată de acea stare de echilibru între cele 9 planuri pe care noi – ca ființe umane – ne dezvoltăm: fizic, mental (intelectual), emoțional, spiritual, familial, social, cultural, profesional și financiar. Majoritatea oamenilor investesc enorm în unul sau mai multe dintre aceste planuri, dar nu în toate. Și astfel apare un dezechilibru.

 

Pasiunea, misiunea, profesia și vocația

Îl mai întreb de ce această carte – “Ikigai” acum, în România.

Studiez cultura japoneză de 24 de ani. Am fost fascinat de evoluția mentalității lor, în timp. ”Ikigai” e un termen la modă, folosit de foarte mulți formatori, dar puțini îl înțeleg. Nici japonezii nu-l mai înțeleg. Chiar am vorbit cu un grup de japonezi veniți, ca turiști, în România și mi-au sugerat să traduc cartea în japoneză și să predau ikigai în Japonia.

În România există acest concept, dar dezvoltat pe altă filieră. Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Constantin Brâncuși și alţii vorbesc despre acest concept, dar în alţi termeni: „rostul și menirea vieţii”. Și Dan Puric vorbește despre rost, dar merge într-o direcție oarecum exclusivistă. Japonezii, în schimb, sunt foarte mentali. La ei lucrurile trebuie să fie logice ca să aibă sens. De aceea, la ei, orice idee funcționează. Dacă nu funcționează, nu „merge și-așa”.

Mircea are o teorie despre cum să ne găsim propriul Ikigai. Dar… Ne putem găsi într-adevăr acest propriu Ikigai? Cât e vorba despre eul nostru pierdut și pe care îl putem regăsi?

Propriul Ikigai are legătură cu 4 aspecte:

1. Ceea ce tu iubești, ceea ce îți place să faci, ceea ce te face să te simți confortabil;

2. Abilitățile tale (fizice, mentale, emoționale, sociale, spirituale și profesionale) pe care e bine să ți le cunoști.

3. Ceea ce comunitatea are nevoie de la tine – rolul tău social;

4. Pentru ce poţi fi plătit.

Combinațiile dintre aceste 4 aspecte generează cei 4 stâlpi ai Ikigai-ului: PASIUNEA, MISIUNEA, PROFESIA și VOCAȚIA. Și de aici se dezvoltă o întreagă filosofie de viață. Eu cred că Sinele nostru superior nu se pierde niciodată. Fiecare experienţă ne apropie mai mult de el. E necesar să conștientizăm în ce fel

Mircea spune că, atunci când intră în starea de flux, scriind, poate sta zile întregi nemâncat. Iar una din cărțile scrise în această stare e chiar cartea de față. Nu există o explicație logică pentru această stare, care apare la orice persoană dedicată misiunii sale. Și care apare nu doar la scris, ci în orice act creativ.

Mereu a simțit că există undeva o verigă lipsă, în lanțul dezvoltării personale. Nu a putut-o defini. Până când s-a întâlnit cu expresia ”ikigai”. A studiat mulți ani subiectul, apoi a încercat să adapteze acest sistem de gândire la modul nostru de a fi. Și așa a ieșit cartea ”Ikigai”…

 

Mircea Ivanof: „Menirea mea este să fiu echilibrant”

Mulți cred că, dacă te înfășori în pături tricotate și achiziționezi mobilierul și decorațiuni vesele – hygge – este tot un soi de ikigai. Dar nu e chiar așa. Care e deosebirea? Căci mulți confundă ikigai cu hygge…

Hygge este mai degrabă un mod confortabil de a trăi viața, în exterior. Ikigai are legătură cu resursele noastre interioare. Combinând cuvintele japoneze iki, adică viață și gai, care înseamnă valoare, efect, sau motiv, ikigai este legat, în esență, despre găsirea rostului și a menirii, în viață.

„Tu ți-ai găsit menirea în viață?” –  îl întreb.

Da. Sunt fericit, echilibrat. Ăsta e rostul meu. Iar menirea mea este să fiu echilibrant. Și am reuşit, oarecum: prin cărțile mele, prin felul meu de a fi, prin conferințele și atelierele pe care le susțin, prin evenimentele pe care le organizez

Bun. Crede că românii și-au găsit menirea în viață? Ce mai au de găsit, de rezolvat? Ce mai avem noi de rezolvat pe acest Pământ?

În esenţa, românul are nevoie să facă pace cu sine. Pentru asta trebuie să se respecte: să respecte viața din el și din jurul lui, să iubească: să se iubească, să se ierte și să ierte, să fie liber și să respecte libertatea celor din jur, să fie fericit și să contribuie la fericirea celor din jur

Mai zice Mircea Ivanof că, dincolo de aparențe, cei mai mulți oameni, în ciuda faptului că se înconjoară de o atmosferă pozitivă, viața lor e ca o alergătură în cerc. Ceea ce este destul de frustrant. Ce e de făcut? E Ikigai acea salvare a omenirii de ea însăși?

Nu știu dacă Ikigai este soluția ieșirii din cerc. Dar poate fi un prim pas. Sau ultimul. Cred că asta depinde de la persoană la persoană. Nu pot vorbi în numele omenirii. Dar pot vorbi în numele meu😊.

 

Distribuie
Scris de:

Ți-a plăcut articolul? Zilnic postăm noi exemple similare de succes! Urmărește-ne pe Facebook și nu rata reportajele noastre!


Implică-te și tu în Elita României! Intră pe Patreon și vezi cum și de ce să ne oferi sprijinul tău!

Become a Patron!

Va informam ca acest site utilizeaza cookies. Prin utilizarea acestui site, sunteti de acord cu utilizarea acestora. Va rugam sa va informati in prealabil despre datele colectate de acest site citind Politica de confidentialitate.